Muzica de relaxare – Descoperă ce putere incredibilă are asupra corpului și a minții tale!

Muzica de relaxare – Descoperă ce putere incredibilă are asupra corpului și a minții tale!

Este binecunoscut faptul că muzica în general are o influență directă asupra stării fizice și emoționale a unei persoane. În funcție de sunetele pe care le ascultă, aceasta se va simți plină de energie sau, dimpotrivă, calmă, liniștită sau chiar tristă. Datorită efectelor pe care le are asupra organismului, muzica a stârnit interesul cercetătorilor, care au vrut să înțeleagă puterea incredibilă pe care aceasta o are asupra oamenilor.

Studiile efectuate de-a lungul anilor au demonstrat faptul că muzica se conectează cu sistemul nervos al unei persoane, reprezentat de funcția creierului, de tensiunea arterială și de bătăile inimii, dar și cu sistemul său limbic, care cuprinde sentimentele și emoțiile. Atunci când, în difuzor, se aude o muzică lentă, corpul se relaxează complet. Inima bate mai ușor, respirația încetinește, iar tensiunea de la nivelul gâtului, al umerilor, al stomacului și al spatelui este eliminată. Află, în continuare, cum te poate ajuta muzica de relaxare să scapi de stres, de durere și de energia negativă.

Cuprins:

  1. Muzica și creierul: ce legătură există între cele două?
    1.1. Cum te ajută muzica relaxantă să te eliberezi de stres?
    1.2. Muzica de relaxare contribuie la creșterea puterii de concentrare
  2. Muzica de relaxare este un “medicament”: ce boli vindecă aceasta?
    2.1. Muzica poate ameliora durerea
    2.2.  Muzica de relaxare “tratează” bolile de inimă?
    2.3.  Cum poate ajuta muzica un pacient după un accident vascular cerebral?
  3. Care este cea mai bună muzică de relaxare și de deconectare?
    3.1. Muzică de relaxare pentru somn cu sunete din natură
    3.2. Muzica clasică sau jazz-ul: care are un efect mai calmant asupra minții?
    3.3. Muzica pentru yoga este cea mai bună pentru relaxarea minții
  4. Muzica relaxantă pentru bebeluși: mit sau realitate?

1. Muzica și creierul: ce legătură există între cele două?

Ca orice sunet, muzica ajunge la ascultător sub formă de unde sonore, pe care urechea externă le colectează și le trimite mai departe, printr-un canal, spre timpan. Acesta vibrează, iar vibrațiile sunt transmise, printr-un proces extrem de complicat, la creier.

Mai multe studii au arătat că rețelele nervoase din diferite părți ale creierului sunt responsabile cu decodarea și interpretarea diverselor proprietăți ale muzicii. De exemplu, o zonă mică din lobul temporal drept percepe tonul care stă la baza melodiei, acordurile și armonia. Un alt centru din apropiere răspunde de decodarea timbrelor, calitate care îi permite creierului să distingă între diferite instrumente care redau aceeași notă. O altă parte a creierului, cerebelul, procesează ritmul, iar lobii frontali interpretează conținutul emoțional al muzicii.

1.2. Cum te ajută muzica relaxantă să te eliberezi de stres?

Dacă asculți o muzică relaxantă, corpul tău va vibra în același ritm cu sunetele auzite, ajutându-te să te destinzi complet. Creierul tău va elibera mai multe endorfine, substanțe responsabile cu sporirea senzației de fericire și, astfel, te vei simți mai bine, mai mulțumit și liniștit. Vei uita de toate problemele și grijile care îți cauzează atâta stres, iar toate acestea se întâmplă pentru că, de fapt, muzica îți captează întreaga atenție, distrăgându-te de la alte gânduri și sentimente care îți cauzează neliniște sau supărare.

Specialiștii sunt de părere că o muzică de relaxare are același efect ca medicamentele folosite pentru tratarea anxietății, așadar, în loc să iei pastile, folosește ritmul și vibrația pentru a combate stresul.  

1.3. Muzica de relaxare contribuie la creșterea puterii de concentrare

Tot studiile au arătat faptul că, datorită muzicii, în organism crește concentrația hormonilor și a altor substanțe ce contribuie la creșterea puterii de concentrare și a energiei psihice. În plus, muzica activează, în același timp, și emisfera stângă, și pe cea dreptă, iar acest lucru poate dezvolta capacitatea de învățare și îmbunătăți memoria.

