Acorduri de chitară – elemente esențial de știut de orice începător

Acorduri de chitară – elemente esențial de știut de orice începător

Chitara este un instrument muzical extrem de plăcut de foarte mulți oameni. Studierea sa nu este atât de ușoară pe cât s-ar crede, presupune multă muncă și talent și poate începe după vârsta de 8 ani. Se spune, pe drept cuvânt, că studierea ei înseamnă un atu pe plan social, pentru că, de regulă, persoanele care cântă la chitară reușesc mai ușor să socializeze, să fie plăcute de ceilalți.

În acest articol pot fi găsite diferite informații despre acordurile la chitară și despre problemele cu care se poate întâlni un începător în descifrarea tainelor acestui instrument.

Cuprins:

1. Chitara și acordurile ei 

1.1. Ce sunt acordurile de chitară și cum se construiesc acestea cu notele muzicale

1.2. Acordurile cu sau fără barre

2. Lecții pentru învățarea acordurilor la chitară pentru începători

2.1. Exerciții de încălzire

2.2. Exersarea schimbării rapide a acordurilor

2.3. Educarea auzului muzical și testarea progresului

2.4. Problemele unui chitarist începător

3. Lecțiile de chitară – de unul singur, online sau cu ajutorul unui profesor?

1. Chitara și acordurile ei

Muzica este un minunat mod de exprimare atât pentru copii, cât și pentru adulți, așa că oricine vrea să-și educe acest talent, o poate face fără probleme. Specialiștii consideră că micuții care au împlinit vârsta de 8 ani reușesc cu succes să facă față, pentru că pot manevra instrumentul cu ușurință, degetele lor sunt destul de puternice pentru a apăsa corzile, existând și un entuziasm debordant pentru a continua să exerseze zi de zi acasă. 

Prima chitară trebuie să fie una confortabilă, nu scumpă sau pretențioasă, pentru că nu trebuie să-l incomodeze pe cel care decide că vrea să învețe să cânte la acest instrument muzical interesant. Este important să se aleagă tipul de chitară dorit:

Chitara acustică sau clasică este mai ușoară decât cea electrică și nu trebuie amplificată electronic pentru a se auzi. În plus, este mai ieftină și recomandată pentru începători.

Chitara bass este similară la formă cu cea acustică și trebuie conectată la un amplificator, pentru că se aude prea încet. Indiferent de tipul ales, cert este că va trebui să înveți acordurile pentru a cânta. 

Acest instrument poate fi construit din diferite tipuri de lemn, dar conține și metal sau plastic pentru partea de hardware. Corzile instrumentului sunt din oțel sau nylon, numărul lor putând ajunge până la 12. Indiferent de mâna cu care prestează chitaristul, instrumentele pot fi atât pentru dreptaci, cât și pentru stângaci. 

Pentru a cânta, chitara trebuie acordată, iar reglarea corzilor nu este deloc o operațiune foarte complicată, realizându-se cu ajutorul unui tuner (clasic, cu clapă sau cu pedală). În cazul chitariștilor experimentați, există și alte tipuri de tunere, precum open sau drop. Acordarea unei chitare se face destul de ușor, o poate face și un începător. Principiul este mereu același, indiferent de tunerul folosit:

  • Se pornește tunerul (cel cu clapă se atașează de chitară, cel clasic este apropiat de instrument, iar cel pentru chitară electrică este conectat prin cablu);
  • Apoi, se atinge cea mai groasă coardă de sus, E. Coarda se întinde de la cheile de acordare. Când săgeata tunerului este în partea dreaptă a afișajului, atunci trebuie detensionată coarda, dacă este în partea stângă, atunci aceasta mai trebuie strânsă, să fie mai tensionată. Se observă că este acordată când indicatorul este pe mijloc, în sus;
  • În cazul unui instrument nou, acordarea se repetă pentru că durează ceva timp până se realizează bine. 

Acordurile de chitară nu se pot face fără a avea anumite cunoștințe în acest domeniu. Trebuie neapărat învățate celor de bază și, apoi, se poate trece la a cânta câteva melodii ușoare. 

1.1. Ce sunt acordurile de chitară și cum se construiesc acestea cu notele muzicale

Acordurile (o combinație de trei note) reprezintă structura fundamentală a interpretării la chitară, sunt numeroase și chiar dificil de învățat. Din fericire, nu este nevoie să fie reținute toate, pentru că doar câteva sunt esențiale în evoluția artistică. 

