Cuprins
Coverurile muzicale au devenit extrem de răspândite și la noi în țară în ultima vreme, datorită faptului că le oferă tuturor posibilitatea să se exprime prin muzică, chiar dacă este vorba despre un artist sau despre cineva care nu a debutat încă în această industrie. Dacă până acum nu știai exact ce înseamnă un cover în muzică, cu siguranță ai auzit cel puțin o dată din întâmplare o astfel de melodie, fără să-ți dai seama. Acestea sunt cel mai des ascultate pe Youtube, însă poți da peste ele chiar și la radio ori pe rețelele de socializare.
Ba mai mult, trebuie să știi că uneori un simplu cover poate deveni hit și poate strânge pe Youtube mai multe vizualizări decât piesa originală. Totul depinde de modul în care alegi să pui în scenă prestația, de instrumentele muzicale pe care le folosești, întrucât ele trebuie să existe, dacă îți dorești ceva cu adevărat deosebit, dar și de cum îți pui amprenta personală asupra melodiei. Chiar dacă alegi să faci un cover, trebuie să știi că poți adapta oricând piesa originală, astfel încât să corespundă timbrului tău vocal, dar și gusturilor tale muzicale, însă despre toate aceste aspecte vom discuta în cele ce urmează.
În continuare, în acest articol, vom discuta pe larg despre ce este un cover muzical, dar și despre importanța pe care aceste melodii au început să o aibă asupra industriei muzicale. De asemenea, îți vom dezvălui și instrumentele muzicale de care ai nevoie pentru a putea înregistra cele mai calitative coveruri muzicale.
1. Ce înseamnă cover în muzică și care este importanța coverurilor muzicale?
Dacă și tu te-ai întrebat cel puțin o dată ce înseamnă un cover, ai ajuns în locul potrivit. În acest capitol, îți vom dezvălui toate informațiile pe care trebuie să le știi despre acest subiect, în cazul în care îți propui și tu să ai parte de o astfel de experiență.
În primul rând, trebuie să știi că aceste tipuri de interpretări muzicale reprezintă o versiune nouă a unor piese deja înregistrate anterior de către alți artiști. Astfel, cel care alege să o cânte își poate aduce propriul aport, nota personală asupra producției, ori o poate cânta așa cum este ea.
Astfel, coverurile pot varia extrem de mult, de la o replică fidelă a piesei originale, până la o melodie care are transformări radicale, însă păstrează, totodată, ideea de bază. Tot ce este mai important e ca artistul, adică, tu, în cazul acesta, să-și pună imaginația cât mai mult la încercare și să încerce să iasă din sfera clasicului. Poate fi vorba despre modificarea unui ton, a liniei melodice sau chiar și a stilului muzical.
De asemenea, un alt aspect esențial ce trebuie menționat este faptul că aceste interpretări muzicale au capacitatea de a conecta generații diferite și de a uni anumite comunități din industrie, care poate până în atunci nu aveau vreo legătură unele cu celelalte. Astfel, prin reinterpretarea unor melodii cunoscute mai vechi, ale anilor 70-80, de către cineva din generația tânără, se poate „scoate la lumină” o melodie consacrată a anilor trecuți, care poate nu a fost valorificată la capacitatea pe care o merită în timpurile actuale. Mai mult, cu ajutorul acestor coveruri, diferitele persoane care poate nu fac parte din industria muzicală își pot demonstra versatilitatea și abilitățile vocale, adaptându-se la stiluri muzicale diverse și pot fi, astfel, remarcate de anumiți oameni importanți sau chiar și de case de discuri, de ce nu.
Mai mult, dacă tot veni vorba de notorietatea pe care o poți câștiga cu ajutorul coverurilor, trebuie menționat și faptul că acestea te pot propulsa pur și simplu în carieră pe tine sau pe persoana care urmează să interpreteze o melodie cunoscută. Dacă abordarea aleasă este apreciată de către public, atunci poți câștiga o audiență mult mai mare și poți deveni curând viral.
Așadar, dacă până acum te întrebai ce înseamnă cover în muzică, acum sperăm că ai aflat că acesta este mult mai mult decât de o simplă reinterpretare a unei melodii existente. Chiar dacă mai sus ți-am oferit deja câteva avantaje pe care le deține acest mod de exprimare prin muzică, în continuare îți vom oferi alte beneficii semnificative pe care trebuie să le mai știi.
Care este importanța coverurilor muzicale?
