Studioul de înregistrări – spațiul care pune în valoare talentul și aptitudinile muzicale

Înregistrarea muzicii se realizează perfect într-un studio profesional sau într-unul amenajat acasă. Rezultatele bune sunt oferite de respectarea întocmai a unor reguli clare și de existența unui echipament adecvat, care dacă este performant, atunci garantează o calitate a înregistrărilor foarte bună. Semnalele sonore sunt redate astfel cu fidelitate. Cu cât cerințele sunt mai mari, cu atât proiectul va fi mai complex, iar realizarea lui va avea nevoie de o și mai mare atenție. 

În articolul de mai jos vei descoperi diferite informații utile despre ce înseamnă un studio de înregistrări, unde poate fi realizat și care sunt etapele acestui proiect, cum să alegi cel mai bun studio pentru înregistrarea muzicii tale, dar și despre cum să-ți amenajezi acasă un studio și despre echipamentele de care vei avea nevoie pentru a obține rezultate foarte bune.  

Cuprins:

1. Studioul de înregistrări – informații generale

1.1. Ce este un studio de înregistrări

1.2. Care este spațiul de lucru potrivit pentru un studio de înregistrări audio

1.3. Cum se alege cel mai bun studio pentru înregistrarea muzicii

2. Amenajarea acasă a unui studio de înregistrări

2.1. Sfaturi utile pentru amenajarea unui studio pentru muzică

2.2. Avantajele amenajării acasă a unui studio de înregistrări

3. Echipamente utile într-un studio de înregistrări

4. Cum să obții o înregistrare foarte bună într-un Home Studio

1. Studioul de înregistrări – informații generale

Un studio este o unitate specializată pentru înregistrarea, mixarea și producția audio, cu dimensiuni ce variază. În funcție de nivelul amator sau profesional, studiourile de înregistrare pot fi clasificate după cum urmează:

  • studiouri audio de tip HOME (amenajate în locuințele personale, acolo unde inginerul de sunet este chiar proprietarul);
  • studiouri de tip PROJECT (poziționate în garaje);
  • studiouri de tip COMMERCIAL (locația lor poate fi o clădire mai veche reamenajată sau una destinată exact acestui scop, existând personal calificat special angajat).

1.1. Ce este un studio de înregistrări

Studioul de înregistrări audio este un spațiu sau un laborator în care un personal calificat reușește cu ajutorul unei aparaturi să înregistreze sunetele produse de diferite surse sonore:

  • voci umane;
  • instrumente muzicale acustice;
  • instrumente muzicale electroacustice;
  • instrumente muzicale electronice;
  • obiecte;
  • animale. 

<h3>1.2. Care este spațiul de lucru potrivit pentru un studio de înregistrări audio</h3>

Locul potrivit realizării unui studio de înregistrări poate fi un dormitor în cazul unui muzician care vrea să-și amenajeze în intimitatea locuinței un astfel de spațiu, un autobuz special pentru înregistrări mobile, un garaj sau într-o clădire întreagă, destinată funcționării unui studio unde lucrează o întreagă companie de producție muzicală. 

De obicei, un studio este alcătuit din două camere, una în care se va plasa sursa sonoră ce va fi înregistrată și alta în care stau tehnicienii și se ocupă de montaj. Prima poartă numele de cameră de înregistrare sau studio, iar cea de-a doua este camera de mixaj sau de control și cuprinde toată aparatura. Uneori, un studio poate le să cuprindă într-o singură cameră pe ambele, dar întotdeauna păstrează distincte două zone. 

Realizarea unui studio de înregistrări trebuie să parcurgă următoarele etape:

  • să fie stabilite destinația lui și a operațiilor ce trebuie executate aici;
  • să se găsească aparatura optimă, necesară într-un astfel de loc;
  • să fie aleasă locația;
  • să fie realizat proiectul de construcție;
  • să fie instalat mobilierul și aparatura audio;
  • să fie executate ultimele retușuri ale răspunsului acustic;
  • să se pună accent și pe aspectul estetic al studioului. 

1.3. Cum se alege cel mai bun studio pentru înregistrarea muzicii

Alegerea aceasta nu se face la repezeală, muzicianul fiind nevoit să caute și să descopere un studio profesional, dotat cu echipamente adecvate pentru înregistrări de calitate superioară, pentru mixaj sau pentru masterizare. De asemenea, va trebui să cântărească dacă are sau nu nevoie de un vocal coach sau de o echipă de producție muzicală completă, care să îi dea posibilitatea de a crea piese senzaționale, pe placul ascultătorilor săi. 

Mulți se lovesc, însă, de o problemă dificilă. În ultima vreme au apărut tot mai multe studiouri, unele dintre ele fiind simple camere dotate cu o clapă, un microfon sau o pereche de monitoare. Din acest motiv, sunt nevoiți să descopere acel studio profesional care să fie potrivit proiectului și bugetului. 

Alegerea unui studio adecvat pentru înregistrare audio trebuie să țină cont de câteva criterii anume:

  • rezultatele așteptate;
  • cheltuielile finale;
  • profesionalismul. 

Înainte de a demara proiectul, persoana trebuie să știe exact ceea ce dorește să obțină în urma colaborării, dar și cât este dispusă să aștepte, cum se vor împărți drepturile de autor, care vor fi termenele de plată etc. 

2. Amenajarea acasă a unui studio de înregistrări

Un astfel de proiect nu este atât de complex pe cât s-ar crede, dar presupune muncă și câteva echipamente utile pentru a obține un sunet impecabil. Din fericire, acest lucru se poate efectua acasă, într-o sufragerie de apartament la bloc, evident în zona aceea mai puțin circulată. Este nevoie de prezența unui calculator cu un software de tip DAW, de un microfon de tip dinamic, conectat la placa de sunet a calculatorului. Sistemul Hi-Fi de audiție poate fi folosit pe post de monitorizare audio pentru mixaje. Pe peretele din față se montează un panou fonoabsorbant. 

Pentru evitarea distorsionării sunetului, de preferat, este să fie aleasă o cameră fără colțuri ascuțite. Cum acest spațiu nu prea există, singura soluție este reconfigurarea camerei cu ajutorul cartonului, eliminând astfel unghiurile de 90 de grade. 

Înregistrările în studioul de acasă au devenit o modă îmbrățișată tot mai mult de către românii dornici de a face muzică de calitate și de a nu cheltui mult. Echipamentul este foarte accesibil, nu presupune investiții uriașe, iar sunetul obținut este foarte bun. Rezultatele finale vor fi cu adevărat surprinzătoare. 

Transformarea camerei de acasă într-un studio muzical este un proiect devenit realitate pentru foarte multe staruri naționale și internaționale, așa că nu mai este un vis nici pentru un om “de rând”, care se gândește că poate deveni un mare cântăreț sau care vrea ca muzica sa să ajungă rapid la urechile ascultătorilor. 

2.1. Sfaturi utile pentru amenajarea unui studio pentru muzică

Specialiștii în amenajarea acasă a unui studio de înregistrări audio oferă o mulțime de sfaturi utile novicilor în acest domeniu. Respectarea lor va fi garanția că rezultatele vor fi de calitate superioară:

  • camera aleasă în acest scop să nu fie una zgomotoasă, iar activitatea să se poată desfășura liniștit;
  • încăperea nu trebuie să fie pătrată, acest lucru fiind dăunător acusticii;
  • un burete pentru interior este de folos pentru a absorbi o parte din zgomot;
  • pereții camerei ar trebui să nu fie goi, așa că pot fi îmbrăcați cu draperii, o bibliotecă cu cărți, etajere, iar podeaua poate fi acoperită cu un covor pentru a atenua zgomotul.

