Studioul de înregistrări – spațiul care pune în valoare talentul și aptitudinile muzicale

Studioul de înregistrări – spațiul care pune în valoare talentul și aptitudinile muzicale

Înregistrarea muzicii se realizează perfect într-un studio profesional sau într-unul amenajat acasă. Rezultatele bune sunt oferite de respectarea întocmai a unor reguli clare și de existența unui echipament adecvat, care dacă este performant, atunci garantează o calitate a înregistrărilor foarte bună. Semnalele sonore sunt redate astfel cu fidelitate. Cu cât cerințele sunt mai mari, cu atât proiectul va fi mai complex, iar realizarea lui va avea nevoie de o și mai mare atenție. 

În articolul de mai jos vei descoperi diferite informații utile despre ce înseamnă un studio de înregistrări, unde poate fi realizat și care sunt etapele acestui proiect, cum să alegi cel mai bun studio pentru înregistrarea muzicii tale, dar și despre cum să-ți amenajezi acasă un studio și despre echipamentele de care vei avea nevoie pentru a obține rezultate foarte bune.  

Cuprins:

1. Studioul de înregistrări – informații generale

1.1. Ce este un studio de înregistrări

1.2. Care este spațiul de lucru potrivit pentru un studio de înregistrări audio

1.3. Cum se alege cel mai bun studio pentru înregistrarea muzicii

2. Amenajarea acasă a unui studio de înregistrări

2.1. Sfaturi utile pentru amenajarea unui studio pentru muzică

2.2. Avantajele amenajării acasă a unui studio de înregistrări

3. Echipamente utile într-un studio de înregistrări

4. Cum să obții o înregistrare foarte bună într-un Home Studio

1. Studioul de înregistrări – informații generale

Un studio este o unitate specializată pentru înregistrarea, mixarea și producția audio, cu dimensiuni ce variază. În funcție de nivelul amator sau profesional, studiourile de înregistrare pot fi clasificate după cum urmează:

  • studiouri audio de tip HOME (amenajate în locuințele personale, acolo unde inginerul de sunet este chiar proprietarul);
  • studiouri de tip PROJECT (poziționate în garaje);
  • studiouri de tip COMMERCIAL (locația lor poate fi o clădire mai veche reamenajată sau una destinată exact acestui scop, existând personal calificat special angajat).

1.1. Ce este un studio de înregistrări

Studioul de înregistrări audio este un spațiu sau un laborator în care un personal calificat reușește cu ajutorul unei aparaturi să înregistreze sunetele produse de diferite surse sonore:

  • voci umane;
  • instrumente muzicale acustice;
  • instrumente muzicale electroacustice;
  • instrumente muzicale electronice;
  • obiecte;
  • animale. 

<h3>1.2. Care este spațiul de lucru potrivit pentru un studio de înregistrări audio</h3>

Locul potrivit realizării unui studio de înregistrări poate fi un dormitor în cazul unui muzician care vrea să-și amenajeze în intimitatea locuinței un astfel de spațiu, un autobuz special pentru înregistrări mobile, un garaj sau într-o clădire întreagă, destinată funcționării unui studio unde lucrează o întreagă companie de producție muzicală. 

De obicei, un studio este alcătuit din două camere, una în care se va plasa sursa sonoră ce va fi înregistrată și alta în care stau tehnicienii și se ocupă de montaj. Prima poartă numele de cameră de înregistrare sau studio, iar cea de-a doua este camera de mixaj sau de control și cuprinde toată aparatura. Uneori, un studio poate le să cuprindă într-o singură cameră pe ambele, dar întotdeauna păstrează distincte două zone. 

Realizarea unui studio de înregistrări trebuie să parcurgă următoarele etape:

  • să fie stabilite destinația lui și a operațiilor ce trebuie executate aici;
  • să se găsească aparatura optimă, necesară într-un astfel de loc;
  • să fie aleasă locația;
  • să fie realizat proiectul de construcție;
  • să fie instalat mobilierul și aparatura audio;
  • să fie executate ultimele retușuri ale răspunsului acustic;
  • să se pună accent și pe aspectul estetic al studioului. 

1.3. Cum se alege cel mai bun studio pentru înregistrarea muzicii

Alegerea aceasta nu se face la repezeală, muzicianul fiind nevoit să caute și să descopere un studio profesional, dotat cu echipamente adecvate pentru înregistrări de calitate superioară, pentru mixaj sau pentru masterizare. De asemenea, va trebui să cântărească dacă are sau nu nevoie de un vocal coach sau de o echipă de producție muzicală completă, care să îi dea posibilitatea de a crea piese senzaționale, pe placul ascultătorilor săi. 

