Cuprins
Cel mai probabil, ai crescut cu muzica populară. Probabil o auzeai în familie, la petreceri, și acum poți oricând să te bucuri de acest tip de melodii la radio sau la televizor. Dar de unde a apărut acest gen atât de ascultat și în vremurile de azi?
Termenul de muzică populară a apărut în prima jumătate a secolului XX, ca un amestec între ansamblurile de instrumente specifice, lumea din zonele rurale și realitatea social-politică din acele vremuri.
În acest articol, vei afla când a apărut muzica populară, care sunt trăsăturile acestui gen muzical și, mai ales, instrumentele populare în funcție de regiune.
Cuprins:
1. Cum a apărut muzica populară
2. Caracteristicile muzicii populare
2.1 Sunetul
2.2 Instrumentele folosite în muzica populară
3. Muzica populară românească în funcție de regiune
3.1 Muzica populară din Banat
3.2 Muzica populară din Bucovina
3.3 Muzica populară din Crișana
3.4 Muzica populară din Dobrogea
3.5 Muzica populară din Maramureș
3.6 Muzica populară moldovenească
3.7 Muzica populară din Transilvania
3.8 Muzica populară oltenească
3.9 Muzica populară din Muntenia
4. Morfologia cântecului popular românesc
5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu numai
1. Cum a apărut muzica populară
Muzica populară nu este doar în România, ci în aproape toate țările din Balcani și fostul bloc răsăritean. Dacă la noi există acest termen, în alte locuri, aceasta este inclusă ca subgen pentru alte tipuri, precum cea tradițională, cea lăutărească, folk sau ușoară.
Muzica populară este diferită de folclorul muzical din mai multe privințe, precum instrumentație, repertoriu și stil instrumental. Acest gen diferă în funcție de așezarea geografică. Spre exemplu, locurile care se află la apus au produs melodii cu influențe vestice, în timp ce acelea aflate în est au interpretat cântece cu elemente bizantine, slave și chiar turcești.
2. Caracteristicile muzicii populare
Alcătuirea unei trupe de muzică populară, stilul melodiei și modul de a cânta diferă, dar sunt câteva caracteristici care pot fi identificate la majoritatea ansamblurilor care produc acest tip de cântece.
2.1 Sunetul
În primul rând, într-o trupă de muzică populară există atât vocaliști, cât și instrumentiști. Cântăreții sunt recunoscuți pentru stilul vocal emfatic, marcat, uneori, de figuri tehnice. Printre acestea, regăsim și fluieratul artistic.
Instrumentiștii pot fi organizați în ansambluri, orchestre sau tarafuri. Aceștia pot cânta după note, o melodie prestabilită sau pot improviza. Această abilitate de a crea spontan depinde atât de instrument, cât și de interacțiunea cu solistul vocal.
2.2 Instrumentele folosite în muzica populară
Instrumentele folosite în muzica populară sunt foarte variate, cele mai populare fiind contrabasul (uneori înlocuit cu chitara electrică), țambalul (uneori înlocuit cu pianul), acordeonul și chitara acustică.
Deoarece la țambal nu pot fi accesate simultan două înălțimi sonore, cel mai des vei întâlni succesiuni de acorduri cu țiituri rapide și ritmate – tempoul diferă, putând fi diviziune ternară sau în sferturi de timp.
Pianul este folosit îndeosebi pentru piesele mai lente, cu un ritm asemănător melodiilor jazz.
Acordeonul și chitara sunt folosite pentru acorduri placat și pot fi utilizate și pentru momente solo – o întrerupere a melodiei în care se aude doar acest instrument.
Mai poți întâlni la formații și instrumente folosite de obicei în muzica tradițională, precum brace – o vioară sau violă fără căluș, astfel încât să poți trage arcușul simultan pe toate corzile – sau un violoncel.
Printre instrumentele care se bucură de momente solo în melodiile populare regăsim vioara, bouzouki, clarinetul, mandolina, taragotul, flautul, fluierul, saxofonul, naiul și trompeta.
Mai există cazuri – cu precădere la trupele numeroase – unde se împrumută instrumente folosite de fanfară. Spre exemplu: trompetă, goarnă, tubă, trombon, fligorn, eufoniu, tobă mică, seturi de tobe mari și fuscinel.
3. Muzica populară românească în funcție de regiune
În muzica populară din România, accentul se pune mai mult pe percuție. Pot fi recunoscute influențe din stilul tradițional din Balcani, chiar și din Turcia. Ca instrumente, predomină vioara și țambalul în majoritatea melodiilor.
