Arie muzicală – Istorie, structură și opere celebre

Arie muzicală – Istorie, structură și opere celebre

Prin definiție, o arie este o lucrare muzicală care este destinată interpretării vocale singulare (o singură voce), cu ajutorul acompaniamentului sau chiar și fără acompaniament instrumental sau orchestral. Așadar, aria este o compoziție vocală care are caracter liric-dramatic – este inclusă, de regulă, în operă sau operetă, fiind un fragment dintr-o lucrare mai amplă. Dacă vrei să afli mai multe despre acest termen muzical, este necesar să aprofundezi câteva informații legate de istorie, structură, formă, dar și să cunoști câteva exemple de arii celebre. 

1. Ce este aria de operă?

Prima apariție a acestui termen datează din secolul al XIV-lea – însă, în acele timpuri, cuvântul arie era folosit pentru a descrie un anumit stil de a cânta. Treptat, a căpătat și noi conotații și, deși la începutul secolului al XVI-lea descria un cadru specific poeziei strofice, la sfârșitul secolului al XVI-lea, aria era considerată o formă instrumentală. Există arii în formă binară (A-B), dar și arii în formă ternară  (A-B-A – denumită și da capo), sau, mai rar, în formă binară extinsă (ABB’) sau în formă de rondeau (ABACA – în care fiecare secțiune se reîntoarce la tema principală), în funcție de structura pe care o au în compoziția muzicală. 

Există, de altfel, și arii în formă cantabile-cabaletta, în care secțiunea cantabile este mai lentă, iar secțiunea cabaletta este orientată către o interpretare mult mai plină de virtuozitate. Această formă a fost foarte populară în Italia anilor 1800-1850, în operele scrise de Bellini, Rossini și alți compozitori. Cavatina este o arie scurtă, de mici dimensiuni, care poate fi scrisă în una sau două părți, însă niciuna dintre secțiuni nu se repetă – aceasta poate fi remarcată în opere scrise de Handel, Mozart sau alții. De asemenea, în funcție de caracterul ei, o arie de operă poate fi egaria parlante (de natură narativă), di bravura (pentru eroi și eroine) sau buffa (de tip comic, de regulă destinată unui cântăreț bas sau bas-bariton).

Odată cu evoluția și dezvoltarea operei, ariile s-au transformat, treptat, din melodii simple, liniare, în forme complexe și structurate. Aria a devenit un segment muzical în care cântăreții își puteau arăta abilitățile și talentul vocal, ieșind în evidență pe tot parcursul ei și având acompaniament din partea orchestrei sau a unor instrumente de sine stătătoare (instrumente cu clape, instrumente cu arcuș etc.). Aria este special creată pentru un cântăreț solo și are rolul de a exprima emoțiile și trăirile personajului respectiv. Nu are un caracter narativ și, de aceea, nu duce, neapărat, mai departe povestea, ci se concentrează pe virtuozitatea interpretului și pe caracterizarea personajului.

Înainte de perioada lui Verdi, de exemplu, operele conțineau foarte multe arii, care erau combinate, uneori, cu duete și cvartete. Mai ales în anii în care opera a fost genul muzical cel mai cunoscut și mai interpretat, câteva reguli au fost implementate și erau respectate de către toți cei care montau spectacole de operă. Iată care erau acestea:

  • Cântăreții de top primeau aproximativ 4-5 arii de interpretat (de regulă, cel puțin una în fiecare act)
  • Cântăreții secundari primeau mai puține arii de interpretat, însă toți cântăreții, indiferent de rang, aveau cel puțin o arie de cântat
  • Niciun cântăreț nu trebuia să cânte 2 arii consecutive, una după cealaltă
  • Nicio arie nu trebuie să fie continuată cu o altă arie care să aibă un stil asemănător
  • La finalul ariei, cântărețul trebuia să părăsească scena.

2. Aria muzicală în istoria muzicii – Care sunt cele mai cunoscute arii?

Dacă ești pasionat de muzică sau dacă vrei să devii un muzician desăvârșit, este esențial să cunoști câteva lucrări muzicale celebre, care au trecut testul timpului și sunt renumite și astăzi. Iată câteva dintre cele mai cunoscute arii de operă:

  • La donna e mobile – din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi 
  • Habanera – din opera Carmen de Georges Bizet
  • Vissi d’arte – din opera Tosca de Giacomo Puccini
  • Una voce poco fa – din opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini 
  • Celeste Aida – din opera Aida de Giuseppe Verdi 

În concluzie, o arie de operă este un element pe care îl poți regăsi în nenumărate lucrări muzicale celebre. Deseori, ariile sunt cele mai recognoscibile segmente, mai ales datorită faptului că, de-a lungul timpului, au fost folosite ca suport muzical, în diverse filme, spectacole, desene animate sau alte tipuri de manifestări artistice. Cu siguranță cunoști deja câteva arii și, dacă ești pasionat de acest subiect, poți descoperi și alte compoziții create de marii muzicieni!

Sursa foto: Pixabay.com

admin

Leave a Reply