  • Sunt denumite întotdeauna după cea care reprezintă rădăcina (C-Do, D-Re, E-Mi, F-Fa, G-Sol, A-La, B-Si) și după tipul lor (majore, minore, septacorduri etc.);
  • Acordurile de chitară majore oferă piesei o tonalitate veselă, iar cele minore sunt mai profunde, mai lirice (sombre);
  • Acordurile sunt numeroase, dar nimeni nu trebuie să le învețe pe toate, pentru că nu are nevoie de ele, cel puțin la început;
  • Notațiile acordurilor sunt standardizate, așa că pot fi studiate și pe Internet.

Acordurile majore de chitară, cu sunet vesel, se notează A = La major, B = Si major, C = Do major, D = Re major etc. Acordurile minore se notează similar, doar că se adaugă un ”m”: Am = La minor, Bbm = Si bemol minor etc. 

Un acord și o notă nu înseamnă același lucru, iar acest lucru este bine de reținut de către orice chitarist în devenire. Nota reprezintă un singur sunet, iar acordul conține nota de bază și alte note care sună armonios împreună. 

1.2. Acordurile cu sau fără barre

Acordurile simple sunt necesare pentru a învăța să cânți la chitară, iar cele cu barre îți oferă șansa de a putea interpreta tot felul de compoziții din repertoriul național și cel internațional. 

  • se folosește în plus degetul arătător, care compensează corzile lăsate libere în acordurile de primă poziție;
  • ajută la întărirea degetelor și la formarea dexterității și a controlului pentru piesele cu un grad mai mare de dificultate;
  • ele oferă posibilitatea de a testa talentul la capitolul de compoziție pentru chitară.

2. Lecții pentru învățarea acordurilor la chitară pentru începători

Educația muzicală cultivă dragostea pentru frumos, pentru artă, dezvoltă creativitatea și auzul. Prin disciplină, o persoană talentată poate deveni un muzician de succes. Perioada de începător înseamnă acomodarea cu instrumentul, înțelegerea felului în care se utilizează, dezvoltarea abilităților fizice și a auzului muzical. 

Primii pași sunt făcuți imediat ce persoana și-a cumpărat chitara și dorește să treacă la lecții mai serioase. Din acest moment se va începe studierierea acordurilor la instrument. 

  • acordurile trebuie deprinse cât mai rapid;
  • se impune corectitudinea tehnicii;
  • formatul barre poate fi deprins mai târziu, pentru început e suficient să se învețe formele de primă poziție ale acordurilor;
  • mâna trebuie familiarizată cu poziția corzilor care vor fi atinse individual, cu multă răbdare, până când se înregistrează mișcările și nu va mai fi nevoie de verificare continuă cu ajutorul ochilor;
  • sunetul notelor trebuie să devină din ce în ce mai clar, doar așa va apărea progresul;
  • acordurile de bază trebuie învățate pe rând, nu simultan, pentru că pot fi încurcate (după ce sunt învățate bine în mod individual, se va putea trece la următorul și tot așa);
  • studiul acordurilor de barre se poate realiza ușor dacă, mai întâi, sunt poziționate degetele necesare pentru luarea acordului de primă poziție;
  • după ce acordurile sunt învățate, se va putea trece de la un acord la altul, menținând constant ritmul (viteza și îndemânare vin mai târziu);
  • se poate utiliza un metronom pentru a menține ritmul la început, iar mai târziu pentru a-l accelera.

Pentru a învăța mai ușor notele pe chitara clasică, este important ca griff-ul să fie împărțit în trei spații: coarda liberă, zona poziției 5 și zona poziției 12.

2.1. Exerciții de încălzire

Exercițiile de încălzire pot părea cel mai plictisitor lucru din lume, mai ales pentru cei aflați la început de drum, dar trebuie realizate pentru a căpăta dexteritate. Un specialist în domeniu sau un profesor de chitară poate să explice unui începător că nu e suficient să cunoască bine acordurile pentru a-și dezvolta digitația, ci trebuie mai multă muncă susținută zi de zi. Cu toate astea, se pare că aceste exerciții de încălzire nu solicită degetele decât în proporție de 30-40% și că este nevoie de mai mult de atât.

2.2. Exersarea schimbării rapide a acordurilor

După ce sunt învățate bine acordurile simple, doar atunci se poate trece la această etapă mai complexă din cadrul lecțiilor de chitară. Se pare că mulți începători renunță să mai cânte o anumită melodie pentru că, mărturisesc aceștia, nu reușesc să schimbe acordurile fără să se oprească din cântat, în ciuda tuturor eforturilor susținute pe care le-au tot făcut de ceva timp. 