2.2. Avantajele amenajării acasă a unui studio de înregistrări

Cei care doresc să aibă un studio de înregistrări la ei acasă vor avea următoarele avantaje:

  • își pot pune în practică ideile creative la orice oră;
  • nu au nevoie decât de ustensile și aparatură de bază;
  • înregistrările efectuate vor fi de calitate;
  • cheltuielile vor fi mult mai mici decât ar fi în cazul în care înregistrarea s-ar realiza într-un studio de înregistrări audio Commercial.

3. Echipamente utile într-un studio de înregistrări

Un studio de înregistrări trebuie să aibă în alcătuire următoarele componente de bază:

Microfonul

De el vor depinde compoziția spectrală a sursei sonore înregistrate, dinamica, nivelul sonor al dinamicii și condițiile ambientale. Microfoanele pot fi dinamice (au rezultate foarte bune pentru că suportă presiuni sonore foarte mari), condensator (captează cu mai multă acuratețe zona frecvențelor înalte și au un răspuns mai bun la semnalele tranzitorii) sau ribbon (sunt mult mai pretențioase, rar folosite, fiind utilizate la captarea instrumentelor de alamă).  

O înregistrare sonoră trebuie să țină cont și de directivitatea microfonului:

  • unidirecțional;
  • bidirecțional;
  • omnidirecțional.

Pentru un studio de înregistrări acasă, microfonul condensator sau dinamic de calitate este suficient.

Consola de mixaj

Aceasta reprezintă piesa centrală a unui studio de înregistrări, ea preluând semnalele electrice de la microfoane și amplificându-le la un nivel corespunzător. În final, le va trimite la master-recorder pentru a obține mixajul final. Consolele de mixaj sunt analogice și digitale, dar în ultima vreme se acceptă și o a treia categorie, consolele virtuale, realizate prin software pe calculator, și chiar o a patra categorie, anume consola hibridă.

Cele mai vechi sunt consolele analogice, care erau construite de-a lungul vremii din:

  • tuburi catodice;
  • tranzistoare;
  • circuite integrate.

Consolele digitale se bazează pe un alt mod de prelucrare a semnalelor audio, prin procesarea digitală sau numerică. Consola de mixaj virtuală este o implementare software a unei console digitale într-un calculator personal, de la algoritmii de procesare a semnalelor și până la suprafața de control. Legătura cu exteriorul se face prin intermediul unei plăci de sunet instalate în PC. 

Procesoare de semnal

Aceste elemente permit o mare flexibilitate în definirea sistemului audio și se prezintă sub forma unor module externe. Procesoarele de semnal se împart în procesoare de dinamică și procesoare de efecte speciale. Pentru a face față oricărei situații, este obligatoriu de ținut cont de următoarele lucruri:

  • este nevoie de cel puțin două reverberatoare de calitate;
  • alte efecte necesare pot fi obținute cu ajutorul a două procesoare adiționale;
  • prelucrarea semnalelor cu dinamică mare se poate face cu un procesor de dinamică.

Recorderele și mediile de înregistrare

Aparatele folosite pentru înregistrarea propriu-zisă se numesc recordere. Câteva exemple în acest sens sunt:

  • Magnetofoane analogice cu bandă magnetică (dezavantajele constă în uzura în timp a capetelor magnetice, ceea ce duce la alterarea calității înregistrării și obligativitatea întreținerii periodice);
  • Magnetofoane digitale cu bandă magnetică reprezintă alte tipuri de recordere ce pot fi utilizate într-un studio;
  • Recorderele digitale pe hard disk sau marea revelație a înregistrărilor sonore.

Monitoarele audio 

Ele sunt niște sisteme de difuzoare, fiind clasificate în funcție de numărul de căi ale incintei acustice. În cazul unui studio de înregistrări de acasă se poate utiliza o instalație Hi-Fi stereo, de bună calitate, în locul monitoarelor profesionale. 

Ele trebuie așezate la înălțimea capului și poziționate într-un triunghi echilateral. Boxele vor fi îndreptate în așa fel încât ascultătorul să perceapă cât mai bine sunetul, dar nu vor fi puse pe perete pentru că sunetul va suferi diferite distorsionări. 

Căștile audio 

Există două tipuri de căști care se pot utiliza, cele cu design open back și cele cu design closed back. Primele sunt fragile și se pot rupe ușor, oferă, însă, o calitate foarte bună a sunetului, dar nu sunt perfect etanșe, iar utilizatorul va auzi zgomote din exterior. Cele închise nu permit intrarea sunetelor din exterior, dar nu sunt foarte confortabile. 

4. Cum să obții o înregistrare foarte bună într-un Home Studio

Numărul tot mai mare al studiourilor realizate acasă a dus la necesitatea utilizatorilor de a obține suntele cât mai clar. Pentru a realiza înregistrări calitative, este nevoie de câteva sfaturi utile:

  • Un mediu acustic potrivit poate fi realizat cu ajutorul suprafețelor absorbante (covoare, perdele, canapele);
  • Minimizarea sunetelor microfoanelor omnidirecționale și bidirecționale se poate face cu ajutorul panourilor de reflecție ce pot fi așezate în spatele cântărețului;
  • Înregistrarea nu se realizează în mijlocul camerei și nici în apropierea birourilor;
  • Deși poate părea ciudat sau amuzant chiar, ar fi foarte indicat să se improvizeze o cabină vocală dintr-un dulap de haine, acestea având rolul de a absorbi sunetele într-un mod natural și de a elimina ecourile care dăunează atât de mult înregistrărilor;
  • Cele mai bune înregistrări vor fi realizate doar într-un mediu lipsit de zgomote. Nimeni nu va vorbi, nici măcar nu va șușoti. Se vor închide televizoarele, radiourile, mașina de spălat, aparatele de aer condiționat, cuptoarele cu microunde etc;
  • Pentru a păstra înregistrările sunetelor foarte curate, este nevoie de un filtru de studio de calitate;
  • Este bine să se păstreze și distanța perfectă între gura cântărețului și microfon, altfel efectul ar putea altera calitatea sunetului.

În concluzie, cine este pasionat de muzică și își dorește să facă o carieră în acest domeniu ar fi bine să-și amenajeze un studio de înregistrări la domiciliu sau să caute o firmă care oferă servicii profesionale, de calitate. Talentul trebuie să ajungă la public, iar acest lucru nu poate fi realizat decât cu ajutorul unui echipament performant al unui studio audio adecvat. 

surse foto:

shutterstock.com

ro.pinterest.com

Tipuri de microfoane – Informații și recomandări esențiale pentru obținerea unui sunet de calitate

Microfonul este un dispozitiv extrem de important în domeniul muzical, el amplificând sau înregistrând vocea cântărețului, sunetele instrumentelor muzicale acustice și ale aparatelor utilizate. Un muzician amator sau unul profesionist nu poate lucra fără o astfel de dotare, fiind esențială calitatea superioară a dispozitivului folosit, dacă își dorește rezultate foarte bune. 

În articolul de mai jos, vei descoperi informații despre ce este microfonul, câte tipuri de există, care sunt caracteristicile acestora și unde să găsești cel mai bun produs pentru o activitate muzicală cu multe împliniri pozitive.