Așadar, dacă ai nevoie să te concentrezi mai bine, iată ce îți recomandă specialiștii:

  • Alege melodii care te mențin alert, dar care nu te determină să bați ritmul.
  • Sunetele liniștitoare ale muzicii clasice de orchestră îmbunătățesc starea de spirit și cresc productivitatea, iar acest lucru îți poate crea un mediu propice studiului.
  • Ține cont de tempo-ul (viteza de interpretare) unei lucrări muzicale. S-a descoperit faptul că melodiile cu 60-70 de bătăi pe minut (cum este opera “Fur Elise”, de Beethoven) îi determină pe elevi să studieze mai mult și să asimileze mai multe informații.
  • Muzica electronică este o alternativă pentru persoanele care nu o preferă pe cea clasică.
  • În general, orice melodie instrumentală este perfectă pentru studiu.
  • Indiferent de stilul de muzică pe care îl alegi, volumul este esențial, fiind indicat ca melodiile să se audă doar în fundal.

2. Muzica de relaxare este un “medicament”: ce boli vindecă aceasta?

Muzica este folosită de mult timp ca terapie, cu scopul de a menține și de a reface echilibrul dintre mintea, trupul și sufletul unei persoane.

Dacă efectele sale benefice asupra psihicului unui om sunt binecunoscute, influența pe care o are muzica asupra corpului reprezintă încă un domeniu nou pentru oamenii de știință. În prezent, se efectuează mai multe studii pentru a afla cât de eficientă este muzica de relaxare pentru ameliorarea durerii sau a altor afecțiuni medicale.

2.1. Muzica poate ameliora durerea

Analizând mai mulți pacienţi care sufereau de fibromialgie, o boală care provoacă dureri cronice în mușchi și articulații, cercetătorii au descoperit faptul că muzica relaxantă le atenua acestora suferința, îmbunătățindu-le, în același timp, capacitatea de mișcare.

Oamenii de știință sunt de părere că există două mecanisme ale creierului, care ar putea fi responsabile pentru efectul de ameliorare a durerii, și anume faptul că:

  • Muzica plăcută declanșează eliberarea de opioide în creier, care reprezintă de fapt un fel de „morfină”;
  • Pur și simplu, muzica este atât de plăcută încât îți atrage toată atenția, determinându-te să uiți de durere.

2.2. Muzica de relaxare “tratează” bolile de inimă?

În studiile efectuate pe persoanele care suferă de boli de inimă, oamenii de știință au observat că pacienții care ascultau o muzică relaxantă înregistrau o scădere a ritmului cardiac, a celui respirator și a cantității de oxigen solicitate de inimă. Mai mult, îmbunătățirile cardiovasculare au durat cel puțin o oră după ce muzica s-a oprit, iar în acest timp toate persoanele care au ascultat melodia preferată au resimțit un nivel mai mic de anxietate. 

În cadrul cercetărilor realizate de oamenii de știință, muzica nu a avut niciun efect asupra tensiunii arteriale. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că ascultarea înainte de culcare a unei muzici de relaxare, precum cea pentru yoga, este benefică pentru sănătatea inimii unei persoane, deoarece reduce semnificativ stresul și stările de îngrijorare.

2.3. Cum poate ajuta muzica un pacient după un accident vascular cerebral?

De-a lungul timpului, au fost efectuate mai multe cercetări și pe pacienții spitalizați din cauza unor accidente vasculare cerebrale majore. Toate persoanele care au suferit de această afecțiune medicală au primit tratamente medicale standard, însă, în plus, la întâmplare, o treime dintre aceștia au fost puși să asculte muzică timp de cel puțin o oră pe zi, o altă treime cărți audio, iar restul grupului nu a primit niciun fel de stimulare auditivă. După trei luni, memoria verbală s-a îmbunătățit cu 60% în cazul celor care au ascultat muzică, comparativ cu 18% dintre cei din a doua categorie și 29% dintre ceilalți pacienți.

De asemenea, capacitatea ascultătorilor de muzică de a efectua și controla operațiunile mentale s-a îmbunătățit cu 17%, în timp ce la celelalte persoane nu s-au înregistrat progrese în acest sens. Studiile nu au reușit să stabilească în mod clar dacă muzica acționează direct asupra țesuturilor cerebrale vătămate, dacă îmbunătățește funcția altor structuri ale creierului sau dacă, pur și simplu, stimulează moralul și motivația pacientului, dar specialiștii susțin că ea poate îmbunătăți capacitatea creierului de a crea conexiuni noi între celulele nervoase.

3. Care este cea mai bună muzică de relaxare și de deconectare?

Orice fel de muzică de relaxare este bună, indiferent că este vorba de cea clasică, instrumentală, de jazz sau de un alt stil. Unul dintre aspectele esențiale în ceea ce privește alegerea melodiei potrivite pentru deconectare constă în preferințele fiecărei persoane. Studiile au sugerat faptul că muzica selectată de un pacient prezintă efecte mai benefice decât melodiile alese pentru respectiva persoană de doctor sau de un membru al familiei.   

