Cuprins
Fie că este vorba despre muzică bisericească ortodoxă sau muzică bisericească bizantină, acest tip de muzică, inspirat din religie, îşi are istoria în fiecare tip de credinţă şi există de mii şi mii de ani. Poţi asculta muzica bisericească la slujbe, evenimente religioase şi chiar şi pe Internet sau pe aplicaţiile de streaming.
De asemenea, dacă îţi place să cânţi, fie vocal, fie la instrumente cu clape, chitară ori instrumente de suflat, poţi chiar să creezi sau să interpretezi muzică religioasă. Dacă îţi doreşti să descoperi mai multe informaţii despre muzica religioasă, am pregătit pentru tine un articol ce cuprinde semnificaţiile sale şi motivele pentru care să o asculţi sau să o interpretezi.
1. Despre muzica religioasă: semnificaţii
Muzica religioasă îşi găseşte semnificaţia în funcţie de credinţa căreia îi aparţine. Spre exemplu, muzica bisericească ortodoxă poate cuprinde rugăciuni, psalmi, cuvântări din Biblie, dar şi cântece cu un mesaj inspirat de credinţele creştine. Acelaşi lucru se aplică şi pentru muzica religioasă catolică, budistă sau ce ţine de alte credinţe. În general, muzica bisericească îndeamnă către rugăciune şi către virtuţi religioase, cum ar fi smerenia, bunătatea, modestia sau generozitatea. De asemenea, există şi cântări ce îl slăvesc pe Dumnezeu şi sunt o mulţumire adusă bunătăţii sale.
Muzica bisericească poate avea diverse teme, nu numai legate de virtuţi sau rugăciuni, ci poate fi adresată unor sfinţi sau închinată unor momente importante religioase. Există şi muzică bisericească special dedicată sărbătorilor. Spre exemplu, în credinţa ortodoxă, există cântări speciale de Înviere sau de Crăciun.
2. Muzica bisericească: de ce să o asculţi sau să o interpretezi
Muzica religioasă nu se adresează numai credincioşilor practicanţi. Ea poate fi atât ascultată, cât şi interpretată de oricine îşi doreşte. De asemenea, fiecare persoană poate alege să asculte muzică bisericească care se potriveşte cu credinţele şi religia sa. Iată câteva motive pentru care să asculţi sau să interpretezi muzică religioasă:
- Are la baza valori pozitive. Muzica religioasă, spre deosebire de alte tipuri de muzică, are întotdeauna la bază valori pozitive. Ea vorbeşte despre virtuţi, cum ar fi bunătatea, generozitatea, iubirea sau mila şi are mereu o morală înţeleaptă. Deşi alte tipuri de muzică, precum cea uşoară, rap, pop, rock sau punk sunt şi ele speciale şi au mesaje inspiraționale, acestea nu transmit întotdeauna învăţături pozitive şi liniştitoare.
- Îţi poate transmite o stare de bine. Muzica religioasă este relaxantă, liniştitoare, şi îţi poate transmite cu adevărat o stare de bine. Fie că este vorba de piese cântate vocal sau la instrumente cum ar fi viori, contrabas, flaut sau clarinete, această muzică are o vibraţie specială ce te poate ajuta să te simţi mai bine în doar câteva minute. Nu contează dacă o asculţi sau o interpretezi, muzica bisericească are această calitate de a te încărca cu energie pozitivă şi de a te linişti.
- Te poate ajuta să înveţi lucruri noi. Multe dintre cântecele bisericeşti au povești inspirate din Biblie în spate sau spun poveşti cu o morală pozitivă. Astfel, muzica religioasă te poate ajuta să înveţi lucruri noi, atât despre religie, cât şi despre alte aspecte din viaţă, precum generozitatea, iubirea sau recunoştinţa.
- Te poate încuraja să devii un om mai bun. Muzica religioasă te poate încuraja să devii un om mai bun prin mesajele pozitive şi încărcate de valori şi lucruri frumoase pe care le transmite. Muzica bisericească vorbeşte despre iubire, iertare, smerenie, grijă pentru aproape sau despre mulţumire, iar toate aceste mesaje speciale te pot încuraja să devii o persoană mai bună şi să îţi îndrepţi atenţia către lucrurile care contează cu adevărat.
Muzica bisericească îşi are originea în credinţa fiecărui om şi a fiecărui popor, de aceea ea poate să difere de la o religie la alta. Totuşi, ea se caracterizează în general prin tonuri liniştitoare, ce mângâie sufletul, dar şi prin mesaje pozitive, energie frumoasă şi vibraţie înaltă. Indiferent de credinţa pe care o ai, poţi include muzica religioasă în viaţa ta, fie că o asculţi sau o interpretezi, aceasta îţi va aduce linişte, stare de bine, dar şi idei pline de învăţături şi morală pozitivă.
Sursa foto: Pexels.com
Leave a Reply