Componentele chitarei – Învață tot ce trebuie să știi despre acest instrument pentru a reuși!

Chitara este un instrument muzical cu strune ciupite, folosit în numeroase genuri muzicale, la care se poate cânta apelând la proprietatea acustică a corpului său sau la un amplificator ce crește în intensitate semnalul, în funcție de preferințele muzicianului. Înainte de a începe să cânți la chitară, este esențial să studiezi foarte bine componentele acestui instrument pentru a înțelege perfect despre ce este vorba și cum poți să faci o coardă să vibreze, cum să amplifici sunetul produs de aceasta. În articolul de mai jos vei afla diferite informații utile despre componentele chitarei tale, ținând cont de genul muzical pe care te-ai decis să-l abordezi.

Cuprins:

1. Chitara clasică, acustică și electrică – componentele sale

1.1. Componentele chitarei acustice

1.2. Componentele chitarei electrice

1.3. Componentele chitarei clasice

2. Componentele chitarei, elemente esențiale pentru tipul de muzică preferat

1. Chitara clasică, acustică și electrică – componentele sale

Orice începător în studierea acestui instrument trebuie să cunoască faptul că există trei tipuri de chitară care diferă prin formă, tipul de corzi folosit și după sunetul pe care acestea îl scot:

  • clasică – are un corp mult mai mic decât celelalte, griful este mai lat, iar corzile sunt confecționate din nylon și din mătase;
  • acustică – folosește corzi metalice acustice;
  • electrică – iese în evidență datorită sunetului modificat cu ajutorul unui sistem de efecte.

Înainte de a începe să studieze chitara, viitorul muzician trebuie neapărat să înțeleagă ce reprezintă acest instrument, din ce este compus el și cum va reuși într-un final să-i învețe tainele. Este important, de asemenea, să ia lecții de chitară de la un profesor priceput și nu să se axeze doar pe studiul individual pentru că nu va avea rezultatele scontate. 

1.1. Componentele chitarei acustice

Chitara acustică este un instrument care are șase corzi și care amplifică sunetul produs de ciupirea acestora cu ajutorul cutiei de rezonanță fabricată, de regulă, din lemn. Sunetul poate fi amplificat prin intermediul unor doze (piezo sau magnetice) și al microfoanelor. 

Ea cuprinde următoarele componente:

  • capul chitarei;
  • cheițe de acordaj;
  • prăguș – fabricat din os, plastic, metal, lemn sau grafit;
  • tasta sau fret;
  • tijă de susținere;
  • marcaje;
  • gât;
  • butuc;
  • corp;
  • cordar;
  • placă de protecție;
  • spate;
  • tablă de rezonanță;
  • căluș;
  • corzi;
  • rozetă;
  • tastieră (grif), care ar trebui să fie confecționată din lemn de trandafir sau de abanos.

1.2. Componentele chitarei electrice

Chitara electrică este un instrument care presupune existența a 6, 7 sau 8 corzi. Sunetul este amplificat prin intermediul dozei electromagnetice care preia vibrațiile corzilor și le transformă în unde electromagnetice, care devin unde sonore cu ajutorul unui amplificator audio-electric. Sunetele sunt redate de o boxă sau de un difuzor.

Acest tip de chitară este folosit în genuri de muzică, precum:

  • rock;
  • metal;
  • blues etc.

Componentele chitarei electrice sunt aceleași ca în cazul chitarei acustice, la care se adaugă anumite echipamente electronice. Ele ajută la redarea sunetului, la amplificarea sa și la adăugarea diferitelor efecte, contribuind la obținerea unui sunet diferit față de alte tipuri de chitară.

1.3. Componentele chitarei clasice

Chitara clasică este un instrument echipat cu șase corzi. Sunetul se amplifică cu ajutorul cutiei de rezonanță. Părțile componente ale acestui gen de chitară sunt asemănătoare cu cele ale chitarei acustice, cu mici modificări. 

  • nu au tije de susținere;
  • nu au marcaje pe taste, ci deasupra lor;
  • corzile sunt din nylon, nu sunt metalice. 

Ciupirea corzilor se realizează cu ajutorul degetelor sau unghiilor. 

