Category Fără categorie

Boxe active vs boxe pasive – Diferențe și SFATURI utile pentru a găsi Solutia de sonorizare Optima

În articolul de mai jos vei descoperi principalele diferente dintre boxele active și cele pasive și vei afla câteva sfaturi utile pentru a achiziționa un dispozitiv de calitate, care să redea cât mai natural sunetul.

Cuprins:

  1. Care este diferența dintre boxele active și cele pasive
  2. Sfaturi de achiziție a boxelor active sau a celor pasive

În articolul de mai jos vei descoperi principalele diferente dintre boxele active și cele pasive și vei afla câteva sfaturi utile pentru a achiziționa un dispozitiv de calitate, care să redea cât mai natural sunetul.

Cuprins:

1. Care este diferența dintre boxele active și cele pasive

2. Sfaturi de achiziție a boxelor active sau a celor pasive

1. Care este diferența dintre boxele active și cele pasive

In mod traditional, pe piata se gasesc două tipuri de boxe: pasive si
active, acest lucru referindu-se practic la dependența pe care o au acestea față de o sursa de amplificarea externă.

Boxele active au sistemul de amplificare încorporat în incinta proprie. Dacă sunt alimentate si conectate la sursa de semnal, acestea vor redaamplificator extern.
Un avantaj real al acestui tip de boxe este portabilitatea, putând fi transportate lejer dintr-un loc în altul. \
Boxele pasive sunt acele echipamente care au nevoie neapărat de un amplificator extern pentru a funcționa.
De asemenea, trebuie menționat și faptul că acestea pot fi mai durabile datorita faptului ca acestea au o constructie mai simpla, neavand un amplificator incorporat.. Câteva informații utile despre boxele pasive pot fi considerate următoarele:

● sunt destinate diferitelor spații care au nevoie de sonorizare excelentă și permanentă;

2. Sfaturi de achiziție a boxelor active sau a celor pasive

Cei care își doresc un echipament performant pentru a asculta muzică trebuie să țină cont de unele sfaturi utile pentru a reuși să facă o investiție potrivită necesităților proprii:

● Dacă dimensiunea camerei este mare, atunci va fi nevoie de boxe mai puternice.
● Există mai multe tipuri de boxe pentru care se poate opta, în funcție de interesele personale: înalte, de așezat pe pardoseală, orizontale, de pus pe rafturi, modelul tip home-cinema, boxele puternice pentru spații deschise;
● anumite boxe active beneficieaza si de un mixer incorporat, astfel pot fi utilizate acasă pentru petreceri cu prietenii sau pentru organizarea unor seri de tip karaoke;
● Amplificatorul boxelor pasive se achizitioneazaseparat, ceea ce înseamnă că investiția va fi una destul de serioasă până la urmă;

● Principala diferență dintre cele două tipuri de boxe, active sau pasive, este dată de localizarea amplificatorului

În concluzie, calitatea echipamentului este esențială pentru obținerea unui sunet calitativ, astfel, recomandam consultarea unui specialist pentru a gasi solutia optima atat pentru spatiul cat si pentru bugetul alocat.

Surse foto:
shutterstock.com
ro.pinterest.com

Muzica de birou – Instrument motivațional, care te ajută să rămâi în formă la job

Muzica este o modalitate foarte simplă prin care oamenii își pot manifesta trăirile, așa că nu e de mirare că cei mai mulți angajați, din orice domeniu de activitate, vor să asculte melodii frumoase la birou, explicând angajatorului că este un mod excelent de a-și menține concentrarea pe parcursul celor 8 ore de muncă. Specialiștii sunt de părere că o melodie preferată poate să revigoreze corpul uman, să-i ofere un impuls persoanei în cauză pentru a finaliza proiectul pe care îl are de făcut, îmbunătățindu-se atât de simplu productivitatea muncii. Dacă ai trecut vreodată printr-o situație în care nu te-ai putut concentra și nu ai găsit nimic care să te motiveze, află că ai putea să obții rezultate foarte bune cu ajutorul muzicii ambientale, de relaxare. 

În articolul de mai jos vei descoperi de ce șefii moderni încurajează angajații să asculte muzică de lucru la birou, dar și care sunt genurile muzicale indicate atunci când ești la serviciu. 

Cuprins:

1. Motive pentru care trebuie să asculți muzică ambientală de birou

2. Genuri de muzică de ascultat la birou

1. Motive pentru care trebuie să asculți muzică ambientală de birou

Mulți oameni abia așteaptă să vină acasă de la serviciu și să asculte muzica preferată, pentru că simt că se relaxează brusc și că uită de orice problemă sau necaz. Ce-ar fi dacă ai face acest lucru și la serviciu, dacă ai reuși să anulezi brusc gălăgia făcută de colegii ce vorbesc o mulțime de lucruri despre ce se întâmplă la ei acasă sau despre problemele personale? 

Unii șefi sunt de părere că muzica trebuie ascultată oriunde, dar nu la job, motivând că scade puterea de concentrare și că personalul nu mai are chef de muncă, gândindu-se mai degrabă la ce are de făcut după terminarea programului. În urma efectuării mai multor studii în acest sens, s-a demonstrat faptul că angajații ar trebui să asculte muzică ambientală la serviciu, iar motivele sunt:

  • sunetul muzicii din fundal contribuie la eficientizarea muncii la birou;
  • are un impact puternic asupra creierului, mărind puterea de memorare;
  • melodiile pot funcționa ca un ”zgomot alb”, anulând gălăgia ambientală existentă, care ar putea distrage atenția într-un fel sau altul;
  • sunetul muzicii reușește să sporească perfect concentrarea și productivitatea angajatului, îndemnându-l să lucreze eficient și responsabil;
  • melodiile preferate alungă stresul și permit angajaților să vină cu idei inovatoare, încetinesc ritmul cardiac și moderează pulsul.

Foarte interesant este faptul că ascultarea unei melodii activează în creier zona pe care o stimulează savurarea unei prăjituri delicioase sau privirea unui lucru apetisant. 

2. Genuri de muzică de ascultat la birou

Angajatorii ar trebui să permită angajaților să asculte la căști melodiile preferate, să asigure în birou o muzică ambientală, fără versuri, pentru întregul spațiu, pentru că vor avea doar de câștigat din punct de vedere financiar, dar și pentru că vor dobândi un personal relaxat, dornic de muncă și extrem de productiv.

Totuși, la serviciu trebuie ascultat un anumit gen de muzică pentru a eficientiza productivitatea în muncă. Pentru a obține rezultate excelente, persoana în cauză trebuie să seteze volumul căștilor la 70 dB, altfel atenția i-ar fi distrasă, să aleagă o melodie ambientală – una instrumentală, fără versuri, care va fi de real ajutor pentru a finaliza cu succes task-urile sau deadline-urile. 

  • O muzică antrenantă este ideală pentru cei care vor să fie creativi la birou, să simtă motivație și încredere în forțele proprii. Înainte de ședințe, unii angajați ascultă melodii cu bass puternic, motivând că sunt un boost senzațional. Un exemplu în acest sens este ”We will rock you”, melodie ce aparține legendarei formații Queen;
  • Muzica ambientală menține concentrarea și ajută prin liniile repetitive și prin faptul că nu are versuri. Cine vrea să asculte astfel de melodii la birou ar putea să încerce compozițiile lui Vangelis;
  • Muzica clasică se spune că este adecvată pentru angajații care lucrează într-un mediu stresant. Ea încetinește bătăile inimii și chiar micșorează presiunea arterială;
  • Muzica pop are și ea efecte interesante: îmbunătățește ritmul de lucru și sporește atenția la detalii. Persoanele care o preferă sunt de părere că le-a ajutat foarte mult să evite erorile și să-și îndeplinească rapid task-urile. 

În concluzie, orice persoană care are nevoie să se simtă bine la birou și să se concentreze perfect de-a lungul orelor petrecute aici ar trebui să ia în considerare această metodă utilă de a rămâne într-o formă optimă, muzica devenind practic instrumentul motivațional care reușește să facă minuni, acolo unde alte soluții dau greș. 

Surse foto:

shutterstock.com

Cantata – istoria și definiția unui gen muzical

Alături de operă, la începutul epocii baroce, s-au dezvoltat și alte genuri muzicale vocale, cum sunt cantata și oratoriul. 

Până la sfârșitul barocului, genul cantatei devenise mai des întâlnit și mai substanțial. Cantatele lui J.S. Bach și contemporanii săi erau mai lungi, implicau mai multe instrumente și cântăreți și, în general, erau cântate unui număr mare de ascultători. 

În cele ce urmează McMusic îți prezintă toate informațiile de care ai nevoie despre cantate și istoria apariției lor! 

Cuprins 

  1. Cantată – introducere
  2. Contextul istoric al cantatei
  3. Diferențe între cantată și alte genuri muzicale
  4. Cantata și compozitorii

1. Cantată – introducere

În italiană, cuvantul cantata reprezintă participiul trecut, la genul feminin singular al verbului cantare și înseamnă literalmente “cântată”. 

Ca gen muzical, o cantată este o compoziție vocală cu acompaniament instrumental, care cuprinde, de obicei, mai multe părți și pasaje și care poate implica și un cor. 