În continuare, discutăm modul în care este perceput acest gen muzical în funcție de regiuni.
3.1 Muzica populară din Banat
În Banat, vioara este cel mai folosit instrument muzical, alături de cele de suflat. Mai regăsim și ținta (uneori înlocuită de saxofon), care a fost importată în anii 1920 din Ungaria. Un exemplu de violonist cunoscut din această zonă este Efta Botoca.
3.2 Muzica populară din Bucovina
Zona Bucovinei este recunoscută pentru unele din cele mai vechi instrumente, precum țilinca sau cobza. În timpurile moderne, vei auzi des melodii cântate cu ajutorul unui fluier sau a unei vioare.
3.3 Muzica populară din Crișana
În Crișana, se folosesc din timpuri străvechi viorile, deseori în duet. Un nume important în industrie este Petrică Pașca, ce folosea ținta. În satul Roșia se utilizează două instrumente mai neobișnuite: hidede (un tip de vioară cu trompetă) și doba.
3.4 Muzica populară din Dobrogea
Muzica din Dobrogea este profund influențată de ritmurile din Balcani și Turcia, deoarece populația este formată din multe minorități care provin din aceste zone diferite. Reiese un stil muzical foarte ritmat, cu un amestec de instrumente.
3.5 Muzica populară din Maramureș
Un ansamblu tradițional din Maramureș va folosi ca instrumente pianul, vioara și, uneori, tobele. În melodiile mai recente, vei auzi și ținta, saxofonul și acordeonul. În Oaș, stilul de a cânta este unic, destul de strident și cu elemente melodice arhaice.
3.6 Muzica populară moldovenească
Violina și țambalul sunte cele mai populare instrumente folosite în muzica produsă în Moldova. Pot fi recunoscute influențe din Serbia în melodiile cântate în această regiune. Unul din cei mai populari violoniști este Ion Drăgoi.
3.7 Muzica populară din Transilvania
Istoric, zona Transilvaniei a fost mai legată de țările din Europa Centrală și acest lucru a influențat și stilul muzical. Printre instrumentele folosite pot fi enumerate vioara, contrabasul și țambalul. La finalul anilor 1990, a fost organizat un festival, Maramuzical, pentru a atrage atenția asupra melodiilor produse în această zonă.
3.8 Muzica populară oltenească
Muzica populară din Oltenia este asemănătoare cu cea din Muntenia, unde predomină vioara, țambalul și chitara – care înlocuiește cobza folosită în restul regiunilor. Dacă asculți melodii produse aici, te vei bucura și de sunetul cimpoiului.
3.9 Muzica populară din Muntenia
Printre numele recunoscute în muzica populară din Muntenia se numără Vasile Pandelescu și Ilie Udilă. Instrumentele utilizate aici sunt diverse, de la clasicele fluier și vioară la acordeon și clarinet.
4. Morfologia cântecului popular românesc
Dacă vrei să intri în industria muzicii populare românești sau doar ești interesat de domeniu, este important să înțelegi cum funcționează morfologia unui cântec. În mare parte, orice melodie derivă din structura gramaticală și fonetică a limbii române.
Iată câteva reguli ale limbii române pe care le vei recunoaște în orice melodie populară românească, așa cum sunt menționate în cursurile de folclor muzical:
- Cuvintele sunt formate din silabe scurte şi de durată aproximativ egală;
- Diferenţierea între silabe este calitativă ca urmare a accentului pe care îl primeşte silaba în rostire;
- Nu există un loc fix al accentelor în cuvintele cu mai multe silabe, iar particulele monosilabice, de obicei, nu poartă accent. De aici rezultă o mare varietate a ritmului în vorbirea curentă în care se succed grupări ritmice binare, ternare, cuaternare;
- Nu este posibilă în limba română succesiunea a mai mult de 2 silabe accentuate. Cuvintele care cuprind cel puţin 4 silabe conţin și accente secundare;
- Unitatea structurală a versului popular românesc este determinată atât de raporturi semantice, cât şi de legăturile formale din interiorul şi exteriorul ei, ducând, în acest fel, la organizări metrice fixe sau libere;
- În tiparele metrice fixe se încadrează versurile recitate sau scandate ale unor strigături de joc la nuntă, urarea de la sfârşitul colindului, versurile din folclorul copiilor, precum şi cele cvasi-cântate (unele strigături şi chiuituri din nordul Transilvaniei);
- Versurile cântate din genurile improvizatorice (bocet cu formă liberă, anumite doine) se abat de la tiparele fixe obişnuite, asemănându-se cu versurile unor poezii recitate.
