Ritmul muzical: mijloc de expresie al artelor

Sursa foto: Pixabay.com

O lucrare muzicala, indiferent ce alte elemente ar avea in compozitie, fara ritm nu poate exista. Nu se poate crea o melodie fara ritm, insa ritm fara melodie poate exista. Filosoful Aristotel considera ca ideea de ritm este sinonima cu miscarea. Un alt reprezentant al filozofiei Antice, Platon, cunoscut pentru lucrarea ,,Republica’’, afirma ca ,,ordinea miscarii, se numeste ritm’’. Fericitul Augustin numea ritmul ,,ars bene movendi’’, adica arta miscarii frumoase. Rock, vals, salsa, reggae, bossa nova exemplifica foarte bine ceea ce este ritmul, o poarta spre expresia muzicala. Ritmurile, cele de baza, folosite adesea, sunt 2/4 si 3/4, care la randul lor pot fi combinate, modificate pentru a crea alte ritmuri complexe. 

Cuprins:

1. Ritmul muzical – Un scurt istoric

2. Particularitatile de structura ale ritmului muzical. Cele 4 tipuri de ritmuri

2.1. Ritmul muzical binar

2.2. Ritmul muzical ternar

2.3. Ritmul muzical asimetric – eterogen

2.4. Ritmul muzical de factura libera  

3. Cele 7 elemente importante ale muzicii pentru a o crea, intelege si analiza

3.1. Batai si metru

3.2. Ton

3.3. Ritm

3.4. Tempo

3.5. Textura

3.6. Timbru

3.7. Dinamica

3.8. Armonie

3.9. Melodie

1. Ritmul muzical – Un scurt istoric

Primele lucrari despre ritmul muzical au aparute in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Asta deoarece ritmul, acest mijloc de expresie al artelor, precum poezia, arhitectura, sculptura, filmul si nu numai, se manifesta in creatiile muzicale ca element al melodiei si armoniei, nu ca unul independent. 

Despre ritm, poate una dintre cele mai cunoscute carti de specialitate din Romania este ,,Ritmul muzical’’ al lui Victor Giuleanu. Pe firul istoriei, se pare ca primele compozitii cu ritm au fost compuse la Scoala de la Notre Dame, prin secolul al XIII-lea.

Ritmul in muzica s-a dezvoltat intr-un context secular, de la muzica ecleziastica, la cea medievala si renascentista, pana in zilele noastre. In muzica de dans, ritmul este cel mai usor de urmarit, atat de catre amatori, cat si de catre profesionisti, de catre audiofili. 

2. Particularitatile de structura ale ritmului muzical. Cele 4 tipuri de ritmuri

Daca iti doresti sa urmezi cursurile unei scoli de muzica sau vrei sa faci cursuri de pian, de toba, de clape, ori de un alt instrument muzical, incepe cu teoria muzicala! Specialistii spun ca, in functie de durata si accente, putem distinge trei categorii principale de ritmuri muzicale: cel binar, cel ternar si pe cel asimetric sau eterogen. In plus, exista si un al patrulea ritm, care nu urmeaza niste reguli stabilite si se numeste ritmul de factura libera. Iata si explicatiile:

2.1. Ritmul muzical binar

Primul ritm, recunoscut in cartile de specialitate, este ritmul binar, un ritm perfect simetric. Este numit astfel deoarece are doua durate egale, una dintre ele fiind accentul. 

2.2. Ritmul muzical ternar

Al doilea ritm pe care trebuie sa il cunosti si aprofundezi este ritmul ternar, cu trei durate egale. La fel ca ritmul binar, una dintre durate este accentul.

 2.3. Ritmul muzical asimetric – eterogen

Analizand ritmul cu structura asimetrica-eterogena aflam ca la baza lui se afla doua celule, una binara si cealalta ternara. Spre deosebire de ritmul binar si ternar, cel asimetric are 5 durate egale, cu accente repartizate asimetric. Mai simplu spus, ritmul eterogen este un amestec de binar cu ternar.   

Important de stiut este faptul ca, tocmai datorita caracteristicilor sale ca structura, compozitorii din secolul nostru il utilizeaza adesea in compozitiile lor, fiind un ritm care are mereu resurse noi pentru exprimarea artistica.  

2.4. Ritmul muzical de factura libera

Ritmurile de factura libera se intalnesc atat in creatiile populare, cat si in creatiile culte, insa nu respecta tipare, iar accentele sunt atipice. Partiturile muzicale, ce au in componenta astfel de forme libere ale ritmului, nu indica nici masura. 

3. Cele 7 elemente importante ale muzicii pentru a o crea, intelege si analiza

Se pare ca teoreticienii muzicali nu au cazut de comun acord si inca au dubii cu privire la numarul elementelor de muzica. Parerile sunt impartite, in timp ce unii dintre ei recunosc 5, altii sustin ca exista chiar 10 elemente importante in intelegerea, crearea si analiza muzicii. Noi ne-am oprit la 7 dintre ele, la cele care reprezinta baza pe care orice persoana ar trebui sa o aiba in cultura sa muzicala generalista. O cunoastere aprofundata a acestora te poate ajuta sa intelegi din ce in ce mai bine componentele esentiale ale muzicii. 

3.1. Batai si metru

Ritmul muzical si metrul muzical nu pot exista unul fara altul. Bataile si metrul sunt ceea ce ofera muzicii un model ritmic regulat sau neregulat. Bataile au masura, notele corespunzand unui anumit numar de batai. Daca facem referire la metru, acesta poate fi dublu ( doua batai pe masura), triplu (trei batai la masura), cvadruplu (patru batai la masura), etc. 

3.2. Ton

Tonul este frecventa vibratiilor si marimea obiectului care vibreaza. De exemplu, tonul contrabasului este mai mic decat cel al unei viori, asta pentru ca cel dintai instrument are coarde mai lungi. 

3.3. Ritmul muzical

Acest element care produce dezacord in randul teoreticienilor muzicali, pentru ca nu se stabileste natura sa, potrivit DEX, este o alternanta ordonata a duratelor sunetului. Derivat din grecescul rhythmos, notiunea de ritm nu este folosita doar in muzica, ea apare si in poezie, arhitectura, pictura, precum si in natura. 

3.4. Tempo

Viteza cu care se canta o piesa muzicala este chiar tempo-ul. Daca ai studiat vreo partitura, lucrare muzicala, ai observat posibil ca la inceputul sau este sugerat ritmul printr-un cuvant in limba italiana. El descrie si numarul de batai pe minut. Printre tempo-urile recomandate vei gasi – lento, largo, grave, largisimo, andante, moderato, allegro, vivace, presto, adagio, prestissimo. Largisimo descrie un ritm foarte rar, in timp ce moderato indica un ritm moderat, iar prestissimo unul foarte rapid. 

 3.5. Textura

Da, in muzica exista textura! Ea se refera la numarul si tipul de straturi aflate intr-o compozitie muzicala. Textura poate fi de trei feluri: monofonica (linie melodica unica), polifonica (doua sau mai multe linii melodice) sau homofonica (melodia insotita de coarde). 

3.6. Timbru

Timbrul muzical joaca si el un rol foarte important si se refera la calitatea sunetului care distinge o voce de alta, dar si instrumentele intre ele. Timbrele pot varia in functie de tehnica. Un saxofon care canta in registrul de mijloc ar putea fi descris ca avand un timbru luminos. Acelasi instrument care joaca in registrul cel mai scazut, ar putea fi descris ca avand un timbru grav. 

3.7. Dinamica

Dinamica se refera la prescurtari ori simboluri care semnifica intensitatea cu care trebuie cantata o nota sau un pasaj. Spre exemplu, in creatiile muzicale dinamica este folosita ca punctuatie intr-o propozitie pentru a indica momentele de accent. Astfel, pianissimo va indica un pasaj moale, iar fortissimo indica o sectiune tare. 

3.8. Armonie

Armonia poate fi definita ca fiind doua sau mai multe note, acorduri, cantate in acelasi timp. Coardele armonice pot fi descrise ca minore, majore, marite sau diminuate, in functie de notele muzicale. Intr-un cvartet, spre exemplu, armonia este oferita de cel care va canta melodia si de un tenor, un bas si un bariton, intr-un ton perfect.  

3.9. Melodie

Melodia creata de jocul unei succesiuni sau a unei serii de note este afectata de tonalitate si ritm. O compozitie muzicala poate avea o singura melodie care se parcurge odata. In plus, pot exista si mai multe melodii aranjate in forma cor-vers, asa cum se intampla la genul muzical rock’n’roll. In muzica clasica, melodia este de obicei repetata ca o tema recurenta, care variaza pe masura ce compozitia progreseaza.

In ,,Originea Speciilor’’a lui Darwin, autorul aminteste de capacitatea umana de a percepe ritmul muzical. Lucrarea sugereaza ca aceasta capacitate a noastra de a ne sincroniza cu o bataie, de a ne deplasa in timp cu un impuls, poate fi impartasita doar de alte cateva specii. Nu trebuie sa fii muzician pentru a intelege elementele de baza ale muzicii, asa cum este un ritm muzical. Oricine apreciaza muzica poate face un efort pentru a identifica elementele de baza ce o compun.

Componentele chitarei – Învață tot ce trebuie să știi despre acest instrument pentru a reuși!

