Ureche muzicală: Ce înseamnă aceasta? Te naști cu acest simț sau îl poți antrena și dezvolta?

Muzica este o artă  sublimă, care aduce bucurie pe chipul adulților și al copiilor, deopotrivă. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că piesele din repertoriul clasic stimulează creierul și influențează pozitiv atenția, memoria și chiar capacitatea de învățare. Este și motivul pentru care aceasta se folosește ca și terapie pentru tratarea anumitor afecțiuni emoționale și chiar psihice. 

Pe lângă aceste lucruri, cu siguranță, fiecare s-a gândit, la un moment dat, cât de tristă ar fi viața fără muzică! Chiar dacă toată lumea iubește să asculte anumite piese și, uneori, să le fredoneze, anumite persoane sunt mai talentate decât altele. Este și motivul pentru care unii cântă doar sub duș, iar alții – pe marile scene ale lumii. Diferența, spun specialiștii, ține în egală măsură de talent și studiu. Între acestea, intervine și urechea muzicală, una dintre cele mai importante abilități necesare în procesul de învățare a unui instrument sau de interpretare a unei melodii. 

Cuprins:

1. Ce este urechea muzicală și cum se formează?

2. Cum afli dacă ai ureche muzicală?

1. Ce este urechea muzicală și cum se formează?

Auzul muzical sau urechea muzicală reprezintă capacitatea de a percepe corect un sunet sau o melodie și de a le reproduce cât mai fidel.  

Poate fi definit ca un impuls care transmite spre creier informația că ceea ce cânți este sau nu corect din punct de vedere muzical. 

Reprezintă acel simț care te ghidează, astfel încât știi că trebuie să cânți mai jos cu un ton sau mai sus, mai expresiv și mai implicat ori mai tare sau mai încet. Profesorii de muzică spun, deseori, că auzul muzical ar trebui să fie primul critic pentru cei care interpretează sau cântă la un instrument muzical (cu arcuș, suflător etc). Tocmai de aceea, după fiecare reprezentație, elevul este întrebat de dascăl: “cum ți s-a părut că ai cântat?”, iar acesta, de cele mai multe ori, știe unde și dacă a greșit. 

Cei care doresc să facă din muzica o meserie sau o pasiune înălțătoare, menită să îi încânte pe ei înșiși sau pe semenii lor, trebuie să studieze. 

La școlile de muzică sau la cursurile specializate există, de obicei, și o probă practică, unde, de multe ori, apar și expresiile: “ești afon” (lipsit de simț muzical), “nu ai ureche muzicală, nu o să faci niciodată muzică”. Cu toate acestea, sunt și profesori care spun că exercițiul poate suplini lipsa talentului. Asta, pentru că atât auzul muzical, cât și intonarea corectă sunt simțuri care se dezvoltă în timp, în funcție de fiecare individ în parte, și se pot perfecționa prin exercițiu. 

Așadar, dacă nu ai ureche muzicală, nu înseamnă că nu poți începe să studiezi muzica. Cu toate acestea, este esențial să dezvolți și să antrenezi acest “simț”, pentru a avea rezultate în acest domeniu. În funcție de ceea ce îți face plăcere, poți opta pentru chitară, pian, tobe sau poți încerca mai multe instrumente, pentru ca, apoi, să rămâi la cel care îți place mai mult. Doar încercând vei descoperi și, exersând, te vei perfecționa!

2. Cum afli dacă ai ureche muzicală?

Oamenii care au un auz muzical dezvoltat sunt cei care “cântă după ureche” și fac acest lucru foarte bine, uneori incredibil și de necrezut pentru cântăreții care au studiat ani întregi să atingă astfel de performanțe artistice. 

Unele persoane se nasc cu acest auz absolut și, fără niciun efort, reușesc să identifice notele muzicale prin frecvențele unice ale  acestora. Este acel talent înnăscut. 

Anumiți artiștii, chiar dacă recunosc importanța exercițiului în muzică, afirmă cu tărie că unele voci sunt unice, rare și reprezintă un har special, ceva ce nu se poate dobândi, pentru că oricine are capacitatea de a învăța să cânte corect notele, dar nu toată lumea poate transmite un amalgam de sentimente cu ajutorul vocii sau a unui instrument muzical, iar timbrul și modul de redare sunt unice. 

Dacă, după ce auzi o piesă, o poți fredona ușor, ritmul și tonul “vin de la sine”, iar melodia sună bine, poți spune că ai ureche muzicală. În orice caz, unii specialiști susțin că nimeni nu este afon, iar explicația lor este simplă: dacă oamenii nu ar recunoaște sunetele, le-ar fi imposibil să deosebească vocile celorlalți sau accentele unei limbi străine, de exemplu. 

Un lucru important de specificat este faptul că antrenamentul auzului muzical nu are legătură cu urechea, ci cu creierul. Acest organ este capabil să înțeleagă sunetele ce provin dintr-o sursă exterioară, cât și pe cele din imaginația unei persoane (cânți în gând). De fapt, nu face nicio diferență între ele. Beethoven este cel mai bun exemplu. Acesta a continuat să compună chiar și după ce și-a pierdut auzul. 

sursa foto : shutterstock.com

Tambalul – Unul dintre cele mai apreciate instrumente muzicale

Muzica este arta ce bucura toti oamenii, in diferite moduri, fie ca alegi sa o asculti, fie ca iti doresti sa o reproduci cu ajutorul instrumentelor muzicale. Pe lista celor mai populare se afla si tambalul. Insa, pe langa acesta, exista alte sute de instrumente ce te pot ajuta sa iti dezvolti aceasta pasiune. 

Invatarea unui instrument muzical are multiple beneficii, precum: imbunatarirea coordonarii, cultivarea disciplinei si dezvoltarea rabdarii. Cu ajutorul acestui articol, vei afla informatii despre unul dintre cele mai apreciate obiecte din domeniul muzicii si poate te vei convinge ca este timpul sa iti dezvolti aceasta pasiune.

CUPRINS

1. Istoria tambalului si tot ce trebuie sa stii despre acest intrument muzical

2. Componentele unui tambal 

1. Istoria tambalului si tot ce trebuie sa stii despre acest intrument muzical

Muzica este una dintre cele mai frumoase forme de arta, fiind o metoda extrem de puternica pentru exprimarea emotiilor. Conform unui studiu, in momentul in care o persoana trece printr-o perioada grea, este suficient sa fredoneze cateva versuri din melodia preferata, iar corpul va fi invadat de hormonii fericiri. In aceasta categorie se incadreaza si un obiect ce produce sunete cu o istorie lunga si glorioasa. 

Tambalul este unul dintre cele mai vechi instrumente romanesti, originar chiar din Asia, iar, mai apoi, raspandit in Europa. Acesta este un instrument ce apare atat in melodiile folclorice romanesti sau din strainatate, cat si in muzica culta. 

Cu ajutorul unor ciocanele speciale sunt lovite corzile, iar, astfel, se dezvolta o sonoritate neobisnuita. Instrumentul persian santur este considerat drept stramosul tambalului, aparut in momentul migrarii evreilor. Insa cel de-al doilea si-a facut aparitia odata cu secolul XIX, fiind apreciat de toata lumea pentru emotia generata de sunetele lui. 

Probabil majoritatea persoanelor nu stiau, dar tambalul este considerat strabunic al pianului, avand oarecare asemanari. In cazul lui, apesi pe clapele ce declanseaza mecanismul ce loveste coarda. 

Privind tambalul, lucrurile sunt mai simple. Coarda este lovita direct, iar sunetul este declansat ceva mai repede. Acele secunde fac ca acest instrument sa fie total unic si apreciat in randul oamenilor. 

Intretinerea unui astfel de instrument este si ea foarte grea, avand in vedere ca trebuie acordat mereu. Corzile tambalului pot genera chiar si doua sunete concomitent, lucru total unic. 

Tambalul are la baza o cutie de rezonanta prevazuta cu gauri, confectionata in mod normal din lemn de brad, alaturi de corzile din metal. Acestea se incadreaza in trei registre: acut, mediu si grav. 

2. Componentele unui tambal

Tambalul, instrument muzical apreciat mai ales in Romania, Moldova si Ucraina, este folosit pentru acompanierea orchestrei de muzica populara. 

Acesta este format din cinci componente: 

  • placa de rezonanta;
  • mecanismul cu pedale si surdina;
  • sistemul de sprijin; 
  • complectul de coarde cu rasta;
  • carcasa. 

Placa de rezonanta ajuta la amplificarea vibratiilor sonore. Grosimea unei astfel de placi masoara, in mod normal, 7-9 mm. In functie de aceasta depinde taria instrumentului si timbrul acestuia. Complectul de coarde sunt cele intinse pe ramele de sprijin, ce ajuta la declansarea sunetelor in momentul in care sunt lovite cu ajutor ciocanelelor. Practic, aceasta vibratie ce apare in momentul atingerii, duce la aparitia sunetului. 