Tot din cursurile menționate mai sus se cunoaște și care este legătura structurală între vers și melodie.
În primul rând, versul și rândul melodic sunt două componente care alcătuiesc o unitate, singura distincție dintre ele fiind în notare.
Prin urmare, dimensiunea rândului melodic coincide cu cea a versului.
Una din caracteristicile principale ale versului popular cântat este izometria. Aceasta se referă la menținerea aceluiași tipar metric pe toată întinderea cântecului.
Chiar dacă forma catalectică sau acatalectică nu se mențin și apar adaosuri sau contracții silabice în timpul cântării, izometria rămâne neschimbată,
Este important de menționat și modul în care se face fracționarea versurilor. Aceasta se produce prin rima interioară întâlnită în mai toate genurile folclorice și, mai ales, în colinde, unde rimele exterioare sunt rare.
5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu numai
Există anumite nume, pe care, atunci când le auzi, le asociezi imediat cu muzica populară și anumite melodii cunoscute. Îți prezentăm, în continuare, câteva persoane recunoscute pentru acest gen muzical.
Maria Dragomiroiu
Maria Dragomiroiu este un nume foarte cunoscut pentru muzica populară datorită registrului vocal amplu și al tehnicii excelente de control al vocii. A fost comparată chiar cu Maria Tănase, cea mai de renume cântăreață al acestui gen. Printre cele mai faimoase melodii, regăsim:
- Dar-ar naiba-n tine, dragoste
- Mai ții minte, măi, dragă Marie
- Așa trec zilele mele
Ion Dolănescu
Ion Dolănescu a avut o discografie însemnată, de aproximativ 50 de albume, nenumărate concerte și înregistrări la radio și televiziune. A cântat și alături de fiul său, Ionuț Dolănescu. care i-a urmat exemplul și a devenit cântăreț de muzică populară. Printre cele mai cunoscute melodii, se numără:
- M-am născut lângă Carpați
- Gorjule, grădină dulce
- Mândro, când ne iubeam noi
Gheorghe Dinicu
Un alt nume marcant al muzicii populare românești este violonistul Gheorghe Dinicu. Acesta a urmat cursurile Conservatorului din București și a cântat în diverse trupe, precum taraful lui Dan Cercel. Se remarcă atât ca dirijor și compozitor, dar și ca profesor la Conservator și Școala normală de învățători din București.
Nicolae Florian
Recunoscut ca instrumentist în Orchestra de muzică populară Radio, Nicolae Florian a fost un acordeonist foarte talentat. Născut într-o familie de lăutari, a obținut numeroase premii, printre care se numără medalia de aur la Festivalul Internațional al tinerilor soliști de la Moscova și premiul I la Festivalul de la Viena.
Tudor Gheorghe
Tudor Gheorghe este recunoscut atât pentru talentul său actoricesc, cât și pentru cântecele sale melodioase. A produs muzică până în anul 1989, dar a devenit mai cunoscut după, când a reușit să realizeze 22 spectacole. Printre melodiile cunoscute, menționăm:
- Primăvara mea
- Salcâmii
- Doina haiducească
Aurel Gore
Aurel Gore a început să cânte la cobză, dar, mai apoi, a învățat să cânte la vioară, în taraful tatălui său. A interpretat în mai mult tarafuri și a compus muzică populară instrumentală, cântece de pahar și lăutărești, precum Măriuță, Mărioară.
A fost cunoscut în special pentru că a condus taraful care acompania materialul de debut al Romicăi Puceanu.
Irina Loghin
Irina Loghin, supranumită și regina muzicii populare, este cunoscută atât în țară, cât și în străinătate pentru muzica produsă și concertele impresionante. A fost solistă a ansamblului Ciocârlia, Barbu Lăutaru și Ciprian Porumbescu. Printre cele mai cunoscute melodii, pot fi menționate:
- Mândră-i Valea Prahovei
- Bradului la munte-i place
- De-ar crește via pe casă
Muzica populară este parte din tradiția României, cu rădăcini adânci în fiecare zonă a țării. Instrumentele și linia melodică variază în funcție de regiunea în care fiecare melodie a fost produsă, rezultând un amestec ritmat, ideal atât pentru petreceri, cât și pentru momente melancolice.
Sursă foto: Shutterstock.com
Leave a Reply