Chitara este un instrument muzical cu strune ciupite, folosit în numeroase genuri muzicale, la care se poate cânta apelând la proprietatea acustică a corpului său sau la un amplificator ce crește în intensitate semnalul, în funcție de preferințele muzicianului. Înainte de a începe să cânți la chitară, este esențial să studiezi foarte bine componentele acestui instrument pentru a înțelege perfect despre ce este vorba și cum poți să faci o coardă să vibreze, cum să amplifici sunetul produs de aceasta. În articolul de mai jos vei afla diferite informații utile despre componentele chitarei tale, ținând cont de genul muzical pe care te-ai decis să-l abordezi.

Cuprins:

1. Chitara clasică, acustică și electrică – componentele sale

1.1. Componentele chitarei acustice

1.2. Componentele chitarei electrice

1.3. Componentele chitarei clasice

2. Componentele chitarei, elemente esențiale pentru tipul de muzică preferat

1. Chitara clasică, acustică și electrică – componentele sale

Orice începător în studierea acestui instrument trebuie să cunoască faptul că există trei tipuri de chitară care diferă prin formă, tipul de corzi folosit și după sunetul pe care acestea îl scot:

  • clasică – are un corp mult mai mic decât celelalte, griful este mai lat, iar corzile sunt confecționate din nylon și din mătase;
  • acustică – folosește corzi metalice acustice;
  • electrică – iese în evidență datorită sunetului modificat cu ajutorul unui sistem de efecte.

Înainte de a începe să studieze chitara, viitorul muzician trebuie neapărat să înțeleagă ce reprezintă acest instrument, din ce este compus el și cum va reuși într-un final să-i învețe tainele. Este important, de asemenea, să ia lecții de chitară de la un profesor priceput și nu să se axeze doar pe studiul individual pentru că nu va avea rezultatele scontate. 

1.1. Componentele chitarei acustice

Chitara acustică este un instrument care are șase corzi și care amplifică sunetul produs de ciupirea acestora cu ajutorul cutiei de rezonanță fabricată, de regulă, din lemn. Sunetul poate fi amplificat prin intermediul unor doze (piezo sau magnetice) și al microfoanelor. 

Ea cuprinde următoarele componente:

  • capul chitarei;
  • cheițe de acordaj;
  • prăguș – fabricat din os, plastic, metal, lemn sau grafit;
  • tasta sau fret;
  • tijă de susținere;
  • marcaje;
  • gât;
  • butuc;
  • corp;
  • cordar;
  • placă de protecție;
  • spate;
  • tablă de rezonanță;
  • căluș;
  • corzi;
  • rozetă;
  • tastieră (grif), care ar trebui să fie confecționată din lemn de trandafir sau de abanos.

1.2. Componentele chitarei electrice

Chitara electrică este un instrument care presupune existența a 6, 7 sau 8 corzi. Sunetul este amplificat prin intermediul dozei electromagnetice care preia vibrațiile corzilor și le transformă în unde electromagnetice, care devin unde sonore cu ajutorul unui amplificator audio-electric. Sunetele sunt redate de o boxă sau de un difuzor.

Acest tip de chitară este folosit în genuri de muzică, precum:

  • rock;
  • metal;
  • blues etc.

Componentele chitarei electrice sunt aceleași ca în cazul chitarei acustice, la care se adaugă anumite echipamente electronice. Ele ajută la redarea sunetului, la amplificarea sa și la adăugarea diferitelor efecte, contribuind la obținerea unui sunet diferit față de alte tipuri de chitară.

1.3. Componentele chitarei clasice

Chitara clasică este un instrument echipat cu șase corzi. Sunetul se amplifică cu ajutorul cutiei de rezonanță. Părțile componente ale acestui gen de chitară sunt asemănătoare cu cele ale chitarei acustice, cu mici modificări. 

  • nu au tije de susținere;
  • nu au marcaje pe taste, ci deasupra lor;
  • corzile sunt din nylon, nu sunt metalice. 

Ciupirea corzilor se realizează cu ajutorul degetelor sau unghiilor. 

2. Componentele chitarei, elemente esențiale pentru tipul de muzică preferat

Muzica pe care vrei să o cânți trebuie să te îndemne să alegi un anumit gen de chitară, acest lucru fiind extrem de important.

  • Muzica clasică poate fi cântată cu ajutorul unei chitare clasice. Aceasta este recomandarea specialiștilor pentru că sunetul ei este mai grav, fiind potrivit pentru acest gen;
  • În muzica folk sau country se utilizează mai puțin chitara clasică, ea necesitând anumite modificări, care i-ar pune sănătatea fizică în pericol. Din acest motiv, ar fi mai potrivit să cânți cu ajutorul chitarei acustice, un instrument care are griful mai subțire și garda corzilor mai joasă, ceea ce nu ridică nici o dificultate în executarea acordurilor;
  • În muzica contemporană se utilizează foarte des chitara electrică deoarece poate fi conectată la un procesor și în acest fel i se poate modifica sunetul. Pentru a reuși să cânți la acest instrument, trebuie neapărat să ai chitară, cub și un set de pedale de procesare sau un multi-procesor. 

În concluzie, pentru a învăța cu adevărat să cânți la chitară, trebuie să cunoști în profunzime fiecare detaliu al instrumentului tău. Informațiile prezentate aici nu pot decât să vină în completarea eforturilor de a deprinde cântatul la chitară deoarece teoria îmbinată cu practica muzicală poate transforma un amator într-un adevărat profesionist! 

surse foto:

shutterstock.com

Orchestra simfonică și instrumentele ei – Informații utile și răspunsuri la cele mai des puse întrebări

Mulți oameni merg la diferite concerte simfonice, dar nu cunosc multe lucruri legate despre acest domeniu. Muzica simfonică rămâne o experiență unică pentru fiecare ascultător, hrănind simțurile, dezvoltând și îmbogățind spiritual. Nu degeaba se spune că acest gen muzical nu este pentru orice ureche! Cel care se îndrăgostește de muzica simfonică va rămâne pentru totdeauna un pasionat și va încerca să afle răspunsuri la o mulțime de întrebări. 

În articolul de mai jos vei descoperi câteva informații utile, dar și lucruri mai puțin știute despre orchestra simfonică și instrumentele sale muzicale. Muzica clasică este metoda perfectă dacă vrei să evadezi din cotidian și să te relaxezi fantastic, chiar și în intimitatea locuinței.

Cuprins:

1. Orchestra simfonică 

  • Termenul de orchestră simfonică
  • Scurt istoric al apariției orchestrei simfonice

2. Instrumentele muzicale din orchestra simfonică

1. Orchestra simfonică

Muzica reprezintă un limbaj universal, care reușește atât de frumos să aducă oamenii împreună, să-i bucure și să umple sufletele de pozitivism și armonie. Genul clasic sensibilizează, descoperă emoții, regăsește respectul și bunul gust în fiecare om. Orchestra simfonică poate fi privită ca un magician, care cu ajutorul instrumentelor sale poate să transforme viața și să o facă mai frumoasă și mai bogată. 

Deși a fost considerată multă vreme dedicată exclusiv elitelor, în ziua de astăzi este văzută ca un artefact ce reușește să rezoneze din ce în ce mai bine cu orice persoană, chiar și cu una care nu are studii muzicale în acest sens.

  • Termenul de orchestră simfonică

Acest termen provine din limba greacă, dar nu are aceeași semnificație. Practic, pe vremea aceea reprezenta spațiul semi-circular, situat între scenă și spectatori, acolo unde evolua corul. În lumea romană, orchestra s-a transformat într-un spațiu dedicat doar spectatorilor de vază.

Cu timpul, grupul de muzicieni a început să concerteze în spatele unei cortine sau al unui decor și doar din secolul al XVII-lea orchestra a devenit ansamblul compus din instrumente din diferite familii. 

  • Scurt istoric al apariției orchestrei simfonice

Orchestra simfonică reprezintă un ansamblu muzical instrumental de mari dimensiuni, care a apărut în secolele XVII-XVIII în vestul Europei și care s-a răspândit în restul lumii destul de repede. Se pare că începuturile ei datează din anul 1600, de la Viena, capitala Austriei, și că inițial nu cuprindea decât instrumentele cu arcuș și un clavecin. Din acest moment, instrumentele muzicale ale orchestrei simfonice s-au înmulțit în mod spectaculos pentru a reuși să creeze muzică de mare calitate.

Orchestra era, la început, de mici dimensiuni, apoi a devenit tot mai mare. Astăzi, este clasificată în două categorii, în funcție de numărul de muzicieni. Orchestra de cameră are 50 sau mai puțini muzicieni, iar orchestra simfonică, ori filarmonică, 70 sau chiar 100 de oameni, ținându-se cont de lucrarea cântată. 

<h2>2. Instrumentele muzicale din orchestra simfonică</h2>

Pentru cei interesați să cunoască astfel de amănunte interesante sau pentru cei care își doresc să dirijeze, este bine de știut faptul că orchestra simfonică este formată dintr-un ansamblu de instrumente care cuprinde:

  • grupuri de instrumente cu coarde și arcuș: vioară, violă, violoncel, contrabas;
  • instrumentele de suflat din lemn: piculină, flaut, oboi, corn englez, clarinet, clarinet bas, fagot, contra fagot;
  • instrumente cu coarde ciupite: chitară, clapă, clavecin;
  • instrumente cu coarde lovite: pian (pianină);
  • instrumentele de percuție: trianglu, tobă mică, tobă mare, gong, talgere, castaniete, cinele, timpani, celesta, xilofon, clopote, vibrafon, marimbafon;
  • instrumentele aerofone: orga mare.