2. Componentele chitarei, elemente esențiale pentru tipul de muzică preferat

Muzica pe care vrei să o cânți trebuie să te îndemne să alegi un anumit gen de chitară, acest lucru fiind extrem de important.

  • Muzica clasică poate fi cântată cu ajutorul unei chitare clasice. Aceasta este recomandarea specialiștilor pentru că sunetul ei este mai grav, fiind potrivit pentru acest gen;
  • În muzica folk sau country se utilizează mai puțin chitara clasică, ea necesitând anumite modificări, care i-ar pune sănătatea fizică în pericol. Din acest motiv, ar fi mai potrivit să cânți cu ajutorul chitarei acustice, un instrument care are griful mai subțire și garda corzilor mai joasă, ceea ce nu ridică nici o dificultate în executarea acordurilor;
  • În muzica contemporană se utilizează foarte des chitara electrică deoarece poate fi conectată la un procesor și în acest fel i se poate modifica sunetul. Pentru a reuși să cânți la acest instrument, trebuie neapărat să ai chitară, cub și un set de pedale de procesare sau un multi-procesor. 

În concluzie, pentru a învăța cu adevărat să cânți la chitară, trebuie să cunoști în profunzime fiecare detaliu al instrumentului tău. Informațiile prezentate aici nu pot decât să vină în completarea eforturilor de a deprinde cântatul la chitară deoarece teoria îmbinată cu practica muzicală poate transforma un amator într-un adevărat profesionist! 

surse foto:

shutterstock.com

Orchestra simfonică și instrumentele ei – Informații utile și răspunsuri la cele mai des puse întrebări

Mulți oameni merg la diferite concerte simfonice, dar nu cunosc multe lucruri legate despre acest domeniu. Muzica simfonică rămâne o experiență unică pentru fiecare ascultător, hrănind simțurile, dezvoltând și îmbogățind spiritual. Nu degeaba se spune că acest gen muzical nu este pentru orice ureche! Cel care se îndrăgostește de muzica simfonică va rămâne pentru totdeauna un pasionat și va încerca să afle răspunsuri la o mulțime de întrebări. 

În articolul de mai jos vei descoperi câteva informații utile, dar și lucruri mai puțin știute despre orchestra simfonică și instrumentele sale muzicale. Muzica clasică este metoda perfectă dacă vrei să evadezi din cotidian și să te relaxezi fantastic, chiar și în intimitatea locuinței.

Cuprins:

1. Orchestra simfonică 

  • Termenul de orchestră simfonică
  • Scurt istoric al apariției orchestrei simfonice

2. Instrumentele muzicale din orchestra simfonică

1. Orchestra simfonică

Muzica reprezintă un limbaj universal, care reușește atât de frumos să aducă oamenii împreună, să-i bucure și să umple sufletele de pozitivism și armonie. Genul clasic sensibilizează, descoperă emoții, regăsește respectul și bunul gust în fiecare om. Orchestra simfonică poate fi privită ca un magician, care cu ajutorul instrumentelor sale poate să transforme viața și să o facă mai frumoasă și mai bogată. 

Deși a fost considerată multă vreme dedicată exclusiv elitelor, în ziua de astăzi este văzută ca un artefact ce reușește să rezoneze din ce în ce mai bine cu orice persoană, chiar și cu una care nu are studii muzicale în acest sens.

  • Termenul de orchestră simfonică

Acest termen provine din limba greacă, dar nu are aceeași semnificație. Practic, pe vremea aceea reprezenta spațiul semi-circular, situat între scenă și spectatori, acolo unde evolua corul. În lumea romană, orchestra s-a transformat într-un spațiu dedicat doar spectatorilor de vază.

Cu timpul, grupul de muzicieni a început să concerteze în spatele unei cortine sau al unui decor și doar din secolul al XVII-lea orchestra a devenit ansamblul compus din instrumente din diferite familii. 

  • Scurt istoric al apariției orchestrei simfonice

Orchestra simfonică reprezintă un ansamblu muzical instrumental de mari dimensiuni, care a apărut în secolele XVII-XVIII în vestul Europei și care s-a răspândit în restul lumii destul de repede. Se pare că începuturile ei datează din anul 1600, de la Viena, capitala Austriei, și că inițial nu cuprindea decât instrumentele cu arcuș și un clavecin. Din acest moment, instrumentele muzicale ale orchestrei simfonice s-au înmulțit în mod spectaculos pentru a reuși să creeze muzică de mare calitate.