Sistemul de sprijin este format din 5 grupuri de suporturi, fixate rigid pe placile de lemn. Corzile sunt vopsite in nuante deschise, cu exceptia a patru dintre ele, mai precis cele ce ajuta la producerea notelor: re, do, sol si bemol. Rasta este formata din stinghii dreptunghiulare de lemn, care, impreuna, alcatuiesc panoul inferior. Toate acestea contribuie la transmiterea vibratilor si obtinerea unui timbru uniform. 

Carcasa ajuta la protectia mecanismului format din pedala, surdina si placa de rezonanta, dar si pentru infrumusetarea instrumentului la nivel exterior. In mod normal, aceasta este fabricata din lemn de brad. 

In concluzie, acest intrument muzical bucura pe toata lumea cu sunete unice si pline de emotie. Daca si tu iti doresti sa iti dezvolti aceasta parte artistica, nu sta prea mult pe ganduri! Muzica este unul dintre cele mai importante elemente din viata oricarui om, iar avand in vedere stilurile variate, este imposibil sa nu gasesti un stil ce te poate ajuta sa iti exprimi trairile si sentimentele. Placuta, trista sau chiar romantica, aceasta incanta sufletele ascultatorilor si, in acelasi timp, le vindeca. 

 sursa foto: shutterstock.com

Muzica populară: trăsături, instrumente și artiști cunoscuți


Cel mai probabil, ai crescut cu muzica populară. Probabil o auzeai în familie, la petreceri, și acum poți oricând să te bucuri de acest tip de melodii la radio sau la televizor. Dar de unde a apărut acest gen atât de ascultat și în vremurile de azi?

Termenul de muzică populară a apărut în prima jumătate a secolului XX, ca un amestec între ansamblurile de instrumente specifice, lumea din zonele rurale și realitatea social-politică din acele vremuri. 

În acest articol, vei afla când a apărut muzica populară, care sunt trăsăturile acestui gen muzical și, mai ales, instrumentele populare în funcție de regiune.

Cuprins:

1. Cum a apărut muzica populară

2. Caracteristicile muzicii populare

2.1 Sunetul

2.2 Instrumentele folosite în muzica populară

3. Muzica populară românească în funcție de regiune

3.1 Muzica populară din Banat

3.2 Muzica populară din Bucovina

3.3 Muzica populară din Crișana

3.4 Muzica populară din Dobrogea

3.5 Muzica populară din Maramureș

3.6 Muzica populară moldovenească

3.7 Muzica populară din Transilvania

3.8 Muzica populară oltenească

3.9 Muzica populară din Muntenia

4. Morfologia cântecului popular românesc

5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu numai

1. Cum a apărut muzica populară

Muzica populară nu este doar în România, ci în aproape toate țările din Balcani și fostul bloc răsăritean. Dacă la noi există acest termen, în alte locuri, aceasta este inclusă ca subgen pentru alte tipuri, precum cea tradițională, cea lăutărească, folk sau ușoară.

Muzica populară este diferită de folclorul muzical din mai multe privințe, precum instrumentație, repertoriu și stil instrumental. Acest gen diferă în funcție de așezarea geografică. Spre exemplu, locurile care se află la apus au produs melodii cu influențe vestice, în timp ce acelea aflate în est au interpretat cântece cu elemente bizantine, slave și chiar turcești.

2. Caracteristicile muzicii populare

Alcătuirea unei trupe de muzică populară, stilul melodiei și modul de a cânta diferă, dar sunt câteva caracteristici care pot fi identificate la majoritatea ansamblurilor care produc acest tip de cântece.

2.1 Sunetul

În primul rând, într-o trupă de muzică populară există atât vocaliști, cât și instrumentiști. Cântăreții sunt recunoscuți pentru stilul vocal emfatic, marcat, uneori, de figuri tehnice. Printre acestea, regăsim și fluieratul artistic.

Instrumentiștii pot fi organizați în ansambluri, orchestre sau tarafuri. Aceștia pot cânta după note, o melodie prestabilită sau pot improviza. Această abilitate de a crea spontan depinde atât de instrument, cât și de interacțiunea cu solistul vocal.

2.2 Instrumentele folosite în muzica populară

Instrumentele folosite în muzica populară sunt foarte variate, cele mai populare fiind contrabasul (uneori înlocuit cu chitara electrică), țambalul (uneori înlocuit cu pianul), acordeonul și chitara acustică.

Deoarece la țambal nu pot fi accesate simultan două înălțimi sonore, cel mai des vei întâlni succesiuni de acorduri cu țiituri rapide și ritmate – tempoul diferă, putând  fi diviziune ternară sau în sferturi de timp. 

Pianul este folosit îndeosebi pentru piesele mai lente, cu un ritm asemănător melodiilor jazz.

Acordeonul și chitara sunt folosite pentru acorduri placat și pot fi utilizate și pentru momente solo – o întrerupere a melodiei în care se aude doar acest instrument. 

Mai poți întâlni la formații și instrumente folosite de obicei în muzica tradițională, precum brace – o vioară sau violă fără căluș, astfel încât să poți trage arcușul simultan pe toate corzile – sau un violoncel.

Printre instrumentele care se bucură de momente solo în melodiile populare regăsim vioara, bouzouki, clarinetul, mandolina, taragotul, flautul, fluierul, saxofonul, naiul și trompeta. 

Mai există cazuri – cu precădere la trupele numeroase – unde se împrumută instrumente folosite de fanfară. Spre exemplu: trompetă, goarnă, tubă, trombon, fligorn, eufoniu, tobă mică, seturi de tobe mari și fuscinel.

3. Muzica populară românească în funcție de regiune

În muzica populară din România, accentul se pune mai mult pe percuție. Pot fi recunoscute influențe din stilul tradițional din Balcani, chiar și din Turcia. Ca instrumente, predomină vioara și țambalul în majoritatea melodiilor.

În continuare, discutăm modul în care este perceput acest gen muzical în funcție de regiuni.

3.1 Muzica populară din Banat

În Banat, vioara este cel mai folosit instrument muzical, alături de cele de suflat. Mai regăsim și ținta (uneori înlocuită de saxofon), care a fost importată în anii 1920 din Ungaria. Un exemplu de violonist cunoscut din această zonă este Efta Botoca.

3.2 Muzica populară din Bucovina

Zona Bucovinei este recunoscută pentru unele din cele mai vechi instrumente, precum țilinca sau cobza. În timpurile moderne, vei auzi des melodii cântate cu ajutorul unui fluier sau a unei vioare.

3.3 Muzica populară din Crișana

În Crișana, se folosesc din timpuri străvechi viorile, deseori în duet. Un nume important în industrie este Petrică Pașca, ce folosea ținta. În satul Roșia se utilizează două instrumente mai neobișnuite: hidede (un tip de vioară cu trompetă) și doba.

3.4 Muzica populară din Dobrogea

Muzica din Dobrogea este profund influențată de ritmurile din Balcani și Turcia, deoarece populația este formată din multe minorități care provin din aceste zone diferite. Reiese un stil muzical foarte ritmat, cu un amestec de instrumente.

3.5 Muzica populară din Maramureș

Un ansamblu tradițional din Maramureș va folosi ca instrumente pianul, vioara și, uneori, tobele. În melodiile mai recente, vei auzi și ținta, saxofonul și acordeonul. În Oaș, stilul de a cânta este unic, destul de strident și cu elemente melodice arhaice.

3.6 Muzica populară moldovenească

Violina și țambalul sunte cele mai populare instrumente folosite în muzica produsă în Moldova. Pot fi recunoscute influențe din Serbia în melodiile cântate în această regiune. Unul din cei mai populari violoniști este Ion Drăgoi.

3.7 Muzica populară din Transilvania

Istoric, zona Transilvaniei a fost mai legată de țările din Europa Centrală și acest lucru a influențat și stilul muzical. Printre instrumentele folosite pot fi enumerate vioara, contrabasul și țambalul. La finalul anilor 1990, a fost organizat un festival, Maramuzical, pentru a atrage atenția asupra melodiilor produse în această zonă.

3.8 Muzica populară oltenească

Muzica populară din Oltenia este asemănătoare cu cea din Muntenia, unde predomină vioara, țambalul și chitara – care înlocuiește cobza folosită în restul regiunilor. Dacă asculți melodii produse aici, te vei bucura și de sunetul cimpoiului.

3.9 Muzica populară din Muntenia

Printre numele recunoscute în muzica populară din Muntenia se numără Vasile Pandelescu și Ilie Udilă. Instrumentele utilizate aici sunt diverse, de la clasicele fluier și vioară la acordeon și clarinet.

4. Morfologia cântecului popular românesc

Dacă vrei să intri în industria muzicii populare românești sau doar ești interesat de domeniu, este important să înțelegi cum funcționează morfologia unui cântec. În mare parte, orice melodie derivă din structura gramaticală și fonetică a limbii române. 