Cuprins:

1. Tipuri de microfoane – informații generale

2. Caracteristicile fiecărui tip de microfon

3. Criterii de alegere a tipului de microfon specific pentru nevoile exigente ale unui muzician 

1. Tipuri de microfoane – informații generale

Microfonul este un dispozitiv care captează sunetul pentru a-l reda sau înregistra. Vibrația aerului este tradusă în semnal electric, acesta fiind amplificat și reprodus, ulterior, cu ajutorul boxelor, difuzoarelor sau al căștilor. Microfonul are două procese de traducere, unul acustico-mecanic, altul mecanico-electric. 

Cine își dorește să găsească un microfon capabil să redea cât mai posibil sunetul dorit, înregistrat sau redat live, trebuie să țină cont de variantele existente și de recomandările specialiștilor în acest domeniu. Astfel, există trei tipuri ale acestui dispozitiv:

Ce au ele diferit unele de altele? Se pare că principala diferență între microfoanele existente este dată de caracteristicile polare. 

2. Caracteristicile fiecărui tip de microfon

Microfoanele dinamice sunt puțin pretențioase și nu presupun cheltuieli mari. Ele folosesc inducția magnetică și sunt compuse din următoarele elemente:

  • diafragmă de o grosime specifică;
  • bobină;
  • câmpul magnetic.

Microfoanele condenser sunt numite și microfoane de studio, dar pot fi utilizate de amatori fără probleme, atunci când au nevoie să obțină un sunet de calitate cât mai bună. 

Specialiștii consideră că acest tip de dispozitiv reușește cu succes să capteze mai bine viteza și nuanțele sunetului, redând semnalul audio cu precizie. Se utilizează mai rar în prestațiile live ale unui muzician și doar dacă microfonul condenser este echipat corespunzător în acest sens. 

Microfonul ribbon este utilizat în înregistrările stereo și pentru a izola sunetul instrumentului dintr-o încăpere plină de alte zgomote. Numele lor provine de la faptul că funcționează cu ajutorul unei panglici ondulate din aluminiu, suspendată într-un câmp magnetic, care se conectează electric la ieșirea dispozitivului. Vibrațiile din interiorul câmpului magnetic generează un semnal electric. 

Poate fi menționat și microfonul cu USB, dispozitiv relativ nou, potrivit înregistrărilor realizate acasă, oferind sunete de înaltă calitate. Se conectează cu ușurință la orice laptop, PC sau tabletă dotată cu USB, este ușor de folosit și, financiar, și-l poate permite oricine. 

Nu trebuie uitat faptul că acest tip de microfon are nevoie de un software dedicat pentru înregistrări audio sau de un program pentru transmisii podcast. Avantajele sale sunt următoarele:

  • înregistrează rapid repetițiile;
  • poate fi utilizat în orice loc, permițând mișcarea;
  • permite exersarea abilităților și ascultarea înregistrărilor fără să mai fie nevoie de un studio profesional etc.

3. Criterii de alegere a tipului de microfon specific pentru nevoile exigente ale unui muzician

Un microfon bun înseamnă sunet bun și o prestație deosebită a oricărui muzician, așa că nu e de mirare că mulți cântăreți încearcă să folosească doar dispozitive de înaltă calitate, indiferent că le utilizează live, în concerte, în studioul de înregistrări sau la repetiții. Orice astfel de dispozitiv trebuie amplasat în așa fel încât să capteze sunetul pe care persoana și-l dorește. 

Criteriile de alegere a microfonului sunt următoarele:

  • după tipul de microfon (condensator, dinamic, ribbon, cu USB);
  • după caracteristica polară (unidirecționale, omnidirecționale, bidirecționale);
  • după dimensiunile diafragmei (mari, mici, medii);
  • după tipul de aplicație pentru care este folosit;
  • după model (wireless, clemă, spion, bullet, shotgun, de suprafață).

Există foarte multe opțiuni de microfoane pe piață. Cine vrea calitate trebuie să nu se zgârcească și să încerce mai întâi să descopere diversitatea pe care i-o oferă mediul online. De foarte multe ori, acest dispozitiv este neglijat, iar mesajul este alterat, ceea ce obligă muzicianul amator sau profesionist să aibă mare grijă la acest aspect. Indiferent de tipul lui, acesta trebuie să fie compatibil cu echipamentul pe care se va monta. 

În concluzie, înainte de a face o alegere în acest sens, este indicat să fie cunoscute în amănunt toate tipurile existente, diferențele dintre acestea și caracteristicile lor. Nu trebuie uitat nici un mic detaliu, acela că microfonul este prima veriga din lanțul sistemului audio!

surse foto:

shutterstock.com

Ureche muzicală: Ce înseamnă aceasta? Te naști cu acest simț sau îl poți antrena și dezvolta?

Muzica este o artă  sublimă, care aduce bucurie pe chipul adulților și al copiilor, deopotrivă. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că piesele din repertoriul clasic stimulează creierul și influențează pozitiv atenția, memoria și chiar capacitatea de învățare. Este și motivul pentru care aceasta se folosește ca și terapie pentru tratarea anumitor afecțiuni emoționale și chiar psihice. 

Pe lângă aceste lucruri, cu siguranță, fiecare s-a gândit, la un moment dat, cât de tristă ar fi viața fără muzică! Chiar dacă toată lumea iubește să asculte anumite piese și, uneori, să le fredoneze, anumite persoane sunt mai talentate decât altele. Este și motivul pentru care unii cântă doar sub duș, iar alții – pe marile scene ale lumii. Diferența, spun specialiștii, ține în egală măsură de talent și studiu. Între acestea, intervine și urechea muzicală, una dintre cele mai importante abilități necesare în procesul de învățare a unui instrument sau de interpretare a unei melodii. 

Cuprins:

1. Ce este urechea muzicală și cum se formează?

2. Cum afli dacă ai ureche muzicală?

1. Ce este urechea muzicală și cum se formează?

Auzul muzical sau urechea muzicală reprezintă capacitatea de a percepe corect un sunet sau o melodie și de a le reproduce cât mai fidel.  

Poate fi definit ca un impuls care transmite spre creier informația că ceea ce cânți este sau nu corect din punct de vedere muzical. 

Reprezintă acel simț care te ghidează, astfel încât știi că trebuie să cânți mai jos cu un ton sau mai sus, mai expresiv și mai implicat ori mai tare sau mai încet. Profesorii de muzică spun, deseori, că auzul muzical ar trebui să fie primul critic pentru cei care interpretează sau cântă la un instrument muzical (cu arcuș, suflător etc). Tocmai de aceea, după fiecare reprezentație, elevul este întrebat de dascăl: “cum ți s-a părut că ai cântat?”, iar acesta, de cele mai multe ori, știe unde și dacă a greșit. 

Cei care doresc să facă din muzica o meserie sau o pasiune înălțătoare, menită să îi încânte pe ei înșiși sau pe semenii lor, trebuie să studieze. 

La școlile de muzică sau la cursurile specializate există, de obicei, și o probă practică, unde, de multe ori, apar și expresiile: “ești afon” (lipsit de simț muzical), “nu ai ureche muzicală, nu o să faci niciodată muzică”. Cu toate acestea, sunt și profesori care spun că exercițiul poate suplini lipsa talentului. Asta, pentru că atât auzul muzical, cât și intonarea corectă sunt simțuri care se dezvoltă în timp, în funcție de fiecare individ în parte, și se pot perfecționa prin exercițiu. 

Așadar, dacă nu ai ureche muzicală, nu înseamnă că nu poți începe să studiezi muzica. Cu toate acestea, este esențial să dezvolți și să antrenezi acest “simț”, pentru a avea rezultate în acest domeniu. În funcție de ceea ce îți face plăcere, poți opta pentru chitară, pian, tobe sau poți încerca mai multe instrumente, pentru ca, apoi, să rămâi la cel care îți place mai mult. Doar încercând vei descoperi și, exersând, te vei perfecționa!