Acum că ai aflat ce înseamnă o melodie cover, suntem siguri că ai înțeles că importanța sa în industria muzicală este una foarte mare, motiv pentru care acest fenomen trebuie să continue să se răspândească din ce în ce mai mult. Mai sus, am abordat deja câteva dintre avantajele acestuia, însă în cele ce urmează vom dezvolta și mai mult acest subiect și vom continua lista beneficiilor.
În primul rând, un cover muzical poate spune foarte multe lucruri despre persoana care îl interpretează, fie că este vorba despre un artist sau de cineva care nu are experiență în domeniu. În acest fel, după cum vorbeam și mai sus, această reinterpretare îi va oferi publicului, audienței o perspectivă proaspătă, dar și foarte personală asupra unor melodii deja cunoscute. Poți astfel să cucerești oamenii prin timbrul tău special, deosebit și prin plusul pe care îl adaugi oricărei noi interpretări. Nu uita că poți încerca oricând să ieși din tipare, întrucât doar îndrăznind îți poți atinge limitele maxime și le poți arăta celor din jur de ce ești în stare.
Mai mult, importanța coverurilor muzicale devine evidentă și în ceea ce privește promovarea și descoperirea de noi talente. Chiar dacă am punctat asta și mai sus, trebuie să știi că poți deveni extrem de remarcat prin intermediul acestor interpretări. Astfel, chiar dacă nu ești cunoscut, dar ai talent în acest sens, îți poți crea un cont pe o rețea de socializare unde să postezi diferite coverurile muzicale înregistrate și filmate în studio, cu instrumente muzicale. Această strategie poate fi considerată o adevărată rampă lansare pentru cineva care își dorește nitorietate, însă nu știe de unde să porneacă. Uneori, este destul de greu să semnezi cu o casă muzicală sau să găsești pe cineva care să investească în tine, astfel încât ideal ar fi să-i lași pe ceilalți să te remarce. Ca acest lucru să se întâmple, este nevoie să cânți la un nivel destul de profesional, de unde să nu-ți lipsească nici instrumentele muzicale.
Nu în ultimul rând, coverurile pot contribui semnificativ și la succesul unui artist deja lansat pe piață și la creșterea vizibilității sale în industrie. Interpretarea unei piese cunoscute poate atrage o audiență mai largă asupra sa și poate genera mai mult interes față de această. Astfel, acesta poate fi și un ajutor involuntar oferit unor artiști în vogă, cărora alegi să le cânți melodiile.
Așadar, în urma argumentelor din acest capitol, dar și a celor din cel precedent, sperăm că ai înțeles importanța pe care coverurile muzicale o au asupra întregii industrii. Dacă în urmă cu ceva timp, ele erau interpretate într-un număr destul de restrâns, astăzi sunt considerate un adevărat fenomen, puse în scenă deseori chiar și de către artiști consacrați, care își doresc să-și pună propria amprentă asupra unei melodii a unui coleg de breaslă.
2. Ce înseamnă cover, de ce instrumente ai nevoie pentru un cover și unde poți cânta un cover
Pentru a realiza un cover muzical extrem de captivant, dar și foarte profesional, este esențial să dispui de un studio, care poate fi personal, dacă ai suficient spațiu în casă, de unde să nu-ți lipsească câteva instrumente și echipamente esențiale. Fiecare în parte te poate ajuta să obții o interpretare unică, motiv pentru care tu trebuie să alegi acea opțiune care se potrivește cel mai mult stilului tău muzical, vocii tale, dar și pasiunilor, de ce nu, întrucât poate știi deja să cânți la un instrument sau îți dorești să faci demersuri în acest sens.
În primul rând, chitara acustică este unul dintre instrumentele fundamentale pentru realizarea unui cover, oferind un sunet cald, care nu trebuie să lipsească din foarte multe genuri muzicale. Este perfectă pentru a acompania vocea, creând o atmosferă foarte liniștită, dar și emoționantă pentru audiență, în funcție de ritm. Chitara acustică poate adăuga, de asemenea, extrem de multă profunzime și armonie interpretării tale și este ideală pentru genuri precum folk, pop sau balade.
Instrumentele cu clape, cum ar fi pianul sau sintetizatorul, trebuie și ele să fie menționate aici. Acestea pot crea acorduri complexe și pot acoperi o gamă variată de genuri muzicale, oferind, în acest fel, o versatilitate foarte mare interpretării tale. De asemenea,instrumentele de acest gen nu trebuie să lipsească din melodiile line, cărora o să le adauge, fără doar și poate, o profunzime aparte, așa cum poate un alt instrument nu o poate face.
