Atunci când vrei să studiezi vioara, vei începe prin a învăța cum să ”citești” muzica. Pentru un violonist, muzica scrisă este asemenea scenariului pentru actori. Aceasta îi indică ce să cânte, când să o facă și, mai ales, cum să miște arcușul și degetele pe coardele instrumentului.
Muzica, asemenea limbajului vorbit sau chiar al celui de programare, este scrisă cu ajutorul unor simboluri ce reprezintă diverse sunete, de la cele mai simple, care indică tonul, durata și tempoul fiecărei note, până la cele mai detaliate și mai subtile, care fac referire la timbru, la expresia și calitatea tonalității și uneori chiar la efectele speciale. Ceea ce vei vedea pe o partitură este de fapt reprezentarea grafică a ceea ce vei auzi.
În acest articol vei afla câteva informații despre notele muzicale în general, utile pentru începătorii care vor să studieze vioara sau alte instrumente.
Cuprins
- Scurt istoric al notelor muzicale pentru vioară și pentru alte instrumente
- Noțiuni pentru începători despre notele muzicale pentru vioară
1. Scurt istoric al notelor muzicale pentru vioară și pentru alte instrumente
Notele muzicale, sub forma unor semne asemănătoare unor boabe de grâu, pe care le poți vedea astăzi pe partituri, nu au apărut deodată din mintea unui inventator genial. Mai degrabă, cele moderne, pline de notații, sunt produsul a secole de inovare și rafinament.
Folosirea notațiilor este la fel de veche ca muzica însăși, dar, perioada de glorie începe din secolul XI, mai precis din anul 1025. În acea perioadă, dacă erai un simplu țăran, aveai greutăți, în schimb dacă făceai parte din mica elită nobiliară, nu ai fi avut parte de neplăceri. Dar dacă ai fi fost un călugăr care dirija corul bisericesc pentru a înălța imnuri către Dumnezeu, ai fi schimbat complet orice concept legat de muzică.
Chiar în acel an, un călugăr pe nume Guido, pe care istoria l-a reținut sub numele de Guido din Arezzo, o localitate din Italia, a avut o contribuție enormă la evoluția omenirii în ceea ce privește exprimarea muzicală. El a organizat tonurile melodice în grupe numite hexacorduri (sau serii de câte șase note ori scale), dispuse pe un portativ și chiar a inventat solfegiul. De asemenea, a inventat și o metodă nouă de a nota aceste concepte într-un mod cât mai precis. Practic, dintr-odată, muzica putea fi scrisă și înțeleasă, apoi reprodusă după notele muzicale de pe hârtie sau, mai precis, de pe pergamentele vremii.
În jurul secolului al XVII-lea, muzica instrumentală a orchestrelor a început să domine. Muzicienii adoptaseră deja portativul inventat de Guido din Arezzo, precum și notația muzicală, dar au considerat că acestea erau destul de limitate pentru nevoile vremii.
Așa că, notarea muzicală a fost schimbată în continuare. În timp, au apărut cheile muzicale, portativul a fost îmbunătățit, i-au fost adăugate linii suplimentare și au început să fie folosite și marcajele dinamice, legături între note și multe alte semne specifice, care azi constituie o partitură muzicală modernă.
2. Noțiuni pentru începători despre notele muzicale pentru vioară
Pentru cei care încep studiul la vioară, primele lecții vor fi despre notele muzicale și partitură. Teoria muzicală cunoaște în prezent opt note muzicale, respectiv ”Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si, Do”, având o tonalitate progresivă, de la cea mai joasă, la cea mai înaltă.
Aceste note muzicale sunt înscrise pe portativ, alături de alte semne muzicale, cum ar fi cheile, măsurile, valorile de note și pauze și alterațiile. În afara portativului se mai notează indicații privind tempoul, nuanțele și diverse texte explicative.
Portativul este format din cinci linii paralele și patru spații, pe care sunt înscrise notele și celelalte simboluri și indicații muzicale.
Notele muzicale mai pot fi notate și cu ajutorul literelor alfabetului:
| Do | Re | Mi | Fa | Sol | La | Si | Do |
| C | D | E | F | G | A | B | C |
Logica acestei notări este mai ușor de înțeles și de reținut dacă se observă două octave. O octavă este, ca în tabelul de mai sus, o serie completă de opt note muzicale.
Astfel, dacă există două octave, notația muzicală ar arăta astfel:
| Do | Re | Mi | Fa | Sol | La | Si | Do | Re | Mi | Fa | Sol | La | Si | Do |
| C | D | E | F | G | A | B | C | D | E | F | G | A | B | C |
Notele muzicale, fie că este vorba despre vioară sau despre alt instrument, de tipul celor de percuție, de suflat sau cu coarde și arcuș, fie că este vorba despre muzica corală, sunt diferite ca metodă de identificare a sunetelor, în funcție de zone geografice și de culturi. Astfel, țările latine și cele slave folosesc un sistem silabic, iar în țările de limbă și cultură germanică sau anglo-saxonă este întâlnit cel literal.
Denumirea de ”sistem literal” a fost folosită încă din antichitate, de către vechii greci, pentru identificarea notelor muzicale. Acesta a fost preluat de societatea medievală, mai ales în secolul al VI-lea, când litera ”A” a fost atribuită notei muzicale ”La”.
Denumirea silabică a fost stabilită definitiv de Guido de Arrezzo, despre care ai citit la începutul articolului și a avut drept sursă un imn medieval de slavă a Sfântului Ioan, protectorul mănăstirii unde trăia și muncea muzicianul medieval. Silabele fiecărui început de vers au fost preluate din latină, deoarece aceasta era limba liturgică a vremii și transpuse astfel: UT, RE, MI, FA, SOL, LA.
Mai târziu, silaba UT a fost înlocuită cu DO (de la Dominus, care, în latină, înseamnă ”Domnul Dumnezeu”) și a mai fost adăugată o silabă, SI (din latinescul ”Sancte Ioannes” – ”Sfinte Ioane”). Astfel, a apărut primul solfegiu complet al notelor muzicale cunoscut și studiat și azi.
În funcţie de cheia folosită şi de locul pe care-l ocupă pe portativ (sau în afara lui), fiecare notă muzicală redă un anumit sunet dintr-o scală generală. În practica muzicală tradiţională se foloseşte în general sistemul de identificare silabic, mai puţin în ţările germanice, unde coexistă alături de acesta şi cel literal.
Începătorii care vor să studieze notele muzicale la vioară ar trebui să înțeleagă mai întâi cei patru parametri ai sunetului, și anume: durata, înălțimea, timbrul și intensitatea. Mai apoi, se vor adăuga și alte elemente, precum expresivitatea, tehnica instrumentală sau frazarea, fiecare utilizând simboluri speciale.
Studiul viorii este unul extrem de interesant și de solicitant și poate aduce multe beneficii, pe lângă plăcerea de a cânta la acest instrument nobil. Învățarea notelor muzicale este doar primul pas dintr-o lungă călătorie, care necesită nu doar anumite instrumente, ci și o îndrumare profesionistă.
Sursa foto: shutterstock.com
Leave a Reply