2. Cum afli dacă ai ureche muzicală?

Oamenii care au un auz muzical dezvoltat sunt cei care “cântă după ureche” și fac acest lucru foarte bine, uneori incredibil și de necrezut pentru cântăreții care au studiat ani întregi să atingă astfel de performanțe artistice. 

Unele persoane se nasc cu acest auz absolut și, fără niciun efort, reușesc să identifice notele muzicale prin frecvențele unice ale  acestora. Este acel talent înnăscut. 

Anumiți artiștii, chiar dacă recunosc importanța exercițiului în muzică, afirmă cu tărie că unele voci sunt unice, rare și reprezintă un har special, ceva ce nu se poate dobândi, pentru că oricine are capacitatea de a învăța să cânte corect notele, dar nu toată lumea poate transmite un amalgam de sentimente cu ajutorul vocii sau a unui instrument muzical, iar timbrul și modul de redare sunt unice. 

Dacă, după ce auzi o piesă, o poți fredona ușor, ritmul și tonul “vin de la sine”, iar melodia sună bine, poți spune că ai ureche muzicală. În orice caz, unii specialiști susțin că nimeni nu este afon, iar explicația lor este simplă: dacă oamenii nu ar recunoaște sunetele, le-ar fi imposibil să deosebească vocile celorlalți sau accentele unei limbi străine, de exemplu. 

Un lucru important de specificat este faptul că antrenamentul auzului muzical nu are legătură cu urechea, ci cu creierul. Acest organ este capabil să înțeleagă sunetele ce provin dintr-o sursă exterioară, cât și pe cele din imaginația unei persoane (cânți în gând). De fapt, nu face nicio diferență între ele. Beethoven este cel mai bun exemplu. Acesta a continuat să compună chiar și după ce și-a pierdut auzul. 

sursa foto : shutterstock.com

Tambalul – Unul dintre cele mai apreciate instrumente muzicale

Muzica este arta ce bucura toti oamenii, in diferite moduri, fie ca alegi sa o asculti, fie ca iti doresti sa o reproduci cu ajutorul instrumentelor muzicale. Pe lista celor mai populare se afla si tambalul. Insa, pe langa acesta, exista alte sute de instrumente ce te pot ajuta sa iti dezvolti aceasta pasiune. 

Invatarea unui instrument muzical are multiple beneficii, precum: imbunatarirea coordonarii, cultivarea disciplinei si dezvoltarea rabdarii. Cu ajutorul acestui articol, vei afla informatii despre unul dintre cele mai apreciate obiecte din domeniul muzicii si poate te vei convinge ca este timpul sa iti dezvolti aceasta pasiune.

CUPRINS

1. Istoria tambalului si tot ce trebuie sa stii despre acest intrument muzical

2. Componentele unui tambal 

1. Istoria tambalului si tot ce trebuie sa stii despre acest intrument muzical

Muzica este una dintre cele mai frumoase forme de arta, fiind o metoda extrem de puternica pentru exprimarea emotiilor. Conform unui studiu, in momentul in care o persoana trece printr-o perioada grea, este suficient sa fredoneze cateva versuri din melodia preferata, iar corpul va fi invadat de hormonii fericiri. In aceasta categorie se incadreaza si un obiect ce produce sunete cu o istorie lunga si glorioasa. 

Tambalul este unul dintre cele mai vechi instrumente romanesti, originar chiar din Asia, iar, mai apoi, raspandit in Europa. Acesta este un instrument ce apare atat in melodiile folclorice romanesti sau din strainatate, cat si in muzica culta. 

Cu ajutorul unor ciocanele speciale sunt lovite corzile, iar, astfel, se dezvolta o sonoritate neobisnuita. Instrumentul persian santur este considerat drept stramosul tambalului, aparut in momentul migrarii evreilor. Insa cel de-al doilea si-a facut aparitia odata cu secolul XIX, fiind apreciat de toata lumea pentru emotia generata de sunetele lui. 

Probabil majoritatea persoanelor nu stiau, dar tambalul este considerat strabunic al pianului, avand oarecare asemanari. In cazul lui, apesi pe clapele ce declanseaza mecanismul ce loveste coarda. 

Privind tambalul, lucrurile sunt mai simple. Coarda este lovita direct, iar sunetul este declansat ceva mai repede. Acele secunde fac ca acest instrument sa fie total unic si apreciat in randul oamenilor. 

Intretinerea unui astfel de instrument este si ea foarte grea, avand in vedere ca trebuie acordat mereu. Corzile tambalului pot genera chiar si doua sunete concomitent, lucru total unic. 

Tambalul are la baza o cutie de rezonanta prevazuta cu gauri, confectionata in mod normal din lemn de brad, alaturi de corzile din metal. Acestea se incadreaza in trei registre: acut, mediu si grav. 

2. Componentele unui tambal

Tambalul, instrument muzical apreciat mai ales in Romania, Moldova si Ucraina, este folosit pentru acompanierea orchestrei de muzica populara. 

Acesta este format din cinci componente: 

  • placa de rezonanta;
  • mecanismul cu pedale si surdina;
  • sistemul de sprijin; 
  • complectul de coarde cu rasta;
  • carcasa. 

Placa de rezonanta ajuta la amplificarea vibratiilor sonore. Grosimea unei astfel de placi masoara, in mod normal, 7-9 mm. In functie de aceasta depinde taria instrumentului si timbrul acestuia. Complectul de coarde sunt cele intinse pe ramele de sprijin, ce ajuta la declansarea sunetelor in momentul in care sunt lovite cu ajutor ciocanelelor. Practic, aceasta vibratie ce apare in momentul atingerii, duce la aparitia sunetului. 

Sistemul de sprijin este format din 5 grupuri de suporturi, fixate rigid pe placile de lemn. Corzile sunt vopsite in nuante deschise, cu exceptia a patru dintre ele, mai precis cele ce ajuta la producerea notelor: re, do, sol si bemol. Rasta este formata din stinghii dreptunghiulare de lemn, care, impreuna, alcatuiesc panoul inferior. Toate acestea contribuie la transmiterea vibratilor si obtinerea unui timbru uniform. 

Carcasa ajuta la protectia mecanismului format din pedala, surdina si placa de rezonanta, dar si pentru infrumusetarea instrumentului la nivel exterior. In mod normal, aceasta este fabricata din lemn de brad. 

In concluzie, acest intrument muzical bucura pe toata lumea cu sunete unice si pline de emotie. Daca si tu iti doresti sa iti dezvolti aceasta parte artistica, nu sta prea mult pe ganduri! Muzica este unul dintre cele mai importante elemente din viata oricarui om, iar avand in vedere stilurile variate, este imposibil sa nu gasesti un stil ce te poate ajuta sa iti exprimi trairile si sentimentele. Placuta, trista sau chiar romantica, aceasta incanta sufletele ascultatorilor si, in acelasi timp, le vindeca. 

 sursa foto: shutterstock.com

Muzica populară: trăsături, instrumente și artiști cunoscuți


Cel mai probabil, ai crescut cu muzica populară. Probabil o auzeai în familie, la petreceri, și acum poți oricând să te bucuri de acest tip de melodii la radio sau la televizor. Dar de unde a apărut acest gen atât de ascultat și în vremurile de azi?

Termenul de muzică populară a apărut în prima jumătate a secolului XX, ca un amestec între ansamblurile de instrumente specifice, lumea din zonele rurale și realitatea social-politică din acele vremuri. 