Trebuie reținut că există două tipuri mari și anume, cantata de camera (cantată de cameră) și cantata de chiesa (cantata sacră). Distincția dintre cele două este dată de publicul, mai restrâns sau mai larg, în fața căruia este interpretată, dar și de forma compoziției, laică sau sacră.

De-a lungul timpului, înțelesul termenului s-a schimbat, de la madrigalul pe o singură voce de la începutul secolului al XVII-lea, la cantata de cameră și sacră pe mai multe voci, apărute în ultima parte a secolului respectiv și de la cea mai substanțială formă dramatică din secolul al XVIII-lea, până la cantata secolului al XIX-lea, care valorifica, de obicei, un text sacru și era, de fapt, un oratoriu scurt.

Johann Sebastian Bach a compus în jurul a 200 de cantate, fiind cel care s-a remarcat cel mai mult la acest capitol. Mai multe dintre acestea au fost și sunt încă scrise pentru ocazii speciale, cum ar fi Crăciunul.

2. Contextul istoric al cantatei

Termenul a apărut la începutul secolului al XVII-lea simultan cu opera și oratoriul. Înainte de acestea, toată muzica “cultă” era numai vocală. Odată cu apariția și dezvoltarea muzicii instrumentale, cantatele pentru una sau două voci acompaniate de bas continuo, dar și instrumente solo, au devenit genul muzical principal în Italia.

Forma timpurie a cantatei a fost caracterizată de secțiuni recitative alternate, arioso și părți asemănătoare ariilor. Exemple frumoase pot fi găsite în muzica bisericească a lui Giacomo Carissimi și solo-urile vocale ale lui Henry Purcell, cum ar fi Mad Tom și Mad Bess, care scot în evidență puterea acestei forme arhaice.

Odată cu apariția ariei da capo, cantata a devenit un grup de 2-3 arii separate prin recitative și acompaniate de instrumente cu clape, corzi sau suflători de mai multe tipuri. Numeroasele duete și trio-uri ale lui George Frideric Handel sunt exemple destul de cunsocute, compoziția Silente Venti aratând utilizarea acestei forme în muzica bisericească.

De-a lungul anilor, forma acestui gen de compoziție a evoluat, nemaifiind limitată doar la vocea sau vocile solo. În secolul al XX-lea, compozitori precum Benjamin Britten au contribuit la alterarea formei cantatei, astfel încât să poată cuprinde și coruri sau orchestra și să poată fi performată la scară mult mai largă.

3. Diferențe între cantată și alte genuri muzicale

Cantata solo italiană a avut tendința, odată răspândită, să nu mai poată fi diferențiată de o scenă dintr-o operă, în același mod în care, cantata sacră, solo sau corală, nu se distinge de un mic oratoriu sau o porțiune dintr-unul. 

Acest lucru reiese și din analiza cantatelor de neegalat ale lui Bach sau Imnurile Chandos ale lui Handel. 

În cazul lui Bach, multe dintre compozițiile sale se numesc, de fapt, oratorii. Spre exemplu, Oratoriul de Crăciun reprezintă o colecție de șase cantate bisericești destinate interpretării în șase zile diferite. Împreună, acestea formează un tot artistic la fel de complet ca orice oratoriu clasic.

4. Cantata și compozitorii

Aceste compoziții erau foarte solicitate pentru serviciile bisericii luterane. Cântecele sacre pentru liturghie sau alte ocazii au fost compuse nu numai de Bach, ci și de Dietrich Buxtehude, Christoph Graupner, Gottfried Heinrich Stolzel și Greg Philipp Telemann. 

Prin urmare, deși apreciată îndeosebi în secolele trecute, cantata își găsește încă locul în concertele și festivalurile de muzică clasică din zilele curente, fiind ascultată cu același interes de iubitorii genului. 

Sursa foto: Unsplash.com

Muzica de concentrare – cum te ajuta să fii mai atent și mai productiv?

Muzica nu este doar un mijloc de divertisment, ci este folosită și ca una dintre tehnicile de concentrare mentală care îți stimulează creativitatea și te ajută să devii mai productiv. De asemenea, ascultatul notelor poate fi terapeutic, ameliorând sentimentele de anxietate, teamă, dar și stresul, astfel încât să te poți concentra mai bine. 

Cercetările în domeniu au dezvăluit că anumite tipuri de muzică pot fi benefice în timp ce lucrezi. Unele par să ajute la învățare și să îmbunătățească capacitatea de a procesa și de a memora informațiile, în timp ce altele te ajută la blocarea zgomotului de fundal care îți poate distrage atenția.

Deci, dacă te confrunți cu probleme legate de productivitate și îți dorești să știi ce muzică de concentrare te-ar putea ajuta, citește în continuare articolul, pentru a descoperi mai multe informații și sugestii.

Cuprins 

1. Cum te ajută muzica de concentrare și care sunt beneficiile ei?

2. Cum poate dăuna muzica de concentrare?

3. Cea mai bună muzică de concentrare pentru studiu, memorie și productivitate

1. Cum te ajută muzica de concentrare și care sunt beneficiile ei?

Pentru început, muzica nu-ți distrage atenția? Răspunsul pe scurt: depinde de tipul ei. 

Multe persoane au descoperit că muzica îi deranjează în timpul muncii. Cu toate acestea, studiile au arătat că acest lucru se întâmplă atunci când este redat un anumit gen.

În cea mai mare parte, în cadrul acestor cercetări, de la cele mai vechi până la cele recente, oamenii de știință au testat genuri diferite, cum ar fi cea ușoară, care are aproape întotdeauna versuri. În plus, subiecților li s-a atribuit sarcina de a citi, analizând ulterior lucruri precum înțelegerea informațiilor și eficacitatea procesării acestora. Testele au arătat doar cât de bine poți citi în timp ce asculți cuvintele cântate ale altcuiva.

Una dintre concluziile cheie a fost că, deși muzica ușoară a redus capacitatea de a citi, cea clasică nu a avut aceleași efecte.

Așadar, distragerea atenției depinde de genul muzical, fiind în strânsă legătură cu prezența versurilor.

Muzica – ajutor pentru creativitate 

Creativitatea poate fi îmbunătățită printr-o foarte mică atenție acordată zgomotului ambiental. Un studiu recent a demonstrat acest fenomen, arătând că nivelurile scăzute și moderate ale sunetului de fundal au reușit să sporească creativitatea. 

Acest lucru funcționează deoarece acele sunete ajută creierul să nu se fixeze asupra unor detalii minuscule și neînsemnate, permițând astfel crearea de noi idei, dar și gândirea în ansamblu.

Muzica te face mai productiv 

Anumite tipuri de muzică te pot ajuta să crești nivelul de productivitate. Ca și în cazul creativității, sunetele ambientale sunt cele responsabile de acest lucru. Astfel, acestea sunt cele mai bune pentru a îmbunătăți concentrarea și ritmul în cazul sarcinilor repetitive. 

S-a constatat, de altfel, că muzica de fundal crește productivitatea, scade timpul necesar îndeplinirii fiecărei sarcini și sporește plăcerea cu care execuți activitățile. 

Muzica îmbunătățește procesul de învățare și memoria

Muzica poate ajuta la învățarea prin ceea ce psihologii numesc „memoria dependentă de stare”. Aceasta este teoria potrivit căreia îți amintești mai ușor informațiile asociate cu o stare mentală sau emoțională atunci când te regăsești în aceeași stare. Memoria dependentă de muzică este o subcategorie a acesteia.

Potrivit acesteia, sunetele pot induce o stare de spirit care este apoi asociată cu informațiile învățate. Ulterior, când aceeași dispoziție este indusă prin aceeași muzică, amintirea acelor detalii este îmbunătățită. 

În plus, muzica poate avea și un alt efect asupra memoriei – să ofere context pentru învățare. De exemplu, dacă memorezi cuvinte în timp ce redai o melodie, ți le vei aminti mai ușor în timp ce vei auzi din nou acea piesă.

Muzica ține la distanță nemulțumirea 

Se știe că frustrarea și nemulțumirea interferează cu performanța. Toată lumea se simte din ce în ce mai rău cu privire la o sarcină atunci când se frustrează, lucru care este stresant și poate duce la furie. Aceasta nu este de ajutor și foarte mulți acționează impulsiv atunci când sunt supărați. 

Vești bune: ascultarea unei melodii te va ajuta să treci peste astfel de stări. 

Cercetătorii au enervat în mod intenționat un grup de oameni, oferindu-le o activitate imposibilă, apoi au dat drumul la diferite genuri de muzică pentru o parte dintre subiecți. Cei care au ascultat ceva relaxant s-au liniștit și s-au descurcat mult mai bine. Sunetele au ameliorat efectele negative pe care frustrarea le-ar fi avut asupra performanței. 

Cu toate acestea, rezultatul pozitiv a fost obținut doar în cazul anumitor tipuri de muzică. 

Muzica te motivează și îți îmbunătățește starea de spirit 

Muzica poate activa aceleași centre de recompensă din creier ca și alte lucruri care îți plac. Recompensarea prin ascultarea melodiilor preferate îți poate oferi motivația de care ai nevoie pentru a-ți desfășura munca. 

Cu toate că muzica favorită nu este potrivită pentru timpul lucrului, o poți asculta în pauze pentru a-ți da un impuls. De asemenea, aceasta poate să reducă stresul și să promoveze o mentalitate pozitivă. 

