Cantata – istoria și definiția unui gen muzical

Alături de operă, la începutul epocii baroce, s-au dezvoltat și alte genuri muzicale vocale, cum sunt cantata și oratoriul. 

Până la sfârșitul barocului, genul cantatei devenise mai des întâlnit și mai substanțial. Cantatele lui J.S. Bach și contemporanii săi erau mai lungi, implicau mai multe instrumente și cântăreți și, în general, erau cântate unui număr mare de ascultători. 

În cele ce urmează McMusic îți prezintă toate informațiile de care ai nevoie despre cantate și istoria apariției lor! 

Cuprins 

1. Cantată – introducere
2. Contextul istoric al cantatei
3. Diferențe între cantată și alte genuri muzicale
4. Cantata și compozitorii

1. Cantată – introducere

În italiană, cuvantul cantata reprezintă participiul trecut, la genul feminin singular al verbului cantare și înseamnă literalmente “cântată”. 

Ca gen muzical, o cantată este o compoziție vocală cu acompaniament instrumental, care cuprinde, de obicei, mai multe părți și pasaje și care poate implica și un cor. 

Trebuie reținut că există două tipuri mari și anume, cantata de camera (cantată de cameră) și cantata de chiesa (cantata sacră). Distincția dintre cele două este dată de publicul, mai restrâns sau mai larg, în fața căruia este interpretată, dar și de forma compoziției, laică sau sacră.

De-a lungul timpului, înțelesul termenului s-a schimbat, de la madrigalul pe o singură voce de la începutul secolului al XVII-lea, la cantata de cameră și sacră pe mai multe voci, apărute în ultima parte a secolului respectiv și de la cea mai substanțială formă dramatică din secolul al XVIII-lea, până la cantata secolului al XIX-lea, care valorifica, de obicei, un text sacru și era, de fapt, un oratoriu scurt.

Johann Sebastian Bach a compus în jurul a 200 de cantate, fiind cel care s-a remarcat cel mai mult la acest capitol. Mai multe dintre acestea au fost și sunt încă scrise pentru ocazii speciale, cum ar fi Crăciunul.

2. Contextul istoric al cantatei

Termenul a apărut la începutul secolului al XVII-lea simultan cu opera și oratoriul. Înainte de acestea, toată muzica “cultă” era numai vocală. Odată cu apariția și dezvoltarea muzicii instrumentale, cantatele pentru una sau două voci acompaniate de bas continuo, dar și instrumente solo, au devenit genul muzical principal în Italia.

Forma timpurie a cantatei a fost caracterizată de secțiuni recitative alternate, arioso și părți asemănătoare ariilor. Exemple frumoase pot fi găsite în muzica bisericească a lui Giacomo Carissimi și solo-urile vocale ale lui Henry Purcell, cum ar fi Mad Tom și Mad Bess, care scot în evidență puterea acestei forme arhaice.

Odată cu apariția ariei da capo, cantata a devenit un grup de 2-3 arii separate prin recitative și acompaniate de instrumente cu clape, corzi sau suflători de mai multe tipuri. Numeroasele duete și trio-uri ale lui George Frideric Handel sunt exemple destul de cunsocute, compoziția Silente Venti aratând utilizarea acestei forme în muzica bisericească.

De-a lungul anilor, forma acestui gen de compoziție a evoluat, nemaifiind limitată doar la vocea sau vocile solo. În secolul al XX-lea, compozitori precum Benjamin Britten au contribuit la alterarea formei cantatei, astfel încât să poată cuprinde și coruri sau orchestra și să poată fi performată la scară mult mai largă.

3. Diferențe între cantată și alte genuri muzicale

Cantata solo italiană a avut tendința, odată răspândită, să nu mai poată fi diferențiată de o scenă dintr-o operă, în același mod în care, cantata sacră, solo sau corală, nu se distinge de un mic oratoriu sau o porțiune dintr-unul. 

Acest lucru reiese și din analiza cantatelor de neegalat ale lui Bach sau Imnurile Chandos ale lui Handel. 

În cazul lui Bach, multe dintre compozițiile sale se numesc, de fapt, oratorii. Spre exemplu, Oratoriul de Crăciun reprezintă o colecție de șase cantate bisericești destinate interpretării în șase zile diferite. Împreună, acestea formează un tot artistic la fel de complet ca orice oratoriu clasic.

4. Cantata și compozitorii

Aceste compoziții erau foarte solicitate pentru serviciile bisericii luterane. Cântecele sacre pentru liturghie sau alte ocazii au fost compuse nu numai de Bach, ci și de Dietrich Buxtehude, Christoph Graupner, Gottfried Heinrich Stolzel și Greg Philipp Telemann. 

Prin urmare, deși apreciată îndeosebi în secolele trecute, cantata își găsește încă locul în concertele și festivalurile de muzică clasică din zilele curente, fiind ascultată cu același interes de iubitorii genului. 

Sursa foto: Unsplash.com