Iată câteva reguli ale limbii române pe care le vei recunoaște în orice melodie populară românească, așa cum sunt menționate în cursurile de folclor muzical:

  • Cuvintele sunt formate din silabe scurte şi de durată aproximativ egală;  
  • Diferenţierea între silabe este calitativă ca urmare a accentului pe care îl primeşte silaba în rostire; 
  • Nu există un loc fix al accentelor în cuvintele cu mai multe silabe, iar particulele monosilabice, de obicei, nu poartă accent. De aici rezultă o mare varietate a ritmului în vorbirea curentă în care se succed grupări ritmice binare, ternare, cuaternare;  
  • Nu este posibilă în limba română succesiunea a mai mult de 2 silabe accentuate. Cuvintele care cuprind cel puţin 4 silabe conţin și accente secundare;  
  • Unitatea structurală a versului popular românesc este determinată atât de raporturi semantice, cât şi de legăturile formale din interiorul şi exteriorul ei, ducând, în acest fel, la organizări metrice fixe sau libere; 
  • În tiparele metrice fixe se încadrează versurile recitate sau scandate ale unor strigături de joc la nuntă, urarea de la sfârşitul colindului, versurile din folclorul copiilor, precum şi cele cvasi-cântate (unele strigături şi chiuituri din nordul Transilvaniei);  
  • Versurile cântate din genurile improvizatorice (bocet cu formă liberă, anumite doine) se abat de la tiparele fixe obişnuite, asemănându-se cu versurile unor poezii recitate.  

Tot din cursurile menționate mai sus se cunoaște și care este legătura structurală între vers și melodie. 

În primul rând, versul și rândul melodic sunt două componente care alcătuiesc o unitate, singura distincție dintre ele fiind în notare. 

Prin urmare, dimensiunea rândului melodic coincide cu cea a versului.

Una din caracteristicile principale ale versului popular cântat este izometria. Aceasta se referă la menținerea aceluiași tipar metric pe toată întinderea cântecului. 

Chiar dacă forma catalectică sau acatalectică nu se mențin și apar adaosuri sau contracții silabice în timpul cântării, izometria rămâne neschimbată,

Este important de menționat și modul în care se face fracționarea versurilor. Aceasta se produce prin rima interioară întâlnită în mai toate genurile folclorice și, mai ales, în colinde, unde rimele exterioare sunt rare.

5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu numai

Există anumite nume, pe care, atunci când le auzi, le asociezi imediat cu muzica populară și anumite melodii cunoscute. Îți prezentăm, în continuare, câteva persoane recunoscute pentru acest gen muzical.

Maria Dragomiroiu

Maria Dragomiroiu este un nume foarte cunoscut pentru muzica populară datorită registrului vocal amplu și al tehnicii excelente de control al vocii. A fost comparată chiar cu Maria Tănase, cea mai de renume cântăreață al acestui gen. Printre cele mai faimoase melodii, regăsim:

  • Dar-ar naiba-n tine, dragoste
  • Mai ții minte, măi, dragă Marie
  • Așa trec zilele mele

Ion Dolănescu

Ion Dolănescu a avut o discografie însemnată, de aproximativ 50 de albume, nenumărate concerte și înregistrări la radio și televiziune. A cântat și alături de fiul său, Ionuț Dolănescu. care i-a urmat exemplul și a devenit cântăreț de muzică populară. Printre cele mai cunoscute melodii, se numără:

  • M-am născut lângă Carpați
  • Gorjule, grădină dulce
  • Mândro, când ne iubeam noi

Gheorghe Dinicu

Un alt nume marcant al muzicii populare românești este violonistul Gheorghe Dinicu. Acesta a urmat cursurile Conservatorului din București și a cântat în diverse trupe, precum taraful lui Dan Cercel. Se remarcă atât ca dirijor și compozitor, dar și ca profesor la Conservator și Școala normală de învățători din București.

Nicolae Florian

Recunoscut ca instrumentist în Orchestra de muzică populară Radio, Nicolae Florian a fost un acordeonist foarte talentat. Născut într-o familie de lăutari, a obținut numeroase premii, printre care se numără medalia de aur la Festivalul Internațional al tinerilor soliști de la Moscova și premiul I la Festivalul de la Viena.

Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe este recunoscut atât pentru talentul său actoricesc, cât și pentru cântecele sale melodioase. A produs muzică până în anul 1989, dar a devenit mai cunoscut după, când a reușit să realizeze 22 spectacole. Printre melodiile cunoscute, menționăm:

  • Primăvara mea
  • Salcâmii
  • Doina haiducească

Aurel Gore

Aurel Gore a început să cânte la cobză, dar, mai apoi, a învățat să cânte la vioară, în taraful tatălui său. A interpretat în mai mult tarafuri și a compus muzică populară instrumentală, cântece de pahar și lăutărești, precum Măriuță, Mărioară

A fost cunoscut în special pentru că a condus taraful care acompania materialul de debut al Romicăi Puceanu.

Irina Loghin

Irina Loghin, supranumită și regina muzicii populare, este cunoscută atât în țară, cât și în străinătate pentru muzica produsă și concertele impresionante. A fost solistă a ansamblului Ciocârlia, Barbu Lăutaru și Ciprian Porumbescu. Printre cele mai cunoscute melodii, pot fi menționate:

  • Mândră-i Valea Prahovei
  • Bradului la munte-i place
  • De-ar crește via pe casă

Muzica populară este parte din tradiția României, cu rădăcini adânci în fiecare zonă a țării. Instrumentele și linia melodică variază în funcție de regiunea în care fiecare melodie a fost produsă, rezultând un amestec ritmat, ideal atât pentru petreceri, cât și pentru momente melancolice.

Sursă foto: Shutterstock.com

Muzica techno: istorie, subgenuri și cum să o produci

Muzica techno nu este un gen nou de muzică. Probabil ești obișnuit să îl auzi în club, la festivalurile și la petrecerile unde toată lumea dansează. Poate ești obișnuit să te miști pe ritmurile acestui stil muzical sau poate nu este printre preferințele tale. Însă nu strică niciodată să afli mai multe despre el.

Indiferent de preferințe, trebuie să știi că acest gen muzical are o istorie vastă în spate și a evoluat enorm de-a lungul anilor, în mai multe stiluri diferite, care au marcat viețile oamenilor, acum existând chiar și artă techno.

În acest articol vei afla cum a apărut muzica techno, care sunt subgenurile acestui stil și cum poți să produci chiar tu acest tip de muzică.

Cuprins:

1. Ce este muzica techno

2. Istoria muzicii tehno

3. Subgenuri ale muzicii techno

4. Cum să faci muzică techno

1. Ce este muzica techno

Pentru techno, ritmul este cel mai important. El este un gen muzical unic, care nu are nevoie de o melodie la modul convențional pentru a funcționa. Un track poate fi format doar dintr-o bătaie de tobe și manipulare mecanică pentru crearea unor efecte sonore.

În acest fel, acest gen moștenește natura radicală a muzicii clasice electronice și minimalismul, unde repetiția stârnește interesul. Techno are un ritm similar cu disco, dar tempoul este mai alert, între 120 și 150 BPM.

2. Istoria muzicii tehno

Muzica techno este o formă a muzicii electronice, care a apărut în Detroit, Michigan din Statele Unite ale Americii la sfârșitul anilor 1980. Prima înregistrare în care s-a folosit specific termenul de techno a fost în 1988.

În prezent, există mai multe stiluri de techno, însă cel din Detroit este văzut ca cel de bază, din care s-au dezvoltat restul. 

Detroit techno a rezultat ca o împletire a muzicii Afro-Americane, precum Chicago house, funk, electro, electric jazz, cu muzica electronică produsă de artiști precum Kraftwerk, Giorgio Moroder și Yellow Magic Orchestra.

Acest tip de muzică a fost influențat de teme futuristice și fictive, care erau importante pentru societatea americană capitalistă. Un punct de referință a fost și cartea The Third Wave, a lui Alvin Toffler.

Fondatorii genului techno, supranumiți și Belleville Three, au fost Juan Atkins, Kevin Saunderson și Derrick May. Atkins a declarat că citatul “rebelii techno” a lui Toffler l-a determinat să numească în acest fel genul muzical pe care îl produce.

Acest amestec unic de influențe descris mai sus aseamănă muzica techno cu estetica culturală numită afrofuturism. Pentru May, acest gen reprezintă un transfer al spiritului din corp către mașina care îl ajută să producă muzica.

3. Subgenuri ale muzicii techno

Techno a inspirat o varietate de subgenuri, multe dintre ele rezultând ca un amestec al stilului de bază cu altele apropiate sau complet diferite, precum house sau dance. Versiunea din Chicago, acid techno, este caracterizată de zgomote puternice de sintetizator. Dub techno a apărut ca o fuziune a celui principal și modul de producție al muzicii dub.  

Mai există minimal techno, un gen mai greu de produs. A fost făcut populat de artiști precum Villalobos, a căror track-uri durează chiar și 20 de minute, cu puține modificări de ritm. Este, astfel, perfectă pentru club și ascultat meditativ.