O dispoziție bună îți va îmbunătăți performanța și rezultatele. Probabil vei avea mai mult succes în activitatea ta atunci când te vei simți bine.

Muzica îmbunătățește performanța cognitivă 

Îmbunătățirea performanței cognitive prin muzică se poate face în mai multe moduri. Un exemplu ar fi prin armonizarea emoțiilor resimțite cu cele transmise de melodiile ascultate. 

Astfel, atunci când începi să lucrezi, o melodie care nu se potrivește cu starea ta îți va distrage atenția. Cu toate acestea, una care este în același registru emoțional te va ajuta să-ți îmbunătățești performanța. 

S-a demonstrat că redarea melodiilor în timpul desfășurării unor sarcini cognitive dificile care implică diferite moduri de raționament ajută la obținerea unor rezultate mai bune. Studiul a concluzionat că muzica de fundal a crescut viteza și precizia de procesare a creierului. Din nou, însă, doar anumite genuri muzicale au acest efect.

2. Cum poate dăuna muzica de concentrare?

Nu toată lumea consideră că muzica este utilă pentru îndeplinirea sarcinilor care necesită concentrarea. 

Muzica îți poate distrage atenția

O parte importantă a impactului sunetelor constă în puterea acestora de a distrage atenția. Când te simți trist sau stresat, ascultarea muzicii preferate îți poate schimba starea de spirit, deoarece te face atent la altceva decât la propriile gânduri. 

Dar, atunci când vrei să studiezi sau să te concentrezi la ceva, nu ai nevoie de distragere. În cazul sarcinilor dificile, muzica prea tare sau prea rapidă îți poate întrerupe șirul gândirii și poate să împiedice procesarea informațiilor noi. 

Muzica poate avea un impact negativ asupra memoriei de lucru 

Memoria de lucru se referă la informațiile pe care le utilizezi pentru rezolvarea problemelor, învățare și alte sarcini cognitive. Aceasta este folosită atunci când încerci să-ți amintești lucruri precum: 

  • conținutul unei liste; 
  • pașii de rezolvare a unor probleme, de exemplu, matematice; 
  • o succesiune de evenimente. 

Majoritatea oamenilor pot procesa doar o anumită cantitate de informație la un moment dat. O capacitatea mare de memorie de lucru înseamnă că poți manipula mai mult material.

Cercetările sugerează, totuși, că ascultarea muzicii poate reduce capacitatea memoriei de lucru. 

Așadar, dacă ai deja dificultăți în a reține o cantitate mai mare de informații, ascultarea muzicii ar putea face acest proces și mai greu. 

Muzica poate reducere înțelegerea cititului 

Anumite tipuri de muzică, inclusiv cea rapidă, cea tare și cea cu versuri, pot face ca înțelegerea și absorbția materialului lecturat să fie dificilă. 

Indiferent de ce citești, fie că este o revistă, fie o enciclopedie, muzica clasică în surdină, cu un ritm lent poate fi o alegere mai bună.

3. Cea mai bună muzică de concentrare pentru studiu, memorie și productivitate

Cum reiese de mai sus, ascultarea muzicii în timpul studiului și al lucrului te poate face mai productiv și mai eficient. 

Dacă preferi acest mod de concentrare, ține cont de sfaturile de mai jos pentru a găsi cea mai bună muzică:

  • Evită muzica cu versuri. Orice piesă care are versuri într-o limbă pe care o cunoști se va dovedi probabil mai mult ineficientă decât utilă. Alege una lentă, instrumentală. Studiile existente se concentrează, în general, pe muzica clasică de orchestră, dar dacă nu îți place acest gen, ai putea lua în considerare soft electronic, jazz-ul cu saxofon sau ambientala – genul pe care l-ai putea auzi la un centru de relaxare sau într-o cafenea retrasă. 
  • Evită muzica experimentală. Un gen muzical care se schimbă brusc sau nu are un ritm constant te poate deconcentra. Acest lucru îți va distrage atenția și te poate împiedica să lucrezi eficient. 
  • Menține volumul scăzut. În special muzica de studiu ar trebui să rămână la un volum redus. Dacă este prea tare, poate perturba procesul de gândire și asimilare. 
  • Ascultă piese de care nu ești atașat emoțional. Ascultarea melodiilor care îți trezesc amintiri, fie plăcute, fie mai puțin plăcute, îți poate afecta capacitatea de concentrare.
  • Ascultă, pe cât posibil, muzică fără reclame sau întreruperi. Imaginează-ți că asculți o piesă liniștită pe fundal și deodată intră o reclamă la detergenți. Cu siguranță acest lucru îți va afecta șirul gândirii.

Alte sunete pe care să le încerci 

Chiar și atunci când muzica nu te ajută să te concentrezi, s-ar putea să-ți fie greu să lucrezi în liniște desăvârșită. 

Problema cu tăcerea este ca, de obicei, nu este completă. Zgomotele de la colegi, copii, vecini, trafic și așa mai departe pot deveni perturbări constante și te vor împiedica să te concentrezi. 

Dacă sună familiar, poți lua în considerare alte tipuri de sunete decât muzica. 

Sunete ale naturii 

Dacă preferi spațiul în aer liber în locul biroului, sunetele liniștitoare ale naturii ar putea crea o atmosferă relaxantă, care va face munca mai plăcută. 

Ai mulțime de opțiuni: 

  • cascade și râuri;
  • ploaie;
  • cântece și triluri de păsări; 
  • frunze care foșnesc.

Zgomotul alb

Dacă sunetele aleatorii din fundal îți întrerup concentrarea, zgomotul alb, care să-l acopere pe cel de fundal, te poate ajuta. 

Un studiu sugerează, de asemenea, că zgomotul alb ar putea ajuta și la îmbunătățirea învățării și a memoriei. 

Poți folosi un aparat de zgomot alb sau un site de streaming online. De altfel, s-ar putea să ai și acasă generatoare de zgomot alb. Pornește ventilatorul sau dă drumul la mașina de spălat.

Bătăile binaurale 

În timp ce cercetarea binaurală este încă în stadiile incipiente, studiile realizate până acum, dar și declarațiile oamenilor de știință sugerează că bătăile binaurale ar putea ajuta la îmbunătățirea concentrării și a capacității de rămâne implicat într-o sarcină, în special pentru persoanele cu ADHD. 

Bătăile binaurale sunt o iluzie auditivă produsă atunci când auzi două sunete diferite în același timp, unul în fiecare ureche. 

Aceste sunete au frecvențe similare, dar nu sunt exact aceleași. Creierul tău preia diferența dintre aceste două frecvențe, de exemplu 187 Hz în urechea stângă și 201 Hz în cea dreaptă, și produce un al treilea sunet la frecvența acestei diferențe, adică la 14 Hz. Acesta este sunetul pe care îl auzi, de fapt. 

Mulți consideră că aceste stimulări ale bătăilor sunt benefice pentru o serie de probleme, printre care: 

  • anxietate;
  • neatenție;
  • insomnie. 

Există și muzică creată pe sistemul binaural pe care o poți asculta.

În concluzie, s-a demonstrat că muzica ajută la îmbunătățirea productivității și la creșterea performanței cognitive, atât timp cât aceasta este potrivită. Sunetele melodice pot crea un context emoțional propice pentru învățare. 

De asemenea, ascultarea muzicii ajută la reducerea stresului, la creșterea motivației, la refacere și relaxare. Așadar, folosește-te de melodii instrumentale atunci când sarcinile devin prea dificile sau sunt prea multe.

Sursa foto: unsplash.com

Dinamica muzicală – elementul esențial în execuția artistică a unei partituri

Muzica nu ar putea fi la fel de plăcută auzului și nu ar transmite emoțiile și stările celor cărora se adresează dacă nu ar avea schimbări multiple ale intensității sonore. Fără a introduce în cadrul unei partituri anumite accente, linia melodică ar fi o simplă înșiruire de note muzicale, monotone și greu de suportat sau de înțeles. 

Tocmai varietatea de intensități ale sunetelor produse de diverse instrumente dau savoare muzicii și îndeamnă auditoriul la visare, stimulează imaginația și transmite, de fapt, mesajul fiecărei opere muzicale. 

În lumea muzicii această varietate face obiectul de studiu al unui domeniu separat denumit dinamica muzicală, iar în acest articol vei afla câteva informații despre acest aspect foarte important al artei sunetelor. 

 Cuprins

1. Agogica și dinamica muzicală – definiții și rol în economia melodică

2. Principalele elemente de dinamică în muzică

1. Agogica și dinamica muzicală – definiții și rol în economia melodică

În domeniul muzical, dinamica se referă la gradul de tărie – forța cu care muzicantul execută un sunet sau un fragment dintr-o lucrare muzicală. 

Sunetul este de fapt o undă, o vibrație care produce o senzație asupra organelor auditive. Din punct de vedere pur fizic, îl putem defini ca pe o perturbație provocată de un efort mecanic (de exemplu, acțiunea muzicianului asupra instrumentelor muzicale) ce se transmite printr-un mediu (de exemplu, aer) sub formă de unde. 

Ca orice undă, și cea sonoră are diverse frecvențe. Punctele de minim și de maxim ale acestora pentru urechea umană este undeva între 20 Hz și 20 kHz. Tot ce este în afara acestor limite nu poate fi auzit de om: infrasunetele sau ultrasunetele.

