Muzica nu ar putea fi la fel de plăcută auzului și nu ar transmite emoțiile și stările celor cărora se adresează dacă nu ar avea schimbări multiple ale intensității sonore. Fără a introduce în cadrul unei partituri anumite accente, linia melodică ar fi o simplă înșiruire de note muzicale, monotone și greu de suportat sau de înțeles.
Tocmai varietatea de intensități ale sunetelor produse de diverse instrumente dau savoare muzicii și îndeamnă auditoriul la visare, stimulează imaginația și transmite, de fapt, mesajul fiecărei opere muzicale.
În lumea muzicii această varietate face obiectul de studiu al unui domeniu separat denumit dinamica muzicală, iar în acest articol vei afla câteva informații despre acest aspect foarte important al artei sunetelor.
Cuprins
1. Agogica și dinamica muzicală – definiții și rol în economia melodică
2. Principalele elemente de dinamică în muzică
1. Agogica și dinamica muzicală – definiții și rol în economia melodică
În domeniul muzical, dinamica se referă la gradul de tărie – forța cu care muzicantul execută un sunet sau un fragment dintr-o lucrare muzicală.
Sunetul este de fapt o undă, o vibrație care produce o senzație asupra organelor auditive. Din punct de vedere pur fizic, îl putem defini ca pe o perturbație provocată de un efort mecanic (de exemplu, acțiunea muzicianului asupra instrumentelor muzicale) ce se transmite printr-un mediu (de exemplu, aer) sub formă de unde.
Ca orice undă, și cea sonoră are diverse frecvențe. Punctele de minim și de maxim ale acestora pentru urechea umană este undeva între 20 Hz și 20 kHz. Tot ce este în afara acestor limite nu poate fi auzit de om: infrasunetele sau ultrasunetele.
La fel cum are frecvență – care îi măsoară înălțimea – sunetul mai are o proprietate, și anume amplitudinea, care are rolul de a măsura volumul unui zgomot. Unitatea de măsură a acestei proprietăți este decibelul (dB), iar instrumentul cu care poate fi înregistrată tăria sonoră se numește sonometru.
De exemplu, zgomotul frunzelor care cad toamna din copaci are o putere măsurată de aproximativ 10 dB. Ciocanul rotopercutor care dă o gaură într-un zid de beton emite peste 100 dB. Tot ce depășește această limită trece spre pragul în care omul simte durere în aparatul auditiv.
Dinamica muzicală studiază practic intensitățile sonore ale zgomotelor melodice emise de instrumentele muzicale. Cu ajutorul unor amplificatoare, sunetele acestor instrumente pot fi chiar manipulate.
Dinamica și agogica muzicală, care se ocupă de schimbările ritmului, datorate expresivității pe care vrea să o transmită o partitură, în timpul interpretării acesteia, constituie partea poetică, artistică de măiestrie a muzicii, în general.
2. Principalele elemente de dinamică în muzică
Dinamica muzicală lucrează cu anumite elemente care sunt denumite ”nuanțe”. Termenul este preluat, evident, din pictură, deoarece se consideră că acestea conferă melodiilor acea notă de ”culoare” de individualizare, care le fac unice în interpretarea lor.
Nunanțele dinamicii muzicale sunt de două feluri:
- Nuanțe cu intensitate uniformă, constantă – numite și fixe;
- Nuanțe cu intensitate progresivă – sau mobile.
Deoarece muzica a fost desăvârșită și a atins culmile perfecțiunii în Peninsula Italică în diverse perioade ale istoriei, nuanțele muzicale, ca aproape toate celelalte elemente de notație muzicală din acest domeniu, sunt desemnate grafic cu litere, care sunt prescurtări ale unor cuvinte din limba italiană.
În interpretarea muzicală, nuanțarea este partea cea mai artistică care ține cel mai mult de spiritul și particularitățile persoanele ale interpretului deoarece, în afara unor indicații grafice care nu pot fi măsurate, ea are, în definitiv, un caracter relativ.
- Nuanțele fixe
Nuanțele fixe sunt notațiile literare prescurtate ale unor expresii din limba italiană care sunt notate pe partituri și care exprimă diverse grade de intensitate pe care ar trebuie să le respecte solistul atunci când execută piesa muzicală.
Notarea lor se poate face:
- Prin litere
| Litere | Expresia din limba italiană | Modul de executare a piesei muzicale |
| ppp. | pianissmo posibile | cât se poate de încet – abia audibil |
| pp. | pianissimo | foarte încet |
| p. | piano | încet |
| mp. | mezzopiano | pe jumătate încet |
| mf. | mezzoforte | pe jumătate tare |
| f. | forte | tare |
| ff. | fortissimo | foarte tare |
| fff. | fortissimo posibile | extrem de tare – pe cât se poate |
- Prin cuvinte
| Prescurtarea | Cuvântul/expresia de referință | Modul de executare a piesei muzicale |
| dim. | diminuendo | o micșorare progresivă a intensității |
| perd. | perdendosi | o stingere a intensității – o pierdere a sonorității |
| mor. | morendo | încetarea cvasitotală a sunetului produs |
| rfs. | rinforzando | creștere viguroasă a intensității sonore |
| sfz. | sforzando | forțarea limitelor inensității |
- Nuanțele mobile
Aceste nuanțe cresc sau descresc, într-un mod treptat, intensitatea sunetelor. Se pot asemăna, oarecum, cu accelerația și frânarea din lumea mecanicii fizice.
Ele se notează prin semne grafice care denotă anumite expresii tot din limba italiană.
| Semn grafic | Expresia italiană | Modul de executare a piesei muzicale |
| crescendo | intensitatea crește în mod progresiv | |
| decrescendo | intensitatea scade în mod progresiv | |
| > | marcato | accentuare a unui sunet |
| ˄ | marcatissimo | supra-accentuare cu toată tăria a unui sunet |
| − | portato | intensitate uniformă pe toată durata sunetului |
Iată, deci, cum câteva semne grafice sau prescurtări dispuse în conținutul partiturilor muzicale pot indica solistului ceea ce a vrut să insufle compozitorul auditoriului muzicii create de el. Ca parte de relativism din muzică, dinamica și agogica muzicale aduc ceea ce s-ar putea denumi poezie sau nuanță picturală unei opere sonore deoarece, pe lângă autor, intervine și amprenta sufletească proprie a muzicianului care execută notele conform propriei trăiri, dar și modul în care acestea sunt percepute auditiv de publicul meloman.
Sursa foto: shutterstock.com
Leave a Reply