Dirijorul este considerat cel mai important membru al orchestrei, pe locul secund fiind concertmaestrul, cel care îi conduce pe violoniști și pe ceilalți instrumentiști ai orchestrei. Urmează șefii de partide ai tuturor grupurilor de instrumente, care își supraveghează propriii membri. Repertoriul muzical al unei orchestre este vast, putând aborda genuri diferite:

  • simfonii;
  • concerte;
  • uverturi;
  • balete;
  • opere;
  • muzică de film;
  • muzică ușoară.

Poziționarea instrumentelor muzicale într-o orchestră se realizează în felul următor:

  • se ține cont de poziția dirijorului;
  • în fața acestuia se vor situa instrumentele cu coarde, pe rânduri, de la stânga la dreapta;
  • urmează instrumentele de suflat, apoi cele de percuție (se folosesc în număr mai redus deoarece au o sonoritate mult mai puternică decât cele cu coarde).

În concluzie, orchestra simfonică reprezintă un ansamblu de instrumente diverse, care reușesc atât de bine să stârnească imaginația oamenilor sensibili la magia muzicii clasice și nu numai. 

surse foto:

unsplash.com

shutterstock.com

Tipuri de tobe – Descoperă care ți se potrivește!

Mulți oameni sunt fascinați de bateristul care izbește cu strășnicie tobele din fața sa și au impresia că nu este deloc greu să facă și ei același lucru. Specialiștii sunt de părere, însă, că toba este un instrument muzical la fel de greu ca oricare altul și că este nevoie de ore în șir de studiu ca persoana în cauză să reușească să pătrundă tainele ei. Totuși, lecțiile individuale nu sunt suficiente, așa că un profesor devine absolut necesar pentru perfecționare. 

În articolul de mai jos se pot găsi ușor diferite informații despre tipurile de tobe existente, în așa fel încât învățăcelul să poată identifica rapid produsul de care are nevoie pentru a începe cât mai curând aventura descifrării modului de a cânta la tobe.

Cuprins:

1. Toba muzicală – informații interesante și utile pentru un începător 

1.1. Istoria tobelor

1.2.Tipuri de tobe

2. Cum alegi instrumentul potrivit din numeroasele tipuri de tobe muzicale

1. Toba muzicală – informații interesante și utile pentru un începător

Cine își dorește să înceapă studiul tobei muzicale ar trebui să știe de la început că acest instrument este unul destul de complex, iar drumul către performanță va fi greu și anevoios, mai ales dacă nu este însoțit de ambiție și determinare. Orice profesor de muzică poate să spună cu mâna pe inimă acest lucru. 

1.1. Istoria tobelor

Toba a apărut din cele mai vechi timpuri ale umanității, fiind utilizată atât cu ocazia sărbătorilor, cât și în perioadele de război, de diferite triburi. Din acest motiv, poate fi considerat unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale utilizate de om, dacă nu chiar cel mai vechi dintre toate. Design-ul său de bază a rămas neschimbat de mii de ani, în ciuda unor schimbări moderne date de materialul din care este confecționat. 

Practic, toba presupune existența unei membrane întinse peste o carcasă, cu rolul de cutie de rezonanță. Ea a apărut în Preistorie, dovada fiind pe pereții unor peșteri din America de Sud, unde au fost observate diferite urme ce atestă folosirea ei în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Datând din Antichitate, în regiunea Mesopotamiei antice, au fost descoperite tobe cilindrice, utilizate în urmă cu 5000 de ani. 

Evident că la început ele nu erau folosite pentru muzică, ci pentru a semnaliza diferite mesaje de la un grup la altul. Aceste tipuri de tobe nu se acordau, înălțimea sunetelor neputând fi modificată, la fel cum se întâmplă în cazul instrumentelor moderne. 

<h3>1.2.Tipuri de tobe</h3>

Tobele din vechime nu mai sunt utilizate frecvent în ziua de astăzi, fiind preferate cele care pot fi acordate, însă pot exista și unele care sunt folosite în muzica tradițională (buhaiul este un exemplu în acest sens). Cei mai mulți preferă să utilizeze astăzi tobele moderne pentru a cânta muzică rock și abia așteaptă să-și achiziționeze un set și accesoriile aferente pentru a se relaxa în garajul casei cu ajutorul acestei ocupații inedite. 

Se pune întrebarea: Ce fel de tobe ar putea să-și cumpere un amator? Există diferite tipuri de tobe muzicale moderne, așa că este important ca înainte de a alege una dintre ele, un cumpărător să știe exact despre ce e vorba. 

  • percuțiile manuale africane (bongo, conga);
  • tobele asiatice;
  • toba mare;
  • toba mică;
  • tom-tom-urile;
  • timpanele.

Un set uzual de tobe este compus din următoarele elemente:

  • toba bas (tambur) are cel mai grav sunet din întregul set;
  • toba Snare, asigură ritmul de bază;
  • tom-tom-urile sau tobele de trecere;
  • Floor tom;
  • setul de cinele.

2. Cum alegi instrumentul potrivit din numeroasele tipuri de tobe muzicale

Toate tobele există în mărimi diferite și sunt confecționate din diferite materiale. Un începător trebuie să aibă, însă, măcar baza unui set de tobe până când ajunge să învețe cum trebuie să le folosească. Pentru a reuși acest lucru, el trebuie să cumpere tobe, dar și numeroase alte accesorii utile unui toboșar (căști și dopuri pentru urechi, huse protectoare și covorașe folosite sub tobe, tunere pentru percuție etc):

  • cinelul;
  • toba bas;
  • hi-hat chimval;
  • trepiede;
  • pedale pentru toba bas.

Este important să nu fie uitate nici ideile de training pentru toboșarii care vor să exerseze cu metronomul sau cu padelele speciale de antrenament. În mediul online se găsesc numeroase tipuri de tobe muzicale, dar și de accesorii pentru acestea, realizate de producători renumiți în domeniu, care pot fi de folos atât pentru a învăța instrumentul, cât și pentru cei care sunt profesioniști și care doresc să demonstreze cât de buni sunt, concertând alături de colegii lor dintr-o formație muzicală. 

În concluzie, cine dorește să învețe să cânte la tobe poate să facă acest lucru fără probleme dacă are un set de tobe bun, un profesor priceput, multă răbdare, dacă are din naștere simț ritmic și studiază individual permanent, pentru a se autodepăși constant. 

surse foto:

shutterstock.com

unsplash.com

Clasificarea instrumentelor muzicale – denumiri și tipuri

Clasificarea instrumentelor muzicale – denumiri și tipuri

Te-ai întrebat vreodată ce rol are un instrument într-o orchestră? Sau ce diferențiază timbrul dintre un clarinet și un oboi? Clasificarea instrumentelor muzicale nu se face doar după denumiri, ci în spate stă un sistem foarte elaborat. Sistemul Sachs-Hornbostel (sau sistemul H-S) este o metodă globală de clasificare a instrumentelor muzicale acustice. A fost dezvoltat în 1914 de doi muzicologi europeni, în ciuda propriilor temeri că un astfel de sistem sistematic era aproape imposibil. 

Curt Sachs (1881–1959) a fost un muzicolog german cunoscut pentru studiul său extins și expertiza în istoria instrumentelor muzicale. Sachs a lucrat alături de Erich Moritz von Hornbostel (1877–1935), un muzicolog austriac și expert în istoria muzicii non-europene. Colaborarea lor a dus la un cadru conceptual bazat pe modul în care instrumentele muzicale produc sunet: locația vibrației create.

Mai jos, am pregătit o clasificare a instrumentelor muzicale folosită la nivel mondial, de la tipul de vibrație, la denumiri și diferențe principale.

Cuprins

1. Despre tipurile de instrumente muzicale – introducere

1.1. Clasificarea instrumentelor muzicale – denumirile instrumentelor

2. Tipuri de instrumente 

    2.1. Instrumente cu coardă

            2.2. Instrumente cu clape

            2.3. Instrumente de suflat 

2.4. Percuția – Tipuri de tobe

Instrumentele muzicale pot fi clasificate de către sistemul orchestral occidental în percuție, corzi și suflătoare din alamă și lemn; dar sistemul S-H permite clasificarea instrumentelor non-occidentale. Peste 100 de ani de la dezvoltarea sa, sistemul S-H este încă utilizat în majoritatea muzeelor ​​și în proiectele de inventar de amploare. Limitările metodei au fost recunoscute de Sachs și Hornbostel: există multe instrumente care au surse de vibrații multiple în momente diferite în timpul unui concert, ceea ce le face dificil de clasificat.

1. Despre tipurile de instrumente muzicale – introducere

Instrumentele au fost clasificate în diferite moduri, dintre care unele se contrazic. Chinezii le împart în funcție de materialul din care sunt fabricate – cum ar fi, de exemplu, piatră, lemn și metal. Scribii din lumea greco-romană au distins trei tipuri principale de instrumente: suflătoare, coarde și percuție. Această clasificare a fost păstrată în Evul Mediu și a persistat câteva secole: este cea preferată de unii scriitori, cu adăugarea de instrumente electronice, din zilele noastre. Alți specialiști, din secolul al XVI-lea, au exclus anumite instrumente din această clasificare. Spre exemplu, teoreticianul muzical Lodovico Zacconi a mers până în stadiul de a scoate de pe listă toate instrumentele de percuție și a înființat o diviziune de patru ori a sa proprie – vânt, cheie, înclinat și smuls.