La fel cum are frecvență – care îi măsoară înălțimea – sunetul mai are o proprietate, și anume amplitudinea, care are rolul de a măsura volumul unui zgomot. Unitatea de măsură a acestei proprietăți este decibelul (dB), iar instrumentul cu care poate fi înregistrată tăria sonoră se numește sonometru. 

De exemplu, zgomotul frunzelor care cad toamna din copaci are o putere măsurată de aproximativ 10 dB. Ciocanul rotopercutor care dă o gaură într-un zid de beton emite peste 100 dB. Tot ce depășește această limită trece spre pragul în care omul simte durere în aparatul auditiv. 

Dinamica muzicală studiază practic intensitățile sonore ale zgomotelor melodice emise de instrumentele muzicale. Cu ajutorul unor amplificatoare, sunetele acestor instrumente pot fi chiar manipulate.

Dinamica și agogica muzicală, care se ocupă de schimbările ritmului, datorate expresivității pe care vrea să o transmită o partitură, în timpul interpretării acesteia, constituie partea poetică, artistică de măiestrie a muzicii, în general. 

2. Principalele elemente de dinamică în muzică

Dinamica muzicală lucrează cu anumite elemente care sunt denumite ”nuanțe”. Termenul este preluat, evident, din pictură, deoarece se consideră că acestea conferă melodiilor acea notă de ”culoare” de individualizare, care le fac unice în interpretarea lor. 

Nunanțele dinamicii muzicale sunt de două feluri:

  • Nuanțe cu intensitate uniformă, constantă – numite și fixe;
  • Nuanțe cu intensitate progresivă – sau mobile.

Deoarece muzica a fost desăvârșită și a atins culmile perfecțiunii în Peninsula Italică în diverse perioade ale istoriei, nuanțele muzicale, ca aproape toate celelalte elemente de notație muzicală din acest domeniu, sunt desemnate grafic cu litere, care sunt prescurtări ale unor cuvinte din limba italiană. 

În interpretarea muzicală, nuanțarea este partea cea mai artistică care ține cel mai mult de spiritul și particularitățile persoanele ale interpretului deoarece, în afara unor indicații grafice care nu pot fi măsurate, ea are, în definitiv, un caracter relativ. 

  • Nuanțele fixe 

Nuanțele fixe sunt notațiile literare prescurtate ale unor expresii din limba italiană care sunt notate pe partituri și care exprimă diverse grade de intensitate pe care ar trebuie să le respecte solistul atunci când execută piesa muzicală.

Notarea lor se poate face:

  1. Prin litere 
LitereExpresia din limba italianăModul de executare a piesei muzicale
ppp.pianissmo posibilecât se poate de încet – abia audibil
pp.pianissimofoarte încet
p.pianoîncet
mp.mezzopianope jumătate încet
mf.mezzofortepe jumătate tare
f.fortetare
ff.fortissimofoarte tare
fff.fortissimo posibileextrem de tare – pe cât se poate
  1. Prin cuvinte 
PrescurtareaCuvântul/expresia de referințăModul de executare a piesei muzicale
dim.diminuendoo micșorare progresivă a intensității
perd.perdendosio stingere a intensității – o pierdere a sonorității
mor.morendoîncetarea cvasitotală a sunetului produs
rfs.rinforzandocreștere viguroasă a intensității sonore
sfz.sforzandoforțarea limitelor inensității
  • Nuanțele mobile 

Aceste nuanțe cresc sau descresc, într-un mod treptat, intensitatea sunetelor. Se pot asemăna, oarecum, cu accelerația și frânarea din lumea mecanicii fizice.

Ele se notează prin semne grafice care denotă anumite expresii tot din limba italiană.

Semn graficExpresia italianăModul de executare a piesei muzicale
crescendointensitatea crește în mod progresiv 
decrescendointensitatea scade în mod progresiv 
>marcatoaccentuare a unui sunet
˄marcatissimosupra-accentuare cu toată tăria a unui sunet
portatointensitate uniformă pe toată durata sunetului

Iată, deci, cum câteva semne grafice sau prescurtări dispuse în conținutul partiturilor muzicale pot indica solistului ceea ce a vrut să insufle compozitorul auditoriului muzicii create de el. Ca parte de relativism din muzică, dinamica și agogica muzicale aduc ceea ce s-ar putea denumi poezie sau nuanță picturală unei opere sonore deoarece, pe lângă autor, intervine și amprenta sufletească proprie a muzicianului care execută notele conform propriei trăiri, dar și modul în care acestea sunt percepute auditiv de publicul meloman. 

Sursa foto: shutterstock.com

Clarinetul și tainele sale – Lucruri pe care poate NU le știai despre acest instrument muzical

Muzica a reprezentat întotdeauna, mai ales pentru oamenii sensibili, o posibilitate perfectă de a-și exprima liber trăirile, de a se simți independenți și în largul lor. Instrumentele muzicale au reușit să le ofere mijloacele prin care să facă acest lucru. Printre acestea, un rol important îl are și clarinetul, reușind să devină tot mai apreciat, chiar și în rândul creațiilor muzicale realizate în afara celor de tip savant. 

În articolul de mai jos vei descoperi diferite informații despre ce este și cum a apărut clarinetul, care sunt părțile componente, despre rolul său în orchestră și vei afla diferite lucruri mai puțin știute de publicul larg. 

Cuprins:

1. Clarinetul – Informații utile pentru orice amator

1.1. Ce este clarinetul

1.2. Cine a inventat clarinetul

1.3. Care sunt componentele clarinetului

2. Posibilitățile tehnice și expresive ale clarinetului și rolul său în orchestră

2.1. Clarinetul în muzica clasică

2.2. Clarinetul în jazz

2.3. Clarinetul și alte genuri muzicale

3. Lucruri mai puțin știute despre clarinet

4. Interpreți celebri care au cântat la clarinet

1. Clarinetul – Informații utile pentru orice amator

Farmecul muzicii este de necontestat pentru majoritatea oamenilor sensibili la frumos. Există pasionați care mărturisesc faptul că rezonează cu sunetul clarinetului, care reușește să transmită simplu o mulțime de trăiri. 

Cei care doresc să învețe să cânte la acest instrument au de parcurs un drum extrem de lung în descifrarea acestor taine. Pentru început, trebuie să-și dezvolte aptitudinile muzicale, să-și însușească noțiunile de teoria muzicii și de tehnică instrumentală, apoi, prin studiu intens, vor putea să treacă la tehnicile mai avansate.

1.1. Ce este clarinetul

Clarinetul este instrumentul muzical confecționat din lemn, cu ancie simplă și corp cilindric. El a apărut ca o îmbunătățire reală a unui instrument francez, numit „chalumeau”, dar și pentru că unii își doreau cumva o upgradare a altor tipuri de instrumente muzicale, cum ar fi trompeta sau flautul

1.2. Cine a inventat clarinetul

Instrumentul a fost inventat în Germania, în secolul al XVII-lea, de către Johann Christoph Denner, care avea în minte să dezvolte acel chalumeau francez pe care îl foloseau doar cei foarte pricepuți să cânte în acord cu ușurință. Inițial, arăta ca un flaut, având 8 găuri și 2 clape, dar, din păcate, nu reușea să interpreteze un registru prea înalt, așa că prin perfecționarea lui, s-a reușit obținerea unei reale îmbunătățiri, înlocuindu-se trompetele înalte (clarini). De această dată, clarinetul reușea perfect să aibă o gamă tonală mai largă și, astfel, a fost introdus în marile concerte, compozitorii creând partituri speciale, greu de interpretat, doar pentru acest instrument muzical. 

Modelul german de clarinet, inventat de Denner, este folosit încă în Germania și Austria, dar există și alte tipuri: clarinetul Albert, care are tonalitatea mai joasă și se folosește în muzica de jazz și cea orientală, și clarinetul Boehm, care este foarte răspândit în Franța, SUA, UK, dar și în alte zone de pe întreg mapamondul. Modelul folosit pe scară largă în ziua de astăzi este definitivat în 1839 de către Klose. 

1.3. Care sunt componentele clarinetului

Înainte de a învăța notele sau diferite tehnici de a cânta la clarinet, fiecare elev va observa care sunt componentele acestui instrument muzical pentru a reuși să înțeleagă clar cum va reuși să-l stăpânească perfect. Astfel, clarinetul este un tub de 67 de cm, confecționat din abanos, de regulă, cilindric, în cea mai mare parte, și conic la extremități, alcătuit din:

  • capul (fabricat din ebonit) înzestrat cu o ancie simplă – este cel care produce sunetul provocat de suflul celui care cântă la instrument;
  • butoiașul – servește cu succes la reglarea clarinetului;
  • corpul superior și corpul inferior (aici, orificiile sunt astupate cu supape, care se mânuiesc printr-un sistem de pârghii);
  • pavilion (deschiderea în pâlnie) – care servește la întărirea sunetelor, mai ales a ultimelor sunete grave.

Există clarinete de dimensiuni diferite, scopul lor fiind acela de a acoperi o întindere cât mai mare a sunetelor:

  • clarinete mici (pentru sunetele înalte);
  • clarinete mijlocii;
  • clarinetul bas.

Corpul clarinetului poate fi fabricat din lemn, plastic, metal, rășină sau ebonită, fiecare dintre ele având alte caracteristici acustice. 