4. Cum să faci muzică techno

Poate părea simplu să faci muzică techno. În esență, ai nevoie doar de un sample cu un ritm de baterie, peste care să adaugi efecte, până obții sunetul pe care ți-l dorești.

Dar, ca să obții un track care să poată fi difuzat în club, lucrurile devin mai complicate. Trebuie să uiți de ritmurile convenționale și să creezi note mai subtile, atât înalte, cât și joase.

Primul lucru de care ai nevoie este o pereche bună de căști sau boxe de înaltă calitate, astfel încât să auzi clar fiecare secundă a track-ului. Ca echipament, vei mai avea nevoie de partea de hardware și cea de software.

Pentru partea de hardware, ai nevoie de echipamente de DJ, precum un mixer si un drum beat machine (mașină de ritm), asa cum sunt Korg KR-55 Pro sau Korg KR mini și un sintetizator. Mai apoi, îți trebuie un program de software care să proceseze sunetele produse de instrumente. Spre exemplu, Logic Pro sau Ableton.

Muzica tehno a avut un început interesant în Detroit, iar apoi a evoluat în mai multe subgenuri, care au combinat stiluri diferite, precum house și dance. Este genul perfect pentru club și poți produce chiar tu track-uri interesante dacă ai echipamentul potrivit și destulă determinare.

Sursă foto: Shutterstock.com

Acordarea pianului: Ce trebuie să știi despre reglarea acestui instrument muzical

Pianul este un instrument muzical complexă și dispune de numeroase piese mobile. Dar care este importanța acordării lui? Când trebuie făcut acest lucru? Este cu adevărat necesară reglarea lui? 

Dacă ești pianist sau intenționezi să achiziționezi un astfel de instrument, este foarte probabil că ți-ai pus deseori aceste întrebări. Muzicienii experimentați, pe de altă parte, nu își fac foarte multe griji din acest punct de vedere și, pur și simplu, își reglează instrumentul de două ori pe an, după cum recomandă majoritatea experților. Puțini se deranjează să întrebe mai multe despre importanța acestor acțiuni. 

Gândul de a regla tensiunea fiecărei corzi de pian poate fi destul de plictisitor și incomod. Angajarea unui maestru acordor de două ori pe an este soluția iubită de majoritatea proprietarilor de pian. Înainte de a face acest lucru, este esențial să înțelegi cum funcționează aceste instrumente.

Cuprins

1. Când trebuie să acordezi pianul

2. Acordarea pianului – De ce ce trebuie să faci acest lucru

3. Cum se face corect acordajul pianului

4. Reguli de protejare a pianului

1. Când trebuie să acordezi pianul

Când apeși clapele unui pian, un ciocănel corespunzător fiecăreia atinge corzile specifice. Sunetele sunt produse atunci când aceste corzi vibrează.

De multe ori, intervalele dintre tonuri devin inegale. Există multe motive pentru care tensiunile corzilor se pot schimba, inclusiv diferențele de temperatură, umiditatea prea ridicată, precum și uzură.

Așadar, când tensiunile se modifică și nu mai vibrează la frecvențe corecte, înseamnă că pianul este dezacordat.

2. Acordarea pianului – De ce ce trebuie să faci acest lucru

Sunetele unui pian dezacordat sunt foarte neplăcute. Acest instrument își modifică tonurile mai ușor decât crezi. Fluctuațiile zilnice minore ale temperaturii și umidității pot afecta tensiunea corzilor. Chiar dacă nu îl folosești zi de zi, schimbările de mediu sunt suficiente pentru a determina strângerea sau slăbirea lor.

Pentru a evita ca pianul să sune neplăcut, este nevoie de anumite reglări pentru recalibrare.

În plus, pianiștii vor descoperi, de obicei, că sunetul se schimbă după fiecare sesiune de reglare. De fapt, abia atunci vei știi cum ar trebuie să sune instrumentul muzical în mod ideal. Cu acordări obișnuite, oamenii se vor obișnui cu senzația din timpul interpretărilor și modul „corect” în care se aude pianul.

3. Cum se face corect acordajul pianului

Acordarea pianului necesită abilități speciale. Practic, fiecare notă trebuie reglată într-un mod corect. Practic, tu nu auzi doar un sunet când atingi o clapă de pian, ci o serie de frecvențe armonice, care vibrează deasupra tonului de bază.

Tensiunile corzilor vor afecta frecvența undelor sonore produse. Cu alte cuvinte, determină înălțimea sunetelor redate. Cu cât coarda este mai strânsă, cu atât este frecvența și tonul notei sunt mai mari. Pe de altă parte, cu cât este mai scăzută tensiunea, cu atât frecvența și tonalitatea sunt mai mici.

Reglajul se face, în general, cu o cheie specială de acordaj pentru pian.

Creierul nostru se ocupă tot timpul cu prelucrarea armoniilor. Spre exemplu, cele ale vocii tale sunt cele care o fac să sune diferit de cel a altora. Fără acestea, nu am putea face diferența dintre o trompetă și o vioară.

Cu timpul, vei învăța să distingi seriile armonice care vibrează deasupra fiecărui ton.

4. Reguli de protejare a pianului

În afară de reglajele făcute de profesioniști, trebuie ținut cont și de alte aspecte. Umiditatea și temperatura din încăperea în care se află pianul se va regla, astfel încât să nu existe fluctuații foarte mari.

Folosește un încălzitor pentru pian și lasă-l acolo tot timpul. Aceasta va menține constantă temperatura internă a pianului și va preveni condensul pe suprafața lui. Acesta este periculos, pentru că se colectează în interiorul instrumentului pentru perioade îndelungate de timp, iar corzile ar putea rugini, în timp ce lemnul poate începe chiar să se descompună.

Așadar, este important sa se facă acordarea pianului cel puțin de două ori pe an sau de fiecare dată când crezi că nu mai sună așa cum ar trebui.

sursa foto – pixabay.com

De asemenea, pianul tău trebuie așezat departe de ferestre și de lumina directă a soarelui. De preferință, partea dreaptă a pianului trebuie să fie așezată spre un perete interior, pentru a adăuga  un plus sunetului acestui.

Pianul tău trebuie, de asemenea, să fie ferit de căldură exagerată, de curenți de aer puternici și să nu se afle în apropierea bucătăriei sau a băii.

Evită să miști pianul pe cât posibil. De fiecare dată când este mutat, poziția plăcii de sunet se va schimba. Acest lucru face ca pinii care țin corzile să se răsucească și să modifice tensiunea. Dacă trebuie, totuși, să muți pianul, atunci ia-ți un ajutor care să aibă grijă de picioarele instrumentului și ridicați-l împreună, apoi mișcați-l încet și cu mare atenție. Este recomandat ca, după fiecare modificare a poziției, să chemi un acordor profesionist care să evalueze starea pianului.

În concluzie, acordarea unui pian nu este o treabă atât de ușoară. Apelează la un profesionist, dar, în același timp, învață modul în care se propagă sunetul atunci când atingi una dintre clapele pianului.

Emoțiile de scenă: Ce este tracul de scenă și cum poți scăpa de el

Respirația ți se accelerează, pulsul îți crește, gâtul tău se usucă pe măsură ce palmele transpiră abundent, simți un gol în stomac și, tocmai când vrei să scoți primul sunet, mâinile și genunchii se înmoaie. Ți se întâmplă? Într-adevăr, scena poate fi înspăimântătoare, mai ales dacă ai avut o experiență negativă anterioară. Emoțiile te copleșesc, te consumă în cel mai scurt timp și te pot imobiliza pur și simplu? Înseamnă că ai trac. Află din acest articol ce este acesta, de ce apare, dar și cum gestionezi situația.

Cuprins

1. Ce sunt emoțiile?

2. Emoțiile de scenă – Primele simptome ale tracului

3. De ce apar emoțiile pe scenă?

4. Lupta cu tracul: ce se întâmplă în mintea și corpul artistului?

5. Frica de scenă și cum să îți controlezi emoțiile

1. Ce sunt emoțiile?

Să începem cu anxietatea, care este definită ca un sentiment de îngrijorare, nervozitate sau neliniște cu privire la un eveniment viitor. Majoritatea oamenilor au experimentat un anumit nivel de anxietate înainte, în timpul sau după o apariție pe scenă, fie că e vorba despre o cuvântare sau despre interpretarea unei melodii. 

Anxietatea diferă de frică. A doua se adresează unei amenințări prezente, în timp ce prima este simțită în mod obișnuit în raport cu ceva din viitor. Aceasta este o experiență umană normală și sănătoasă și, în doze mici, este benefică în luarea deciziilor pentru a atinge un nivel maxim de interpretare.

