Dirijorul – istorie și curiozități despre omul care conduce orchestra

Dirijorul – istorie și curiozități despre omul care conduce orchestra

Un dirijor este o persoană extrem de importantă într-o orchestră, fiindcă el este cel care conduce modalitatea de interpretare a unei lucrări muzicale, influențând, astfel, bunul mers al recitalului. Așa cum spune și numele său, el dirijează toate instrumentele, pentru ca totul să se desfășoare fluid, fără întreruperi sau greșeli și, mai ales, fără disonanțe și ruperi de ritm. Dincolo de aceste însușiri de bază, însă, abilitățile dirijorului sunt mult mai multe, iar caracteristicile sale îl transformă într-un element indispensabil.

Cuprins

  1. Ce este dirijorul – Istorie și evoluție
  2. Ce face dirijorul și ce rol îndeplinește acesta?

1. Ce este dirijorul – Istorie și evoluție

Un dirijor îndeplinește, în principal, un rol esențial – conduce și dirijează un concert muzical, cu ajutorul unor gesturi specifice, prin intermediul unei baghete. De-a lungul repetițiilor, acesta poate formula și indicații verbale, însă, în timpul reprezentației, recurge doar la limbaj gestual, corporal și vizual.  Poziția sa este foarte importantă – dirijorul stă așezat pe un podium, pentru a putea privi și gestiona toți muzicienii instrumentiști. De asemenea, acesta are și un stativ pe care este amplasată partitura care conține liniile melodice ale tuturor instrumentelor și vocilor. Dirijorul o urmărește de la început până la final, pentru a putea ghida fiecare nuanță necesară. 

Cheironomia a fost primul gen de dirijat coral – acesta a fost practicat încă din Evul Mediu, în cadrul slujbelor religioase. Până în secolul al XVIII-lea, conducătorul corului folosea anumite gesturi pentru a putea indica ritmul de interpretare, cu ajutorul mâinilor. Abia din secolul al XVII-lea s-a încercat utilizarea unor accesorii, precum bețe scurte sau suluri de hârtie. Apoi, începând cu secolul al XVIII-lea, unul dintre membrii ansamblului avea rol și de instrumentist, și de dirijor. Astfel, în epoca Barocă, cel care avea sarcina de a dirija ansamblul instrumental era, la rândul lui, un instrumentist – de regulă, violonist sau clavecinist. Totuși, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, dirijorii s-au axat pe o singură acțiune – aceea de a conduce interpretarea. 

Mendelssohn este considerat a fi primul dirijor care a utilizat o baghetă de lemn pentru a dirija. Există, însă, și dirijori renumiți care nu au folosit acest accesoriu – precum Pierre Boulez, Vasily Safonov, Yuri Temirkanov sau alții. Deseori, de-a lungul istoriei, dirijorii erau și compozitori. Nume mari, precum Richard Wagner, Hector Berlioz, Franz Liszt sau Gustav Mahler, s-au remarcat prin talentul și priceperea lor în ambele specializări.  Wagner este cel care a considerat că rolul dirijorului nu este doar acela de a menține ritmul și de a marca intrările instrumentelor, ci și acela de a-și impune propria viziune asupra lucrării muzicale pe care o conduce.

2. Ce face dirijorul și ce rol îndeplinește acesta?

După ce alege partitura care urmează a fi interpretată, dirijorul trebuie să studieze îndeaproape toate detaliile cuprinse în aceasta. De altfel, are capacitatea de a ajusta diferite elemente, pentru a crea o viziune proprie, în limitele impuse de opera respectivă. El poate impune mici nuanțe legate de tempo, frazare, repetiții și accente, cu scopul de a crea o interpretare deosebită. Așadar, un dirijor nu doar că indică schimbările melodice din partitură, ci trebuie să cunoască fiecare element constituent, pentru a putea alcătui o perspectivă interpretativă personală.

Astfel, dirijorul îndeplinește un rol ce nu poate fi ignorat în structura unui concert de muzică simfonică – el este cel care deține o privire de ansamblu a lucrării muzicale, cunoaște toate detaliile și nuanțele existente, pentru a le putea reinterpreta în manieră proprie, fără să se abată de la direcția și indicațiile originale ale compozitorului. 

De asemenea, într-o orchestră, este foarte dificil să auzi sunetele care sunt emise în diferitele locuri ale scenei. Atât instrumentele cu arcuș, cât și instrumentele de suflat sunt extrem de puternice – de aceea, este imposibil ca un instrumentist să poată auzi tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Așadar, este nevoie de o persoană (dirijorul) care să se afle într-un punct central, în fața tuturor (pe podium), putând să asculte, să observe, să controleze și să dea semnalele potrivite pentru toate categoriile de instrumente și voci. 

În concluzie, dirijorul este un element extrem de important în muzică, deoarece are capacitatea de a direcționa procesul interpretativ într-o direcție uniformă. Cu ajutorul lui, instrumentiștii știu ce au de făcut, aflând cum să-și ajusteze interpretarea pentru a se alinia viziunii respective.

Sursă foto: Pixabay.com.

Leave a Reply