2. Posibilitățile tehnice și expresive ale clarinetului și rolul său în orchestră

Dintre clarinete, cele mai folosite de către interpreți sunt cele în SI bemol, deoarece au o sonoritate strălucitoare. Pentru a obține sunete mai grave, clarinetul în LA devine preferat. Interesant este faptul că instrumentul nu sună la fel pe toată întinderea sa. Astfel, se pot identifica câteva tipuri de posibilități expresive:

  • în registrul grav și forte, clarinetul are o intensitate dramatică, furioasă chiar, ce se poate transforma în nuanța de piano, dând impresia de fluiditate;
  • în registrul mediu, sună discret, delicat;
  • în registrul acut, sunetul clarinetului este strălucitor, pătrunzător.

Cum se cântă la clarinet? Este o întrebare la care profesioniștii sunt cei mai îndreptățiți să răspundă. Astfel, cei care doresc să învețe să cânte la acest instrument trebuie să înțeleagă faptul că este imperios necesar să apeleze la un profesor și să depășească încercările amatoricești. La lecțiile de clarinet se vor învăța diferite lucruri foarte importante:

  • postura;
  • tehnica de respirație;
  • suflatul;
  • pozițiile degetelor (pentru fiecare mână);
  • repertoriul adaptat în funcție de nivelul elevului. 

În orchestră, se folosesc două tipuri de clarinete. Acestea sunt utilizate fie pentru a întări coardele, fie pentru a susține notele din acord la înălțimea necesară. 

2.1. Clarinetul în muzica clasică

Clarinetul este foarte folosit în muzica clasică, făcând parte din instrumentația standard pentru orchestră și bandă de concert. În mod obișnuit, erau folosiți doi clarinetiști, dar crescând secțiunile de clarinet, a fost nevoie și de prezența celui de-al treilea. Astfel, în ziua de astăzi, pentru a asigura o varietate sonoră, sunt utilizate mai multe tipuri de clarinete: A, B, cele de soprano E sau D, alto, bas sau contrabas etc. 

Muzica cultă pentru clarinet a apărut în barocul târziu, iar primul compozitor care a folosit acest instrument a fost Jean Philippe Rameau. 

2.2. Clarinetul în jazz

Acest instrument a avut un rol central în muzica jazz, fiind demnă de remarcat prestația unor cântăreți de renume din New Orleans. Aceștia reușeau să facă minuni muzicale cu ajutorul instrumentelor muzicale. Clarinetul, trompeta și trombonul au intrat într-un duel fabulos cu instrumentele ritmice; bassul, bateria, banjo, pianul. Câțiva reprezentanți de seamă ai folosirii clarinetului în jazz pot fi considerați:

  • Alphonse Picou;
  • Jimmy Noone;
  • Sidney Bechet;
  • Louise Nelson Delisle;
  • Alcide Nunez;
  • Benny Goodman;
  • Artie Shaw;
  • Woody Herman;
  • Duke Ellington;
  • Pee Wee Russell.

Treptat, locul clarinetului în trupele de jazz a fost uzurpat de saxofon, pentru că era mai ușor de folosit și pentru că avea un sunet mult mai puternic. Cu toate acestea, clarinetul nu a dispărut în totalitate, fiind utilizat și azi în acest gen muzical. 

2.3. Clarinetul și alte genuri muzicale

Și alte genuri muzicale folosesc acest instrument, deși poate fi mai greu de crezut de către unii oameni, însă clarinetul face cu adevărat furori. 

  • Muzica rock – Trupe celebre de rock l-au utilizat în albumele lor, cum ar fi Beatles, Pink Floyd, Radiohead, Aerosmith, Billy Joel, Tom Waits;
  • Muzica Klezmer – Aici sunt preferate clarinetele de sistem Albert;
  • Muzica braziliană de choro și samba folosesc clarinetul;
  • Folclorul albanez;
  • Muzica de nuntă bulgară – Un mare clarinetist este Ivo Papazov;
  • Muzica de nuntă din Macedonia de Nord;
  • Muzica tradițională grecească;
  • Muzica populară turcească.

Clarinetul este un instrument muzical adânc înrădăcinat în lumea Balcanică. Muzica sa este seducătoare, cu sunete alungite.

3. Lucruri mai puțin știute despre clarinet

Clarinetul are numeroși fani și în prezent. Printre lucrurile poate mai puțin știute despre acesta se numără:

  • A apărut în Italia secolului al XV-lea și a devenit foarte popular în Europa secolelor XVI-XVIII;
  • I se mai spune și „mica trompetă” și este foarte iubit în muzica de petrecere de pe întreg mapamondul;
  • Face parte dintr-o familie mai mare de instrumente de suflat, printre care se numără oboiul, taragotul, flautul, fagotul și saxofonul;
  • Cea mai îndrăgită lucrare muzicală pentru clarinet îi aparține lui Mozart, „Concertul pentru clarinet în A major, K 622”;
  • La o formație de 50 de muzicieni, există 10-12 clarinete dispuse pe 3 voci, care se află în stânga dirijorului;
  • Woody Allen știe să cânte la clarinet încă din copilărie, numele său de scenă (Woody) fiind inspirată de cel al unui clarinetist, pe nume Woody Herman. Evident că această activitate a rămas pentru actor un simplu hobby, deși a avut succes cântând la acest instrument alături de trupa „New Orleans Jazz Band”.

4. Interpreți celebri care au cântat la clarinet

Acest instrument muzical a reușit să atragă numeroși muzicieni pasionați, care au reușit să emoționeze publicul larg prin trăirile diferite pe care le transmite cu atât de multă ușurință. Astfel, pot fi menționați:

  • Anton Stadler – a fost unul dintre primii muzicieni care au folosit clarinetul, deși un instrument destul de rudimentar pe vremea sa. El este cel care l-a inspirat pe Mozart să compună multe dintre creațiile sale;
  • Johann Simon Hermstedt – a realizat o mulțime de îmbunătățiri ale clarinetului, deoarece era nevoit să cânte partiturile lui Spohr, care nu era prea interesat de modul în care muzicianul ar fi putut să le pună în practică. Din acest motiv, multe dintre acestea sunt extrem de dificil de interpretat de muzicienii din aceste vremuri moderne;
  • Benny Goodman – a fost un adevărat maestru în utilizarea clarinetului în muzica de jazz, având un stil inconfundabil, ceea ce a permis, de altfel, o nouă direcție în interpretarea muzicală cu ajutorul clarinetului;
  • Artie Shaw – a fost clarinetist, compozitor, scriitor și actor, reușind să impresioneze prin aparițiile sale. Una dintre melodiile sale celebre este „Begin the Beguine”.

Și în spațiul românesc există mari interpreți la clarinet, cum ar fi:

  • Valeriu Bărbuceanu – a făcut Liceul Militar de Muzică din București, Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iași, a absolvit clasa de clarinet din Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București. A debutat în calitate de clarinetist solo. De asemenea, a făcut parte din diferite formații;
  • Mieluță Bibescu – este un clarinetist de etnie romă, care a urmat cursurile Conservatorului de la București, secția clarinet. La sfârșitul anilor ‘70 devine unul dintre cei mai respectați clarinetiști români din muzica lăutărească;
  • Peter Wertheimer – clarinetist evreu născut în Transilvania, a avut colaborări fructuoase cu Johnny Răducanu, Eugen Gondi, Marius Popp, Dan Mândrilă, Radu Goldiș, Adrian Enescu. După ce a emigrat în Israel, în 1977, a activat, la început, în domeniul muzicii ușoare locale, apoi a cântat ca solist cu Orchestra Filarmonică Israeliană din Tel Aviv. De asemenea, a participat și la alte proiecte interesante;
  • Iosif Ivanovici – născut în 1845, a fost clarinetist, dirijor și compozitor român de muzică militară și ușoară. A luat lecții de clarinet sub îndrumarea lui Alois Red, apoi a studiat muzica la Iași;
  • Traian Lăscuț-Făgărășanu – la vârsta de 7 ani a fost adoptat de armată și a devenit copil de trupă, apoi trece la fanfara militară, unde capătă o pregătire teoretică muzicală foarte solidă și a început să cânte la clarinet. A pregătit și a participat la spectacole organizate în cinstea soldaților din prima linie a frontului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost angajat ca solist instrumentist la Filarmonica de Stat din București. A colaborat cu majoritatea interpreților cunoscuți din perioada în care a trăit. Se pare că studia zilnic câte 7 ore la acest instrument și a creat două suite ardelenești pentru clarinet și orchestră simfonică;
  • Gabriel Mezei – este un clarinetist român de jazz, născut în 1921 la Abrud, și e considerat cel mai bun acompaniator din România de stil clasic, fiind recunoscut pentru ritmul riguros, precis;
  • Iliuță Rudăreanu – cunoscut clarinetist și compozitor român de etnie romă, s-a născut într-o familie de muzicanți. Printre lucrările sale celebre se numără: „Hora rândunelelor”, „Corul păsărilor”, „Jocul de la Dunăre”, „Sârba lui Iliuță Rudăreanu”.

În concluzie, oricine vrea să cânte la clarinet trebuie, mai întâi, să știe cum arată un astfel de instrument muzical, să-și însușească toate noțiunile teoretice și tehnicile muzicale adecvate, astfel încât să reușească să redea acordurile de care are nevoie pentru a deveni un clarinetist adevărat, apreciat de public. 