Anxietatea din timpul unei reprezentații (tracul) este nervozitatea sau neliniștea cu privire la un eveniment viitor în care ți se va cere să execuți o anumită sarcină, cum ar fi interpretarea unei melodii, un discurs sau un test și, de obicei, se manifestă puternic atunci când ești față în față cu publicul. Simptomele pot fi prezente atât în timpul spectacolului, dar și înainte de acesta cu săptămâni sau chiar luni. Uneori, rămân prezente și după terminarea evenimentului.

Personalitatea și lucrurile în care crezi îți afectează puternic experiențele pe scenă. Oamenii extrovertiți, siguri de sine, care consideră că spectacolele reprezintă o provocare plină de satisfacții au, în general, mai puține emoții decât cei care se tem că sunt în centrul atenției.

De exemplu, persoanele introvertite care cântă la un instrument muzical, ce au trecut prin acest tip de emoții și au prezentat simptomele normale de gură uscată și fluturi în stomac, își vor face foarte multe griji înaintea unui concert. Prin comparație, muzicienii care s-au bucurat în mod regulat de succes așteaptă cu nerăbdare să ajungă din nou în fața publicului.

Vestea bună este că, în cazul unui efort bine direcționat, chiar și muzicienii cu anxietate pot înlocui gândurile și experiențele negative cu cele pozitive.

Emoția pe scenă nu este considerată în mod obișnuit ca o fobie.

Tracul tinde să se manifeste oarecum altfel decât majoritatea fobiilor. De fapt, acest tip de teamă intensă împiedică doar rareori capacitatea de a lucra. În schimb, emoțiile de scenă tinde să apară în timpul unei audiții sau a unei interpretări. Deși reacțiile fiecărei persoane sunt unice, majoritatea cazurilor respectă un model previzibil.

2. Emoțiile de scenă – Primele simptome ale tracului

Să accepți faptul că te confrunți cu o stare de anxietate pe scenă este foarte important, deoarece este primul pas către înțelegere și depășirea acesteia. Dacă ai experimentat unul sau multe dintre următoarele simptome înaintea sau în timpul unei interpretări, înseamnă că te confrunți cu spaima de scenă:

  • Transpirație excesivă (de obicei, în palme și la picioare, dar ar putea fi oriunde)
  • Frecvența cardiacă crescută
  • Frisoane, bufeuri sau modificări bruște ale temperaturii corpului
  • Respirație ușoară sau hiperventilație
  • Amețeală
  • Gânduri rele, teama obsesivă de eșec în timpul prestației
  • Incapacitatea de a te concentra sau de a prelucra informații logice
  • Greață, vărsături sau diaree
  • Pierderea poftei de mâncare
  • Nevoie frecventă de a folosi baia
  • Incapacitatea de a vorbi sau de a ține o conversație de bază
  • Tremurat, mai ales la mâini
  • Sensibilitate crescută la lumină sau la sunete

De la tremuratul mâinilor, până la spaima creierul tău, care nu mai poate reacționa decât făcând scenarii pentru o posibilă evadare, toate părțile corpului tău reacționează excesiv, cu excepția celei care ar trebui: gura.

3. De ce apar emoțiile pe scenă?

De unde vin emoțiile? Acestea încep, în general, cu săptămâni sau luni înainte de concert sau de discurs și se manifestă adesea ca o anxietate generalizată. Dacă ai această afecțiune, este foarte posibil să începi să te simți hiperalert, plin de energie. Pe măsură ce data prestației se apropie, simptomele se agravează. Cu câteva ore înainte de spectacol, poți prezenta simptome de fobie mai tradiționale, incluzând probleme gastrointestinale, cum ar fi vărsături sau diaree, iritabilitate, modificări de bruște de dispoziție, tremor și palpitații cardiace.

Cu toate acestea, atunci când ajungi pe scenă, instinctele tale preiau controlul. Cei mai mulți anxioși spun că au puține simptome în timpul prestației. Asta, pentru că, atunci când transmiți energie publicului tău, reușești să-ți intri definitiv în rol și să nu mai ai trac de scenă.

Mulți interpreți experimentează un tip de euforie atât în ​​timpul spectacolului, cât și după. Acest exces de adrenalină poate explica parțial de ce simptomele fricii de scenă dispar complet atunci când te confrunți cu obiectul fobiei tale.

4. Lupta cu tracul: ce se întâmplă în mintea și corpul artistului?

Cum îți controlezi emoțiile? Tracul a fost descris în mod corespunzător drept o „auto-otrăvire prin adrenalină”. Ca răspuns la stres, glandele suprarenale pompează un hormon, epinefrina (adrenalina), în fluxul sanguin, determinând organismul să intre într-o stare de excitație ridicată. Persoana în cauză transpiră și tremură, mușchii sunt încordați, inima bate neregulat, gura se usucă, are probleme cu respirația, poate avea greață sau amețeli și gâtul se usucă. Acesta este așa-numitul răspuns „lupți sau fugi”, despre care se crede că s-a dezvoltat la om pentru a ajuta la pregătirea organismului pentru acțiuni puternice ca răspuns la o amenințare iminentă. Fără eliberarea acesteia, hiperactivarea devine, practic, un atac de panică.

În ceea ce privește gândurile care însoțesc răspunsul fizic, cel mai important pare să fie un sentiment de expunere. Și, în cazul obișnuit, interpretul nu poate face nimic pentru a schimba părerea spectatorilor, pentru că se simte complet gol.

Și încă un alt mister al luptei cu emoția scenei: în foarte multe cazuri, ea nu dispare cu timpul. Dacă artistul merge în mod repetat pe scenă cu frica de eșec și are, în schimb, un succes, nu ar trebui să treacă și tracul, în cele din urmă?

Chiar și artiștii experimentați recunosc că nu au scăpat niciodată de frica de scenă. Unii dintre ei mărturisesc că nici măcar nu se mai luptă cu ea, pentru că știu că o vor avea mereu.

5. Frica de scenă și cum să îți controlezi emoțiile

Dacă suferi de frică de scenă, ia în considerare ajutorul unui profesionist în sănătate mintală. Ca orice fobie, tracul este tratabil sau măcar diminuat. O opțiune populară este terapia cognitiv-comportamentală. Mulți dintre cei copleșiți de emoții intră pe scenă cu convingerea că performanța lor nu va fi „suficient de bună”, dezamăgind, astfel, publicul și distrugându-și propriile cariere.

Terapia te poate ajuta să înlocuiești aceste mesaje negative cu gânduri mai raționale. De asemenea, vei învăța mai multe exerciții de relaxare, pe care le poți face atunci când anxietatea devine copleșitoare. Frica de scenă este extrem de frecventă și mulți interpreți nu solicită niciodată ajutor. Cu un tratament adecvat, însă, starea poate fi gestionată cu succes.

În primul rând, mută-ți atenția de la tine și de la teama ta de insucces către adevăratul scop, acela de a-ți arăta valoarea în fața publicului. Nu te mai încărca inutil cu convingerea că interpretarea ta ar putea fi jalnică. În schimb, concentrează-te asupra gândurilor și imaginilor liniștitoare, care te pot calma. Refuză gândurile care creează îndoială de sine și încredere scăzută.

Există multe moduri de calmare a minții și corpului, cum ar fi respirația profundă, exercițiile de relaxare, yoga și meditația. Te vor ajuta mult exercițiile fizice. De asemenea, este bine să te hrănești corespunzător și să ai, în general, obiceiuri de viață sănătoase. Încearcă să reduci cât mai mult posibil cofeina, zahărul și alcoolul. Imaginează-ți că vei avea succes și concentrează-te întotdeauna pe puterea și abilitatea ta de a gestiona situații provocatoare.

Pregătește-ți materialul în avans și interpretează-l cu voce tare pentru a-ți auzi vocea sau exersează interpretarea la pian, chitară, vioară, tobe sau ce instrument vei folosi, astfel încât să fii sigur pe tehnica ta. Creează legături cu publicul tău: zâmbește și salută oamenii. Gândește-te la ei mai degrabă ca prieteni, decât ca la dușmani.

Și, nu în ultimul rând, exersează în oglindă o postură sigură de sine. Renunță să încerci să fii perfect și înțelege că este OK să greșești. Fii natural, fii tu însuți. 

Iată, în continuare, câteva exerciții care te pot ajuta să scapi de emoții pe scenă:

Meditaţia

Găsește un spațiu liniștit, așază-te într-o poziție suficient de confortabilă pentru minimum 10 minute, închide ochii și golește-ți mintea de gânduri. Este atât de simplu! Meditația este, pur și simplu, o stare în care care nu te mai gândești la nimic. 

Din când în când, mintea ta va dori să se reconecteze la realitate. Atunci când se întâmplă acest lucru, trebuie să o aduci înapoi, într-un spațiu gol. Dacă reușești să practici meditația zilnic, timp de 10-20 de minute, veți putea, în timp, să lași deoparte gândurile care te distrag în timpul spectacolelor, inclusiv pe cele anxioase.