Orchestra era, la început, de mici dimensiuni, apoi a devenit tot mai mare. Astăzi, este clasificată în două categorii, în funcție de numărul de muzicieni. Orchestra de cameră are 50 sau mai puțini muzicieni, iar orchestra simfonică, ori filarmonică, 70 sau chiar 100 de oameni, ținându-se cont de lucrarea cântată. 

<h2>2. Instrumentele muzicale din orchestra simfonică</h2>

Pentru cei interesați să cunoască astfel de amănunte interesante sau pentru cei care își doresc să dirijeze, este bine de știut faptul că orchestra simfonică este formată dintr-un ansamblu de instrumente care cuprinde:

  • grupuri de instrumente cu coarde și arcuș: vioară, violă, violoncel, contrabas;
  • instrumentele de suflat din lemn: piculină, flaut, oboi, corn englez, clarinet, clarinet bas, fagot, contra fagot;
  • instrumente cu coarde ciupite: chitară, clapă, clavecin;
  • instrumente cu coarde lovite: pian (pianină);
  • instrumentele de percuție: trianglu, tobă mică, tobă mare, gong, talgere, castaniete, cinele, timpani, celesta, xilofon, clopote, vibrafon, marimbafon;
  • instrumentele aerofone: orga mare.

Dirijorul este considerat cel mai important membru al orchestrei, pe locul secund fiind concertmaestrul, cel care îi conduce pe violoniști și pe ceilalți instrumentiști ai orchestrei. Urmează șefii de partide ai tuturor grupurilor de instrumente, care își supraveghează propriii membri. Repertoriul muzical al unei orchestre este vast, putând aborda genuri diferite:

  • simfonii;
  • concerte;
  • uverturi;
  • balete;
  • opere;
  • muzică de film;
  • muzică ușoară.

Poziționarea instrumentelor muzicale într-o orchestră se realizează în felul următor:

  • se ține cont de poziția dirijorului;
  • în fața acestuia se vor situa instrumentele cu coarde, pe rânduri, de la stânga la dreapta;
  • urmează instrumentele de suflat, apoi cele de percuție (se folosesc în număr mai redus deoarece au o sonoritate mult mai puternică decât cele cu coarde).

În concluzie, orchestra simfonică reprezintă un ansamblu de instrumente diverse, care reușesc atât de bine să stârnească imaginația oamenilor sensibili la magia muzicii clasice și nu numai. 

surse foto:

unsplash.com

shutterstock.com

Tipuri de tobe – Descoperă care ți se potrivește!

Mulți oameni sunt fascinați de bateristul care izbește cu strășnicie tobele din fața sa și au impresia că nu este deloc greu să facă și ei același lucru. Specialiștii sunt de părere, însă, că toba este un instrument muzical la fel de greu ca oricare altul și că este nevoie de ore în șir de studiu ca persoana în cauză să reușească să pătrundă tainele ei. Totuși, lecțiile individuale nu sunt suficiente, așa că un profesor devine absolut necesar pentru perfecționare. 

În articolul de mai jos se pot găsi ușor diferite informații despre tipurile de tobe existente, în așa fel încât învățăcelul să poată identifica rapid produsul de care are nevoie pentru a începe cât mai curând aventura descifrării modului de a cânta la tobe.

Cuprins:

1. Toba muzicală – informații interesante și utile pentru un începător 

1.1. Istoria tobelor

1.2.Tipuri de tobe

2. Cum alegi instrumentul potrivit din numeroasele tipuri de tobe muzicale

1. Toba muzicală – informații interesante și utile pentru un începător

Cine își dorește să înceapă studiul tobei muzicale ar trebui să știe de la început că acest instrument este unul destul de complex, iar drumul către performanță va fi greu și anevoios, mai ales dacă nu este însoțit de ambiție și determinare. Orice profesor de muzică poate să spună cu mâna pe inimă acest lucru. 