Hindușii au acceptat o clasificare diferită de patru ori cel puțin încă din secolul I î.Hr.: au recunoscut instrumentele cu coarde, instrumentele de suflat, instrumentele de percuție din lemn sau metal și instrumentele de percuție cu capete de piele (adică tobe). Această clasificare antică – bazată pe sunetul producător de materiale – a fost adoptată de constructorul de instrumente și acustician belgian Victor-Charles Mahillon, care și-a numit cele patru clase:

  • Autofoane principale sau instrumente dintr-un material sonor care vibrează pentru a produce sunet (de exemplu – clopote, zornăitoare); 
  • Membranofone, în care o piele întinsă este provocată să vibreze (de exemplu, tobe); 
  • Aerofone, în care sunetul este produs de o coloană vibrantă de aer (instrumente de vânt); 
  • Cordofone sau instrumente cu coarde. 

În studiile lor extrem de influente asupra instrumentelor muzicale, muzicologul austriac Erich von Hornbostel și colegul său german Curt Sachs au acceptat și extins divizia de bază a lui Mahillon, creând clasificarea folosită acum în majoritatea studiilor sistematice ale instrumentelor. Denumirea idiofonilor a fost înlocuită cu autofoane și fiecare clasă a fost împărțită în conformitate cu o metodă similară celei utilizate de botanici. Ulterior, a fost adăugată o clasă a cincea, electrofoane, în care vibrațiile sunt produse prin circuite electrice oscilante.

1.1. Clasificarea instrumentelor muzicale – denumirile instrumentelor

Multe instrumente pot fi clasificate folosind mai multe sisteme de producție de tonuri și, prin urmare, pot apărea în mod rezonabil în mai multe subcategorii. Contrabasul, de exemplu, este considerat de obicei un cordofon ale cărui coarde pot fi înclinate sau ciupite; uneori, însă, corpul instrumentului este bătut sau lovit, plasând contrabasul printre idiofone. Tamburul este un membranofon în măsura în care are un cap de piele care este lovit; dar, dacă este zguduit doar astfel încât să se sune, ar trebui clasat drept idiofon, căci în această operație membrana de piele este irelevantă. 

Trebuie înțeles că sistemul Sachs-Hornbostel a fost creat în scopul de a aduce ordine în colecțiile masive de instrumente muzicale din muzeele etnografice. Este direct analog cu diferitele sisteme de clasificare a cărților din biblioteci și, la fel ca acestea, este arbitrar. Muzicienii înșiși se gândesc în general la instrumente în ceea ce privește caracteristicile lor tehnologice și metoda de joc. Prin urmare, este logic să grupeze instrumentele cu tastatură împreună, ignorând faptul că în sistemul Sachs-Hornbostel ele se încadrează în mai multe categorii.

Au existat speculații despre originea instrumentelor încă din antichitate. Scriitorii mai în vârstă se mulțumeau în general să se bazeze pe mitologie sau legende. În secolul al XIX-lea, parțial ca urmare a teoriilor despre evoluție susținute de Charles Darwin și Herbert Spencer, au fost avansate noi cronologii bazate pe dovezi antropologice. Scriitorul britanic John Frederick Rowbotham a susținut că a existat inițial o etapă de tambur, urmată de o etapă de instrumente de suflat și, în final, o etapă de liră. Pe de altă parte, scriitorul austriac Richard Wallaschek a susținut că, deși ritmul a fost elementul primordial, instrumentul de suflat a venit pe primul loc, urmat de voce și percuție.

Dezvoltarea instrumentelor muzicale în rândul civilizațiilor înalte din Asia, Africa de Nord și Mediterană pare să fi pus accentul pe instrumente cu coarde. În America Centrală și de Sud, instrumentele de suflat și percuție par să fi fost cele mai importante. Nu este întotdeauna ușor de spus dacă ele sunt indigene într-o anumită zonă, întrucât cultivarea lor s-ar fi putut răspândi dintr-o țară în alta prin comerț sau migrare. Cu toate acestea, se știe că harpa a fost folosită încă din timpuri străvechi în Mesopotamia, Egipt și India și a fost importată în China după sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr. În Grecia, aceasta era considerată un instrument străin: cel standard era lira, cunoscută în forma sa complet dezvoltată sub numele de kithara (sau cithara). În afară de trompetă, singurul instrument de suflat în utilizarea comună din Grecia a fost aulosul, un instrument cu ancie dublă, asemănător cu oboiului modern. Egiptenii au folosit instrumente de suflat nu numai cu ancia dublă, ci și cu alte accesorii unice și astfel se poate spune că au anticipat clarinetul. Popular în China era shengul sau instrumentele de suflat asemănătoare. Chinezii foloseau, de asemenea, ca instrument artistic naiul (xiao), care a devenit mai târziu popular în Bizanț.

2. Tipuri de instrumente

În Europa medievală, multe instrumente proveneau din Asia, fiind transmise prin Bizanț, Spania sau Europa de Est. Poate cea mai notabilă dezvoltare din vestul Europei a fost practica construirii instrumentelor pe familii, originară aparent din secolul al XV-lea, de la cea mai mică până la cea mai mare dimensiune. O categorie tipică era cea a tipurilor de instrumente similare shawm-ului, care erau instrumente puternice cu dublă trestie. S-a făcut distincție între instrumentele cu registru înalt și cele grave, primele fiind potrivite pentru performanțe în săli de concerte, iar cele din urmă pentru ocazii mai intime (cameral). Prin urmare, shawm-ul a devenit cunoscut sub numele de hautbois (lemn tare), iar numele a fost transferat descendenței sale mai nobile, oboiul din secolul al XVII-lea. Până la începutul secolului al XVII-lea, scriitorul și compozitorul german Michael Praetorius, în „Syntagma musicum” („Tratat muzical”), a reușit să ofere o relatare detaliată a familiilor de instrumente.

2.1. Instrumente cu coardă

Multe varietăți de instrumente cu coardă au fost găsite în Europa în Evul Mediu și în Renaștere, dar instrumentele înclinate au ajuns în cele din urmă să caracterizeze zona și au jucat un rol important și în restul Eurasiei și în Africa de Nord. Ideea de a cânta un instrument cu coarde și folosirea arcului poate avea originea în culturile de cai din Asia Centrală, poate în secolul al IX-lea d.Hr.. Tehnica s-a extins apoi rapid pe cea mai mare parte a terenului european.

Pe tărâmul european a existat sub diferite forme: până în secolul al XVI-lea acestea s-au stabilit în două tipuri distincte – violoncelul, cunoscut în Italia ca viola da gamba și vioara, sau viola da braccio (cu braț). Viola are șase sau șapte coarde, iar violoncelul are spatele rotunjit și doar patru coarde.

Vioara, fiind cel mai mic membru al familiei, a fost cunoscută prin diminutivul violino: tenorul familiei a fost numit pur și simplu viola, în timp ce basul a dobândit numele violoncello, un diminutiv al cuvântului violon.

2.2. Instrumente cu clape

Numai în Europa s-au dezvoltat claviatura și instrumentele cu această mecanică – motivele nu sunt clare. Principiul tastaturii a fost utilizat cu succes pentru a controla clopotele (carillonul), instrumentele cu coarde (pianul și clavecinul) și instrumentele de suflat mai mari, tubulare (orga, acordeonul etc.).

Dintre toate instrumentele, orga a arătat cea mai remarcabilă dezvoltare din Evul Mediu timpuriu până în secolul al XVII-lea. Inițial, sunetul a fost admis pe tuburi prin retragerea glisoarelor sau a apăsării pârghiilor. Ambele metode au fost stângace: au dat drumul la o reducere a dimensiunii pârghiilor, care în cele din urmă ar putea fi deprimată de degete, în timp ce conductele mai mari erau controlate de pedale. O dezvoltare ulterioară a fost separarea diferitelor rânduri de conducte, astfel încât fiecare rând să poată fi pus în acțiune sau suprimat cu ajutorul unei opriri de tragere. Odată produsă o tastatură gestionabilă, ea a putut fi aplicată pe orga portabilă. Experimentele științifice cu monocordul, o coardă întinsă care putea fi împărțită în diverse lungimi cu ajutorul unei tangente metalice, au fost urmate de construcția unui instrument cu o gamă întreagă de coarde și o tastatură similară cu cea a orgii – clavicordul. O adaptare asemănătoare a ciupirii corzilor a dus la clavecin, al cărui mecanism ingenios fusese perfecționat până în secolul al XVI-lea. Este curios că o metodă similară nu a fost aplicată dulcimerului, care a fost lovit cu ciocane, până la începutul secolului al XVIII-lea, când constructorul italian Bartolomeo Cristofori a construit primul pianoforte, numit așa deoarece, spre deosebire de clavecin, acesta putea varia sunetul de la încet (piano) la tare (forte). 

2.3. Instrumente de suflat

În Europa, practica de a construi instrumente pe familii a continuat începând cu secolul al XVII-lea. Clarinetul (denumirea înseamnă „trompetă mică”) a apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea și, la fel ca oboiul, s-a dezvoltat într-o familie care se extinde de la clarinet de contrabas în secolul al XIX-lea și mai târziu subcontrabas. S-a stabilit treptat în orchestră pe parcursul secolului al XVIII-lea.

Trompetele și cornurile au fost utilizate în majoritatea zonelor din Eurasia în scopuri ceremoniale și militare. Au rămas relativ neschimbate până la începutul secolului al XIX-lea, când s-au adăugat valve la instrumentele europene. Această modificare a dus și la crearea de noi tipuri. Un pionier în domeniu a fost constructorul de instrumente belgian Antoine-Joseph Sax, care în 1845 a construit o familie de instrumente cu supape numite saxhorns. Instrumente similare au fost adoptate pe scară largă în trupe militare, dar numai basul, sub numele de tubă bas, a devenit un membru normal al orchestrei. Acest Antoine-Joseph Sax a inventat și saxofonul, un instrument cu o singură trestie precum clarinetul, dar cu un tub conic. Acest lucru a fost realizat și în diferite dimensiuni, care au fost utilizate atât în ​​formații militare, cât și în ansambluri de jazz. Saxofonul nu a devenit niciodată un membru normal al orchestrei simfonice, dar variantele alto și tenor au fost folosite de compozitori de muzică contemporană, în mare parte ca instrumente solo, și, ocazional, în cadrul unui cvartet complet de patru dimensiuni diferite într-o lucrare orchestrală.