Mulți se lovesc, însă, de o problemă dificilă. În ultima vreme au apărut tot mai multe studiouri, unele dintre ele fiind simple camere dotate cu o clapă, un microfon sau o pereche de monitoare. Din acest motiv, sunt nevoiți să descopere acel studio profesional care să fie potrivit proiectului și bugetului. 

Alegerea unui studio adecvat pentru înregistrare audio trebuie să țină cont de câteva criterii anume:

  • rezultatele așteptate;
  • cheltuielile finale;
  • profesionalismul. 

Înainte de a demara proiectul, persoana trebuie să știe exact ceea ce dorește să obțină în urma colaborării, dar și cât este dispusă să aștepte, cum se vor împărți drepturile de autor, care vor fi termenele de plată etc. 

2. Amenajarea acasă a unui studio de înregistrări

Un astfel de proiect nu este atât de complex pe cât s-ar crede, dar presupune muncă și câteva echipamente utile pentru a obține un sunet impecabil. Din fericire, acest lucru se poate efectua acasă, într-o sufragerie de apartament la bloc, evident în zona aceea mai puțin circulată. Este nevoie de prezența unui calculator cu un software de tip DAW, de un microfon de tip dinamic, conectat la placa de sunet a calculatorului. Sistemul Hi-Fi de audiție poate fi folosit pe post de monitorizare audio pentru mixaje. Pe peretele din față se montează un panou fonoabsorbant. 

Pentru evitarea distorsionării sunetului, de preferat, este să fie aleasă o cameră fără colțuri ascuțite. Cum acest spațiu nu prea există, singura soluție este reconfigurarea camerei cu ajutorul cartonului, eliminând astfel unghiurile de 90 de grade. 

Înregistrările în studioul de acasă au devenit o modă îmbrățișată tot mai mult de către românii dornici de a face muzică de calitate și de a nu cheltui mult. Echipamentul este foarte accesibil, nu presupune investiții uriașe, iar sunetul obținut este foarte bun. Rezultatele finale vor fi cu adevărat surprinzătoare. 

Transformarea camerei de acasă într-un studio muzical este un proiect devenit realitate pentru foarte multe staruri naționale și internaționale, așa că nu mai este un vis nici pentru un om “de rând”, care se gândește că poate deveni un mare cântăreț sau care vrea ca muzica sa să ajungă rapid la urechile ascultătorilor. 

2.1. Sfaturi utile pentru amenajarea unui studio pentru muzică

Specialiștii în amenajarea acasă a unui studio de înregistrări audio oferă o mulțime de sfaturi utile novicilor în acest domeniu. Respectarea lor va fi garanția că rezultatele vor fi de calitate superioară:

  • camera aleasă în acest scop să nu fie una zgomotoasă, iar activitatea să se poată desfășura liniștit;
  • încăperea nu trebuie să fie pătrată, acest lucru fiind dăunător acusticii;
  • un burete pentru interior este de folos pentru a absorbi o parte din zgomot;
  • pereții camerei ar trebui să nu fie goi, așa că pot fi îmbrăcați cu draperii, o bibliotecă cu cărți, etajere, iar podeaua poate fi acoperită cu un covor pentru a atenua zgomotul.

2.2. Avantajele amenajării acasă a unui studio de înregistrări

Cei care doresc să aibă un studio de înregistrări la ei acasă vor avea următoarele avantaje:

  • își pot pune în practică ideile creative la orice oră;
  • nu au nevoie decât de ustensile și aparatură de bază;
  • înregistrările efectuate vor fi de calitate;
  • cheltuielile vor fi mult mai mici decât ar fi în cazul în care înregistrarea s-ar realiza într-un studio de înregistrări audio Commercial.

3. Echipamente utile într-un studio de înregistrări

Un studio de înregistrări trebuie să aibă în alcătuire următoarele componente de bază:

Microfonul

De el vor depinde compoziția spectrală a sursei sonore înregistrate, dinamica, nivelul sonor al dinamicii și condițiile ambientale. Microfoanele pot fi dinamice (au rezultate foarte bune pentru că suportă presiuni sonore foarte mari), condensator (captează cu mai multă acuratețe zona frecvențelor înalte și au un răspuns mai bun la semnalele tranzitorii) sau ribbon (sunt mult mai pretențioase, rar folosite, fiind utilizate la captarea instrumentelor de alamă).  

O înregistrare sonoră trebuie să țină cont și de directivitatea microfonului:

  • unidirecțional;
  • bidirecțional;
  • omnidirecțional.

Pentru un studio de înregistrări acasă, microfonul condensator sau dinamic de calitate este suficient.

Consola de mixaj

Aceasta reprezintă piesa centrală a unui studio de înregistrări, ea preluând semnalele electrice de la microfoane și amplificându-le la un nivel corespunzător. În final, le va trimite la master-recorder pentru a obține mixajul final. Consolele de mixaj sunt analogice și digitale, dar în ultima vreme se acceptă și o a treia categorie, consolele virtuale, realizate prin software pe calculator, și chiar o a patra categorie, anume consola hibridă.