Fă-ți griji doar pentru primele cinci minute

Cercetările sugerează că primele minute ale unei prestații pe scenă sunt cele mai stresante. Atunci ai parte de cele mai mari emoții. După aceea, este foarte probabil să-ți reintri în rol și să mergi mai departe fără probleme. Cunoașterea acestui lucru poate fi un mare avantaj. Când interpretezi o partitură, spre exemplu, asigură-te că în primele cinci minute ești un pic mai concentrat și stăpân pe emoții. Restul timpului pe scenă poate fi mai organic și poți să pui mai mult suflet.

Când a venit momentul să intri pe scenă, ar fi bine să-ți induci gândul că spectacolul va dura doar cinci minute. Faptul că vei fi pe deplin pregătit pentru cea mai proastă parte a reprezentației îți va oferi încrederea de care ai nevoie pentru a merge mai departe.

Concentrează-te pe conținut, nu pe autocritică

Emoția generează adesea o buclă de păreri negative, care funcționează în felul următor: înainte sau în timpul prestației, partea anxioasă a creierului tău dezvoltă o imagine despre cum trebuie să arăți în fața publicului. În același timp, percepe fiecare semn din partea publicului ca o potențială amenințare. Dacă cineva din audiență cască sau se uită la ceas, creierul tău ar putea eticheta acest lucru drept o catastrofă. Astfel, devii convins că toată lumea se plictisește.

Cel mai bun mod de a depăși această spirală descendentă este să îți păstrezi atenția în afara ta. Nu uita că publicul nu este acolo numai pentru a te vedea. El este acolo și pentru a învăța ceva din mesajele și din ideile pe care le împărtășești. Concentrează-te pe conținut mai presus de orice altceva și vei evita să fii prins într-o stare de spirit negativă.

Îmbunătățește-ți relația cu tine însuți

Predispoziția spre frica de scenă poate indica o varietate de trăsături de personalitate. Acestea variază de la perfecționism la anxietate socială. Persoanele obsedate de prezența scenică și care se tem că sunt vulnerabile pot suferi de anxietate. Același lucru se întâmplă și celor cu respect de sine scăzut, cu dorință de control sau cu frică de eșec.

Una dintre cheile depășirii emoțiilor este clarificarea factorilor care stau la baza propriei tale frici. Dezvoltarea conștiinței de sine, a compasiunii și a încrederii în propria persoană te va ajuta să eviți să te încarci cu atâta presiune.

Elimină toate gândurile negative

Nu începe prin a-ți spune că nu ești în stare să faci un anumit lucru, pentru că încrederea în propriile forțe va scădea dramatic. Există riscul de a lua drept realitate ceea ce îți spui în mod regulat din cauza panicii. Acest lucru te va face să crezi că nu îți poți stăpâni emoțiile, indiferent cât de mult muncești.

Pune capăt acestei practici înlocuind toate gândurile negative cu cele pozitive. Este foarte simplu să te oprești să gândești „Nu pot face acest lucru” și să îți spui „Pot face asta”. Rostirea gândurilor pozitive cu voce tare îți va face, de asemenea, bine.

Vorbește cu colegii de scenă

Vorbește cu prietenii sau colegii de scenă. Sunt șanse mari să întâlnești pe cineva care, înainte de a păși pe scenă, să aibă același trac. Împărtășirea acestor sentimente te poate ajuta să îți dai seama că nu ești singur și că este complet normal să fii neliniștit. Puteți vorbi, de asemenea, cu un prieten de încredere sau un membru al familiei, să le povestești cum te simțiți, pentru a mai scăpa de emoții.

Contact vizual

Când ești pe scenă, este foarte bine să ai contact vizual cu persoanele care par foarte interesate.  Dacă simți că îți pierzi încrederea, dar observi aprecierea publicului, nu-ți fie frică să te concentrezi asupra lor. Acest lucru îți va reaminti cât talent ai. Dacă, totuși, audiența nu pare să reacționeze pozitiv, privește către un membru al familiei sau către un prieten de încredere de pe scaunele din fața ta. Ei te vor susține, indiferent de ce se întâmplă.

Finalul

Încheie-ți reprezentația într-o notă optimistă, astfel încât publicul să plece într-o dispoziție fericită. Ultima impresie contează. Orice greșeală ai fi făcut în cadrul prestației va fi ștearsă din memoria colectivă.

În concluzie, emoțiile sunt cât se poate de normale. Dar, din fericire, există multe soluții prin care poți să le controlezi. 

sursa foto – pixabay.com

Mandolina – Stii care este diferenta dintre acest instrument muzical si o chitara clasica? Afla ACUM!

Mandolina nu este un instrument muzical la fel de popular precum chitarele, pianul sau tobele, insa ea are capacitatea de a scoate sunete surprinzatoare si impresionante, fapt pentru care este adesea regasita in trupele muzicale. 

Chiar daca din punct de vedere estetic, mandolina se aseamana izbitor de tare cu chitara, exista cateva detalii care fac diferenta dintre cele doua. Din cauza aspectului aproape identic, aceste instrumente muzicale sunt confundate de catre amatori, fapt pentru care trebuie punctate diferentele existente. 

CUPRINS 

  1. Despre mandolina 
  2. Diferente intre mandolina si chitara clasica 

1. Despre mandolina

Mandolina este un intrument muzical vechi, de dimensiuni mici, care a aparut pentru prima data in secolul al XVIII-lea in Napoli, Italia. Aceasta este adesea asociata cu muzica folk, insa unii cantareti sustin cu tarie ca ea se potriveste de minune si stilului rock sau jazz, fiind tot mai des acceptata in diferite genuri de muzica total opuse. 

De retinut despre mandoline: 

  • Pot fi construite din lemn solid, fiind sculptate dintr-o singura bucata sau din foi de lemn ieftine, asezate una peste alta  
  • Lemnul folosit poate fi: mesteacan, artar, mahon 
  • Au doua tipuri de gauri sonore: in forma de F, care produc sunete puternice si gauri rotunde, care incanta auzul cu sunete calde, dulci  

La fel ca in cazul chitarei, unde exista atat chitare clasice, cat si electrice, sunt regasite pe piata mai multe tipuri de mandoline:

  • Mandolina clasica 

Mandolina clasica este utilizata exclusiv in muzica traditionala si cea clasica. Aceasta este realizata cu ajutorul a mai multor bucati de lemn care sunt lipite pentru a forma spatele instrumentului.  

  • Mandolina americana 

Mandolina americana este cea mai populara in prezent, fiind cunoscuta mai ales dupa denumirea de bluegrass. Aici este regasita mandolina de tip A si cea de tip F.  

Mandolinele bluegrass, atat cele in stil A, cat si cele in stil F, au spatele plat, ceea ce face ca, in majoritatea cazurilor, costurile de productie sa fie mai reduse fata de mandolina clasica.  

In ceea ce priveste diferentele dintre stilul A si F, trebuie sa stii ca ambele sunt construite si suna la fel, insa ceea ce le diferentiaza consta in faptul ca mandolina de tip F prezinta o curba in partea stanga sus, ceea ce ii creste pretul.  

2. Diferente intre mandolina si chitara clasica

Acum ca ai aflat mai multe informatii despre mandolina, a venit timpul sa iei la cunostinta care sunt diferentele notabile dintre acest instrument muzical si chitara clasica.

  • Forma 

Pe langa faptul ca mandolinele nu sunt la fel de populare precum chitarele, acestea sunt mult mai mici si au o forma mai rotunda. Chitarele au forma mai alungita si taioasa si au gatul mult mai lung decat cel al madolinelor. In plus, mandolinele in comparatie cu chitarele au gatul mult mai subtire si sunt mai usor de utilizat.  

  • Coarde  

Daca chitara clasica se mandreste cu 6 corzi, mandolina are 8 corzi. In cazul in care la prima vedere te sperie aceasta serie mare de corzi, nu trebuie sa te temi deoarece ele sunt mai subtiri decat la chitarele clasice. In plus, sunt atat de bine stranse, incat un sir dublu de coarde se simt precum o coarda de la chitara.  

  • Curea 

Daca la o chitara normala sustii chitara cu ajutorul unei curele prinse de gat, in ceea ce priveste mandolina, ea lipseste cu desavarsire. Acest instrument muzical este atat de mic si de usor de utilizat, incat producatorii nu au simtit nevoia de a adauga un astfel de accesoriu, pentru ca poate fi tinuta cu usurinta doar in maini.  

Astfel, in cazul in care esti incepator si-ti doresti sa inveti sa canti la un instrument cu coarde, alege mandolina, pentru ca este mult mai usor de manevrat si este recomandata instrumentistilor aflati la inceput de drum. In momentul in care incepi sa folosesti cu usurinta mandolina, nu iti va fi foarte greu sa practici cantatul si pe o chitara clasica sau pe un alt instrument muzical.

In cele din urma, chiar daca mandolina nu este folosita la fel de mult precum chitara, acest lucru nu inseamna ca nu este un instrument deosebit care aduce armonie cu sunetele ei. Daca te numeri printre iubitorii de jazz, ai sanse mult mai mari s-o recunosti in timpul unui concert. 

