Muzica face parte din viața omului, iar genul ales pentru a fi ascultat este cel care îl reprezintă. Fiecare ascultă muzică în anumite momente, atunci când este vesel sau trist, când merge la serviciu, pentru a trece timpul mai repede sau când vrea să se relaxeze în intimitatea locuinței. Genurile muzicale sunt numeroase, așa că nu este cu mirare că există persoane care sunt atrase de jazz, rock, pop sau de muzica electronică, o adevărată lume a “culorilor sonore”, după cum spun unii dintre cunoscătorii acestui domeniu.
În articolul de mai jos vei descoperi informații interesante despre muzica electronică și genurile sale, despre instrumentele care o generează și despre cum se face acasă sau la studioul de înregistrări. De asemenea, vei afla istoria muzicii electronice, ce înseamnă muzica veche sau nouă și cum s-a dezvoltat ea în România.
Cuprins:
1. Muzica electronică – informații generale
1.1. Genuri de muzică electronică
1.2. Instrumentele pentru muzică electronică
1.3. Cum să faci muzică electronică
2. Muzica electronică veche și nouă
3. Muzica electronică în România
1. Muzica electronică – informații generale
Ce înseamnă muzica electronică? Pentru cei ce nu știu, muzica electronică este un gen care utilizează aparatura electronică de orice tip, fie în timpul creației, fie în timpul interpretării pe scenă sau în studio. Muzica electro-acustică, așa cum mai este denumită, reprezintă o perioadă stilistică, care i-a oferit compozitorului un drum lin către explorarea de noi sunete, dincolo de acele resurse clasice, pe care le avea până în acel moment.
Când a apărut muzica electronică? Acest curent muzical a apărut la mijlocul secolului al XX-lea și se dezvoltă și astăzi datorită progresului uriaș pe care îl înregistrează tehnologia. Computerul este cel care poate fi numit personajul principal, fiind:
- indispensabil creației;
- extrem de util interpretării diferitelor melodii de către muzician;
- mediator receptării.
Primele încercări de a intersecta arta muzicii cu tehnologia au început din secolul al XIX-lea, din 1857. Edouard Leon Scott de Martinville a inventat phonautograph-ul, un aparat care reușește să înregistreze vizual sunetele. Acest dispozitiv nu putea însă să le redea și auditiv.
Alte încercări interesante au aparținut unor compozitori care au utilizat instrumentele electromecanice, precum Thelharmonium, Theremin, Ondes Martenot, aceștia putând fi considerați drept deschizători ai muzicii electronice de mai târziu. În 1911, Ferruccio Busoni își dă seama de posibilitatea utilizării dispozitivului inventat de Thaddeus Cahill, dynamophon-ul, pentru a crea o muzică microtonală.
Termenul de muzică electronică apare la mijlocul secolului al XX-lea în Germania (elektronische Musik) și s-a impus cu mare dificultate, poate datorită faptului că presupune și utilizarea unui nou limbaj muzical. Acest gen aduce și o serie de contribuții esențiale proprii, precum:
- cercetarea și producerea de sunete noi;
- dezvoltarea unor instrumente electronice, a aparatelor și a tehnologiilor care creează sunete noi;
- sonoritățile s-au înscris în primă fază în sfera zgomotelor.
1.1. Genuri de muzică electronică
Există în ziua de astăzi foarte multe astfel de genuri:
- 8bit (un gen recent inventat);
- ambient (se bazează pe modulațiile timbrului sunetului și este caracterizat de o sonoritate de fundal atmosferică, vizuală);
- breakbeat (în acest gen de muzică electronică se folosește un ritm de tobe sincopat 4/4, fiind utilizat pe scară largă drept muzică de fundal pentru reclame TV, în coloane sonore pentru filmele de acțiune);
- chill-out (are un stil moale, cu un tempo mai lent; a apărut în anii 1990 în camerele de refacere din cluburile de dans, permițându-le dansatorilor să se relaxeze);
- drum and bass – DNB (a apărut în Anglia, fiind compus din break beat-uri și ritmuri rapide și foarte rapide, având la rândul său subgenuri, precum ‘jungle’ – influențe reggae);
- dubstep (este bazat pe sincopatie cu un tempo între 130 și 148 și a început să fie folosit în 2002);
- hardstyle (se pare că a apărut în Olanda în 1999 – 2000 și a devenit din ce în ce mai popular, primii care au produs astfel de muzică au fost cei de la The Prophet);
- illbient (descrie muzica produsă de artiștii din cartierul Williamsburg din Brooklyn, New York, în 1994);
- industrial (a apărut la începutul anilor 1970 și abordează un stil experimental bazat pe improvizații și sunete electronice);
- dance (un gen muzical destinat dansului, apărut datorită muzicii electronice);
- house (este un gen al muzicii dance electronice, foarte populară la început în discoteci, care imită percuțiile disco și care a ajuns în Europa datorită englezilor pasionați);
- techno (este o formă de muzică dance electronică, ce a apărut în 1988, fiind foarte populară în SUA) este înregistrată în studiouri mici și apoi remixată de către DJ în cluburi;
- New Age (include muzica electronică și formele acustice, fiind utilizată de ascultătorii care practică yoga, masaj, meditație);
- synthpop (este un gen popular de muzică în care sintetizatorul este instrumentul principal);
- trance (un stil muzical relativ recent, bine primit în Germania și caracterizat printr-o linie melodică densă și extrem de stratificată în mai multe subgenuri).