Cele mai vechi sunt consolele analogice, care erau construite de-a lungul vremii din:

  • tuburi catodice;
  • tranzistoare;
  • circuite integrate.

Consolele digitale se bazează pe un alt mod de prelucrare a semnalelor audio, prin procesarea digitală sau numerică. Consola de mixaj virtuală este o implementare software a unei console digitale într-un calculator personal, de la algoritmii de procesare a semnalelor și până la suprafața de control. Legătura cu exteriorul se face prin intermediul unei plăci de sunet instalate în PC. 

Procesoare de semnal

Aceste elemente permit o mare flexibilitate în definirea sistemului audio și se prezintă sub forma unor module externe. Procesoarele de semnal se împart în procesoare de dinamică și procesoare de efecte speciale. Pentru a face față oricărei situații, este obligatoriu de ținut cont de următoarele lucruri:

  • este nevoie de cel puțin două reverberatoare de calitate;
  • alte efecte necesare pot fi obținute cu ajutorul a două procesoare adiționale;
  • prelucrarea semnalelor cu dinamică mare se poate face cu un procesor de dinamică.

Recorderele și mediile de înregistrare

Aparatele folosite pentru înregistrarea propriu-zisă se numesc recordere. Câteva exemple în acest sens sunt:

  • Magnetofoane analogice cu bandă magnetică (dezavantajele constă în uzura în timp a capetelor magnetice, ceea ce duce la alterarea calității înregistrării și obligativitatea întreținerii periodice);
  • Magnetofoane digitale cu bandă magnetică reprezintă alte tipuri de recordere ce pot fi utilizate într-un studio;
  • Recorderele digitale pe hard disk sau marea revelație a înregistrărilor sonore.

Monitoarele audio 

Ele sunt niște sisteme de difuzoare, fiind clasificate în funcție de numărul de căi ale incintei acustice. În cazul unui studio de înregistrări de acasă se poate utiliza o instalație Hi-Fi stereo, de bună calitate, în locul monitoarelor profesionale. 

Ele trebuie așezate la înălțimea capului și poziționate într-un triunghi echilateral. Boxele vor fi îndreptate în așa fel încât ascultătorul să perceapă cât mai bine sunetul, dar nu vor fi puse pe perete pentru că sunetul va suferi diferite distorsionări. 

Căștile audio 

Există două tipuri de căști care se pot utiliza, cele cu design open back și cele cu design closed back. Primele sunt fragile și se pot rupe ușor, oferă, însă, o calitate foarte bună a sunetului, dar nu sunt perfect etanșe, iar utilizatorul va auzi zgomote din exterior. Cele închise nu permit intrarea sunetelor din exterior, dar nu sunt foarte confortabile. 

4. Cum să obții o înregistrare foarte bună într-un Home Studio

Numărul tot mai mare al studiourilor realizate acasă a dus la necesitatea utilizatorilor de a obține suntele cât mai clar. Pentru a realiza înregistrări calitative, este nevoie de câteva sfaturi utile:

  • Un mediu acustic potrivit poate fi realizat cu ajutorul suprafețelor absorbante (covoare, perdele, canapele);
  • Minimizarea sunetelor microfoanelor omnidirecționale și bidirecționale se poate face cu ajutorul panourilor de reflecție ce pot fi așezate în spatele cântărețului;
  • Înregistrarea nu se realizează în mijlocul camerei și nici în apropierea birourilor;
  • Deși poate părea ciudat sau amuzant chiar, ar fi foarte indicat să se improvizeze o cabină vocală dintr-un dulap de haine, acestea având rolul de a absorbi sunetele într-un mod natural și de a elimina ecourile care dăunează atât de mult înregistrărilor;
  • Cele mai bune înregistrări vor fi realizate doar într-un mediu lipsit de zgomote. Nimeni nu va vorbi, nici măcar nu va șușoti. Se vor închide televizoarele, radiourile, mașina de spălat, aparatele de aer condiționat, cuptoarele cu microunde etc;
  • Pentru a păstra înregistrările sunetelor foarte curate, este nevoie de un filtru de studio de calitate;
  • Este bine să se păstreze și distanța perfectă între gura cântărețului și microfon, altfel efectul ar putea altera calitatea sunetului.

În concluzie, cine este pasionat de muzică și își dorește să facă o carieră în acest domeniu ar fi bine să-și amenajeze un studio de înregistrări la domiciliu sau să caute o firmă care oferă servicii profesionale, de calitate. Talentul trebuie să ajungă la public, iar acest lucru nu poate fi realizat decât cu ajutorul unui echipament performant al unui studio audio adecvat. 

surse foto:

shutterstock.com

ro.pinterest.com

admin

Leave a Reply