TIMBALES: Lucruri pe care nu le știai despre acest instrument fascinant

TIMBALES: Lucruri pe care nu le știai despre acest instrument fascinant

Timbales este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale din lume. Acesta se adaptează oricărui stil muzical, fiind regăsit adesea atât în orchestrele clasice, cât și în cele de rock. Astfel, este foarte versatil, iar sunetul pe care îl produce este unul energic, putând fi asociat cu un tunet.

Așadar, toți cei interesați în acest instrument vor putea afla mai multe informații relevante în paragrafele ce urmează.

CUPRINS

  1. Despre timbale – Cum funcționează acest instrument?
  2. Timbales – Curiozități pe care trebuie să le cunoști

Despre timbale – Cum funcționează acest instrument?

Timbalele sunt instrumente de percuție care au fost introduse în vestul Europei în anii 1200 și care s-au răspândit foarte bine în mai multe colțuri ale lumii. Acest model de timbale a fost utilizat până în anii 1500. În 1400, a prins popularitate în Europa versiunea mare a acestui instrument muzical.

Timbalele au fost utilizate la festivaluri și în Biserică, iar ulterior și-au făcut loc și în orchestrele clasice și muzica modernă de astăzi.

Timbalul este un instrument de percuție asemănător cu tamburul. Aparține familiei de instrumente membranofone, adică cele ce conțin o membrană tensionată, care este realizată din materiale sintetice sau piei de animale.

Ceea ce trebuie să reții este faptul că există mai multe tipuri de timbales, printre care: timbalul brazilian, timbalul latin și cel de concert.

Acest instrument este adesea regăsit în marile orchestre.

2. Timbales – Curiozități pe care trebuie să le cunoști

Timbales este un instrument format dintr-un bol și o membrană, pe care muzicanții o lovesc cu un set de bete, pentru a produce diverse sunete. Schimbarea acordului în cazului timbalelor se face cu ajutorul unei pedale.

Pe lângă aceste informații, mai sunt multe altele pe care trebuie să le știți despre acest instrument de percuție.

  • Timbalele au fost tobe militare

Inițial, timbalele au fost utilizate precum tobe militare, începând cu secolul al XIII-lea până în secolul al XVI-lea. Din secolul al XVI-lea, timbalele erau adesea montate pe cai.

  • Muzicanții de timbale sunt foarte bine plătiți

Există foarte puțini oameni care cântă la timbale, fapt pentru care cei ce cântă la acest instrument sunt foarte bine plătiți. Motivele pentru care nu foarte mulți oameni se încumetă să cânte la timbale constă în dificultatea utilizării instrumentului și presiunea și responsabilitatea mare în cadrul unei orchestre. Muzicantul trebuie să se sincronizeze foarte bine și să aibă o ureche muzicală fină, pentru ca totul să iasă ca la carte.

  • Timbalele sunt extrem de grele

Transportarea timbalelor dintr-un punct în altul poate fi considerată o misiune foarte greu de dus la bun sfârșit. Un singur timbal poate cântări până la 7 kilograme, iar, de obicei, seturile sunt de câte cinci timbale.

  • Este realizat în mod tradițional din cupru

În ciuda faptului că timbalele din prezent sunt constituite din fibră de sticlă și aluminiu, materialul tradițional de fabricare a acestora este cuprul. Cuprul rezistă extraordinar la schimbările de temperatură.

Membranele sunt realizate din piei de capră sau din plastic. Chiar dacă plasticul este durabil și mai ieftin, există unii muzicanții care încă preferă membranele tradiționale, pentru sunetul cald pe care îl emit.

  • Există mai multe tipuri de timbale

Instrumentul numit timbales poate fi găsit pe piață în mai multe mărimi. De asemenea, există timbale cu pedale și cu lanț, care sunt mai puțin frecvente și mai greu de utilizat.

Timbalele cu lanț sunt perfecte în momentele în care muzicantul trebuie să se așeze în spatele altor instrumente și nu are spațiu suficient, pentru a apăsa pedala.

  • Sunt utilizate mult și în prezent

Timbalele fac parte astăzi din foarte multe formații rock. De la Beatles și Queen, până la Beach Boys, acest instrument are un rol important de spus în muzica acestora.

În plus, poate fi regăsit și în muzica electronică sau cea pop.

Prin urmare, timbalele sunt instrumente foarte greu de manevrat, dar care au o importanță covârșitoare în muzica de calitate. Sunt destinate doar persoanelor care au înclinații deosebite spre muzică și care consideră că nicio provocare nu este prea mare pentru ei.

Acestea se găsesc în prezent în magazinele specializate cu instrumente pentru muzică. Prețurile nu sunt cele mai mari, însă nu sunt nici modeste, mai ales dacă vine vorba despre un set de timbale de calitate, care oferă durabilitate și rezistență.

Sursa foto: Pixabay.com

Leave a Reply