În acest articol, vei afla când a apărut muzica populară, care sunt trăsăturile acestui gen muzical și, mai ales, instrumentele populare în funcție de regiune.

Cuprins:

1. Cum a apărut muzica populară

2. Caracteristicile muzicii populare

2.1 Sunetul

2.2 Instrumentele folosite în muzica populară

3. Muzica populară românească în funcție de regiune

3.1 Muzica populară din Banat

3.2 Muzica populară din Bucovina

3.3 Muzica populară din Crișana

3.4 Muzica populară din Dobrogea

3.5 Muzica populară din Maramureș

3.6 Muzica populară moldovenească

3.7 Muzica populară din Transilvania

3.8 Muzica populară oltenească

3.9 Muzica populară din Muntenia

4. Morfologia cântecului popular românesc

5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu numai

1. Cum a apărut muzica populară

Muzica populară nu este doar în România, ci în aproape toate țările din Balcani și fostul bloc răsăritean. Dacă la noi există acest termen, în alte locuri, aceasta este inclusă ca subgen pentru alte tipuri, precum cea tradițională, cea lăutărească, folk sau ușoară.

Muzica populară este diferită de folclorul muzical din mai multe privințe, precum instrumentație, repertoriu și stil instrumental. Acest gen diferă în funcție de așezarea geografică. Spre exemplu, locurile care se află la apus au produs melodii cu influențe vestice, în timp ce acelea aflate în est au interpretat cântece cu elemente bizantine, slave și chiar turcești.

2. Caracteristicile muzicii populare

Alcătuirea unei trupe de muzică populară, stilul melodiei și modul de a cânta diferă, dar sunt câteva caracteristici care pot fi identificate la majoritatea ansamblurilor care produc acest tip de cântece.

2.1 Sunetul

În primul rând, într-o trupă de muzică populară există atât vocaliști, cât și instrumentiști. Cântăreții sunt recunoscuți pentru stilul vocal emfatic, marcat, uneori, de figuri tehnice. Printre acestea, regăsim și fluieratul artistic.

Instrumentiștii pot fi organizați în ansambluri, orchestre sau tarafuri. Aceștia pot cânta după note, o melodie prestabilită sau pot improviza. Această abilitate de a crea spontan depinde atât de instrument, cât și de interacțiunea cu solistul vocal.

2.2 Instrumentele folosite în muzica populară

Instrumentele folosite în muzica populară sunt foarte variate, cele mai populare fiind contrabasul (uneori înlocuit cu chitara electrică), țambalul (uneori înlocuit cu pianul), acordeonul și chitara acustică.

Deoarece la țambal nu pot fi accesate simultan două înălțimi sonore, cel mai des vei întâlni succesiuni de acorduri cu țiituri rapide și ritmate – tempoul diferă, putând  fi diviziune ternară sau în sferturi de timp. 

Pianul este folosit îndeosebi pentru piesele mai lente, cu un ritm asemănător melodiilor jazz.

Acordeonul și chitara sunt folosite pentru acorduri placat și pot fi utilizate și pentru momente solo – o întrerupere a melodiei în care se aude doar acest instrument. 

Mai poți întâlni la formații și instrumente folosite de obicei în muzica tradițională, precum brace – o vioară sau violă fără căluș, astfel încât să poți trage arcușul simultan pe toate corzile – sau un violoncel.

Printre instrumentele care se bucură de momente solo în melodiile populare regăsim vioara, bouzouki, clarinetul, mandolina, taragotul, flautul, fluierul, saxofonul, naiul și trompeta. 

Mai există cazuri – cu precădere la trupele numeroase – unde se împrumută instrumente folosite de fanfară. Spre exemplu: trompetă, goarnă, tubă, trombon, fligorn, eufoniu, tobă mică, seturi de tobe mari și fuscinel.

3. Muzica populară românească în funcție de regiune

În muzica populară din România, accentul se pune mai mult pe percuție. Pot fi recunoscute influențe din stilul tradițional din Balcani, chiar și din Turcia. Ca instrumente, predomină vioara și țambalul în majoritatea melodiilor.

În continuare, discutăm modul în care este perceput acest gen muzical în funcție de regiuni.

3.1 Muzica populară din Banat

În Banat, vioara este cel mai folosit instrument muzical, alături de cele de suflat. Mai regăsim și ținta (uneori înlocuită de saxofon), care a fost importată în anii 1920 din Ungaria. Un exemplu de violonist cunoscut din această zonă este Efta Botoca.

3.2 Muzica populară din Bucovina

Zona Bucovinei este recunoscută pentru unele din cele mai vechi instrumente, precum țilinca sau cobza. În timpurile moderne, vei auzi des melodii cântate cu ajutorul unui fluier sau a unei vioare.

3.3 Muzica populară din Crișana

În Crișana, se folosesc din timpuri străvechi viorile, deseori în duet. Un nume important în industrie este Petrică Pașca, ce folosea ținta. În satul Roșia se utilizează două instrumente mai neobișnuite: hidede (un tip de vioară cu trompetă) și doba.

3.4 Muzica populară din Dobrogea

Muzica din Dobrogea este profund influențată de ritmurile din Balcani și Turcia, deoarece populația este formată din multe minorități care provin din aceste zone diferite. Reiese un stil muzical foarte ritmat, cu un amestec de instrumente.

3.5 Muzica populară din Maramureș

Un ansamblu tradițional din Maramureș va folosi ca instrumente pianul, vioara și, uneori, tobele. În melodiile mai recente, vei auzi și ținta, saxofonul și acordeonul. În Oaș, stilul de a cânta este unic, destul de strident și cu elemente melodice arhaice.

3.6 Muzica populară moldovenească

Violina și țambalul sunte cele mai populare instrumente folosite în muzica produsă în Moldova. Pot fi recunoscute influențe din Serbia în melodiile cântate în această regiune. Unul din cei mai populari violoniști este Ion Drăgoi.

3.7 Muzica populară din Transilvania

Istoric, zona Transilvaniei a fost mai legată de țările din Europa Centrală și acest lucru a influențat și stilul muzical. Printre instrumentele folosite pot fi enumerate vioara, contrabasul și țambalul. La finalul anilor 1990, a fost organizat un festival, Maramuzical, pentru a atrage atenția asupra melodiilor produse în această zonă.

3.8 Muzica populară oltenească

Muzica populară din Oltenia este asemănătoare cu cea din Muntenia, unde predomină vioara, țambalul și chitara – care înlocuiește cobza folosită în restul regiunilor. Dacă asculți melodii produse aici, te vei bucura și de sunetul cimpoiului.

3.9 Muzica populară din Muntenia

Printre numele recunoscute în muzica populară din Muntenia se numără Vasile Pandelescu și Ilie Udilă. Instrumentele utilizate aici sunt diverse, de la clasicele fluier și vioară la acordeon și clarinet.

4. Morfologia cântecului popular românesc

Dacă vrei să intri în industria muzicii populare românești sau doar ești interesat de domeniu, este important să înțelegi cum funcționează morfologia unui cântec. În mare parte, orice melodie derivă din structura gramaticală și fonetică a limbii române. 