Surse foto:

shutterstock.com

ro.pinterest.com

Harpa – Descoperă istoria sa, instrumentiști celebri și creații compuse pentru acest instrument!

Printre cele mai impresionante instrumente muzicale se numără, fără dubii, harpa, datorită formei sale speciale și a sunetelor delicate pe care le produce. Primele modele de harpă au apărut cu mii de ani în urmă, iar aceasta a evoluat permanent de-a lungul timpului. Dacă îți dorești să studiezi un instrument spectaculos sau, pur și simplu, să afli mai multe informații despre acesta, citește articolul de mai jos.

Cuprins

  1. Descrierea harpei – care sunt părțile componente?
  2. Istoria harpei
  3. Harpa – muzicieni și compoziții celebre
  4. Cum alegi harpa potrivită pentru tine?
  5. Harpa – avantajele studiului unui instrument muzical
  6. Curiozități despre harpă

1. Descrierea harpei – care sunt părțile componente?

Datorită versatilității sale, harpa este folosită în concertele de muzică clasică și în ansamblurile de muzică de cameră. Ea este utilizată cu succes și pentru alte genuri muzicale, precum blues, pop, jazz şi muzică populară. Face parte din categoria instrumentelor cu corzi.

Elementele care intră în componența unei harpe sunt 47 de coarde întinse pe un cadru (o cutie de rezonanță și o consolă de acordaj) și un sistem de 7 pedale pentru diferite acordaje.

Harpa are o formă triunghiulară, iar cadrul său este realizat, cel mai adesea, din lemn. În prezent, corzile acesteia sunt realizate din nailon sau metal, însă, în trecut, se foloseau și alte materiale pentru producerea lor.

Capătul superior al fiecărei corzi este prins de consola de acordaj, unde se află și pivoții care intervin în ajustarea corzii. De aici, coarda pronește în jos, iar capătul inferior este fixat pe cutia de rezonanță, unde este prins cu un nod. Sunetul produs de fiecare coardă este influențat de lungimea, tensiunea și greutatea acesteia. Cadrul harpei este gol pe dinăuntru, iar când o coardă este ciupită, acesta rezonează și proiectează un sunet. 

Harpa include și o coloană – componenta verticală. Acest element nu se regăsea la anumite versiuni din trecut. Scopul acesteia este de a susține harpa. În cazul modelelor care au și pedale, ele se găsesc la baza coloanei.

Pentru a emite sunete, se folosesc doar 4 dintre cele 5 degete ale mâinii (cel mic nu este utilizat), pentru a ciupi corzile sau pentru a aluneca de-a lungul acestora.

În cadrul unei orchestre, rolul harpei este unul limitat, de natură decorativă. Lipsa varietății în timbru poate provoca monotonie, de aceea ea nu este utilizată pentru intervale lungi de timp.

2. Istoria harpei

După cum arată mai multe documente istorice și dovezi arheologice, harpa a fost inventată cu aproximativ 3500 de ani î.e.n., în ținuturile sumeriene (actuala parte de sud a Irakului). Ilustrații ale acestui instrument au mai fost găsite și pe pereții unor morminte din Egipt, pe Valea Nilului. 

De-a lungul secolelor, au existat mai multe versiuni ale acestui instrument, dintre care cele mai cunoscute sunt changa, harpa arcuită, cea unghiulară sau cea triunghiulară. Acestea se regăseau preponderent în Orient, în timp ce europenii preferau variantele cu picior. Un astfel de model este menționat încă din secolul al VIII-lea în Scoția.

În anul 1720, apare prima harpă cu pedală, inventată de lutierul german G. Hochbrücker. Iar în 1786, la Paris, S. Érard, la insistenţele harpistului austriac J. B. Krumpholz, concepe modelul de harpă folosit până în prezent. În sec. al XIX-lea, lutierii englezi creează noi variațiuni prin combinarea elementelor de construcţie ale harpei cu cele de la alte instrumente cu coarde ciupite: harpa-lăută, dital-harp, harpa Ventura şi harpa-chitară.

Consiliile de muzică din landul german Schleswig-Holstein şi din Berlin au desemnat harpa ca fiind instrumentul muzical al anului 2016.

<3. Harpa – muzicieni și compoziții celebre

Există numeroase compoziții, create de muzicieni celebri, care includ secțiuni pentru harpă. 

Mozart a scris Concert pentru Flaut, harpă și orchestră, singura creație dedicată acestui instrument muzical al marelui compozitor. Piesa pune în valoare harpa ca instrument solo în contrast cu orchestra.

Dans spaniol, din opera “La vida breve”, compusă de De Falla, a avut parte de diverse aranjamente de-a lungul timpului, unele dintre ele la harpă.

Opera “Lucia di Lammermoor”, al cărei autor este Gaetano Donizetti, a avut premiera pe 26 septembrie 1835, iar interludiul este creat special pentru a fi interpretat la harpă. Acesta este unul dintre cele mai apreciate fragmente de către harpiști.

Una dintre cele mai importante compoziții este opera lui Handel și poartă numele de Concert pentru harpă și orchestră. Deși inițial se credea că a fost concepută pentru orgă, specialiștii au descoperit ulterior că porțiunea instrumentului solo este dedicată harpei.

Watching the Heat este o piesă tradițională, readusă în atenția publicului de către compozitorul John Thomas. Interpretarea prin intermediul harpei este una cum nu se poate mai potrivită, deoarece piesa și instrumentul își au rădăcinile în tradiția celtică.

Compozitorul ceh Bedřich Smetana a scris inițial piesa Vltava pentru a fi interpretată de o orchestră. Cu toate acestea, aranjamentul pentru harpă pune în valoare versatilitatea instrumentului. Compoziția face parte dintr-o serie de 6 poeme simfonice dedicate de Smetana patriei sale și poartă același nume ca râul care traversează Cehia și trece prin Praga.

William Mathias reușește să acorde instrumentului tributul binemeritat, cu ajutorul compoziției numite Improvizații pentru harpă. Lucrarea explorează varietatea de tonuri și de timbre ce pot fi redate cu ajutorul harpei. 

Compusă inițial pentru clavecin, Passacaglia, de George Frideric Handel, este adesea interpretată la harpă, prin intermediul căreia această piesă barocă poate căpăta puternice accente romantice.

O altă lucrare importantă a secolului XX este Viejo Zortzico, al cărei autor, Jesús Guirdi, are origini hispanice, ușor de identificat în cadrul piesei.

Harpa a fost utilizată și în era modernă, în cadrul unor compoziții pentru publicul larg. Cântecul Cosmic Love, de pe albumul Lungs al trupei Florence + The Machine include o secțiune cântată la harpă, foarte apreciată de fanii vocalistei.  De asemenea, faimoasa trupă The Beatles a utilizat acest instrument în mai multe creații. Printre cele mai cunoscute se numără piesa She’s leaving home, de pe albumul Sgt. Pepper’s Lonely-Hearts Club Band. Niciunul dintre membrii trupei nu cântă la instrumente în cadrul acestei melodii. Porțiunea pentru harpă este interpretată de Sheila Bromberg.

Interpreții de harpă sunt numeroși și vin din diferite colțuri ale lumii. De-a lungul anilor s-au remarcat mai mulți instrumentiști, dintre care Elias Parish Alvars, Elizabeth Hainen, Judy Loman, Alberto Salvi, Henriette Renié, Marcel Grandjany, Lily Laskine, Nicanor Zabaleta. În epoca contemporană, se bucură de notorietate nume precum Joanna Newsom, Lisa Lynne, Alan Stivell, Andreas Vollenweider, Dorothy Ashby, Cécile Corbel, Alice Coltrane, Jana Bouskova, Isabelle Moretti, Jaymee Haefner, Nancy Allen, Susann McDonald, Valérie Milot. 

Pe lângă piesele clasice, generațiile tinere interpretează și compoziții moderne, punând harpa într-o lumină nouă, originală. Astfel, acest instrument se regăsește și în cadrul unor creații rock sau indie.

La Hollywood, una dintre cele mai cunoscute personalități care a cântat la acest instrument este Arthur “Harpo” Marx, actor, comediant, mim și muzician american. A fost fratele actorilor Grouch Marx și Chico Marx, însă a abordat un stil preponderent comic, spre deosebire de cel al fraților săi. Acesta a utilizat harpa în majoritatea filmelor în care a apărut.

4. Cum alegi harpa potrivită pentru tine?

Pentru a alege modelul adecvat de harpă, va trebui să iei în calcul mai multe aspecte. Acestea au o importanță deosebită, mai ales dacă ești începător.

  • Calitatea sunetului

Unul dintre cele mai importante elemente în studiul unui instrument este calitatea sunetului produs. O harpă bună va produce sunete bogate, rezonante.

  • Dimensiunea

Mărimea harpei este importantă, deoarece muzicianul trebuie să se simtă confortabil atunci când folosește instrumentul. În funcție de nevoile studentului, harpa poate avea un număr diferit de corzi. De exemplu, un model cu 28 de corzi poate fi potrivit pentru categoria de vârstă 6-8 ani, pe când unul cu 30-34 de corzi este mai adecvat pentru un adult.