Din acest motiv, se întreabă imediat ce observă că au această problemă dacă există vreo soluție în acest sens și cum să o găsească. Chitariștii profesioniști vin cu unele precizări în această direcție:

  • e nevoie de mult exercițiu în fiecare zi;
  • este importantă strategia folosită de începător;
  • în primul rând, sunt esențiale punctele de sprijin de pe gâtul chitarei (se exercită forțe de apăsare contrare, degetele reușind astfel să se miște mult mai ușor);
  • se pare că acordurile trebuie formate în aer și, apoi, se va apăsa pe griff, în acest fel chitaristul nu mai pierde timpul;
  • dacă nu există poziții comune ale degetelor cu alte acorduri, atunci se exersează poziția fiecărui deget individual, apoi se trece la pornirea în comun;
  • exersarea schimbării acordurilor ar trebui realizată în fiecare zi, cam 15 minute, doar așa se va putea face un progres real, iar melodia cântată la chitară nu va fi oprită după fiecare vers pentru a se reuși schimbarea acordurilor.

2.3. Educarea auzului muzical și testarea progresului

Auzul muzical este foarte important, reprezentând acea abilitate care-i poate spune unui om că tot ceea ce cântă este corect sau incorect, că este expresiv sau nu, că trebuie cântat mai sus sau mai jos, mai tare sau mai încet. În general, aceasta abilitate se dezvoltă în timp și nu este nevoie de niciun diagnostic drastic din partea vreunui profesor, care ar putea reteza elanul unui copil dornic să învețe să cânte la chitară, spunându-i că nu are auz muzical din start.

Un exercițiu simplu la chitară este imitarea sunetelor scoase când sunt apăsate diferite poziții. Deși, la început, s-ar putea să pară destul de greu de pus în practică, pe parcurs, totul va părea o simplă joacă. 

Progresul se va înregistra în timp, imediat ce elevul începe să aibă dexteritate și să execute acordurile cu mai multă ușurință. 

2.4. Problemele unui chitarist începător

Oricine își dorește să învețe să cânte la chitară în speranța că va deveni un muzician celebru, trebuie să știe că va întâmpina, probabil, unele probleme:

  • nu va ști să poziționeze corect mâna pe gâtul chitarei;
  • pana va trebui ținută într-un anumit fel și, inițial, nu înțelege la ce-i folosește, pentru că mai mult pare că îl încurcă;
  • va învăța câteva lucruri legate de punctele de sprijin pentru a reuși să utilizeze cu succes gâtul instrumentului;
  • nu va înțelege cum să accentueze notele;
  • o altă problemă cu care posibil se va confrunta este legată de modul în care ciupește coarda.

3. Lecțiile de chitară – de unul singur, online sau cu ajutorul unui profesor?

Te-ai hotărât să pătrunzi în tainele acest instrument și tocmai ce ai cumpărat o chitară acustică sau una electrică, dar nu ai nici cea mai vagă idee cum să citești diagramele cu acorduri simple sau majore? O idee bună este să culegi informații cât mai multe despre acest subiect din mediul online și să te pui la punct teoretic. Practic, însă, nu vei reuși să faci acest lucru de unul singur, cel mai probabil, așa că ai nevoie de un profesor talentat. 

De ce ai nevoie de cineva să te învețe? Mulți au dorit să o facă singuri, folosind lecțiile video din mediul online, acolo unde au încercat să înțeleagă și să pună în aplicare primele acorduri de chitară. Specialiștii susțin, totuși, că această metodă nu este una potrivită, pentru că nu informația este problema în acest proces al studierii chitarei, ci feedback-ul. Persoana care face demonstrația nu știe exact care sunt abilitățile elevului și nici nu-i poate oferi un o părere sinceră vis-a-vis de ceea ce cântă. 

Cu siguranță, oricine are puțin talent poate învăța câteva acorduri de chitară pentru începători și din mediul online, dar, în același timp, va acumula și multe probleme legate de tehnică, care îi va limita progresul până la urmă. Cea mai bună soluție este existența unui profesor care poate corecta greșelile pe loc, fără ca elevul să mai fie nevoit să piardă luni de zile înțelegând că undeva greșește.

În concluzie, oricine vrea să învețe să cânte la chitară trebuie să țină cont de toate informațiile de mai sus și să înțeleagă că talentul, un instrument bun și voința nu sunt suficiente pentru a deveni un bun muzician. Perseverența, exercițiul, experiența, un profesor excelent sunt elemente care ar putea să facă diferența. 

surse foto:

mcmusic.ro

pixabay.com

shutterstock.com

Leave a Reply