Iată câteva reguli ale limbii române pe care le vei recunoaște în orice melodie populară românească, așa cum sunt menționate în cursurile de folclor muzical:

  • Cuvintele sunt formate din silabe scurte şi de durată aproximativ egală;  
  • Diferenţierea între silabe este calitativă ca urmare a accentului pe care îl primeşte silaba în rostire; 
  • Nu există un loc fix al accentelor în cuvintele cu mai multe silabe, iar particulele monosilabice, de obicei, nu poartă accent. De aici rezultă o mare varietate a ritmului în vorbirea curentă în care se succed grupări ritmice binare, ternare, cuaternare;  
  • Nu este posibilă în limba română succesiunea a mai mult de 2 silabe accentuate. Cuvintele care cuprind cel puţin 4 silabe conţin și accente secundare;  
  • Unitatea structurală a versului popular românesc este determinată atât de raporturi semantice, cât şi de legăturile formale din interiorul şi exteriorul ei, ducând, în acest fel, la organizări metrice fixe sau libere; 
  • În tiparele metrice fixe se încadrează versurile recitate sau scandate ale unor strigături de joc la nuntă, urarea de la sfârşitul colindului, versurile din folclorul copiilor, precum şi cele cvasi-cântate (unele strigături şi chiuituri din nordul Transilvaniei);  
  • Versurile cântate din genurile improvizatorice (bocet cu formă liberă, anumite doine) se abat de la tiparele fixe obişnuite, asemănându-se cu versurile unor poezii recitate.  

Tot din cursurile menționate mai sus se cunoaște și care este legătura structurală între vers și melodie. 

În primul rând, versul și rândul melodic sunt două componente care alcătuiesc o unitate, singura distincție dintre ele fiind în notare. 

Prin urmare, dimensiunea rândului melodic coincide cu cea a versului.

Una din caracteristicile principale ale versului popular cântat este izometria. Aceasta se referă la menținerea aceluiași tipar metric pe toată întinderea cântecului. 

Chiar dacă forma catalectică sau acatalectică nu se mențin și apar adaosuri sau contracții silabice în timpul cântării, izometria rămâne neschimbată,

Este important de menționat și modul în care se face fracționarea versurilor. Aceasta se produce prin rima interioară întâlnită în mai toate genurile folclorice și, mai ales, în colinde, unde rimele exterioare sunt rare.

5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu numai

Există anumite nume, pe care, atunci când le auzi, le asociezi imediat cu muzica populară și anumite melodii cunoscute. Îți prezentăm, în continuare, câteva persoane recunoscute pentru acest gen muzical.

Maria Dragomiroiu

Maria Dragomiroiu este un nume foarte cunoscut pentru muzica populară datorită registrului vocal amplu și al tehnicii excelente de control al vocii. A fost comparată chiar cu Maria Tănase, cea mai de renume cântăreață al acestui gen. Printre cele mai faimoase melodii, regăsim:

  • Dar-ar naiba-n tine, dragoste
  • Mai ții minte, măi, dragă Marie
  • Așa trec zilele mele

Ion Dolănescu

Ion Dolănescu a avut o discografie însemnată, de aproximativ 50 de albume, nenumărate concerte și înregistrări la radio și televiziune. A cântat și alături de fiul său, Ionuț Dolănescu. care i-a urmat exemplul și a devenit cântăreț de muzică populară. Printre cele mai cunoscute melodii, se numără:

  • M-am născut lângă Carpați
  • Gorjule, grădină dulce
  • Mândro, când ne iubeam noi

Gheorghe Dinicu

Un alt nume marcant al muzicii populare românești este violonistul Gheorghe Dinicu. Acesta a urmat cursurile Conservatorului din București și a cântat în diverse trupe, precum taraful lui Dan Cercel. Se remarcă atât ca dirijor și compozitor, dar și ca profesor la Conservator și Școala normală de învățători din București.

Nicolae Florian

Recunoscut ca instrumentist în Orchestra de muzică populară Radio, Nicolae Florian a fost un acordeonist foarte talentat. Născut într-o familie de lăutari, a obținut numeroase premii, printre care se numără medalia de aur la Festivalul Internațional al tinerilor soliști de la Moscova și premiul I la Festivalul de la Viena.

Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe este recunoscut atât pentru talentul său actoricesc, cât și pentru cântecele sale melodioase. A produs muzică până în anul 1989, dar a devenit mai cunoscut după, când a reușit să realizeze 22 spectacole. Printre melodiile cunoscute, menționăm:

  • Primăvara mea
  • Salcâmii
  • Doina haiducească

Aurel Gore

Aurel Gore a început să cânte la cobză, dar, mai apoi, a învățat să cânte la vioară, în taraful tatălui său. A interpretat în mai mult tarafuri și a compus muzică populară instrumentală, cântece de pahar și lăutărești, precum Măriuță, Mărioară

A fost cunoscut în special pentru că a condus taraful care acompania materialul de debut al Romicăi Puceanu.

Irina Loghin

Irina Loghin, supranumită și regina muzicii populare, este cunoscută atât în țară, cât și în străinătate pentru muzica produsă și concertele impresionante. A fost solistă a ansamblului Ciocârlia, Barbu Lăutaru și Ciprian Porumbescu. Printre cele mai cunoscute melodii, pot fi menționate:

  • Mândră-i Valea Prahovei
  • Bradului la munte-i place
  • De-ar crește via pe casă

Muzica populară este parte din tradiția României, cu rădăcini adânci în fiecare zonă a țării. Instrumentele și linia melodică variază în funcție de regiunea în care fiecare melodie a fost produsă, rezultând un amestec ritmat, ideal atât pentru petreceri, cât și pentru momente melancolice.

Sursă foto: Shutterstock.com

Muzica techno: istorie, subgenuri și cum să o produci

Muzica techno nu este un gen nou de muzică. Probabil ești obișnuit să îl auzi în club, la festivalurile și la petrecerile unde toată lumea dansează. Poate ești obișnuit să te miști pe ritmurile acestui stil muzical sau poate nu este printre preferințele tale. Însă nu strică niciodată să afli mai multe despre el.

Indiferent de preferințe, trebuie să știi că acest gen muzical are o istorie vastă în spate și a evoluat enorm de-a lungul anilor, în mai multe stiluri diferite, care au marcat viețile oamenilor, acum existând chiar și artă techno.

În acest articol vei afla cum a apărut muzica techno, care sunt subgenurile acestui stil și cum poți să produci chiar tu acest tip de muzică.

Cuprins:

1. Ce este muzica techno

2. Istoria muzicii tehno

3. Subgenuri ale muzicii techno

4. Cum să faci muzică techno

1. Ce este muzica techno

Pentru techno, ritmul este cel mai important. El este un gen muzical unic, care nu are nevoie de o melodie la modul convențional pentru a funcționa. Un track poate fi format doar dintr-o bătaie de tobe și manipulare mecanică pentru crearea unor efecte sonore.

În acest fel, acest gen moștenește natura radicală a muzicii clasice electronice și minimalismul, unde repetiția stârnește interesul. Techno are un ritm similar cu disco, dar tempoul este mai alert, între 120 și 150 BPM.

2. Istoria muzicii tehno

Muzica techno este o formă a muzicii electronice, care a apărut în Detroit, Michigan din Statele Unite ale Americii la sfârșitul anilor 1980. Prima înregistrare în care s-a folosit specific termenul de techno a fost în 1988.

În prezent, există mai multe stiluri de techno, însă cel din Detroit este văzut ca cel de bază, din care s-au dezvoltat restul. 

Detroit techno a rezultat ca o împletire a muzicii Afro-Americane, precum Chicago house, funk, electro, electric jazz, cu muzica electronică produsă de artiști precum Kraftwerk, Giorgio Moroder și Yellow Magic Orchestra.

Acest tip de muzică a fost influențat de teme futuristice și fictive, care erau importante pentru societatea americană capitalistă. Un punct de referință a fost și cartea The Third Wave, a lui Alvin Toffler.