1.1. Istoria tobelor

Toba a apărut din cele mai vechi timpuri ale umanității, fiind utilizată atât cu ocazia sărbătorilor, cât și în perioadele de război, de diferite triburi. Din acest motiv, poate fi considerat unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale utilizate de om, dacă nu chiar cel mai vechi dintre toate. Design-ul său de bază a rămas neschimbat de mii de ani, în ciuda unor schimbări moderne date de materialul din care este confecționat. 

Practic, toba presupune existența unei membrane întinse peste o carcasă, cu rolul de cutie de rezonanță. Ea a apărut în Preistorie, dovada fiind pe pereții unor peșteri din America de Sud, unde au fost observate diferite urme ce atestă folosirea ei în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Datând din Antichitate, în regiunea Mesopotamiei antice, au fost descoperite tobe cilindrice, utilizate în urmă cu 5000 de ani. 

Evident că la început ele nu erau folosite pentru muzică, ci pentru a semnaliza diferite mesaje de la un grup la altul. Aceste tipuri de tobe nu se acordau, înălțimea sunetelor neputând fi modificată, la fel cum se întâmplă în cazul instrumentelor moderne. 

<h3>1.2.Tipuri de tobe</h3>

Tobele din vechime nu mai sunt utilizate frecvent în ziua de astăzi, fiind preferate cele care pot fi acordate, însă pot exista și unele care sunt folosite în muzica tradițională (buhaiul este un exemplu în acest sens). Cei mai mulți preferă să utilizeze astăzi tobele moderne pentru a cânta muzică rock și abia așteaptă să-și achiziționeze un set și accesoriile aferente pentru a se relaxa în garajul casei cu ajutorul acestei ocupații inedite. 

Se pune întrebarea: Ce fel de tobe ar putea să-și cumpere un amator? Există diferite tipuri de tobe muzicale moderne, așa că este important ca înainte de a alege una dintre ele, un cumpărător să știe exact despre ce e vorba. 

  • percuțiile manuale africane (bongo, conga);
  • tobele asiatice;
  • toba mare;
  • toba mică;
  • tom-tom-urile;
  • timpanele.

Un set uzual de tobe este compus din următoarele elemente:

  • toba bas (tambur) are cel mai grav sunet din întregul set;
  • toba Snare, asigură ritmul de bază;
  • tom-tom-urile sau tobele de trecere;
  • Floor tom;
  • setul de cinele.

2. Cum alegi instrumentul potrivit din numeroasele tipuri de tobe muzicale

Toate tobele există în mărimi diferite și sunt confecționate din diferite materiale. Un începător trebuie să aibă, însă, măcar baza unui set de tobe până când ajunge să învețe cum trebuie să le folosească. Pentru a reuși acest lucru, el trebuie să cumpere tobe, dar și numeroase alte accesorii utile unui toboșar (căști și dopuri pentru urechi, huse protectoare și covorașe folosite sub tobe, tunere pentru percuție etc):

  • cinelul;
  • toba bas;
  • hi-hat chimval;
  • trepiede;
  • pedale pentru toba bas.

Este important să nu fie uitate nici ideile de training pentru toboșarii care vor să exerseze cu metronomul sau cu padelele speciale de antrenament. În mediul online se găsesc numeroase tipuri de tobe muzicale, dar și de accesorii pentru acestea, realizate de producători renumiți în domeniu, care pot fi de folos atât pentru a învăța instrumentul, cât și pentru cei care sunt profesioniști și care doresc să demonstreze cât de buni sunt, concertând alături de colegii lor dintr-o formație muzicală. 

În concluzie, cine dorește să învețe să cânte la tobe poate să facă acest lucru fără probleme dacă are un set de tobe bun, un profesor priceput, multă răbdare, dacă are din naștere simț ritmic și studiază individual permanent, pentru a se autodepăși constant. 

surse foto:

shutterstock.com

unsplash.com

Clasificarea instrumentelor muzicale – denumiri și tipuri

Clasificarea instrumentelor muzicale – denumiri și tipuri

Te-ai întrebat vreodată ce rol are un instrument într-o orchestră? Sau ce diferențiază timbrul dintre un clarinet și un oboi? Clasificarea instrumentelor muzicale nu se face doar după denumiri, ci în spate stă un sistem foarte elaborat. Sistemul Sachs-Hornbostel (sau sistemul H-S) este o metodă globală de clasificare a instrumentelor muzicale acustice. A fost dezvoltat în 1914 de doi muzicologi europeni, în ciuda propriilor temeri că un astfel de sistem sistematic era aproape imposibil. 