2.4. Percuția – tipuri de tobe

Ansamblurile de tobe au obținut o sofisticare extraordinară în Africa, iar toba mică bătută manual are o mare însemnătate muzicală în Asia de Vest și India. Culturile autohtone din America au folosit întotdeauna pe scară largă tobe, precum și alte instrumente lovite și zdruncinate. În Asia de Sud-Est și în anumite părți ale Africii, xilofonul și, de la introducerea metalelor, verii lor, metalofonii joacă un rol semnificativ. Totuși, Europa nu a pus mare accent pe tobe și alte instrumente de percuție. 

Gong-ul, cunoscut și sub numele de tamtam, este o placă metalică foarte mare, care atârnă suspendat de o țeavă metalică. Pentru a cânta la el, trebuie lovit centrul și în funcție de cât de tare îl lovești, poți face un zgomot asurzitor sau o vibrație fină.

Castanietele, instrumente de percuție din lemn, provin din Spania și sunt folosite pentru a puncta muzica cu un sunet distinctiv. Castanietele sunt realizate din două bucăți de lemn legate între ele. În orchestră, ele sunt uneori montate pe o bucată de lemn, iar percuționistul le cântă lovindu-le cu mâinile.

Tamburul, ca și contrabasul, este cel mai mare membru al familiei de percuții, adesea acoperit cu piele de oaie sau pâslă. Poate produce o mulțime de sunete diferite, de la tunete la mici vibrații.

Concluzionând, iată doar o perspectivă asupra clasificării instrumentelor muzicale. În funcție de abordare, poziție geografică și cultură, instrumentele muzicale sunt văzute din punct de vedere tehnic, spiritual sau utilitar în moduri diferite. Cel mai important este ca instrumentul muzical pe care îl alegi să ți se potrivească!

Sursă foto: pinterest.com

Corzile chitarei: Răspunsuri la întrebările pe care fiecare începător și le pune

Chitara este un instrument foarte atractiv, mai ales pentru tineri. Pune o chitară în mâinile unui băiat și o mare de fete se va aduna în jurul lui. Nu e de mirare că și tu îți dorești să stăpânești arta de a cânta la acest instrument. Totuși, aspectul la care majoritatea începătorilor sunt codași este unul dintre cele mai importante componente ale instrumentului: corzile. Află în continuare răspunsuri la întrebările pe care cel mai probabil ți le-ai pus despre acestea. 

Cuprins

1. Corzile chitarei: cum se produce sunetul?

2. Câte corzi are o chitară?

3. Ce denumire au corzile de la chitară?

4. Din ce sunt făcute corzile de chitară?

Corzile chitarei: cum se produce sunetul?

Dacă nu ți-a plăcut fizica la școală, ține-te bine, pentru că sunetul produs de corzile chitarei are multe de-a face cu această disciplină. Acest instrument nu ar fi bun de nimic fără corzile sale, deoarece nu ar putea produce unde sonore. Atunci când cânți, moleculele de aer din jur imită acea mișcare vibratorie. Această deplasare de tip înainte-înapoi, creează o presiune care propagă sunetul în afara sursei sale. 

Totuși, doar vibrația corzilor nu produce un sunet suficient de puternic. O singură coardă acționează asupra aerului prea puțin pentru a obține un volum mare. În schimb, când aceste componente sunt așezate deasupra unei cutii de lemn (corpul chitarei), mai multe molecule de aer sunt acționate, determinând chitara să vibreze la aceeași frecvență cu corzile. Astfel, se obține rezonanța care produce un sunet cu un volum mai mare. 

2. Câte corzi are o chitară?

Răspunsul nu este chiar atât de simplu. De multe ori acesta începe cu: depinde. Tipuri diferite de chitară pot avea un număr diferit de corzi, după cum urmează:

  • Șase corzi: La chitara acustică și cea clasică se găsesc, mai mereu, 6 corzi. Aceasta este cea mai întâlnită variantă de pe piață și cea mai potrivită pentru începători. Dacă înveți să cânți la o chitară cu 6 corzi, ai baza pentru a interpreta muzică mai ușor și la variante alternative.
  • Douăsprezece corzi: Există și modele care au un număr dublu de corzi. Acestea sunt foarte potrivite pentru genurile muzicale folk și country, deoarece sunetul rezultat este mai plin, armonica fiind mai bogată. Corzile sunt așezate în șiruri de câte două, rezultând 6 rânduri duble. 
  • Șapte și opt corzi: Chitara „țigănească” sau ”rusească” a fost scoasă pe piață de brandul Ibanez, un producător foarte apreciat și în prezent. Componentele adiționale produc sunete mai puternice. De aceea, șapte corzi sunt des întâlnite și la chitarele electrice, folosite pentru a aborda genuri muzicale energice precum rock-ul. 
  • Patru și cinci corzi: Dacă întâlnești o astfel de chitară, trebuie să știi că este vorba despre una bass. Distanța dintre aceste corzi este mai mare, obținându-se, astfel, un sunet grav. 

McMusic recomandă:


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/ibanez-iegs6-super-light-set-corzi-chitara-electrica.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/dunlop-den0942-set-corzi-chitara-electrica.html

Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/cleartone-electric-10-46-set-corzi-chitara-electrica-2.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/ibanez-iegs61-regular-light-corzi-chitara-electrica.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/daddario-exl110-corzi-chitara-electrica.html

3. Ce denumire au corzile de la chitară?

Faptul de a cunoaște și de a reține atât denumirea, cât și ordinea corzilor chitarei, este esențial pentru a învăța să cânți bine la acest instrument. 

Denumirea lor este direct legată de notele muzicale pe care le redau atunci când sunt acordate corect. 

Ceea ce majoritatea dintre începători nu știu este faptul că există două modalități de reprezentare scrisă și vorbită a notelor muzicale. Prima este cea cu care suntem obișnuiți de la școală: Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si. A doua reprezentare, în ordine corespondentă, este: C, D, E, F, G, A, B. 

Corzile chitarei standard, în număr de 6, au următoarele denumiri: E, A, D, G, B, E. Aceasta este și ordinea pe care trebuie să o reții atunci când înveți să cânți la acest instrument. Englezii au venit cu tot felul de propoziții care te ajută să reții mai ușor ordinea corectă. Două dintre acestea sunt: „Every Boy Gets Dinner At Eight” sau, în ordinea inversă, „Eat All Day Get Big Easy”. 

4. Din ce sunt făcute corzile de chitară?

Materialul din care sunt realizate corzile chitarei diferă destul de mult în funcție de tipul de acestui intrument care te interesează. Trebuie să știi că materialul influențează foarte mult, atât ușurința cu care cânți la acest instrument, cât și sunetul care rezultă. Alegerea va trebui să o faci în funcție de stilul muzical care te atrage cel mai mult. 

  • Chitara electrică

Corzile pentru chitara electrică pot fi făcute din oțel nichelat, nichel sau inox. Mai rar, poți găsi și unele fabricate din titan, cobalt, crom sau cupru. 

  • Chitara acustică

Cele mai populare variante ale corzilor pentru chitara acustică sunt cele din alamă (20% zinc, 80% cupru). Alte materiale populare sunt: bronz fosforat, mătase și oțel. 

  • Chitară clasică

Corzile pentru chitara clasică sunt fabricate, cel mai adesea, din nailon. Mai există opțiuni din cupru îmbrăcat în argint sau alamă. 

Acum că ai aflat răspunsul la câteva întrebări legate de corzile chitarei, ești gata să te apuci să exersezi cât mai multe piese sau, de ce nu, compoziții proprii la acest instrument. Mult succes!

Sursa foto: shuttestock.com, pexels.com

Pianul: Ce nu ai aflat la ora de muzică (dar ar fi trebuit)

Chopin, un renumit compozitor din secolul XIX, a spus: „Mi-am rugat pianul să vorbească în locul meu”. Cuvintele lui surprind foarte bine motivul pentru care oamenilor le place atât de mult să cânte la acesta, cât și să îl asculte. Acest instrument este capabil să transmită sentimente fără cuvinte și fiecare notă pare că bate direct pe corzile sufletului. 

Nu este de mirare că ești interesat să afli mai multe despre pian, care, așa cum vei afla în continuare, este un instrument surprinzător. 