Fondatorii genului techno, supranumiți și Belleville Three, au fost Juan Atkins, Kevin Saunderson și Derrick May. Atkins a declarat că citatul “rebelii techno” a lui Toffler l-a determinat să numească în acest fel genul muzical pe care îl produce.

Acest amestec unic de influențe descris mai sus aseamănă muzica techno cu estetica culturală numită afrofuturism. Pentru May, acest gen reprezintă un transfer al spiritului din corp către mașina care îl ajută să producă muzica.

3. Subgenuri ale muzicii techno

Techno a inspirat o varietate de subgenuri, multe dintre ele rezultând ca un amestec al stilului de bază cu altele apropiate sau complet diferite, precum house sau dance. Versiunea din Chicago, acid techno, este caracterizată de zgomote puternice de sintetizator. Dub techno a apărut ca o fuziune a celui principal și modul de producție al muzicii dub.  

Mai există minimal techno, un gen mai greu de produs. A fost făcut populat de artiști precum Villalobos, a căror track-uri durează chiar și 20 de minute, cu puține modificări de ritm. Este, astfel, perfectă pentru club și ascultat meditativ.

4. Cum să faci muzică techno

Poate părea simplu să faci muzică techno. În esență, ai nevoie doar de un sample cu un ritm de baterie, peste care să adaugi efecte, până obții sunetul pe care ți-l dorești.

Dar, ca să obții un track care să poată fi difuzat în club, lucrurile devin mai complicate. Trebuie să uiți de ritmurile convenționale și să creezi note mai subtile, atât înalte, cât și joase.

Primul lucru de care ai nevoie este o pereche bună de căști sau boxe de înaltă calitate, astfel încât să auzi clar fiecare secundă a track-ului. Ca echipament, vei mai avea nevoie de partea de hardware și cea de software.

Pentru partea de hardware, ai nevoie de echipamente de DJ, precum un mixer si un drum beat machine (mașină de ritm), asa cum sunt Korg KR-55 Pro sau Korg KR mini și un sintetizator. Mai apoi, îți trebuie un program de software care să proceseze sunetele produse de instrumente. Spre exemplu, Logic Pro sau Ableton.

Muzica tehno a avut un început interesant în Detroit, iar apoi a evoluat în mai multe subgenuri, care au combinat stiluri diferite, precum house și dance. Este genul perfect pentru club și poți produce chiar tu track-uri interesante dacă ai echipamentul potrivit și destulă determinare.

Sursă foto: Shutterstock.com

Acordarea pianului: Ce trebuie să știi despre reglarea acestui instrument muzical

Pianul este un instrument muzical complexă și dispune de numeroase piese mobile. Dar care este importanța acordării lui? Când trebuie făcut acest lucru? Este cu adevărat necesară reglarea lui? 

Dacă ești pianist sau intenționezi să achiziționezi un astfel de instrument, este foarte probabil că ți-ai pus deseori aceste întrebări. Muzicienii experimentați, pe de altă parte, nu își fac foarte multe griji din acest punct de vedere și, pur și simplu, își reglează instrumentul de două ori pe an, după cum recomandă majoritatea experților. Puțini se deranjează să întrebe mai multe despre importanța acestor acțiuni. 

Gândul de a regla tensiunea fiecărei corzi de pian poate fi destul de plictisitor și incomod. Angajarea unui maestru acordor de două ori pe an este soluția iubită de majoritatea proprietarilor de pian. Înainte de a face acest lucru, este esențial să înțelegi cum funcționează aceste instrumente.

Cuprins

1. Când trebuie să acordezi pianul

2. Acordarea pianului – De ce ce trebuie să faci acest lucru

3. Cum se face corect acordajul pianului

4. Reguli de protejare a pianului

1. Când trebuie să acordezi pianul

Când apeși clapele unui pian, un ciocănel corespunzător fiecăreia atinge corzile specifice. Sunetele sunt produse atunci când aceste corzi vibrează.

De multe ori, intervalele dintre tonuri devin inegale. Există multe motive pentru care tensiunile corzilor se pot schimba, inclusiv diferențele de temperatură, umiditatea prea ridicată, precum și uzură.

Așadar, când tensiunile se modifică și nu mai vibrează la frecvențe corecte, înseamnă că pianul este dezacordat.

2. Acordarea pianului – De ce ce trebuie să faci acest lucru

Sunetele unui pian dezacordat sunt foarte neplăcute. Acest instrument își modifică tonurile mai ușor decât crezi. Fluctuațiile zilnice minore ale temperaturii și umidității pot afecta tensiunea corzilor. Chiar dacă nu îl folosești zi de zi, schimbările de mediu sunt suficiente pentru a determina strângerea sau slăbirea lor.

Pentru a evita ca pianul să sune neplăcut, este nevoie de anumite reglări pentru recalibrare.

În plus, pianiștii vor descoperi, de obicei, că sunetul se schimbă după fiecare sesiune de reglare. De fapt, abia atunci vei știi cum ar trebuie să sune instrumentul muzical în mod ideal. Cu acordări obișnuite, oamenii se vor obișnui cu senzația din timpul interpretărilor și modul „corect” în care se aude pianul.

3. Cum se face corect acordajul pianului

Acordarea pianului necesită abilități speciale. Practic, fiecare notă trebuie reglată într-un mod corect. Practic, tu nu auzi doar un sunet când atingi o clapă de pian, ci o serie de frecvențe armonice, care vibrează deasupra tonului de bază.

Tensiunile corzilor vor afecta frecvența undelor sonore produse. Cu alte cuvinte, determină înălțimea sunetelor redate. Cu cât coarda este mai strânsă, cu atât este frecvența și tonul notei sunt mai mari. Pe de altă parte, cu cât este mai scăzută tensiunea, cu atât frecvența și tonalitatea sunt mai mici.

Reglajul se face, în general, cu o cheie specială de acordaj pentru pian.

Creierul nostru se ocupă tot timpul cu prelucrarea armoniilor. Spre exemplu, cele ale vocii tale sunt cele care o fac să sune diferit de cel a altora. Fără acestea, nu am putea face diferența dintre o trompetă și o vioară.

Cu timpul, vei învăța să distingi seriile armonice care vibrează deasupra fiecărui ton.

4. Reguli de protejare a pianului

În afară de reglajele făcute de profesioniști, trebuie ținut cont și de alte aspecte. Umiditatea și temperatura din încăperea în care se află pianul se va regla, astfel încât să nu existe fluctuații foarte mari.

Folosește un încălzitor pentru pian și lasă-l acolo tot timpul. Aceasta va menține constantă temperatura internă a pianului și va preveni condensul pe suprafața lui. Acesta este periculos, pentru că se colectează în interiorul instrumentului pentru perioade îndelungate de timp, iar corzile ar putea rugini, în timp ce lemnul poate începe chiar să se descompună.

Așadar, este important sa se facă acordarea pianului cel puțin de două ori pe an sau de fiecare dată când crezi că nu mai sună așa cum ar trebui.

sursa foto – pixabay.com

De asemenea, pianul tău trebuie așezat departe de ferestre și de lumina directă a soarelui. De preferință, partea dreaptă a pianului trebuie să fie așezată spre un perete interior, pentru a adăuga  un plus sunetului acestui.

Pianul tău trebuie, de asemenea, să fie ferit de căldură exagerată, de curenți de aer puternici și să nu se afle în apropierea bucătăriei sau a băii.