Curt Sachs (1881–1959) a fost un muzicolog german cunoscut pentru studiul său extins și expertiza în istoria instrumentelor muzicale. Sachs a lucrat alături de Erich Moritz von Hornbostel (1877–1935), un muzicolog austriac și expert în istoria muzicii non-europene. Colaborarea lor a dus la un cadru conceptual bazat pe modul în care instrumentele muzicale produc sunet: locația vibrației create.

Mai jos, am pregătit o clasificare a instrumentelor muzicale folosită la nivel mondial, de la tipul de vibrație, la denumiri și diferențe principale.

Cuprins

1. Despre tipurile de instrumente muzicale – introducere

1.1. Clasificarea instrumentelor muzicale – denumirile instrumentelor

2. Tipuri de instrumente 

    2.1. Instrumente cu coardă

            2.2. Instrumente cu clape

            2.3. Instrumente de suflat 

2.4. Percuția – Tipuri de tobe

Instrumentele muzicale pot fi clasificate de către sistemul orchestral occidental în percuție, corzi și suflătoare din alamă și lemn; dar sistemul S-H permite clasificarea instrumentelor non-occidentale. Peste 100 de ani de la dezvoltarea sa, sistemul S-H este încă utilizat în majoritatea muzeelor ​​și în proiectele de inventar de amploare. Limitările metodei au fost recunoscute de Sachs și Hornbostel: există multe instrumente care au surse de vibrații multiple în momente diferite în timpul unui concert, ceea ce le face dificil de clasificat.

1. Despre tipurile de instrumente muzicale – introducere

Instrumentele au fost clasificate în diferite moduri, dintre care unele se contrazic. Chinezii le împart în funcție de materialul din care sunt fabricate – cum ar fi, de exemplu, piatră, lemn și metal. Scribii din lumea greco-romană au distins trei tipuri principale de instrumente: suflătoare, coarde și percuție. Această clasificare a fost păstrată în Evul Mediu și a persistat câteva secole: este cea preferată de unii scriitori, cu adăugarea de instrumente electronice, din zilele noastre. Alți specialiști, din secolul al XVI-lea, au exclus anumite instrumente din această clasificare. Spre exemplu, teoreticianul muzical Lodovico Zacconi a mers până în stadiul de a scoate de pe listă toate instrumentele de percuție și a înființat o diviziune de patru ori a sa proprie – vânt, cheie, înclinat și smuls.

Hindușii au acceptat o clasificare diferită de patru ori cel puțin încă din secolul I î.Hr.: au recunoscut instrumentele cu coarde, instrumentele de suflat, instrumentele de percuție din lemn sau metal și instrumentele de percuție cu capete de piele (adică tobe). Această clasificare antică – bazată pe sunetul producător de materiale – a fost adoptată de constructorul de instrumente și acustician belgian Victor-Charles Mahillon, care și-a numit cele patru clase:

  • Autofoane principale sau instrumente dintr-un material sonor care vibrează pentru a produce sunet (de exemplu – clopote, zornăitoare); 
  • Membranofone, în care o piele întinsă este provocată să vibreze (de exemplu, tobe); 
  • Aerofone, în care sunetul este produs de o coloană vibrantă de aer (instrumente de vânt); 
  • Cordofone sau instrumente cu coarde. 

În studiile lor extrem de influente asupra instrumentelor muzicale, muzicologul austriac Erich von Hornbostel și colegul său german Curt Sachs au acceptat și extins divizia de bază a lui Mahillon, creând clasificarea folosită acum în majoritatea studiilor sistematice ale instrumentelor. Denumirea idiofonilor a fost înlocuită cu autofoane și fiecare clasă a fost împărțită în conformitate cu o metodă similară celei utilizate de botanici. Ulterior, a fost adăugată o clasă a cincea, electrofoane, în care vibrațiile sunt produse prin circuite electrice oscilante.