Cuprins

1. Pianul – Acesta nu este un alt scurt istoric plictisitor

2. Claviatura pianului: de ce nu poate avea mai mult de 88 de clape?

3. Pianul pentru începători – cum îl alegi?

1. Pianul – Acesta nu este un alt scurt istoric plictisitor

Deși este lăudabil că îți dorești să afli mai multe despre pian, un istoric banal poate, în cel mai bun caz, să te facă să vrei să cauți mai multe informații. În cel mai rău caz, îți taie tot cheful. Așa că mai jos vei găsi câteva curiozități pe care nu le știai despre pian:

  • Un pian are între 220 și 230 de corzi ce produc sunet atunci când sunt lovite de ciocănele. Pentru a scoate un sunet curat, acestea sunt întinse la o tensiune foarte mare. Se estimează că tensiunea corzilor unui pian normal ar putea atinge peste 20 de tone. 
  • Cel mai scump pian este fabricat de un canadian. Prima oară s-a cântat la el cu ocazia Jocurilor Olimpice din Beijing. Pianul are un design transparent și a fost vândut la o licitație pentru 3,22 milioane de dolari. 
  • Printre cele mai importante informații despre pian pe care ar trebui să le știi este faptul că primul instrument de acest gen a fost inventat în Italia în 1709. Acesta era diferit de modelul cu care suntem obișnuiți azi, dar a revoluționat pentru totdeauna lumea muzicală. 
  • Abia în 1980 a apărut pe piață pianul digital, așa cum îl știm azi, deși s-a lucrat la ideea unuia electronic încă din 1920. 
  • Cel mai mare pian din lume este deținut de un bărbat din Noua Zeelandă. Construcția instrumentului a durat 4 ani. Acesta cântărește 1,4 tone și are o lungime de 5,7 metri. 
  • Pianul are nevoie de acordaj. La început, acesta se va face de 4 ori pe an, iar, mai târziu, doar de 2 ori pe an. 
  • Pianina este, de fapt, un pian vertical. Deși sunetul și principiul de funcționare este asemănător cu cel al unui model clasic, puțini observă că pianina are un răspuns ușor întârziat față de varianta normală. 
  • Pianul este denumit „Regele instrumentelor muzicale”. De ce? Acesta are cea mai largă gamă de tonalități. În plus, este printre puținele obiecte de acest tip la care poți cânta atât linia muzicală, cât și acompaniamentul în același timp. 

2. Claviatura pianului: de ce nu poate avea mai mult de 88 de clape?

Câte clape are un pian? Ei bine, indiferent de tipul de pian –  clasic, digital, mecanic sau pianină – acesta va avea mereu maxim 88 de clape. Dintre acestea, 56 sunt albe și 32 sunt negre. Motivul pentru care cele moderne nu au o claviatură mai bogată este legat de capacitatea oamenilor de a percepe sunete. 

Tot ce este cuprins în intervalul de frecvențe audio 20 Hz și 20.000 Hz poate fi auzit de urechea umană. Totuși, creierul poate să distingă un număr mult mai mic de sunete. În plus, dintre toate acestea, doar cele care se încadrează într-un anumit interval sunt plăcute, melodioase pentru ureche. 

Claviatura de 88 de clape ale unui pian cuprinde 7 ¼ octave. Acestea înglobează sunete limitate de frecvențele 25,7 Hz și 4,186 Hz, exact tonurile pe care oamenii le pot asculta fără disconfort. Dacă un pian ar avea mai multe clape pentru note grave sau pentru cele înalte, ceea ce s-ar auzi ar fi un zgomot ciudat sau deranjant, nicidecum ceva plăcut. Chiar și așa, la un moment dat, a fost construit un pian cu 97 de clape. Acesta avea mai multe note de bass, cu scopul de a oferi profunzime rezonanței altora. 

3. Pianul pentru începători – cum îl alegi?

Cu un îndrumător potrivit, aproape oricine poate învăța să cânte la pian. Pe lângă îndrumare, însă, este foarte importantă calitatea instrumentului muzical folosit în acest proces de învățare. Pianul pentru începători poate fi unul acustic, digital sau electronic. 

Cei care optează pentru un pian acustic trebuie să se aștepte să plătească mai mult. Totuși, aceasta poate fi cea mai bună alegere. Pe termen lung, astfel de modele sunt mai rezistente. În plus, chiar dacă e vorba despre un pian pentru ca cei mici să învețe tehnica acestui instrument, doar un obiect autentic, îi va permite studentului să își dezvolte corect propriul stil. 

Pianul digital este alegerea ideală pentru cei care vor să învețe să cânte la acest instrument, dar locuiesc într-un apartament. Pe lângă faptul că este mult mai ieftin, de cele mai multe ori, îi poți atașa instrumentului niște căști, astfel încât să exersezi chiar și noaptea. În plus, ocupă mult mai puțin spațiu. Înainte de a cumpăra un astfel de pian, verifică rezistența clapelor la atingere. O claviatură mai grea imită mai bine un pian acustic. Printre cele mai recomandate mărci de piane de acest gen se numără Korg sau Casio.

McMusic recomandă: 

Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/piane-digitale-pian/korg-lp-380-pian-digital.html

Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/piane-digitale-pian/casio-px-s1000wh-pian-digital.html

Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/piane-digitale-pian/korg-sp-280-pian-digital.html

Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/piane-digitale-pian/korg-havian-30-pack-pian-digital-cu-aranjor-stativ.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/piane-digitale-pian/korg-lp-380-pian-digital-ro.html

Pianul electronic este cea mai ieftină variantă de pe piață, dar nu este recomandată pentru începători. Deseori aceste modele nu au o claviatură medie, iar clapele sunt mai ușoare decât în cazul unui pian normal. 

Parcurgând acest articol ai mai adăugat câteva noțiuni importante la cunoștințele pe care le aveai deja în materie de pian. Acum, tot ce îți rămâne este să te apuci să cânți cu multă pasiune la el. 

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com

Acordare Chitara – GHID practic & PONTURI utile pentru amatori

Acordarea unei chitari este un proces esential pentru orice utilizator al acestui instrument. Daca esti la inceput si nu te descurci pe cat de bine ai vrea la ceea ce tine de aspectele tehnice ale chitarei, exista numeroase aplicatii si site-uri care te pot indruma pentru a depasi mai usor dificultatile pe care le intampini in practicarea pasiunii tale.

Daca nu consideri ca te descurci singur la acordarea chitarii, poti sa apelezi la oameni care sunt specializati in acest domeniu sau, daca iei lectii de chitara, il poti ruga chiar pe profesorul tau sa faca asta. Cu toate acestea, odata ce ai facut pasul de a achizitiona un instrument muzical de la un magazin de specialitate si de a incepe sa il cunosti, recomandat este sa inveti cum sa il “ingrijesti” corespunzator, pentru a nu depinde de nimeni cand vrei sa exersezi.

Cuprins:

1. Ce inseamna sa acordezi chitara?

2. Cum sa acordezi corect chitara?

3. Tipuri de chitare si aspecte pe care sa le ai in vedere cand le acordezi

Ce inseamna sa acordezi chitara?

Un profesionist simte sunetele chitarei si tonurile in functie de urechea muzicala pe care o are. Exersarea si perseverenta fiecarei persoane in practicarea unui sport sau in valorificarea unei pasiuni, precum cantatul la un instrument, stau la baza evolutiei sale. Sunetele scoase de chitara trebuie sa fie in ton cu notele aferente, iar daca acest lucru nu se intampla, atunci este cazul pentru urmatorul pas – acordarea chitarii.  

De la folosirea excesiva a corzilor, ele pot ceda usor si sunetele pot suna putin diferit. Iata ce ar trebui sa se auda in momentul in care incerci fiecare coarda in parte:

  • Coarda intai – Mi
  • Coarda a doua – Si
  • Coarda a treia – Sol
  • Coarda a patra  – Re
  • Coarda a cincea – La
  • Coarda a sasea  – Mi

Pentru a intelege mai bine, vizioneaza urmatorul videoclip:

2. Cum sa acordezi corect chitara?

Acest proces este relativ simplu, mai ales daca stapanesti macar putin arta cantatului la chitara. Acordarea fiecarei corzi in parte trebuie facuta in functie de sunetul scos si de tonul sau. Pentru a-ti fi mai usor atunci cand acordezi chitara clasica, incepe prin a regla o singura coarda, pe cea pe care o folosesti cel mai des. Mai apoi, o poti folosi pe ea ca punct de reper pentru acordarea celorlalte. 

In functie de locul unde te afli, iti poti acorda singur chitara sau poti apela la un instrument ce face acest lucru mult mai usor si anume tuner-ul electronic sau pianul. Daca, de exemplu, te afli intr-un loc aglomerat unde nu este liniste si nu te poti concentra exact pe sunetele scoase de chitara, foloseste-te de o aplicatie speciala pe care o poti instala pe telefon. 

 Odata ce ai acordat prima coarda, iti va fi mult mai usor sa le acordezi si pe restul. Trebuie sa stii si faptul ca acestea suna la fel doua cate doua, avand aceeasi tonalitate. Iata cateva sfaturi utile, care cu siguranta te vor ajuta in momentul in care vrei sa acordezi chitara:

  • Coarda a cincea (La) – coarda a sasea (Mi) – apasata in casuta cinci
  • Coarda a patra (Re) – coarda a cincea (La) – apasata in casuta cinci
  • Coarda a treia (Sol) – coarda a patra (Re) – apasata in casuta cinci
  • Coarda a doua (Si) – coarda a treia (Sol) – apasata in casuta patru
  • Coarda intai (Mi) – coarda a doua (Si) – apasata in casuta cinci

Acum ca ai aflat cateva ponturi, asigura-te ca ai grija in momentul in care vrei sa acordezi chitara deoarece daca le vei strange prea tare, corzile subtiri pot ceda. Daca vrei sa inveti mai multe, urmareste video-ul de mai jos:

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/K3L4npU513M” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture” allowfullscreen></iframe>

3. Tipuri de chitare si aspecte pe care sa le ai in vedere cand le acordezi

In ceea ce priveste tipurile de chitare care exista in momentul de fata pe piata, trebuie sa stii ca ai o gama de variata din care poti alege modelul dorit, tinand cont si de specificatiile sale. Principalele tipuri de chitara, sunt:

Acestea, pe langa diferentele acustice pe care le au, se deosebesc si prin numarul corzilor, dupa cum urmeaza:

  • 6 sau 12 corzi la acustice / electro-acustice;
  • 6 sau 7 corzi la electrice;
  • 4 sau 5 corzi la chitare bass.

