Muzica cultă la începuturile sale – Compozitori medievali și renascentiști

Muzica cultă nu a fost dintotdeauna ceea ce este astăzi – forma sa actuală este rezultatul a nenumărate transformări și schimbări. De aceea, o definiție a ei poate fi formulată doar dacă se analizează specificitățile sale, încă de la origini. Evul Mediu și Renașterea au fost perioade importante, în care o mulțime de muzicieni au contribuit major la evoluția muzicii, din punct de vedere structural, melodic, armonic, compozițional, dar și din alte perspective care au creionat un cadru din ce în ce mai riguros, necesar pentru clădirea unui domeniu de sine stătător.

Cuprins:

1. Muzica de factură cultă – Compozitori din Evul Mediu
2. Muzica cultă – Exemple de muzicieni celebri din perioada Renașterii

1.  Muzica de factură cultă – Compozitori din Evul Mediu

Stilurile muzicale au evoluat treptat și diferit în Europa – așadar, transformările nu pot fi încadrate într-un șablon foarte precis din punct de vedere temporal, însă diferențele sunt cele care ghidează tot procesul de împărțire a epocilor muzicale. În general, sunt comparați anumiți compozitori care se deosebesc prin modul în care își alcătuiau compozițiile – astfel, specificitățile unei perioade pot fi mai bine formulate și pot fi studiate în detaliu.

Evul Mediu a reprezentat o eră puternică, ce a pus baze solide în crearea unei fundații pentru muzica cultă. Biserica a fost un cadru în care fenomenul muzical a existat încă din primele momente – însă, până în secolul al XII-lea, muzicienii preluau, învățau și cântau ceea ce li se transmitea în perioada de formare, pe cale orală. 

În general, structurile muzicale erau monofonice – aveau o singură linie melodică și, prin urmare, nu aveau un grad înalt de complexitate. Compozițiile polifonice s-au bazat, inițial, pe adăugarea unui număr mai mare de voci, care să interpreteze melodia respectivă. 

Primele manuscrise de acest gen s-au concretizat cu ajutorul lui Léonin – întâiul compozitor de muzică polifonică. De regulă, cei care compuneau muzică erau preoți, deoarece aceștia aveau o educație religioasă, care asigura o serie de cunoștințe muzicale, utile și necesare pentru procesul de compoziție.

Hildegard von Bingen s-a născut în 1098 și a fost călugăriță, dar și scriitoare, poetă, filosof și lider religios. 

Reușitele sale sunt remarcabile din mai multe puncte de vedere – ea coresponda cu papi și cu împărați, devenind, astfel, o forță diplomatică și politică, în timp ce scria diferite lucrări despre medicină, știință și teologie. 

Pentru o femeie care trăia în acea perioadă, aceste inițiative erau mai puțin obișnuite, însă studiile și operele sale au reprezentat materiale importante în dezvoltarea tuturor acestor domenii. În ceea ce privește muzica, stilul său compozițional se deosebește prin faptul că urmărește diverse pattern-uri și pune în valoare sensul și profunzimea textelor religioase. Poeziile folosite erau create de ea însăși, iar linia melodică este monofonică. 

Până în prezent, au fost găsite aproximativ 69 de partituri cu text și încă alte 4 texte a căror notație muzicală s-a pierdut. Creațiile sale sunt numeroase și reprezintă un repertoriu extrem de vast pentru un compozitor medieval. 

Una dintre cele mai cunoscute lucrări se numește Ordo Virtutum și este o piesă despre virtuți. Ea conține 82 de melodii și este considerată a fi cea mai veche operă dramatică, fără caracter liturgic. Pe lângă această compoziție, Hildegard a compus, de asemenea, și melodii specifice slujbelor de Liturghie – acestea, împreună cu textele lor, au fost adunate în colecția Symphonia armoniae celestium revelationum.

În secolul al XIV-lea, compozitorul și poetul francez medieval Guillaume de Machaut a compus o serie de poezii și melodii care impresionau prin structură și melodicitate. 

Machaut era preot, însă avea calități antreprenoriale, fiindcă își promova operele în toată Europa, călătorind și oferind copii ale acestora nobililor de pretutindeni. De aceea, toată arta pe care a creat-o s-a conservat în întregime și a rămas cunoscută până astăzi. El este considerat a fi figura centrală a stilului numit ars nova și este primul compozitor devenit celebru în perioada în care a trăit. 