1.1. Clasificarea instrumentelor muzicale – denumirile instrumentelor

Multe instrumente pot fi clasificate folosind mai multe sisteme de producție de tonuri și, prin urmare, pot apărea în mod rezonabil în mai multe subcategorii. Contrabasul, de exemplu, este considerat de obicei un cordofon ale cărui coarde pot fi înclinate sau ciupite; uneori, însă, corpul instrumentului este bătut sau lovit, plasând contrabasul printre idiofone. Tamburul este un membranofon în măsura în care are un cap de piele care este lovit; dar, dacă este zguduit doar astfel încât să se sune, ar trebui clasat drept idiofon, căci în această operație membrana de piele este irelevantă. 

Trebuie înțeles că sistemul Sachs-Hornbostel a fost creat în scopul de a aduce ordine în colecțiile masive de instrumente muzicale din muzeele etnografice. Este direct analog cu diferitele sisteme de clasificare a cărților din biblioteci și, la fel ca acestea, este arbitrar. Muzicienii înșiși se gândesc în general la instrumente în ceea ce privește caracteristicile lor tehnologice și metoda de joc. Prin urmare, este logic să grupeze instrumentele cu tastatură împreună, ignorând faptul că în sistemul Sachs-Hornbostel ele se încadrează în mai multe categorii.

Au existat speculații despre originea instrumentelor încă din antichitate. Scriitorii mai în vârstă se mulțumeau în general să se bazeze pe mitologie sau legende. În secolul al XIX-lea, parțial ca urmare a teoriilor despre evoluție susținute de Charles Darwin și Herbert Spencer, au fost avansate noi cronologii bazate pe dovezi antropologice. Scriitorul britanic John Frederick Rowbotham a susținut că a existat inițial o etapă de tambur, urmată de o etapă de instrumente de suflat și, în final, o etapă de liră. Pe de altă parte, scriitorul austriac Richard Wallaschek a susținut că, deși ritmul a fost elementul primordial, instrumentul de suflat a venit pe primul loc, urmat de voce și percuție.

Dezvoltarea instrumentelor muzicale în rândul civilizațiilor înalte din Asia, Africa de Nord și Mediterană pare să fi pus accentul pe instrumente cu coarde. În America Centrală și de Sud, instrumentele de suflat și percuție par să fi fost cele mai importante. Nu este întotdeauna ușor de spus dacă ele sunt indigene într-o anumită zonă, întrucât cultivarea lor s-ar fi putut răspândi dintr-o țară în alta prin comerț sau migrare. Cu toate acestea, se știe că harpa a fost folosită încă din timpuri străvechi în Mesopotamia, Egipt și India și a fost importată în China după sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr. În Grecia, aceasta era considerată un instrument străin: cel standard era lira, cunoscută în forma sa complet dezvoltată sub numele de kithara (sau cithara). În afară de trompetă, singurul instrument de suflat în utilizarea comună din Grecia a fost aulosul, un instrument cu ancie dublă, asemănător cu oboiului modern. Egiptenii au folosit instrumente de suflat nu numai cu ancia dublă, ci și cu alte accesorii unice și astfel se poate spune că au anticipat clarinetul. Popular în China era shengul sau instrumentele de suflat asemănătoare. Chinezii foloseau, de asemenea, ca instrument artistic naiul (xiao), care a devenit mai târziu popular în Bizanț.

2. Tipuri de instrumente

În Europa medievală, multe instrumente proveneau din Asia, fiind transmise prin Bizanț, Spania sau Europa de Est. Poate cea mai notabilă dezvoltare din vestul Europei a fost practica construirii instrumentelor pe familii, originară aparent din secolul al XV-lea, de la cea mai mică până la cea mai mare dimensiune. O categorie tipică era cea a tipurilor de instrumente similare shawm-ului, care erau instrumente puternice cu dublă trestie. S-a făcut distincție între instrumentele cu registru înalt și cele grave, primele fiind potrivite pentru performanțe în săli de concerte, iar cele din urmă pentru ocazii mai intime (cameral). Prin urmare, shawm-ul a devenit cunoscut sub numele de hautbois (lemn tare), iar numele a fost transferat descendenței sale mai nobile, oboiul din secolul al XVII-lea. Până la începutul secolului al XVII-lea, scriitorul și compozitorul german Michael Praetorius, în „Syntagma musicum” („Tratat muzical”), a reușit să ofere o relatare detaliată a familiilor de instrumente.