In functie de numarul lor si de tipul chitarei, daca poate fi folosita si fara amplificare sau doar cu amplificare, materialul din care este facuta, dar mai ales, felul in care se aude.

Asadar, acum ca ai aflat mai multe despre cum poti acorda o chitara, gandeste-te ce tip doresti sa achizitionezi, care dintre ele se potriveste genului tau muzical preferat. Totodata, incearca mai multe modalitati de acordare a chitarii, folosind diferite aplicatii pentru acest lucru sau cerand ajutorul unui profesionist pana cand inveti sa faci asta singur! 

Sursa foto: shutterstock.com

CHITARA CLASICA VS. ACUSTICA: Care este tipul potrivit pentru tine?

Daca tocmai te-ai decis sa inveti sa canti la chitara, trebuie sa te informezi cu privire la tipurile de chitare pe care le poti gasi pe piata, pentru a sti care este cea potrivita pentru tine. Astfel, este foarte important ca inainte sa incepi orele de curs, sa intelegi diferentele dintre chitara clasica si cea acustica, pentru a alege modelul potrivit pentru genul de muzica pe care doresti sa-l canti.

 Cuprins

1. Chitara clasica vs. acustica – Diferente notabile

2. Chitara clasica  vs. chitara acustica – Care este tipul potrivit pentru tine?

1. Chitara clasica vs. acustica – Diferente notabile

La prima vedere, chitara acustica si cea clasica par a fi identice deoarece intre cele doua tiputi se regasesc urmatoarele asemanari:

  • Ambele au cate sase corzi;
  • Ambele sunt complet acustice;
  • Ambele chitare au optiuni de reglare a corzilor.

Decizia de a cumpara modelul de chitara cu care sa inveti sa canti este dificila, deoarece cele doua tipuri de chitare arata asemanator, dar alegerea modelului nepotrivit poate ingreuna procesul de deprindere a abilitatilor necesare practicarii instrumentului. Din acest motiv, este foarte important ca inainte sa achizitionezi primul tau model de chitara, sa te informezi bine asupra tuturor diferentelor dintre chitara clasica vs acustica:

  • Forma

In primul rand, forma chitarei acustice este foarte diferita fata de cea a chitarei clasice. Totodata, chitarele acustice au dimensiuni mai mari decat cele clasice, iar griful chitarei acustice este mult mai mic in comparatie cu cel al modelului clasic. Din aceasta cauza, golurile dintre corzi sunt mult mai mici la chitara acustica, fata de cea clasica.

  • Tipul corzilor

Materialul din care sunt fabricate corzile reprezinta un aspect foarte important, atunci cand vine vorba despre alegerea modelului potrivit. Astfel, corzile chitarelor clasice sunt din nailon, moi la atingere, in timp ce corzile chitarelor acustice dispun de fire de otel, rigide si taioase, fapt pentru care modelele clasice sunt cele recomandate pentru incepatori.

  • Sunetul

Si in ceea ce priveste sunetul, chitara acustica, fata de chitara clasica prezinta anumite diferente, care trebuie luate in considerare. Un rol imens in realizarea sunetului il joaca corzile, motiv pentru care chitara clasica este potrivita pentru piesele blande, iar cea acustica este ideala pentru melodiile puternice.

2. Chitara clasica  vs. chitara acustica – Care este modelul potrivit pentru tine?

Acum ca ai inteles diferentele mari dintre chitara acustica si cea clasica, a venit timpul sa afli care este modelul potrivit pentru tine, in functie de genul de muzica pe care il asculti. Este foarte important sa canti ceea ce asculti de obicei, pentru a practica instrumentul cu pasiune si cu multa perseverenta.

  • Chitara clasica

Daca iubesti piesele latino, atunci chitara clasica este cea care ti se potriveste. Datorita corzilor moi, usor de modelat. Ea se potriveste perfect pentru melodiile jucause, atat de iubite de tinerii din ziua de astazi.

Mai mult decat atat, daca n-ai mai cantat niciodata la acest tip de instrument, specialistii recomanda sa inveti sa canti pe o chitara clasica, dupa care sa avansezi spre modelele de chitara electrica sau acustica. Acest lucru se datoreaza flexibilitatii corzilor si a lacunelor mari dintre acestea, care ajuta sunetul sa fie cat mai clar si armonios.

  • Chitara acustica

Chitarele acustice cu corzi din otel sunt destinate cantaretilor experimentati, care stiu exact cum sa tina degetele, pentru a nu se accidenta din cauza duritatii lor.

Daca te numeri printre iubitorii sunetelor grave, puternice si bogate, chitara acustica reprezinta alegerea potrivita pentru tine. Cu ajutorul acestui tip de chitara, poti invata sa canti atat piese jazz si folk, cat si muzica country sau pop. Astfel, datorita varietatii de genuri muzicale pe care chitara acustica le pune la dispozitie, foarte putini oameni au ales sa ramana fideli fata de modelul clasic.

Acum ca ai aflat toate aceste informatii, nu-ti ramane decat sa te gandesti la genul de muzica preferat, pentru a sti daca alegi chitara acustica sau cea clasica. Exista numeroase tipuri de chitare, insa doar cateva modele sunt potrivite pentru personalitatea si gusturile tale in materie de muzica.

Este foarte important sa faci alegerea corecta, pentru a te indragosti pe loc de aceasta activitate atat de frumoasa si de relaxanta si pentru a excela in acest domeniu atat de indragit de oamenii de toate varstele.

Sursa foto: Unsplash.com

Acorduri de chitară – elemente esențial de știut de orice începător

Chitara este un instrument muzical extrem de plăcut de foarte mulți oameni. Studierea sa nu este atât de ușoară pe cât s-ar crede, presupune multă muncă și talent și poate începe după vârsta de 8 ani. Se spune, pe drept cuvânt, că studierea ei înseamnă un atu pe plan social, pentru că, de regulă, persoanele care cântă la chitară reușesc mai ușor să socializeze, să fie plăcute de ceilalți.

În acest articol pot fi găsite diferite informații despre acordurile la chitară și despre problemele cu care se poate întâlni un începător în descifrarea tainelor acestui instrument.

Cuprins:

1. Chitara și acordurile ei 

1.1. Ce sunt acordurile de chitară și cum se construiesc acestea cu notele muzicale

1.2. Acordurile cu sau fără barre

2. Lecții pentru învățarea acordurilor la chitară pentru începători

2.1. Exerciții de încălzire

2.2. Exersarea schimbării rapide a acordurilor

2.3. Educarea auzului muzical și testarea progresului

2.4. Problemele unui chitarist începător

3. Lecțiile de chitară – de unul singur, online sau cu ajutorul unui profesor?

1. Chitara și acordurile ei

Muzica este un minunat mod de exprimare atât pentru copii, cât și pentru adulți, așa că oricine vrea să-și educe acest talent, o poate face fără probleme. Specialiștii consideră că micuții care au împlinit vârsta de 8 ani reușesc cu succes să facă față, pentru că pot manevra instrumentul cu ușurință, degetele lor sunt destul de puternice pentru a apăsa corzile, existând și un entuziasm debordant pentru a continua să exerseze zi de zi acasă. 

Prima chitară trebuie să fie una confortabilă, nu scumpă sau pretențioasă, pentru că nu trebuie să-l incomodeze pe cel care decide că vrea să învețe să cânte la acest instrument muzical interesant. Este important să se aleagă tipul de chitară dorit:

Chitara acustică sau clasică este mai ușoară decât cea electrică și nu trebuie amplificată electronic pentru a se auzi. În plus, este mai ieftină și recomandată pentru începători.

Chitara bass este similară la formă cu cea acustică și trebuie conectată la un amplificator, pentru că se aude prea încet. Indiferent de tipul ales, cert este că va trebui să înveți acordurile pentru a cânta. 

Acest instrument poate fi construit din diferite tipuri de lemn, dar conține și metal sau plastic pentru partea de hardware. Corzile instrumentului sunt din oțel sau nylon, numărul lor putând ajunge până la 12. Indiferent de mâna cu care prestează chitaristul, instrumentele pot fi atât pentru dreptaci, cât și pentru stângaci. 

Pentru a cânta, chitara trebuie acordată, iar reglarea corzilor nu este deloc o operațiune foarte complicată, realizându-se cu ajutorul unui tuner (clasic, cu clapă sau cu pedală). În cazul chitariștilor experimentați, există și alte tipuri de tunere, precum open sau drop. Acordarea unei chitare se face destul de ușor, o poate face și un începător. Principiul este mereu același, indiferent de tunerul folosit:

  • Se pornește tunerul (cel cu clapă se atașează de chitară, cel clasic este apropiat de instrument, iar cel pentru chitară electrică este conectat prin cablu);
  • Apoi, se atinge cea mai groasă coardă de sus, E. Coarda se întinde de la cheile de acordare. Când săgeata tunerului este în partea dreaptă a afișajului, atunci trebuie detensionată coarda, dacă este în partea stângă, atunci aceasta mai trebuie strânsă, să fie mai tensionată. Se observă că este acordată când indicatorul este pe mijloc, în sus;
  • În cazul unui instrument nou, acordarea se repetă pentru că durează ceva timp până se realizează bine. 