<h3>1.2. Instrumentele pentru muzică electronică </h3>
Instrumentele utilizate pentru a crea astfel de muzică sunt următoarele:
- Orga electronică (Este un instrument muzical cu claviatură, care avea ca scop imitarea sunetelor emise de acordeon, orga propriu-zisă sau orga de cinema ori de teatru);
- Chitara electrică (Este un tip de chitară care folosește doze electromagnetice în scopul de a converti vibrațiile corzilor metalice în curent electric. Există numeroase efecte de chitară consacrate, putând fi menționate: distorsionarea, reverberația, corul, întârzierea, ecoul, decompresia etc);
- Sintetizatorul (Produce semnale electrice, nu acustice, amplificate și redate prin căști și difuzoare. Este controlat cu ajutorul unei claviaturi);
- Sintetizatorul de ritm (Imita sunetul tobelor sau al altor instrumente de percuție);
- Sampler (Este un instrument muzical înrudit cu sintetizatorul, care redă sunete preînregistrate de utilizator. Multe samplere pot reda mai multe note simultan);
- Pian digital (E în totalitate un instrument electronic, care reproduce cât mai fidel sunetul unui pian clasic, și poate fi considerat un compromis între pianele reale și instrumentele electronice cu taste. De obicei, persoanele care călătoresc foarte des aleg pianul digital pentru că se transportă mult mai ușor).
1.3. Cum să faci muzică electronică
Înregistrarea sau captarea sunetului a dus la dezvoltarea muzicii electronice. De asemenea, un rol important în acest progres l-a avut și crearea sunetului cu ajutorul aparaturii de specialitate. Compozitorul creează practic noi sunete asistat de o serie de soft-uri specializate. Aceste sunete noi sunt diferite de tot ceea ce există deja în mediul înconjurător, ceea ce le face extrem de atractive și bine primite de ceilalți.
Cei care își doresc să facă o astfel de muzică trebuie să știe ce echipamente și ce soft-uri trebuie să aibă, în afară de urechea muzicală și simțul măsurii din dotare. Absența acestor două elemente va face mai dificilă sarcina compozitorului amator, dar nu imposibilă. Astfel, doritorii trebuie să aibă în dotare următoarele instrumente:
- Un calculator cu un procesor puternic, care să facă față tuturor solicitărilor;
- Claviatura ce permite controlarea sunetelor generate de sintetizatoare virtuale;
- Placa de sunet performantă, care permite controlarea sunetelor fără să aibă întârzieri (dă calitate și acuratețe sunetului);
- Sistem audio de monitorizare a sunetului sau căști pentru a reuși echilibrarea întregului ansamblu muzical sau pentru crearea sunetelor fără distorsiuni (obținerea unui sunet cât mai plăcut urechii);
- Microfonul ce reușește să introducă vocea în compoziție și care are un rol extrem de important;
- Sintetizatorul (de preferat un produs care să înglobeze mai multe opțiuni);
- Machine drum (adaugă ritmicitate și dinamism piesei).
2. Muzica electronică veche și nouă
Muzica electronică veche este diferită de cea nouă, mai ales pentru că pe vremuri era realizată cu ajutorul unor instrumente destul de primitive. Cu toate acestea, sunetele au fost foarte bine primite de oamenii din toate categoriile sociale.
Dynamophone-ul era dispozitivul dotat cu claviatură. El genera sunete polifonice complexe, combinându-le matricial. A fost abandonat din mai multe motive, la acestea adăugându-se și faptul că doi pianiști cântau simultan, fără să fie familiarizați cu posibilitățile instrumentului.
Un vizionar al muzicii electronice a fost compozitorul american Thaddeus Cahill care prin invenția lui numită telharmonium a pus bazele muzicii electronice. Ideile lui au fost continuate de gânditorul italian Luigi Russolo. El propunea dezvoltarea unui nou tip de muzică care să reflecte dezvoltarea societății industriale de la începutul secolului al XX-lea.