Sursa foto: Pixabay.com 

Muzica Clasica – Beneficiile psihologice la adulți, adolescenți și copii

Este bine cunoscut faptul că muzica clasică are numeroase beneficii asupra organismului, prin efectele pozitive pe care le generează la nivel organic, mental și psihic. Pentru cei care au ascultat muzică clasică în copilărie, această activitate este una naturală, plăcută, apreciată și repetată la intervale regulate. Însă, pentru cei care nu au fost crescuți în acest spirit, sau care poate nu au avut contact prea des cu muzica clasică, poate fi mai dificil de înțeles și de consumat.

Indiferent din care categorie faci parte, nu este niciodată prea târziu să afli care sunt beneficiile psihologice ale muzicii clasice și să le folosești pentru a-ți îmbunătăți starea și dispoziția interioară!

Cuprins

1. Beneficiile psihologice ale muzicii clasice

      1.1. Beneficiile muzicii clasice pentru copii

      1.2. Beneficiile muzicii clasice pentru adolescenți

      1.3. Beneficiile muzicii clasice pentru adulți

2. Ce beneficii aduce practicarea muzicii clasice?

1. Beneficiile psihologice ale muzicii clasice

Muzica clasică este aparte nu doar pentru că a apărut înaintea genurilor muzicale de astăzi, ci pentru că are o complexitate tipică și o structură care influențează ascultătorul în mod direct și unic. Nenumărate cercetări au arătat faptul că muzica clasică are efecte pozitive asupra organismului și asupra psihicului, însă, anumite beneficii au ieșit în evidență, prin acțiunea lor asupra factorilor psihologici.

1.1. Beneficiile muzicii clasice pentru copii

Muzica clasică are numeroase efecte pozitive asupra copiilor, dar mai ales:

  • Stimulează creativitatea

Muzica clasică are un efect minunat asupra creativității. O ascultare regulată a muzicii clasice ajută creierul să își așeze ideile în ordine și să genereze noi idei creative și organizate.

  • Îmbunătățește performanța școlară și capacitatea de asimilare

Numeroase studii au demonstrat faptul că muzica clasică îmbunătățește performanța școlară a elevilor, datorită armoniilor specifice, care acționează asupra ariilor cerebrale care se ocupă cu învățarea, cu cititul, sau logica. 

  • Favorizează somnul liniștit

Muzica clasică este un bun remediu pentru stările agitate sau pentru oboseală. Lucrări ale unor compozitori precum Chopin sau Mozart, sunt extrem de utile pentru calmare și instalarea somnului.

  • Contribuie pozitiv la dezvoltarea lor personală și culturală

Dincolo de efectele concrete și beneficiile pe care le are muzica clasică asupra psihicului copiilor, un lucru este cert: muzica contribuie la dezvoltarea pe termen lung a personalității și a bagajului cultural al copiilor, iar faptul că au contact cu muzica clasică pune o piatră de temelie la care se pot întoarce oricând.

1.2. Beneficiile muzicii clasice pentru adolescenți

 Printre beneficiile extrem de utile adolescenților regăsim câteva extrem de importante:

  • Îmbunătățește funcțiile cognitive 

Funcțiile cognitive sunt esențiale în viața oricărui om, însă, în adolescență, ele capătă noi valențe și generează comportamente și procese mentale care pot avea efect pe termen lung. De aceea, este bine ca, în această perioadă, să existe astfel de modalități prin care adolescentul să se dezvolte optim, iar muzica clasică este o variantă extraordinară pentru evoluția lui.

  • Reduce anxietatea 

Adolescența este o perioadă în care anxietatea își face apariția din ce în ce mai des, fie că este cauzată de examene, teste, teama de viitor, sau de temeri și neîncrederi personale. Tocmai pentru că această perioadă este presărată cu multe schimbări și obstacole, calmul și relaxarea sunt binevenite cât mai des posibil.

  • Facilitează procesul decizional

Deseori, pentru un adolescent, luarea deciziilor reprezintă un moment de blocaj din care este greu de ieșit. Indecizia nu este un lucru negativ, este un proces natural în descoperirea propriei persoane și a propriilor valori. În adolescență acest proces este mai dificil tocmai pentru că deciziile luate în această perioadă pot avea ecou pe termen lung și sunt, așadar, mai importante. Expunerea la muzica clasică facilitează procesul decizional, tocmai prin efectul pe care aceasta îl are asupra psihicului și a proceselor cognitive.

<h3>  1.3. Beneficiile muzicii clasice pentru adulți </h3>

 În cazul adulților, muzica clasică poate să:

  • Scadă tensiunea arterială 

Cercetătorii au studiat și au demonstrat, prin analize amănunțite, faptul că muzica clasică scade tensiunea arterială și reglează fluxul sangvin. Acest lucru poate fi extrem de benefic pentru adulții care prezintă probleme cu tensiunea.

  • Reducă stresul și oboseala

Oboseala acumulată pe parcursul unor zile consecutive duce, treptat, la instalarea stresului în mediul fizic și psihic. Stresul afectează buna funcționare a organismului și îți influențează, în mod negativ, sănătatea și viața. Așadar, astfel de metode exterioare – precum muzica clasică – pot fi folosite (la sfârșitul unei zile, de exemplu) pentru a te deconecta de stresul zilei care a trecut și pentru a porni liniștit spre ziua următoare.

  • Amelioreze simptomele de depresie și anxietate

Depresia este de diferite grade și feluri, iar tratarea ei depinde, de cele mai multe ori, de gravitatea situației. Însă, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive. 

2. Ce beneficii aduce practicarea muzicii clasice?

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. În funcție de instrumentul ales, beneficiile se pot ramifica: pianul îmbunătățește ambidextria, instrumentele de suflat cresc capacitatea pulmonară, instrumentele de percuție îmbunătățesc ritmul, iar instrumentele cu coarde cresc dexteritatea. Însă, câteva beneficii sunt aplicabile în toate situațiile, indiferent de instrumentul ales:

  • Activează ambele emisfere cerebrale, creând conexiuni specifice
  • Îmbunătățește coordonarea
  • Antrenează atenția distributivă
  • Amplifică simultan acuratețea mai multor simțuri (vizual, auditiv, tactil)

Prin urmare, muzica clasică are nenumărate beneficii, indiferent dacă doar o asculți, sau reușești să o și practici. Complexitatea și frumusețea muzicii clasice sunt doar câteva motive pentru care acest gen muzical a rezistat până astăzi și rezistă, în continuare, pe marile scene ale lumii. Chiar dacă nu ai luat niciodată contact cu muzica clasică, sau nu ai fost la vreun concert al unei orchestre simfonice, poți începe oricând să te bucuri de beneficiile pe care ți le poate aduce muzica clasică!

Sursă foto: pixabay.com 

Calitatile sunetului – Tu ce stii despre muzica? Afla care sunt cele 4 caracteristici aparte!

Muzica este un sunet. Sunetul este atunci cand auzul tau percepe unde sonore. In momentul in care undele sonore lovesc timpanul, informatiile produse prin vibratia creata sunt transmise creierului prin intermediul impulsurilor nervoase.  

CUPRINS 

  1. Calitatile sunetului- Care este diferenta dintre zgomot si sunet? 
  2. Care sunt calitatile sunetului? 

1. Calitatile sunetului- Care este diferenta dintre zgomot si sunet?

Sunetul este o forma de energie care se transmite prin variatii de presiune pe care urechea umana le poate detecta. In momentul in care se canta la o chitara, spre exemplu, coardele vibrante transforma particule de aer in vibratii si genereaza unde de presiune in aer, care construiesc un sunet de calitate. Sunetul poate calatori si prin alte canale, precum apa sau otelul.  

Daca sunetul produs de o vioara este perceput de ureche in mod placut, zgomotul este un sunet nedorit, care este provocat de unde neregulate si inegale din punct de vedere al intensitatii, duratei si al inaltimii.  

Cu toate acestea, ceea ce tu poti considera a fi un zgomot, multe alte persoane il pot percepe precum un sunet. Atingerea unui creion de birou poate fi ritmica si melodioasa pentru o anumita persoana, dar, in acelasi timp, poate fi perceput precum un sunet iritant pentru altcineva.  

Desi clasificarea dintre sunet si zgomot difera in functie de ascultator, persoanele in varsta considera mult mai multe sunete  drept unde neplacute pentru ureche, deoarece auzul uman se deterioreaza treptat pe parcursul vietii, iar frecventele extrem de inalte si cele joase sunt primele care se pierd. 

2. Care sunt calitatile sunetului?

Calitatile sunetului muzical se impart in 4 mari categorii: inaltime, durata, intensitate si timbre. Citeste in continuare cateva informatii suplimentare despre fiecare!