Acordurile de chitară nu se pot face fără a avea anumite cunoștințe în acest domeniu. Trebuie neapărat învățate celor de bază și, apoi, se poate trece la a cânta câteva melodii ușoare. 

1.1. Ce sunt acordurile de chitară și cum se construiesc acestea cu notele muzicale

Acordurile (o combinație de trei note) reprezintă structura fundamentală a interpretării la chitară, sunt numeroase și chiar dificil de învățat. Din fericire, nu este nevoie să fie reținute toate, pentru că doar câteva sunt esențiale în evoluția artistică. 

  • Sunt denumite întotdeauna după cea care reprezintă rădăcina (C-Do, D-Re, E-Mi, F-Fa, G-Sol, A-La, B-Si) și după tipul lor (majore, minore, septacorduri etc.);
  • Acordurile de chitară majore oferă piesei o tonalitate veselă, iar cele minore sunt mai profunde, mai lirice (sombre);
  • Acordurile sunt numeroase, dar nimeni nu trebuie să le învețe pe toate, pentru că nu are nevoie de ele, cel puțin la început;
  • Notațiile acordurilor sunt standardizate, așa că pot fi studiate și pe Internet.

Acordurile majore de chitară, cu sunet vesel, se notează A = La major, B = Si major, C = Do major, D = Re major etc. Acordurile minore se notează similar, doar că se adaugă un ”m”: Am = La minor, Bbm = Si bemol minor etc. 

Un acord și o notă nu înseamnă același lucru, iar acest lucru este bine de reținut de către orice chitarist în devenire. Nota reprezintă un singur sunet, iar acordul conține nota de bază și alte note care sună armonios împreună. 

1.2. Acordurile cu sau fără barre

Acordurile simple sunt necesare pentru a învăța să cânți la chitară, iar cele cu barre îți oferă șansa de a putea interpreta tot felul de compoziții din repertoriul național și cel internațional. 

  • se folosește în plus degetul arătător, care compensează corzile lăsate libere în acordurile de primă poziție;
  • ajută la întărirea degetelor și la formarea dexterității și a controlului pentru piesele cu un grad mai mare de dificultate;
  • ele oferă posibilitatea de a testa talentul la capitolul de compoziție pentru chitară.

2. Lecții pentru învățarea acordurilor la chitară pentru începători

Educația muzicală cultivă dragostea pentru frumos, pentru artă, dezvoltă creativitatea și auzul. Prin disciplină, o persoană talentată poate deveni un muzician de succes. Perioada de începător înseamnă acomodarea cu instrumentul, înțelegerea felului în care se utilizează, dezvoltarea abilităților fizice și a auzului muzical. 

Primii pași sunt făcuți imediat ce persoana și-a cumpărat chitara și dorește să treacă la lecții mai serioase. Din acest moment se va începe studierierea acordurilor la instrument. 

  • acordurile trebuie deprinse cât mai rapid;
  • se impune corectitudinea tehnicii;
  • formatul barre poate fi deprins mai târziu, pentru început e suficient să se învețe formele de primă poziție ale acordurilor;
  • mâna trebuie familiarizată cu poziția corzilor care vor fi atinse individual, cu multă răbdare, până când se înregistrează mișcările și nu va mai fi nevoie de verificare continuă cu ajutorul ochilor;
  • sunetul notelor trebuie să devină din ce în ce mai clar, doar așa va apărea progresul;
  • acordurile de bază trebuie învățate pe rând, nu simultan, pentru că pot fi încurcate (după ce sunt învățate bine în mod individual, se va putea trece la următorul și tot așa);
  • studiul acordurilor de barre se poate realiza ușor dacă, mai întâi, sunt poziționate degetele necesare pentru luarea acordului de primă poziție;
  • după ce acordurile sunt învățate, se va putea trece de la un acord la altul, menținând constant ritmul (viteza și îndemânare vin mai târziu);
  • se poate utiliza un metronom pentru a menține ritmul la început, iar mai târziu pentru a-l accelera.

Pentru a învăța mai ușor notele pe chitara clasică, este important ca griff-ul să fie împărțit în trei spații: coarda liberă, zona poziției 5 și zona poziției 12.

2.1. Exerciții de încălzire

Exercițiile de încălzire pot părea cel mai plictisitor lucru din lume, mai ales pentru cei aflați la început de drum, dar trebuie realizate pentru a căpăta dexteritate. Un specialist în domeniu sau un profesor de chitară poate să explice unui începător că nu e suficient să cunoască bine acordurile pentru a-și dezvolta digitația, ci trebuie mai multă muncă susținută zi de zi. Cu toate astea, se pare că aceste exerciții de încălzire nu solicită degetele decât în proporție de 30-40% și că este nevoie de mai mult de atât.

2.2. Exersarea schimbării rapide a acordurilor

După ce sunt învățate bine acordurile simple, doar atunci se poate trece la această etapă mai complexă din cadrul lecțiilor de chitară. Se pare că mulți începători renunță să mai cânte o anumită melodie pentru că, mărturisesc aceștia, nu reușesc să schimbe acordurile fără să se oprească din cântat, în ciuda tuturor eforturilor susținute pe care le-au tot făcut de ceva timp. 

Din acest motiv, se întreabă imediat ce observă că au această problemă dacă există vreo soluție în acest sens și cum să o găsească. Chitariștii profesioniști vin cu unele precizări în această direcție:

  • e nevoie de mult exercițiu în fiecare zi;
  • este importantă strategia folosită de începător;
  • în primul rând, sunt esențiale punctele de sprijin de pe gâtul chitarei (se exercită forțe de apăsare contrare, degetele reușind astfel să se miște mult mai ușor);
  • se pare că acordurile trebuie formate în aer și, apoi, se va apăsa pe griff, în acest fel chitaristul nu mai pierde timpul;
  • dacă nu există poziții comune ale degetelor cu alte acorduri, atunci se exersează poziția fiecărui deget individual, apoi se trece la pornirea în comun;
  • exersarea schimbării acordurilor ar trebui realizată în fiecare zi, cam 15 minute, doar așa se va putea face un progres real, iar melodia cântată la chitară nu va fi oprită după fiecare vers pentru a se reuși schimbarea acordurilor.

2.3. Educarea auzului muzical și testarea progresului

Auzul muzical este foarte important, reprezentând acea abilitate care-i poate spune unui om că tot ceea ce cântă este corect sau incorect, că este expresiv sau nu, că trebuie cântat mai sus sau mai jos, mai tare sau mai încet. În general, aceasta abilitate se dezvoltă în timp și nu este nevoie de niciun diagnostic drastic din partea vreunui profesor, care ar putea reteza elanul unui copil dornic să învețe să cânte la chitară, spunându-i că nu are auz muzical din start.

Un exercițiu simplu la chitară este imitarea sunetelor scoase când sunt apăsate diferite poziții. Deși, la început, s-ar putea să pară destul de greu de pus în practică, pe parcurs, totul va părea o simplă joacă. 

Progresul se va înregistra în timp, imediat ce elevul începe să aibă dexteritate și să execute acordurile cu mai multă ușurință. 

2.4. Problemele unui chitarist începător

Oricine își dorește să învețe să cânte la chitară în speranța că va deveni un muzician celebru, trebuie să știe că va întâmpina, probabil, unele probleme:

  • nu va ști să poziționeze corect mâna pe gâtul chitarei;
  • pana va trebui ținută într-un anumit fel și, inițial, nu înțelege la ce-i folosește, pentru că mai mult pare că îl încurcă;
  • va învăța câteva lucruri legate de punctele de sprijin pentru a reuși să utilizeze cu succes gâtul instrumentului;
  • nu va înțelege cum să accentueze notele;
  • o altă problemă cu care posibil se va confrunta este legată de modul în care ciupește coarda.

3. Lecțiile de chitară – de unul singur, online sau cu ajutorul unui profesor?

Te-ai hotărât să pătrunzi în tainele acest instrument și tocmai ce ai cumpărat o chitară acustică sau una electrică, dar nu ai nici cea mai vagă idee cum să citești diagramele cu acorduri simple sau majore? O idee bună este să culegi informații cât mai multe despre acest subiect din mediul online și să te pui la punct teoretic. Practic, însă, nu vei reuși să faci acest lucru de unul singur, cel mai probabil, așa că ai nevoie de un profesor talentat. 

De ce ai nevoie de cineva să te învețe? Mulți au dorit să o facă singuri, folosind lecțiile video din mediul online, acolo unde au încercat să înțeleagă și să pună în aplicare primele acorduri de chitară. Specialiștii susțin, totuși, că această metodă nu este una potrivită, pentru că nu informația este problema în acest proces al studierii chitarei, ci feedback-ul. Persoana care face demonstrația nu știe exact care sunt abilitățile elevului și nici nu-i poate oferi un o părere sinceră vis-a-vis de ceea ce cântă. 

Cu siguranță, oricine are puțin talent poate învăța câteva acorduri de chitară pentru începători și din mediul online, dar, în același timp, va acumula și multe probleme legate de tehnică, care îi va limita progresul până la urmă. Cea mai bună soluție este existența unui profesor care poate corecta greșelile pe loc, fără ca elevul să mai fie nevoit să piardă luni de zile înțelegând că undeva greșește.

În concluzie, oricine vrea să învețe să cânte la chitară trebuie să țină cont de toate informațiile de mai sus și să înțeleagă că talentul, un instrument bun și voința nu sunt suficiente pentru a deveni un bun muzician. Perseverența, exercițiul, experiența, un profesor excelent sunt elemente care ar putea să facă diferența. 

surse foto:

mcmusic.ro

pixabay.com

shutterstock.com