Cuprins
Muzica este o artă sublimă, care aduce bucurie pe chipul adulților și al copiilor, deopotrivă. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că piesele din repertoriul clasic stimulează creierul și influențează pozitiv atenția, memoria și chiar capacitatea de învățare. Este și motivul pentru care aceasta se folosește ca și terapie pentru tratarea anumitor afecțiuni emoționale și chiar psihice.
Pe lângă aceste lucruri, cu siguranță, fiecare s-a gândit, la un moment dat, cât de tristă ar fi viața fără muzică! Chiar dacă toată lumea iubește să asculte anumite piese și, uneori, să le fredoneze, anumite persoane sunt mai talentate decât altele. Este și motivul pentru care unii cântă doar sub duș, iar alții – pe marile scene ale lumii. Diferența, spun specialiștii, ține în egală măsură de talent și studiu. Între acestea, intervine și urechea muzicală, una dintre cele mai importante abilități necesare în procesul de învățare a unui instrument sau de interpretare a unei melodii.
Cuprins:
1. Ce este urechea muzicală și cum se formează?
2. Cum afli dacă ai ureche muzicală?
1. Ce este urechea muzicală și cum se formează?
Auzul muzical sau urechea muzicală reprezintă capacitatea de a percepe corect un sunet sau o melodie și de a le reproduce cât mai fidel.
Poate fi definit ca un impuls care transmite spre creier informația că ceea ce cânți este sau nu corect din punct de vedere muzical.
Reprezintă acel simț care te ghidează, astfel încât știi că trebuie să cânți mai jos cu un ton sau mai sus, mai expresiv și mai implicat ori mai tare sau mai încet. Profesorii de muzică spun, deseori, că auzul muzical ar trebui să fie primul critic pentru cei care interpretează sau cântă la un instrument muzical (cu arcuș, suflător etc). Tocmai de aceea, după fiecare reprezentație, elevul este întrebat de dascăl: “cum ți s-a părut că ai cântat?”, iar acesta, de cele mai multe ori, știe unde și dacă a greșit.
Cei care doresc să facă din muzica o meserie sau o pasiune înălțătoare, menită să îi încânte pe ei înșiși sau pe semenii lor, trebuie să studieze.
La școlile de muzică sau la cursurile specializate există, de obicei, și o probă practică, unde, de multe ori, apar și expresiile: “ești afon” (lipsit de simț muzical), “nu ai ureche muzicală, nu o să faci niciodată muzică”. Cu toate acestea, sunt și profesori care spun că exercițiul poate suplini lipsa talentului. Asta, pentru că atât auzul muzical, cât și intonarea corectă sunt simțuri care se dezvoltă în timp, în funcție de fiecare individ în parte, și se pot perfecționa prin exercițiu.
Așadar, dacă nu ai ureche muzicală, nu înseamnă că nu poți începe să studiezi muzica. Cu toate acestea, este esențial să dezvolți și să antrenezi acest “simț”, pentru a avea rezultate în acest domeniu. În funcție de ceea ce îți face plăcere, poți opta pentru chitară, pian, tobe sau poți încerca mai multe instrumente, pentru ca, apoi, să rămâi la cel care îți place mai mult. Doar încercând vei descoperi și, exersând, te vei perfecționa!
2. Cum afli dacă ai ureche muzicală?
Oamenii care au un auz muzical dezvoltat sunt cei care “cântă după ureche” și fac acest lucru foarte bine, uneori incredibil și de necrezut pentru cântăreții care au studiat ani întregi să atingă astfel de performanțe artistice.
Unele persoane se nasc cu acest auz absolut și, fără niciun efort, reușesc să identifice notele muzicale prin frecvențele unice ale acestora. Este acel talent înnăscut.
Anumiți artiștii, chiar dacă recunosc importanța exercițiului în muzică, afirmă cu tărie că unele voci sunt unice, rare și reprezintă un har special, ceva ce nu se poate dobândi, pentru că oricine are capacitatea de a învăța să cânte corect notele, dar nu toată lumea poate transmite un amalgam de sentimente cu ajutorul vocii sau a unui instrument muzical, iar timbrul și modul de redare sunt unice.
Dacă, după ce auzi o piesă, o poți fredona ușor, ritmul și tonul “vin de la sine”, iar melodia sună bine, poți spune că ai ureche muzicală. În orice caz, unii specialiști susțin că nimeni nu este afon, iar explicația lor este simplă: dacă oamenii nu ar recunoaște sunetele, le-ar fi imposibil să deosebească vocile celorlalți sau accentele unei limbi străine, de exemplu.
Un lucru important de specificat este faptul că antrenamentul auzului muzical nu are legătură cu urechea, ci cu creierul. Acest organ este capabil să înțeleagă sunetele ce provin dintr-o sursă exterioară, cât și pe cele din imaginația unei persoane (cânți în gând). De fapt, nu face nicio diferență între ele. Beethoven este cel mai bun exemplu. Acesta a continuat să compună chiar și după ce și-a pierdut auzul.
sursa foto : shutterstock.com
Leave a Reply