Pauzele muzicale – Cum funcționează acestea și care este rolul lor?

Pauzele muzicale – Cum funcționează acestea și care este rolul lor?

Pauzele muzicale, numite “fermate” în limba italiană – termen ce provine de la verbul “fermare”, care înseamnă a sta, a se opri – au un rol crucial în compoziția oricărui portativ. Fără aceste elemente, muzica, așa cum o cunoaște toată lumea, nu ar mai suna la fel. 

Rolul acestor pauze este acela de a lungi sau de a opri notele muzicale în dreptul cărora sunt poziționate, ceea ce ajută la fluidizarea liniei melodice. După cum spune și o veche vorbă, câteodată este nevoie de liniște pentru a auzi cu adevărat sunetul.    

Cuprins

 1. Care este rolul pauzelor muzicale?

 2. Tipuri de pauze muzicale

1. Care este rolul pauzelor muzicale?

Încă de la prima utilizare a pauzelor muzicale, în secolul al XV-lea, acestea au revoluționat modul în care se compunea un portativ până în acel moment. Ele au venit ca un răspuns firesc la problema prelungirii sau a opririi unei note muzicale, care, până atunci, nu fusese soluționată într-un mod concret și universal valabil în domeniul muzicii. 

Deși lungimea acestor pauze muzicale este lăsată la latitudinea dirijorului, ele sunt totuși încadrate în câțiva parametri recunoscuți la nivel internațional. O pauză de acest gen poate fi introdusă oriunde în interiorul portativului, acest lucru depinzând de fapt de creativitatea fiecărui compozitor.

Pauza muzicală își poate face apariția la sfârșitul unei piese sau chiar în mijlocul acesteia. Ea poate fi urmată de un moment de liniște sau de o altă succesiune de note. În situația în care o asemenea pauză este poziționată deasupra unei note muzicale, aceasta are rolul de a-i prelungi durata normală. În acest gen de situații, totul depinde de imaginația compozitorului și de capacitatea de transmitere a unei emoții care stă în întregime în mâinile dirijorului. 

Pauzele muzicale poartă mai multe denumiri, în funcție de țară, cele mai populare fiind cele provenite din zonele cu o bogată tradiție în muzică. În limba italiană, pe lângă “fermata”, pauzei muzicale i se mai spune și “corona”, în franceză aceasta este denumită “point d’orgue”, în limba germană poartă numele de “fermate”, în spaniolă este cunoscută ca un “calderón”, iar în portugheză ca “suspensão”. În rândurile ce urmează, vei afla mai multe informații despre toate tipurile de pauză folosite în compozițiile muzicale. 

2. Tipuri de pauze muzicale

Când vine vorba despre pauze în domeniul muzicii, nu se poate să nu îți zboare gândul la notele muzicale, deoarece acestea sunt legate unele de altele, fără excepție. O pauză muzicală nu poate exista fără o notă muzicală, între aceste două elemente existând o relație de interdependență. 

Valoarea unei astfel de note exprimă durata unui sunet aferent, iar o pauză muzicală reprezintă durata tăcerii (de liniște) în muzică. Fiecare valoare are o pauză, iar aceasta din urmă va purta numele ei. 

După cum se poate observa și în cele menționate mai sus, pauzele muzicale pot fi de mai multe tipuri. Acestea sunt exprimate în timpi și, în funcție de durata lor, sunt: pauza de doi timpi, pauza de patru timpi, pauza de optime și pauza de șaisprezecime. 

În funcție de numele fiecărei pauze, aceasta va avea un moment de stopare corespunzător pentru doi timpi, patru timpi, o optime de timp sau o șaisprezecime de timp. Pauzele muzicale care fac referire la acești timpi sunt cel mai des întâlnite, motiv pentru care orice elev de la o școală de muzică va învăța astfel de noțiuni elementare încă din clasele primare. 

Pentru pasionații de muzică, indiferent dacă unii dintre ei preferă pianul, vioara, chitara sau orice alt instrument, nu există nimic mai frumos decât a compune sau a interpreta o piesă care să transmită publicului o parte dintre trăirile și emoțiile lor. De altfel, muzica este cel mai eficient mod prin care artistul poate comunica cu cei care îi ascultă compozițiile, exprimându-și sentimentele cu ajutorul unor note muzicale. 

Fără muzică, viața de zi cu zi ar fi, cu siguranță, diferită, iar cei mai mulți dintre oameni nu își pot imagina cum ar fi să fie privați de melodiile și de artiștii lor preferați. Muzica face parte din rutina cotidiană, în mod cert, iar muzicienii talentați, care se dedică acestei arte, merită să fie apreciați. 

Sursa foto: Shutterstock.com

admin

Leave a Reply