Istoria adevărată a muzicii electronice începe în perioada interbelică, atunci când numeroasele invenții făcute în domeniul electrotehnicii au putut fi folosite pentru generarea de sunete cu totul noi față de cele produse prin instrumentele muzicale tradiționale. Printre aceste inovații importante au fost amplificatoarele, filtrele și, mai ales, difuzoarele, care au permis redarea noului tip de sunet.
După al doilea război mondial are loc o nouă evoluție a acestui stil muzical prin apariția a numeroase instrumente muzicale ce funcționau doar prin folosirea componentelor electronice. De asemenea, esențială a fost și introducerea sistemelor de reproducere a muzicii cu ajutorul benzilor care a permis ca acest stil să devină cunoscut și în rândul amatorilor, nu numai al profesioniștilor.
După 1960 apare muzica produsă cu ajutorul sintetizatoarelor folosite din ce în ce mai des, nu doar pentru producerea de muzică electronică, ci și în alte genuri muzicale, cum ar fi muzica rock și pop. Un avânt important în transmiterea muzicii de acest tip l-a avut folosirea pieselor în cadrul coloanelor sonore, a unor filme extrem de cunoscute în anii 1980. Compozitori și instrumentiști celebri, cum ar fi Vangelis și Jean Michel Jarre, au făcut ca muzica electronică să devină cunoscută și în afara melomanilor dedicați.
Muzica nouă a luat un și mai mare avânt datorită apariției Internetului, în secolul al XXI-lea atingându-se apogeul. Accesul la muzică este acum la îndemâna tuturor. Muzica electronică modernă se ascultă pe Youtube cu mare lejeritate sau la concerte și festivaluri de
mare amploare, cum ar fi Untold în România.
În prezent, acest gen muzical poate fi practicat de aproape oricine, existând numeroase programe de computer și aplicații pentru telefoanele mobile, care pot transforma într-un compozitor cunoscut pe orice iubitor al muzicii electronice, fără a fi nevoie de studii în domeniu și cunoștințe muzicale aprofundate. Tot mai multe persoane folosesc aplicațiile pentru a-și manifesta abilitățile și pasiunile lor, unii dintre ei ajungând mari vedete, la nivel internațional.
3. Muzica electronică în România
Muzica electronică românească a început cumva în anii 1970 când pentru prima dată artiștii din România au făcut cunoștință cu un Moog. Corneliu Bibi Ionescu a fost cel care a reușit să construiască piesă cu piesă un sintetizator, primele albume muzicale în care se va auzi un astfel de instrument fiind Lume Albă (1975) și Zalmoxe (1979). Primul sintetizator adevărat a fost folosit de formația Phoenix, iar mai apoi de mulți alți muzicieni români din anii 1970.
Televiziunea Română a reușit să utilizeze un Moog pentru a obține diferite efecte sonore speciale, dar nu a fost apreciat de conducerea simpatizantă a regimului comunist și a fost uitat într-o magazie, unde s-a și stricat din cauza trecerii timpului. Pe măsură ce sosesc anii 1990 apar din ce în ce mai multe sintetizatoare în România, fiind utilizate, dar nu la capacitatea maximă:
- pentru a substitui viorile, saxofonul;
- ca mașini de ritm;
- pentru a obține diferite zgomote.
Muzica electronică adevărată a început să prindă rădăcini cu apariția hip-hop-ului și dance-ului.
Reprezentanți ai muzicii electronice în România sunt:
- compozitorul, muzicianul și producătorul Adrian Enescu a făcut zeci de imprimări la casa de discuri Electrecord și și-a adus aportul asupra muzicii electronice;
- o serie de compozitori, muzicologi, profesori de muzică au reușit să facă diferite experimente de muzică electronică: Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Dan Constantinescu, Liviu Dănceanu;
- Corneliu Cezar a inițiat curentul spectral;
- Octavian Nemescu a lansat primul și cel mai important album de muzică electronică din România în 1984;
- Iancu Dumitrescu rupe tradiția convențiilor sonore;
- Mircea Florian, Costin Miereanu, Rodion Roșca devin personalități marcante ale acestui gen muzical;
- Bibi Ionescu a fost cel care a realizat primul sintetizator românesc;
- Animafilm este un studio românesc de realizare a desenelor animate unde s-a compus muzică electronică pentru a ilustra sonor diferite filme de animație și de scurt, mediu sau lung metraj.
În concluzie, cei care doresc să asculte muzică electronică nouă ar trebui să-i înțeleagă mai întâi începuturile pentru a reuși să o guste cu adevărat, iar cei care vor să o compună nu trebuie să uite că este bine să aibă acasă sau la studio echipamentul potrivit: mixer de sunet, laptop, sintetizator și ambiție, fără a fi uitate creativitatea și perseverența
surse foto:
shutterstock.com
ro.pinterest.com
Leave a Reply