  • Gamele muzicale

Odată cu dimensiunea, variază și gamele ce pot fi cântate cu acel instrument. Cu cât plaja de note este mai mare, cu atât stilurile muzicale ce pot fi redate sunt mai variate: muzică clasică, folk, jazz, blues, pop, muzică pentru copii și nu numai. Cu toate acestea, există mulți muzicieni care se specializează în utilizarea unor harpe de mărimi reduse, precum cele de 22-30 de corzi.

  • Prețul

Acest factor este influențat de calitatea instrumentului. Instrumentele realizate manual, din lemn solid, sunt mai scumpe, din cauza manoperei și a materialelor utilizate. Chiar dacă au un preț ridicat, acestea sunt esențiale în redarea sunetelor dorite. Așadar, optează pentru modelul de cea mai bună calitate, pe care ți-l permiți.

5. Harpa – avantajele studiului unui instrument muzical

În legătură cu beneficiile studierii instrumentelor muzicale s-au realizat numeroase studii și s-au scris multe materiale. Toate acestea au în comun câteva concluzii, de care poți ține cont dacă ești în căutarea unei noi pasiuni. Harpa:

  • Îți dezvoltă capacitățile cognitive și te ajută să le păstrezi intacte vreme îndelungată. Încă de la primele ore de studiu, aptitudinile de gândire abstractă sunt stimulate, creierul creează noi rute și pattern-uri neurologice, iar toate acestea sporesc abilitățile și gradul de inteligență a interpretului, fie că are o vârstă fragedă sau nu.
  • Te ajută să devii disciplinat. Cei care ajung să stăpânească un instrument și-au însușit o rutină zilnică pe care o respectă cu sfințenie. Răbdarea și disponibilitatea de a exersa în mod regulat reprezintă două condiții esențiale pentru a ajunge un bun interpret.
  • Reduce stresul. Imediat ce creierul tău se concentrează asupra muzicii, nivelul de stres acumulat peste zi scade. Acesta îți oferă o bună oportunitate de deconectare de la grijile cotidiene și ocazia să lași deoparte aspectele triviale ale existenței și să acorzi atenție frumuseții artei.
  • Îți oferă împlinire personală. Chiar dacă primii pași sunt ceva mai dificili, odată ce asimilezi informațiile și stăpânești elementele de bază, te vei simți satisfăcut de propriile capacități. Primele piese sau recitaluri învățate îți vor crea amintiri extrem de plăcute. De asemenea, te vei bucura de admirația celor din jurul tău.
  • Îți oferă ocazia să te distrezi. Pe măsură ce avansezi cu studiul, vei putea să reinterpretezi melodiile tale preferate, să compui noi creații muzicale și să le oferi celor din jurul tău momente artistice plăcute. 
  • Te ajută să-ți creezi cercuri sociale. Odată ce începi să studiezi un instrument muzical, vei avea ocazia să cunoști persoane noi, care împărtășesc aceeași pasiune cu tine. Dacă ești un bun interpret, atunci vei putea chiar să călătorești și să-ți lărgești cercul de cunoștințe. Acesta este unul dintre cele mai importante beneficii de care muzicienii se bucură de la vârste fragede.

6. Curiozități despre harpă

  • Harpa este unul dintre cele mai importante simboluri ale culturii irlandeze. Originea acestuia este necunoscută, însă instrumentul este prezent încă din secolul al VI-lea în tradițiile acestei țări. În plus, logo-ul celui mai popular brand de bere din Irlanda este o harpă.
  • Există o relație strânsă între religia creștină și harpă. Adesea, regele David este ilustrat în timp ce cântă la acest instrument. De asemenea, imaginile specifice creștinismului includ scene în care îngerii folosesc harpa.
  • Anumite modele de harpă au cadrul conceput dintr-o singură bucată de lemn. Altele ajung să aibă în componența lor până la 2000 de piese.
  • Numărul corzilor unei harpe poate varia de la 1 la 90.
  • Continentul african este cunoscut pentru varietatea bogată de tipuri de harpe – peste 150 de modele.
  • Există mai multe obiecte care includ în denumirea lor termenul “harpă”, fără a reprezenta, de fapt, acest instrument muzical.
  • Interpreții nu folosesc degetul mic pentru ciupirea corzilor, deoarece acesta nu are suficientă putere pentru a produce un sunet.
  • Una dintre cele mai cunoscute personalități care au cântat la harpă este Maria Antoaneta, regina Franței.
  • În 2016 a fost înființată Asociația Harpiștilor din România, cu scopul de a susține instrumentiștii de profil, prin diverse măsuri, precum organizarea de evenimente.

Așadar, acum că știi din ce este făcută harpa, câte corzi are și cum se folosește, poți decide dacă dorești să începi studiul acesteia. Dat fiind că  este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale și are o istorie bogată, cei din jurul tău vor fi impresionați să te vadă cântând. Nu ezita să începi cursurile, deoarece vei putea progresa rapid.

Surse foto: unsplash.com, shutterstock.com

Fagotul – instrument muzical cu istorie

Fagotul este un instrument muzical de suflat, confecţionat din lemn, având în componenţa sa o ancie dublă, originară din familia oboiului. Acesta derivă dintr-un vechi instrument denumit bombard, apărut în secolul al XV-lea, având un aspect diform, greu de mânuit şi fiind foarte înalt. 

Tocmai din gauza acestor lucruri, Alfranio degli Albonesi a hotărât să construiască în anul 1525 un nou instrument muzical cu ajutorul a două tuburi, având o serie de avantaje. În primul rând este mult mai uşor de mânuit, lungimea este diminuată considerabil, iar sunetul este mai puternic. 

Află de la McMusic cum a apărut fagotul și care este rolul acestuia într-o orchestră.

CUPRINS

1. Ce este fagotul?

2. Importanţa şi rolul fagotului în orchestră

1. Ce este fagotul?

La fel cum ai aflat şi din rândurile de mai sus, fagotul a apărut în urma ambiţiei lui Alfranio degli Albonesi de a crea un instrument mult mai practic faţă de cel vechi, bombardul. Aşadar, acesta este compus dintr-un tub principal, dublat de altul secundar, îndoit la capăt. Acesta are o lungime de aproximativ 2,5 m, iar tonalitatea este gravă. 

Deschiderea interioară a tubului principal este în formă conică, fiind prelungită de o ţeavă curbată, la capătul căreia este poziţionată o ancie dublă. Probabil ai observat prezenţa unor clapete, acestea se află pe tubul perforat, alături de mecanismul lor de manevrare. În structura acestuia există aproximativ 30 de găuri, iar o mică parte din ele sunt acoperite de degete în momentul cântării, în acest fel aparând sunetele duioase. 

Acest instrument muzical este folosit și în orchestre simfonice. Cu toate acestea, se regăsește și în numere solo sau în ansambluri.  

Privind sunetele neobişnuite ale fagotului, se poate remarca timbrul specific. Acesta este extrem uşor de distins, având o tonalitate extrem de delicată, care încântă toți ascultătorii.

2. Importanţa şi rolul fagotului în orchestră

Fagotul este un instrument esenţial într-o orchestră. În primul rând, acesta acoperă atât partea de jos, cât şi cea de mijloc a notelor muzicale. 

Aşadar, notele grave aflate în prima și a treia octavă, precum și cele din octava ingrată se bucură de o sonoritate excelentă prin intermediul acestui instrument muzical. Privind în trecut, fagotul era considerat aspru, rece, neexistând prea multe posibilităţi de remacare muzicală cu ajutorul acestuia, însă în ultimul timp lucrurile au tins spre o schimbare. În momentul de faţă, se pot egala aproximativ toate registrele muzicale, datorită notelor echilibrate, dar și calde sau chiar puternice, în funcție de ritmul muzical ales.

Deşi este un instrument voluminos, masiv, este uşor de mânuit, mai ales când există experienţă în acest domeniu. În cadrul unei orcheste, rolul fagotului este unul diversificat, existând un număr generos de posibilităţi muzicale. Astfel, cu ajutorul solidarității başilor în mediul acut, se ajută la degajarea unui sunet impecabil, atât privind notele în acut, cât și cele în supra-acut.

Pe lângă toate aceste lucruri, fagotul deţine un timbru puternic, uşor de aliat cu alte instrumente din orchestră, fără crearea unui disconfort muzical. Sunetul este similar cu cel am cornului, existând chiar şi posibilitatea de confundare a acestora. 

Instrumentul cu care acesta poate colabora cel mai bine este violoncelul, având timbruri asemănătoare. Acest lucru este datorat faptului că, în prima fază, fagotul a fost gândit pentru a dubla linia de bas în orchestră.

Având în vedere cele prezentate, fagotul este un instrument cu o lungă istorie în spate, apreciat atât de muzicieni, cât şi de ascultători, potrivit în cadrul oricărei orchestre şi impresionant din punct de vedere sonor. Cu o repeziciune aparte, fagotul a devenit popular în diferite genuri muzicale, iar unul dintre primele spectacole muzicale a fost creat de către Bartolome de Selma și Salaverde. 