Continuăm lista cu tobele, care sunt inima ritmului și conferă foarte multă energie interpretării tale. Acestea pot, astfel, să ofere un suport ritmic foarte important, fiind ideale și ele pentru o varietate de genuri muzicale, de la rock, până la pop.
Dacă mai sus vorbeam de chitara clasică, nu trebuie să uităm nici de chitara electrică, care oferă o energie aparte coverului tău. Este ideală pentru genuri precum rock sau pop-rock și poate aduce multă intensitate și pasiune în interpretare. Poți fi sigur însă de un lucru: chitara electrică va conferi coverului tău un caracter distinctiv. Pentru un sunet perfect, vei avea nevoie și de un amplificator pentru chitară, care să-ți redea notele la cea mai înaltă calitate.
Un mixer este și el esențial pentru a amesteca și lipi diversele părți ale interpretării tale. El permite ajustarea nivelurilor de sunet și echilibrarea armonioasă a tuturor instrumentelor folosite, dar și vocii tale. Astfel, trebuie să știi că mixerul este un instrument de bază în procesul de înregistrare și prin intermediul lui te poți asigura că obții un sunet final coerent, dar și profesional, așa cum își dorește toată lumea.
Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm nici de microfoanele de voce sau de boxe, care te vor ajuta să înregistrezi melodiile, dar și să redai sunetul perfect, dacă ne referim la cele din urmă.
În ceea ce privește locurile unde poți cânta un cover, posibilitățile sunt variate. De la scenă, la evenimente live, cluburi mici, până la înregistrări pentru platforme online, acestea pot fi prezentate într-o multitudine de contexte. Așadar, acum că ai aflat ce înseamnă un cover la o melodie, dar și instrumentele care-ți vor face experiența să fie una completă, sperăm că o să-i oferi și tu o șansă.
3. Ce înseamnă melodie cover și care sunt prevederile legale privind interpretarea unui cover
Înainte de a interpreta, însă, un cover muzical, trebuie să știi mai multe lucruri cu privire la aspectele legale ce vizează acest lucru.
În primul rând, este important de menționat faptl că toate piesele lansate sunt protejate de drepturile de autor, adică aparțin în totalitate casei de discuri sau artistului respectiv, în funcție de contract. Astfel, interpretarea unui cover presupune să te folosești de versurile și de linia melodică a acelui solist, motiv pentru care este necesar să obții autorizația celui în cauză sau să plătești drepturile de utilizare. Autorii piesei originale au dreptul exclusiv de a decide cine poate realiza coveruri și dacă este nevoie să plătești sau nu o sumă de bani. De asemenea, mai trebuie să știi că taxa poate diferenția de la caz, la caz, în funcție de cum îți dorești tu să te folosești de acel cover.
De asemenea, pentru a interpreta un cover și pentru a evita încălcarea drepturilor de autor, lucru care poate duce la consecințe destul de grave, precum ar fi ajungerea în instanță, este adesea necesar să obții o licență de cover de la titularii drepturilor de autor. Aceasta poate fi obținută direct de la persoanele în cauză sau prin intermediul altor oameni care se ocupă de administrarea și colectarea taxelor în acest sens.
Mai mult, dacă îți pui amprenta într-un mod major și semnificativ asupra melodiei pe care ai ales să o interpretezi, acest lucru trebuie să fie stabilit de cei care dețin drepturile de autor, pentru a se decide, astfel, dacă este un produs relativ original cel pe care-l vei livra sau dacă există, totuși, conotații care se leagă de fosta interpretare.
Așadar, înainte să te apuci să înregistrezi un astfel de cover, fii sigur că ai luat înainte legătura cu artistul în cauză, pentru a avea acordul acestuia și pentru a te asigura în acest fel că nu riști niciun fel de amendă sau să fii dat în judecată.
În concluzie, coverurile muzicale sunt extrem de importante pentru întreaga industrie muzicală. Partea cea mai bună este că pot fi interpretate de oricine își dorește, de la artiști în vogă, până la cei mai experimentați viitori cântăreți. Tot ce trebuie să faci este să obții aprobarea necesară, să ai instrumentele pe măsură și să treci la treabă!
Surse foto: pexels.com, mcmusic.ro
Leave a Reply