Compozițiile sale erau ample și vaste, deoarece se ramificau în mai multe stiluri și forme, care au devenit semnificative pentru această epocă – rondeau, virelai, lai și balada. Printre operele sale renumite se află Messe de Nostre Dame, Ma fin est mon commencement și Douce Dame Jolie. 

În Douce Dame Jolie este vorba despre o femeie fără nume, care nu poate fi cucerită, dar pe care poetul o iubește nespus. Este scrisă în forma fixă de virelai și se caracterizează printr-o oscilare de tonalități contrastante, care transmit emoție. 

Messe de Nostre Dame este prima compoziție de natură liturgică, a cărei partitură a fost creată și orchestrată de către un singur om. Armoniile și disonanțele sunt îmbinate într-un mod original și sunt diferite în funcție de segmentul din care fac parte în structura compozițională. 

Bineînțeles, însă, și alți muzicieni, precum Jehan de Lescurel, Peter Abelard sau Johannes Ciconia au adus noi perspective și noi opere în perioada Evului Mediu.

2. Muzica cultă – Exemple de muzicieni celebri din perioada Renașterii

În Renaștere, atât Thomas Tallis cât și Giovanni Pierluigi da Palestrina, William Byrs sau Giovanni Gabrieli s-au remarcat prin talentul lor deosebit și prin abilitățile compoziționale originale.

Thomas Tallis este unul dintre cei mai importanți muzicieni din istoria Angliei, iar cariera lui s-a întins de-a lungul a patru domnii – cea a lui Henric al VIII-lea, cea a lui Edward VI, cea a reginei Mary și cea a Elisabetei I. 

În general, cântecele acestuia erau create pentru mediul bisericesc, însă a compus și câteva în afara acestui cadru specific. El a devenit muzician cu ajutorul Bisericii pre-reformate, însă, datorită faptului că a trebuit să se adapteze la caracteristicile fiecărui monarh (inclusiv la credința religioasă), Thomas a fost nevoit să scrie și muzică anglicană și catolică, care putea fi interpretată în timpul slujbelor religioase. 

Printre cele mai renumite compoziții se numără Spen in alium și Laudate Dominum. Spen in alium este cea mai cunoscută operă a lui Tallis, datorită structurii sale inedite – el a împărțit vocile în opt coruri, care se suprapun treptat, creând armonii și melodii ieșite din comun. Cântecul debutează cu o voce solo, însă, pe parcurs, alte voci se adaugă, astfel alcătuindu-se o bogăție sonoră aparte. 

Laudate Dominum este un psalm motet construit din cinci părți distincte, care a fost compus în jurul anilor 1560. Aceasta transmite sentimente de bucurie și de celebrare, prin intermediul frazelor muzicale succesive, care cresc în intensitate și dezvoltă noi niveluri de tonalități.

Giovanni Pierluigi da Palestrina este un nume foarte cunoscut, fiind unul dintre renumiții compozitori ai Renașterii. 

Pe lângă muzica religioasă pe care a scris-o, a creat și o mulțime de alte opere, printre care peste 100 de madrigaluri. El și-a început cariera ca organist și ca maestru de cor, în anul 1544, în Palestrina – orașul său natal. Datorită talentului său, a obținut șansa de a conduce corul de la Cappella Giulia, iar apoi, din 1561 până în 1566, a lucrat la Biserica Santa Maria Maggiore, pentru ca în ultimii ani ai carierei să se reîntoarcă la Cappella Giulia. 

Muzica sa este, în general, creată pentru scopuri liturgice și se caracterizează prin linii melodice rafinate și elegante, care pun în evidență elementele vocale, cu ajutorul unei armonii perfecte între text, sunet și sensibilitate.  

Printre operele care au rămas în istorie, se găsesc Missa brevis și Missa Papae Marcelli. Missa brevis a fost publicată în anul 1570 și este împărțită în mai multe segmente specifice: Kyria, Gloria, Credo, Benedictus și Agnus Dei. Missa Papae Marcelli a fost publicată în 1567 și a fost creată în onoarea Papei Marcellus al II-lea. 

Este compusă liber, fiind o lucrare originală, care nu copiază fragmente din alte compoziții anterioare. Se interpretează, în general, folosindu-se șase voci, însă intervențiile vocale diferă de la un segment la altul. O însușire specială a acestei opere este faptul că Palestrina optează pentru menținerea acordurilor în anumite momente, cu scopul de a oferi claritate textului, din punct de vedere acustic.

William Byrd a fost elevul lui Thomas Tallis și a rămas în istorie atât mulțumită artei sale, cât și grație modului în care a rezistat în lumea religioasă a Angliei protestante, deși, de fapt, credința sa era de natură catolică. 