2.1. Instrumente cu coardă

Multe varietăți de instrumente cu coardă au fost găsite în Europa în Evul Mediu și în Renaștere, dar instrumentele înclinate au ajuns în cele din urmă să caracterizeze zona și au jucat un rol important și în restul Eurasiei și în Africa de Nord. Ideea de a cânta un instrument cu coarde și folosirea arcului poate avea originea în culturile de cai din Asia Centrală, poate în secolul al IX-lea d.Hr.. Tehnica s-a extins apoi rapid pe cea mai mare parte a terenului european.

Pe tărâmul european a existat sub diferite forme: până în secolul al XVI-lea acestea s-au stabilit în două tipuri distincte – violoncelul, cunoscut în Italia ca viola da gamba și vioara, sau viola da braccio (cu braț). Viola are șase sau șapte coarde, iar violoncelul are spatele rotunjit și doar patru coarde.

Vioara, fiind cel mai mic membru al familiei, a fost cunoscută prin diminutivul violino: tenorul familiei a fost numit pur și simplu viola, în timp ce basul a dobândit numele violoncello, un diminutiv al cuvântului violon.

2.2. Instrumente cu clape

Numai în Europa s-au dezvoltat claviatura și instrumentele cu această mecanică – motivele nu sunt clare. Principiul tastaturii a fost utilizat cu succes pentru a controla clopotele (carillonul), instrumentele cu coarde (pianul și clavecinul) și instrumentele de suflat mai mari, tubulare (orga, acordeonul etc.).

Dintre toate instrumentele, orga a arătat cea mai remarcabilă dezvoltare din Evul Mediu timpuriu până în secolul al XVII-lea. Inițial, sunetul a fost admis pe tuburi prin retragerea glisoarelor sau a apăsării pârghiilor. Ambele metode au fost stângace: au dat drumul la o reducere a dimensiunii pârghiilor, care în cele din urmă ar putea fi deprimată de degete, în timp ce conductele mai mari erau controlate de pedale. O dezvoltare ulterioară a fost separarea diferitelor rânduri de conducte, astfel încât fiecare rând să poată fi pus în acțiune sau suprimat cu ajutorul unei opriri de tragere. Odată produsă o tastatură gestionabilă, ea a putut fi aplicată pe orga portabilă. Experimentele științifice cu monocordul, o coardă întinsă care putea fi împărțită în diverse lungimi cu ajutorul unei tangente metalice, au fost urmate de construcția unui instrument cu o gamă întreagă de coarde și o tastatură similară cu cea a orgii – clavicordul. O adaptare asemănătoare a ciupirii corzilor a dus la clavecin, al cărui mecanism ingenios fusese perfecționat până în secolul al XVI-lea. Este curios că o metodă similară nu a fost aplicată dulcimerului, care a fost lovit cu ciocane, până la începutul secolului al XVIII-lea, când constructorul italian Bartolomeo Cristofori a construit primul pianoforte, numit așa deoarece, spre deosebire de clavecin, acesta putea varia sunetul de la încet (piano) la tare (forte). 

2.3. Instrumente de suflat

În Europa, practica de a construi instrumente pe familii a continuat începând cu secolul al XVII-lea. Clarinetul (denumirea înseamnă „trompetă mică”) a apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea și, la fel ca oboiul, s-a dezvoltat într-o familie care se extinde de la clarinet de contrabas în secolul al XIX-lea și mai târziu subcontrabas. S-a stabilit treptat în orchestră pe parcursul secolului al XVIII-lea.