Acest lucru nu s-a schimbat nici privind contextul actual, numeroase orchestre au în componență un fagot, iar ascultătorii se bucură de melodii cu un timbru cald și puternic în același timp.  Acesta este extrem uşor de distins de celelalte instrumente muzicale, având o tonalitate extrem de delicată.

sursă foto: shutterstock.com

Gama cromatică: Ce este și TOT ce trebuie să știi despre ea

Muzica are numeroase aspecte importante care trebuie cunoscute de toți cei care își doresc cariere serioase în acest domeniu. Chiar dacă, pentru majoritatea oamenilor, care nu sunt cunoscători de tot ce ține de bazele muzicii, gama cromatică este o sintagmă ambiguă sau nu au auzit vreodată de ea, pentru profesioniști, acest termen este printre cele mai importante lecții învățate. 

Sunetul are efecte spectaculoase, iar creare melodiilor sau cântatul la anumite instrumente, fie că este vorba despre chitară, vioară sau pian, poate fi o enigmă pentru multe persoane care fie nu au ureche muzicală, fie nu au înclinație spre acest domeniu. 

În cazul în care vrei să știi mai multe detalii despre ce înseamnă gama cromatică, acest articol este pregătit special pentru a-ți expune, în mare, tot ce este relevant cu adevărat și ce trebuie să cunoască toată lumea, chiar și cei mai puțini atrași de acest subiect. 

Cuprins:

1. Ce este gama cromatică?

2. Din ce este alcătuită gama cromatică din muzică?

1. Ce este gama cromatică?

    Pentru început, ar trebui să știi ce anume înseamnă o gamă. Prin definiție, aceasta este o succesiune de sunete (și note), ce cuprinde toate sunetele unei scări muzicale dispuse în ordinea ascendentă ori descendentă a sunetelor și luând tonul și numele notei cu care începe succesiunea.

    Mai departe, gama cromatică este cea în care toate sunetele din alcătuirea ei alternează în scară numai prin semitonuri. Aceste semitonuri sunt de două feluri:

  • Diatonice;
  • Cromatice.

Gama cromatică este alcătuită din 12 sunete și reprezintă, în sine, intonarea continuă și succesivă a tuturor sunetelor. Iată care sunt sunetele acesteia: La, Si bemol, Si, Do, Re bemol, Re, Mi bemol, Mi, Fa, Sol bemol, Sol, La bemol. 

Pe lângă notele propriu-zise, bemolul este un semn grafic, care are rolul de a arăta faotul că, după el, nota sau șirul de note coboară cu un semiton. Acesta are forma unui ”b”. Poate fi pus atât la începutul, cât și la sfârșitul unui portativ. 

2. Din ce este alcătuită gama cromatică din muzică?

    Fiind vorba despre gama cromatică în care toate sunetele ce intră în alcătuirea ei alternează în scară numai prin semitonuri, trebuie să știi ce semnifică și aceste elemente ce intră în compoziția ei. 

Semitonurile cromatice au dus la formarea gamei cromatice muzicale, care se împarte în două categorii:

  • Gama diatonică este cea în care toate cele 7 sunete ce intră în componența ei, se alternează în scară numai prin tonuri și semitonuri diatonice;
  • Gama cromatică este gama în care toate sunetele, care sunt în număr de 12, se alternează în scară numai prin semitonuri, aceste semitonuri fiind diatonice și cromatice. 

Pentru a-ți fi mai ușor, te poți gândi la intensitate. După cum îi spune și numele, poți compara intensitatea unei culori cu intensitatea unui ton, fiecare având și un subton aferent. Mai mult decât atât, în funcție de instrument, poți alege și suporturi de curs sau negative care să te acompanieze, pentru a putea urmări în detaliu gama cromatică și, mai ales, pentru a reuși să cânți cu ușurință toate notele, indiferent de natura lor. 

    Lecțiile în care vei învăța gama cromatică vor apărea mai devreme decât crezi, deoarece aceasta reprezintă o bază și face parte din substratul sunetelor. 

Indiferent de instrumentul la care alegi să cânți, fie că iei lecții în paralel, iar muzica reprezintă doar un hobby de-al tău, fie că ai decis să urmezi o școală specială de muzică, mai devreme sau mai târziu, vei învăța și această gamă. 

    Așadar, acum că ai aflat mai multe detalii despre ce înseamnă gama cromatică, ține cont de cele prezentate de McMusic și învață din timp tonurile și subtonurile, pentru a te asigura că nu vei întâmpina dificultăți prea mari când va trebui să pui în practică cele învățate. Detaliile fac întotdeauna diferența, chiar și în muzică, deci nu neglija părțile teoretice care te vor ajuta în viitor și care sunt complet necesare în domeniul muzical!

Sursa foto: shutterstock.com

Liedul – Istorie și caracteristici principale

Liedul este compoziție muzicală care se bazează pe un fundament textual liric – de regulă, o poezie de mici dimensiuni. Aceasta poate fi interpretată vocal, cu ajutorul unui acompaniament de natură instrumentală – cel mai des fiind folosit pianul. De-a lungul istoriei, liedul și-a păstrat locul de onoare, căpătând noi forme și valențe, odată cu dezvoltarea și evoluția muzicii. Însă și astăzi este un cunoscut gen muzical, interpretat, deseori, pe marile scene ale lumii.

În acest articol, vei afla istoria și caracteristicile principale ale liedului!

Cuprins

1. Liedul – O scurtă istorie

2. Lieduri celebre – Câte ceva despre Franz Schubert

1. Liedul – O scurtă istorie

Liedul, ca gen muzical, a apărut în Austria, și a căpătat amploare în jurul secolului al XIX-lea. Deși acesta și-a început dezvoltarea în secolul al XVIII-lea, cu ajutorul unor compozitori celebri, precum Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn sau Ludwig van Beethoven, el a trecut prin numeroase transformări, care au contribuit pozitiv la evoluția sa. 

În epoca Romantică, liedul a devenit extrem de cunoscut, fiindcă a fost inspirat de către poeziile și romanțele din acea perioadă – acestea au fost puse pe muzică și așa au fost create compoziții unice pentru voce și pian. Până la acest moment, pianul a reprezentat, în operele muzicale, un suport, o modalitate de acompaniament. Însă odată cu apariția Romantismului și, implicit, a liedului, acest instrument a fost așezat pe picior egal cu vocea, creându-se, astfel, un soi de parteneriat între cei doi interpreți – cel vocal și cel instrumental. 

Treptat, deși, în primă fază, formula era restrânsă la acești doi parteneri, mai târziu, odată cu pătrunderea acestui gen muzical în cel clasic și simfonic, numărul muzicienilor a început să crească din ce în ce mai mult și a fost completat prin adăugarea de noi instrumente în orchestră. Liedul a devenit popular mai ales în zona Germaniei și, de aceea, s-a păstrat această denumire (în limba germană, lied înseamnă cântec), ce este folosită și astăzi.

Totuși, în teoria muzicală, liedul are și o altă valență – a devenit un reper pentru un anumit tip de structură a unei linii melodice. Astfel, în funcție de forma pe care o are o melodie, aceasta se poate încadra în trei categorii distincte: 

  • Monopartită (A) – este determinată de repetarea frazei melodice la fiecare strofă
  • Bipartită (AB) – este formată din două fraze diferite, consecutive
  • Tripartită (ABA) – este alcătuită tot din două fraze muzicale, însă prima se repetă imediat după executarea celei de-a doua

2. Lieduri celebre – Câte ceva despre Franz Schubert

Franz Schubert a fost un compozitor romantic austriac, ce a rămas în istorie datorită talentului său extraordinar. Liedul a fost unul dintre genurile sale muzicale preferate, fiind definitoriu în cariera sa – Schubert iubea versurile și poemele, pe care le-a folosit, mai apoi, în creația lui. El a compus peste 600 de opere de acest tip, bazându-se pe textele unor scriitori renumiți, precum Goethe, Mayrhofer sau Schiller. 

Iată câteva exemple de lieduri cunoscute, compuse de către Franz Schubert:

  • „Gretchen am Spinnrade”
  • „Der Erkönig”
  • „Die Schönne müllerin”
  • „Winterreise”
  • „Heidenröslein”
  • „Schwanen Gesang” 
  • „Rastlose Liebe”
  • „Nähe des Geliebten”
  • „Der Fischer”
  • „Erster Verlust” 
  • „Der König in Thule”

Toate aceste opere renumite au reprezentat puncte de plecare pentru alți mari compozitori care au venit din urmă. Schubert a fost un inovator al vremurilor respective, aducând o nouă perspectivă asupra relației dintre vers, voce și instrument, creând lucrări complexe și echilibrate, ghidate de o viziune originală și aparte. Preluând drumul pe care l-a desenat acesta, muzicieni celebri precum Robert Schumann, Johannes Brahms, Hugo Wolf și, ulterior, Johann Strauss, Gustav Mahler sau Hans Pfitzner au avut un aport semnificativ la evoluția sa.

În concluzie, liedul este un gen muzical care ocupă un loc important în istoria muzicii, fiind un punct de referință atât pentru compoziție, cât și pentru structură și interpretare. Orice muzician trebuie să cunoască astfel de detalii și informații despre tipurile de lucrări care au adus noi forme și perspective, contribuind major la transformarea și expresivitatea muzicii. Așadar, fie că ești începător sau avansat, documentează-te cu privire la aceste aspecte importante, care îți pot oferi o imagine de ansamblu asupra cronologiei și evoluției muzicale de-a lungul epocilor. Nu ezita să afli cât mai multe lucruri despre marii compozitori și opere lor, deoarece doar așa vei putea să-ți formezi cultura necesară. 

Sursă foto: pixabay.com