Așadar, Byrd a inventat muzică potrivită pentru ambele categorii de credincioși și a publicat o mulțime de lucrări de acest gen, deși își asuma un risc considerabil, mai ales în ceea ce privea interpretarea celor catolice (cel mai probabil, acestea erau cântate doar în anumite contexte private). 

El a fost un inventator al unor noi forme de muzică liturgică, aducând tehnici inovatoare în domeniu și contribuind la evoluția structurii de imn. Great service este una dintre cele mai apreciate compoziții ale sale, iar operele special create pentru virginal (instrument muzical vechi, cu claviatură și coarde) sunt cuprinse în două volume. 

William este unul dintre maeștrii renascentiști, îmbogățind cultura acelei vremi cu aproximativ 470 de creații inedite, care au ieșit în evidență prin faptul că, deși au fost inspirate de caracteristicile compoziționale ale timpului respectiv, conțin armonii și calități diferite, în care se pot regăsi identitatea și originalitatea artistului.

Giovanni Gabrieli și unchiul său, Andrea, au fost unii dintre cei mai originali și mai prolifici compozitori din ultima parte a Renașterii. 

Ei au revoluționat muzica prin creațiile lor, care se caracterizau printr-o varietate complexă de texturi acustice, instrumente, voci și efecte sonore. Gabrieli era compozitor, dar și organist și profesor de muzică, iar acest lucru i-a oferit perspective care l-au ajutat, apoi, în operele sale. 

Cele mai renumite publicații sunt Sacrae symphoniae și Symphoniae sacrae. Acestea erau interpretate de către o mulțime de instrumente – suflători, instrumente cu coarde sau instrumente cu clape. Efectele speciale pe care reușeau să le creeze erau alcătuite cu ajutorul unei poziționări specifice a cântăreților din cor – aceștia erau așezați separat, pe voci (tehnica se numește cori spezzati). 

De exemplu, în opera Sonata pian e forte, această tehnică se aplică și la nivelul instrumentelor – ele sunt împărțite în două categorii, fiecare grup conținând patru elemente. Dinamica segmentelor și a frazelor muzicale (indicații precum piano sau forte) era aleasă de către compozitor, iar acest lucru reprezenta un fenomen nou pentru acea vreme.

Bineînțeles, în acele timpuri, pe teritoriul României de astăzi, în Țările Române, influența centrală în domeniul muzicii culte o reprezenta muzica bisericească de origine bizantină. Totuși, ulterior, la curțile domnești, datorită negustorilor și ambasadorilor străini care veneau din republicile italiene, au ajuns în țară și muzicieni care au adus stilurile specifice Vestului Europei, deschizând noi orizonturi.

Astfel, se poate spune că muzica românească de factură cultă își are originile în muzica bisericească, însă evoluția sa concretă a avut loc mai târziu, odată cu apariția mai multor genuri preluate din străinătate, care au fost prelucrate, mai apoi, de către artiștii români. Însă, în această perioadă – cea a Evului Mediu și a Renașterii – nu există compozitori de origine română care să fi rămas în istoria scrisă a muzicii culte.

În concluzie, Evul Mediu și Renașterea înseamnă puncte de pornire esențiale în apariția și în transformarea muzicii culte, ce și-au pus amprenta asupra direcției în care aceasta s-a îndreptat ulterior. Așadar, muzica cultă cuprinde, prin definiție, toate formele și genurile muzicale care au o structură fixă, creată de către un compozitor, ce poate fi redată identic de către orice interpret care urmărește respectiva partitură. 

Însă, dacă vrei să afli mai multe despre muzica cultă, este obligatoriu să intri în contact cu toate epocile care au contribuit la dezvoltarea ei. Prin urmare, fie că vrei să descoperi, cu adevărat, ce e și ce anume reprezintă acest tip de muzică, fie că vrei doar să dobândești câteva cunoștințe în domeniu, tot ce trebuie să faci este să te documentezi, luând lucrurile cronologic, cu scopul de a înțelege parcursul și procesul prin care operele muzicale au ajuns la forma lor actuală. 

De asemenea, modul în care s-au schimbat instrumentele de-a lungul timpului și noțiunile de teorie muzicală sunt alte elemente care oferă detalii semnificative despre acest fenomen. Un studiu aprofundat presupune analiza tuturor acestor factori, fără de care muzica cultă nu ar exista.

Surse foto: Pixabay.com, Shutterstock.com