Trompetele și cornurile au fost utilizate în majoritatea zonelor din Eurasia în scopuri ceremoniale și militare. Au rămas relativ neschimbate până la începutul secolului al XIX-lea, când s-au adăugat valve la instrumentele europene. Această modificare a dus și la crearea de noi tipuri. Un pionier în domeniu a fost constructorul de instrumente belgian Antoine-Joseph Sax, care în 1845 a construit o familie de instrumente cu supape numite saxhorns. Instrumente similare au fost adoptate pe scară largă în trupe militare, dar numai basul, sub numele de tubă bas, a devenit un membru normal al orchestrei. Acest Antoine-Joseph Sax a inventat și saxofonul, un instrument cu o singură trestie precum clarinetul, dar cu un tub conic. Acest lucru a fost realizat și în diferite dimensiuni, care au fost utilizate atât în ​​formații militare, cât și în ansambluri de jazz. Saxofonul nu a devenit niciodată un membru normal al orchestrei simfonice, dar variantele alto și tenor au fost folosite de compozitori de muzică contemporană, în mare parte ca instrumente solo, și, ocazional, în cadrul unui cvartet complet de patru dimensiuni diferite într-o lucrare orchestrală.

2.4. Percuția – tipuri de tobe

Ansamblurile de tobe au obținut o sofisticare extraordinară în Africa, iar toba mică bătută manual are o mare însemnătate muzicală în Asia de Vest și India. Culturile autohtone din America au folosit întotdeauna pe scară largă tobe, precum și alte instrumente lovite și zdruncinate. În Asia de Sud-Est și în anumite părți ale Africii, xilofonul și, de la introducerea metalelor, verii lor, metalofonii joacă un rol semnificativ. Totuși, Europa nu a pus mare accent pe tobe și alte instrumente de percuție. 

Gong-ul, cunoscut și sub numele de tamtam, este o placă metalică foarte mare, care atârnă suspendat de o țeavă metalică. Pentru a cânta la el, trebuie lovit centrul și în funcție de cât de tare îl lovești, poți face un zgomot asurzitor sau o vibrație fină.

Castanietele, instrumente de percuție din lemn, provin din Spania și sunt folosite pentru a puncta muzica cu un sunet distinctiv. Castanietele sunt realizate din două bucăți de lemn legate între ele. În orchestră, ele sunt uneori montate pe o bucată de lemn, iar percuționistul le cântă lovindu-le cu mâinile.

Tamburul, ca și contrabasul, este cel mai mare membru al familiei de percuții, adesea acoperit cu piele de oaie sau pâslă. Poate produce o mulțime de sunete diferite, de la tunete la mici vibrații.

Concluzionând, iată doar o perspectivă asupra clasificării instrumentelor muzicale. În funcție de abordare, poziție geografică și cultură, instrumentele muzicale sunt văzute din punct de vedere tehnic, spiritual sau utilitar în moduri diferite. Cel mai important este ca instrumentul muzical pe care îl alegi să ți se potrivească!

Sursă foto: pinterest.com

Prezentare pian digital Korg SP280

Fernando Draganici ne prezinta modelul SP280, un excelent pian digital portabil (stage piano), echipat cu mult-laudata claviatura RH3, intr-un format usor de instalat. Multumita design-ului minimalist, se integreaza perfect atat pe scena cat si in orice living! Disponibil in finisaj alb sau negru, in toate magazinele M&C Musical Instruments! https://www.mcmusic.ro/clape-piane/ko… https://www.mcmusic.ro/piane-digitale…

Pian digital Korg B2

Prezentare pian digital Korg B2 – Fernando Draganici ne prezinta modelul Korg B2, un excelent pian digital portabil, foarte accesibil ca pret, potrivit atat incepatorilor cat si utilizatorilor experimentati. Claviatura NH reproduce perfect claviatura unui pian acustic iar sunetele naturale vor satisface pana si pe cel mai pretentios pianist. Disponibil in finisaj alb sau negru, in toate magazinele M&C Musical Instruments! https://www.mcmusic.ro/piane-digitale…

Prezentare pachet chitara acustica Ibanez V50

Prezentare chitara acustica Ibanez V50 un instrument excelent pentru orice incepator, la un pret accesibil. Pachetul include o husa de protectie, un acordor electronic, o curea, pene si o husa pentru accesorii. Chitara este echipata cu tija de reglaj a grifului ce permite reglarea precisa a inaltimii corzilor. Disponibila in toate magazinele M&C Musical Instruments si online https://www.mcmusic.ro/acustice/ibanez-v50njp-vs-pachet-chitara-acustica-cu-accesorii.html