  • Inaltime 

Ea este calitatea sunetului care ne spune daca un sunet este inalt sau scazut. Totul depinde de viteza vibratiei. Aceasta caracteristica se masoara in unitati numite hertzi (Hz), care arata numarul de vibratii produse pe secunda. Astfel: 

  • Sub 16,5 Hz sunt infrasunete 
  • Intre 16,5 Hz si 20.000 de Hz sunt sunete care pot fi auzite de catre urechea umana 
  • Peste 20.000 de Hz sunt ultrasunete 

Valoarea maxima a intensitatii sunetului care poate fi suportata de catre om se numeste prag de senzatie dureroasa.  

Prin urmare, exista doua tipuri de intensitati: 

  • Intensitate Sonora 
  • Intensitate auditiva- inaltimea suportata de simtul auditiv al omului 
  • Durata 

Aceasta este caracteristica sunetului care diferentiaza un sunet scurt de unul lung. Ea se calculeaza de la aparitia primului sunet, pana la terminarea ultimei vibratii. Durata unui sunet este reprezentata prin intermediul a mai multor simboluri, insa in mod clasic ea este prezentata sub forma unor note muzicale.  

  • Intensitate 

O alta calitate a sunetului este intensitatea. Aceasta indica diferenta dintre un sunet puternic si unul moale. Totul depinde de amplitudinea undei si de distanta dintre punctele cu cea mai mare vibratie. Se masoara in unitati de masura numite decibel (dB). 

In cazul cantatului la pian, (p) inseamna intensitate scazuta, iar (f) reprezinta dinamicitate. In momentul in care litera este dublata sau triplata, intensitatea simbolului se mareste. De exemplu, pp inseamna foarte moale, iar ppp indica o intensitate foarte, foarte scazuta.  

  • Timbru 

Unul dintre elementele de baza ale muzicii este repzentat de catre timbru. Fiecare nota produsa de un instrument muzical construieste un val complex, care contine mai mult decat o frecventa, numit timbru. Urechea si creierul uman sunt capabile sa aprecieze variatii foarte mici ale acestuia.  

Un timbru placut asociat cu sunetele de calitate produse de un instrument muzical formeaza un continut armonic.  

In cele din urma, acum ca ai aflat toate aceste informatii extrem de valoroase si importante, iti va fi mult mai usor sa apreciezi sunetele si sa faci diferenta dintre armonia lor si zgomotele produse de anumite masinarii sau lucruri. Astfel, muzica produsa de un anumit instrument muzical si reprezinta o activitate complexa si intensa, care are la baza foarte multe elemente ce formeaza un tot unitar pe care urechea umana il poate aprecia sau nu. Cert este ca in momentul in care toate elementele se impletesc in mod armonios, simtul auditiv al omului nu poate percepe decat in mod pozitiv undele sonore primite pe o anumita perioada de timp. 

Sursa foto: Unsplash.com 

Pian vs. pianină? Află care sunt diferențele dintre ele și cum să alegi ce ți se potrivește

Fie că ești un muzician profesionist sau un muzician la început de drum, când vine vorba de alegerea unui instrument, informațiile amănunțite sunt necesare. Pentru cei pasionați de pian, este bine de știut că pianele se clasifică în mai multe categorii, iar caracteristicile pot fi diferite de la un tip la altul. Mai ales pentru cineva care nu are experiență în acest domeniu, alegerea unui pian potrivit poate reprezenta o provocare.

În acest articol vei afla care sunt diferențele dintre un pian și o pianină, dar și diferența dintre pianele acustice (sau clasice) și cele digitale (sau electrice)!

Cuprins

1. Pianele acustice – Diferența dintre pian și pianină

1.1. Pianul

1.2. Pianina

2. Pianele sau pianinele digitale

3. Listă de criterii pe baza cărora poți alege pianul potrivit

1. Pianele acustice – Diferența dintre pian și pianină

Pianul acustic este pianul clasic, apărut cu mult înaintea celor digitale contemporane. El produce sunetul prin acțiunea ciocănelelor asupra coardelor, iar capacitatea sa de rezonanță este mai mare decât în cazul celor digitale, fiindcă mecanica și materialul său favorizează acest lucru.

Pianul acustic se împarte, la rândul lui, în două categorii: pianul cu coadă (pianul de concert) și pianina.

1.1. Pianul

Denumirea de pian este una generală, însă ea se referă, cu precădere, la pianele de concert (cele cu coadă). Pianul cu coadă este cel folosit în marile săli de concert, de către muzicienii profesioniști și se caracterizează printr-un aspect alungit, coarde dispuse pe orizontală, și 3 pedale specifice (Shift, Sostenuto și Sustain). Însă, caracteristica principală pe care trebuie să o cercetezi în momentul achiziționării unui pian, este sunetul.

În cazul pianului, datorită formei sale și modului în care sunt dispuse coardele (pe orizontală), calitatea sonoră este mult mai diversă și mai bogată. Mai ales pentru profesioniști, acest lucru este foarte important, pentru a putea crea nuanțe și subtilități sonore. Sunetul este mult mai bun decât în cazul unei pianine, iar dispunerea coardelor pe orizontală oferă o susținere mai bună în cazul notelor care trebuie repetate rapid.

Avantaje:

  • Sunet mai bun
  • Recomandat pentru cei care vor să studieze intensiv sau profesionist
  • 3 pedale specifice
  • Expresivitate muzicală mai bogată
  • Nu necesită energie electrică

Dezavantaje:

  • Ocupă mult spațiu
  • Necesită depozitare într-un mediu optim (fără umezeală)
  • Necesită acordaj profesionist
  • Prețul este mai ridicat decât în cazul pianinelor acustice sau al pianelor digitale
  • Este dificil de manevrat și de mutat

1.2. Pianina

Pianina acustică este similară pianului, prin mecanica acțiunii ciocănelelor asupra coardelor și prin existența cutiei de rezonanță, dar și prin existența pedalelor. Însă, din punct de vedere mecanic, ceea ce deosebește pianina de pianul de concert este modul de așezare a coardelor – pe verticală – fapt care influențează reactivitatea sunetul la notele repetitive.

Totuși, o diferență majoră și avantajoasă este volumul și mărimea instrumentului. Dacă în cazul pianului cu coadă este necesar un loc considerabil de depozitare, în cazul pianinei este necesar un loc mai mic.

Avantaje:

  • Necesită un spațiu de depozitare mai mic
  • Forma este optimă pentru depozitarea lângă un perete
  • Preț mai mic decât în cazul pianului de concert
  • Este mai mic ca dimensiuni

Dezavantaje:

  • Expresivitate muzicală mai scăzută (din cauza nivelului de receptivitate la note repetitive rapide)
  • Necesită acordaj profesionist
  • Necesită depozitare într-un mediu optim (fără umezeală)

2. Pianele sau pianinele digitale

În cazul pianelor sau pianinelor digitale, clasificările și denumirile diferă de la caz la caz, însă factorul principal este faptul că pianele digitale  sunt alimentate electric. Ele sunt perfecte pentru cei aflați la început de drum, care vor să învețe. Acestea diferă în funcție de calitate și preț, dar variantele sunt numeroase, așa că ai de unde alege.

Chiar dacă, din punctul de vedere al calității sunetului, nu concurează cu cele acustice, avantajele sunt multiple:

  • Dimensiunile lor sunt mai mici
  • Există posibilitatea achiziționării unor diferite accesorii care îmbunătățesc experiența muzicală
  • Unele pot fi conectate la laptop sau computer
  • Pot fi conectate la căști, pentru a nu-i deranja pe cei din jur
  • Nu necesită acordaj profesionist
  • Prețul este accesibil
  • Unele piane digitale au o serie de sunete, ritmuri și instrumente pe care le poți folosi

Dezavantajele, în schimb, ar fi:

  • Faptul că sunetul nu este autentic (nu este produs mecanic, ci redat electronic)
  • Nu pot funcționa fără curent electric
  • Nu au aceeași sensibilitate a nuanțelor muzicale

3. Listă de criterii pe baza cărora poți alege pianul potrivit

În alegerea instrumentului potrivit este necesară o listă de criterii pe care o poți urmări pentru a lua cea mai bună decizie. Pe baza lor, poți afla diferențele dintre instrumente și caracteristicile lor, în funcție de:

  • Dimensiuni
  • Nivelul de performanță
  • Sunet
  • Fiabilitate
  • Preț
  • Greutatea clapelor
  • Numărul clapelor
  • Scop
  • Acuratețe
  • Genul muzical practicat
  • Costurile ulterioare de întreținere

Așadar, pianele și pianinele acustice sunt diferite și, la rândul lor, diferă de cele digitale printr-o serie de caracteristici importante de care trebuie să ții cont când alegi pianul potrivit. Paleta de variante este largă și este imposibil să nu găsești ceva care să îți placă și care să servească perfect scopului tău. Trebuie să alegi ce este cel mai important pentru tine, să analizezi caracteristicile pianului pe care ți-l dorești și să decizi dacă ți se potrivește.

Sursă foto: pixabay.com