3.1. Muzică de relaxare pentru somn cu sunete din natură

Zgomotul produs de valurile mării, de sunetul ploii, de susurul izvoarelor, de ciripitul păsărilor sau de foșnetul frunzelor sunt considerate ca fiind foarte relaxante de către majoritatea persoanelor din două motive:

  • Aceste sunete te pot face să îți imaginezi că te plimbi pe malul mării sau prin pădure, bucurându-te de natură și de liniște. Ele îți oferă un sentiment de pace interioară, care te ajută să te deconectezi total și să aluneci în visare.
  • Sunetele naturale au puterea de a te relaxa, pentru că sunt zgomote constante ale unui ton plăcut. Creierul tău nu le interpretează ca fiind periculoase, iar acest lucru ajută la eliminarea răspunsului ”luptă sau fugi”, declanșat în condiții de stres.

3.2. Muzica clasică sau jazz-ul: care are un efect mai calmant asupra minții?

Cercetătorii au identificat câteva tipuri de muzică, care, de-a lungul timpului, s-au dovedit utile pentru reducerea stresului. Acestea sunt muzica celtică, ambientală, clasică, cea produsă de flaut și jazz-ul. Cu toate acestea, nu există o rețetă general valabilă pentru toată lumea. Dacă nu-ți place niciunul dintre aceste stiluri, înseamnă că nu te vor ajuta să te relaxezi. Este important să experimentezi, să vezi ce anume ți se potrivește cel mai bine și ce te ajută să te deconectezi total.

3.3. Muzica pentru yoga este cea mai bună pentru relaxarea minții

Persoanele care practică yoga sau orice alt fel de meditație pot găsi un aliat de nădejde în muzica ambientală sau instrumentală. Specialiștii au realizat un top al celor mai relaxante melodii. Iată care sunt cele cinci piese clasate pe primele locuri:

  1. Marconi Union – “Weightless”

Marconi Union este o trupă englezească de muzică ambientală, care a lucrat cu terapeuți de sunet pentru a crea ceea ce este cunoscută drept cea mai relaxantă melodie din lume. Piesa a redus stresul în rândul participanților în proporție de 65%.

  1. Airstream – “Electra”

Această melodie relaxantă este asemănătoare cu cea de pe locul 1. Tempo-ul se potrivește cu ritmul cardiac optim de repaus – între 60 și 65 de bătăi pe minut, iar frecvența medie și absența unui bas scăzut, greu, o face să aibă un efect benefic asupra sistemului nervos.

  1. DJ Shah – “Mellomaniac (Chillout Mix)”

Modelul repetitiv din această melodie eliberează mintea, ajutând-o să simtă muzica, mai degrabă decât să o analizeze. Ritmul este blând și chiar puțin senzual, iar stropii de ploaie și toba asemănătoare cu conga te fac să îți imaginezi că ești undeva, pe o insulă tropicală.

  1. Enya – “Watermark”

Toată lumea o cunoaște pe Enya pentru melodiile sale liniștitoare și relaxante. “Watermark” are un aranjament simplu de pian, cu un cor subtil de voci umane, care induce un sentiment de calm și de pace interioară.

  1. Coldplay – “Strawberry Swing”

Aceasta este una dintre puținele melodii considerate relaxante, care are și versuri, iar acest lucru demonstrează că muzica nu trebuie neapărat să fie instrumentală pentru a fi liniștitoare. “Strawberry Swing” are un ritm ceva mai alert și nu induce cu adevărat relaxarea, ci mai degrabă oferă un sentiment de profundă satisfacție și mulțumire sufletească. În plus, versurile în sine completează vibrația lipsită de griji a întregii melodii.

4. Muzica relaxantă pentru bebeluși: mit sau realitate?

Muzica este benefică nu doar pentru adulți, ci și pentru copii, și asta încă din perioada intrauterină. Auzul este unul dintre primele simţuri care apar la făt, iar muzica contribuie la stimularea funcţiilor sale mentale şi motrice. Dacă mama ascultă o melodie lentă, calmă, aceasta va avea efecte liniştitoare asupra celui mic. În schimb, atunci când sunetele auzite sunt mai agitate, prichindelul va începe să dea din mâini și din picioare, mișcându-se în ritmul muzicii.

De multe ori, cântecele de leagăn sunt folosite de mămici pentru a-și calma bebelușii sau pentru a le induce starea de somn. Dacă seara, la culcare, cel mic este nervos sau surescitat, încearcă să-i pui în surdină o muzică lentă și vei observa cât de repede se va calma.

În concluzie, muzica este o formă de comunicare, o terapie și un medicament pentru suflet și pentru trup. Este un instrument perfect pentru relaxare și deconectare, ajutându-te să fii în armonie perfectă cu tine și cu mediul înconjurător. Bucură-te de ea!

Sursa foto: shutterstock.com

admin

Leave a Reply