Corzile chitarei: Răspunsuri la întrebările pe care fiecare începător și le pune

Corzile chitarei: Răspunsuri la întrebările pe care fiecare începător și le pune

Chitara este un instrument foarte atractiv, mai ales pentru tineri. Pune o chitară în mâinile unui băiat și o mare de fete se va aduna în jurul lui. Nu e de mirare că și tu îți dorești să stăpânești arta de a cânta la acest instrument. Totuși, aspectul la care majoritatea începătorilor sunt codași este unul dintre cele mai importante componente ale instrumentului: corzile. Află în continuare răspunsuri la întrebările pe care cel mai probabil ți le-ai pus despre acestea. 

Cuprins

1. Corzile chitarei: cum se produce sunetul?

2. Câte corzi are o chitară?

3. Ce denumire au corzile de la chitară?

4. Din ce sunt făcute corzile de chitară?

<h2>1. Corzile chitarei: cum se produce sunetul? </h2>

Dacă nu ți-a plăcut fizica la școală, ține-te bine, pentru că sunetul produs de corzile chitarei are multe de-a face cu această disciplină. Acest instrument nu ar fi bun de nimic fără corzile sale, deoarece nu ar putea produce unde sonore. Atunci când cânți, moleculele de aer din jur imită acea mișcare vibratorie. Această deplasare de tip înainte-înapoi, creează o presiune care propagă sunetul în afara sursei sale. 

Totuși, doar vibrația corzilor nu produce un sunet suficient de puternic. O singură coardă acționează asupra aerului prea puțin pentru a obține un volum mare. În schimb, când aceste componente sunt așezate deasupra unei cutii de lemn (corpul chitarei), mai multe molecule de aer sunt acționate, determinând chitara să vibreze la aceeași frecvență cu corzile. Astfel, se obține rezonanța care produce un sunet cu un volum mai mare. 

<h2>2. Câte corzi are o chitară? </h2>

Răspunsul nu este chiar atât de simplu. De multe ori acesta începe cu: depinde. Tipuri diferite de chitară pot avea un număr diferit de corzi, după cum urmează:

  • Șase corzi: La chitara acustică și cea clasică se găsesc, mai mereu, 6 corzi. Aceasta este cea mai întâlnită variantă de pe piață și cea mai potrivită pentru începători. Dacă înveți să cânți la o chitară cu 6 corzi, ai baza pentru a interpreta muzică mai ușor și la variante alternative.
  • Douăsprezece corzi: Există și modele care au un număr dublu de corzi. Acestea sunt foarte potrivite pentru genurile muzicale folk și country, deoarece sunetul rezultat este mai plin, armonica fiind mai bogată. Corzile sunt așezate în șiruri de câte două, rezultând 6 rânduri duble. 
  • Șapte și opt corzi: Chitara „țigănească” sau ”rusească” a fost scoasă pe piață de brandul Ibanez, un producător foarte apreciat și în prezent. Componentele adiționale produc sunete mai puternice. De aceea, șapte corzi sunt des întâlnite și la chitarele electrice, folosite pentru a aborda genuri muzicale energice precum rock-ul. 
  • Patru și cinci corzi: Dacă întâlnești o astfel de chitară, trebuie să știi că este vorba despre una bass. Distanța dintre aceste corzi este mai mare, obținându-se, astfel, un sunet grav. 

McMusic recomandă:


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/ibanez-iegs6-super-light-set-corzi-chitara-electrica.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/dunlop-den0942-set-corzi-chitara-electrica.html

Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/cleartone-electric-10-46-set-corzi-chitara-electrica-2.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/ibanez-iegs61-regular-light-corzi-chitara-electrica.html


Detalii și preț aici: https://www.mcmusic.ro/chitara-electrica/daddario-exl110-corzi-chitara-electrica.html

<h2>3. Ce denumire au corzile de la chitară? </h2> 

Faptul de a cunoaște și de a reține atât denumirea, cât și ordinea corzilor chitarei, este esențial pentru a învăța să cânți bine la acest instrument. 

Denumirea lor este direct legată de notele muzicale pe care le redau atunci când sunt acordate corect. 

Ceea ce majoritatea dintre începători nu știu este faptul că există două modalități de reprezentare scrisă și vorbită a notelor muzicale. Prima este cea cu care suntem obișnuiți de la școală: Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si. A doua reprezentare, în ordine corespondentă, este: C, D, E, F, G, A, B. 

Corzile chitarei standard, în număr de 6, au următoarele denumiri: E, A, D, G, B, E. Aceasta este și ordinea pe care trebuie să o reții atunci când înveți să cânți la acest instrument. Englezii au venit cu tot felul de propoziții care te ajută să reții mai ușor ordinea corectă. Două dintre acestea sunt: „Every Boy Gets Dinner At Eight” sau, în ordinea inversă, „Eat All Day Get Big Easy”. 

<h2>4. Din ce sunt făcute corzile de chitară? </h2>

Materialul din care sunt realizate corzile chitarei diferă destul de mult în funcție de tipul de acestui intrument care te interesează. Trebuie să știi că materialul influențează foarte mult, atât ușurința cu care cânți la acest instrument, cât și sunetul care rezultă. Alegerea va trebui să o faci în funcție de stilul muzical care te atrage cel mai mult. 

  • Chitara electrică

Corzile pentru chitara electrică pot fi făcute din oțel nichelat, nichel sau inox. Mai rar, poți găsi și unele fabricate din titan, cobalt, crom sau cupru. 

  • Chitara acustică

Cele mai populare variante ale corzilor pentru chitara acustică sunt cele din alamă (20% zinc, 80% cupru). Alte materiale populare sunt: bronz fosforat, mătase și oțel. 

  • Chitară clasică

Corzile pentru chitara clasică sunt fabricate, cel mai adesea, din nailon. Mai există opțiuni din cupru îmbrăcat în argint sau alamă. 

Acum că ai aflat răspunsul la câteva întrebări legate de corzile chitarei, ești gata să te apuci să exersezi cât mai multe piese sau, de ce nu, compoziții proprii la acest instrument. Mult succes!

Sursa foto: shuttestock.com, pexels.com

Leave a Reply