Evită să miști pianul pe cât posibil. De fiecare dată când este mutat, poziția plăcii de sunet se va schimba. Acest lucru face ca pinii care țin corzile să se răsucească și să modifice tensiunea. Dacă trebuie, totuși, să muți pianul, atunci ia-ți un ajutor care să aibă grijă de picioarele instrumentului și ridicați-l împreună, apoi mișcați-l încet și cu mare atenție. Este recomandat ca, după fiecare modificare a poziției, să chemi un acordor profesionist care să evalueze starea pianului.

În concluzie, acordarea unui pian nu este o treabă atât de ușoară. Apelează la un profesionist, dar, în același timp, învață modul în care se propagă sunetul atunci când atingi una dintre clapele pianului.

Emoțiile de scenă: Ce este tracul de scenă și cum poți scăpa de el

Respirația ți se accelerează, pulsul îți crește, gâtul tău se usucă pe măsură ce palmele transpiră abundent, simți un gol în stomac și, tocmai când vrei să scoți primul sunet, mâinile și genunchii se înmoaie. Ți se întâmplă? Într-adevăr, scena poate fi înspăimântătoare, mai ales dacă ai avut o experiență negativă anterioară. Emoțiile te copleșesc, te consumă în cel mai scurt timp și te pot imobiliza pur și simplu? Înseamnă că ai trac. Află din acest articol ce este acesta, de ce apare, dar și cum gestionezi situația.

Cuprins

1. Ce sunt emoțiile?

2. Emoțiile de scenă – Primele simptome ale tracului

3. De ce apar emoțiile pe scenă?

4. Lupta cu tracul: ce se întâmplă în mintea și corpul artistului?

5. Frica de scenă și cum să îți controlezi emoțiile

1. Ce sunt emoțiile?

Să începem cu anxietatea, care este definită ca un sentiment de îngrijorare, nervozitate sau neliniște cu privire la un eveniment viitor. Majoritatea oamenilor au experimentat un anumit nivel de anxietate înainte, în timpul sau după o apariție pe scenă, fie că e vorba despre o cuvântare sau despre interpretarea unei melodii. 

Anxietatea diferă de frică. A doua se adresează unei amenințări prezente, în timp ce prima este simțită în mod obișnuit în raport cu ceva din viitor. Aceasta este o experiență umană normală și sănătoasă și, în doze mici, este benefică în luarea deciziilor pentru a atinge un nivel maxim de interpretare.

Anxietatea din timpul unei reprezentații (tracul) este nervozitatea sau neliniștea cu privire la un eveniment viitor în care ți se va cere să execuți o anumită sarcină, cum ar fi interpretarea unei melodii, un discurs sau un test și, de obicei, se manifestă puternic atunci când ești față în față cu publicul. Simptomele pot fi prezente atât în timpul spectacolului, dar și înainte de acesta cu săptămâni sau chiar luni. Uneori, rămân prezente și după terminarea evenimentului.

Personalitatea și lucrurile în care crezi îți afectează puternic experiențele pe scenă. Oamenii extrovertiți, siguri de sine, care consideră că spectacolele reprezintă o provocare plină de satisfacții au, în general, mai puține emoții decât cei care se tem că sunt în centrul atenției.

De exemplu, persoanele introvertite care cântă la un instrument muzical, ce au trecut prin acest tip de emoții și au prezentat simptomele normale de gură uscată și fluturi în stomac, își vor face foarte multe griji înaintea unui concert. Prin comparație, muzicienii care s-au bucurat în mod regulat de succes așteaptă cu nerăbdare să ajungă din nou în fața publicului.

Vestea bună este că, în cazul unui efort bine direcționat, chiar și muzicienii cu anxietate pot înlocui gândurile și experiențele negative cu cele pozitive.

Emoția pe scenă nu este considerată în mod obișnuit ca o fobie.

Tracul tinde să se manifeste oarecum altfel decât majoritatea fobiilor. De fapt, acest tip de teamă intensă împiedică doar rareori capacitatea de a lucra. În schimb, emoțiile de scenă tinde să apară în timpul unei audiții sau a unei interpretări. Deși reacțiile fiecărei persoane sunt unice, majoritatea cazurilor respectă un model previzibil.

2. Emoțiile de scenă – Primele simptome ale tracului

Să accepți faptul că te confrunți cu o stare de anxietate pe scenă este foarte important, deoarece este primul pas către înțelegere și depășirea acesteia. Dacă ai experimentat unul sau multe dintre următoarele simptome înaintea sau în timpul unei interpretări, înseamnă că te confrunți cu spaima de scenă:

  • Transpirație excesivă (de obicei, în palme și la picioare, dar ar putea fi oriunde)
  • Frecvența cardiacă crescută
  • Frisoane, bufeuri sau modificări bruște ale temperaturii corpului
  • Respirație ușoară sau hiperventilație
  • Amețeală
  • Gânduri rele, teama obsesivă de eșec în timpul prestației
  • Incapacitatea de a te concentra sau de a prelucra informații logice
  • Greață, vărsături sau diaree
  • Pierderea poftei de mâncare
  • Nevoie frecventă de a folosi baia
  • Incapacitatea de a vorbi sau de a ține o conversație de bază
  • Tremurat, mai ales la mâini
  • Sensibilitate crescută la lumină sau la sunete

De la tremuratul mâinilor, până la spaima creierul tău, care nu mai poate reacționa decât făcând scenarii pentru o posibilă evadare, toate părțile corpului tău reacționează excesiv, cu excepția celei care ar trebui: gura.

3. De ce apar emoțiile pe scenă?

De unde vin emoțiile? Acestea încep, în general, cu săptămâni sau luni înainte de concert sau de discurs și se manifestă adesea ca o anxietate generalizată. Dacă ai această afecțiune, este foarte posibil să începi să te simți hiperalert, plin de energie. Pe măsură ce data prestației se apropie, simptomele se agravează. Cu câteva ore înainte de spectacol, poți prezenta simptome de fobie mai tradiționale, incluzând probleme gastrointestinale, cum ar fi vărsături sau diaree, iritabilitate, modificări de bruște de dispoziție, tremor și palpitații cardiace.

Cu toate acestea, atunci când ajungi pe scenă, instinctele tale preiau controlul. Cei mai mulți anxioși spun că au puține simptome în timpul prestației. Asta, pentru că, atunci când transmiți energie publicului tău, reușești să-ți intri definitiv în rol și să nu mai ai trac de scenă.

Mulți interpreți experimentează un tip de euforie atât în ​​timpul spectacolului, cât și după. Acest exces de adrenalină poate explica parțial de ce simptomele fricii de scenă dispar complet atunci când te confrunți cu obiectul fobiei tale.

4. Lupta cu tracul: ce se întâmplă în mintea și corpul artistului?

Cum îți controlezi emoțiile? Tracul a fost descris în mod corespunzător drept o „auto-otrăvire prin adrenalină”. Ca răspuns la stres, glandele suprarenale pompează un hormon, epinefrina (adrenalina), în fluxul sanguin, determinând organismul să intre într-o stare de excitație ridicată. Persoana în cauză transpiră și tremură, mușchii sunt încordați, inima bate neregulat, gura se usucă, are probleme cu respirația, poate avea greață sau amețeli și gâtul se usucă. Acesta este așa-numitul răspuns „lupți sau fugi”, despre care se crede că s-a dezvoltat la om pentru a ajuta la pregătirea organismului pentru acțiuni puternice ca răspuns la o amenințare iminentă. Fără eliberarea acesteia, hiperactivarea devine, practic, un atac de panică.

În ceea ce privește gândurile care însoțesc răspunsul fizic, cel mai important pare să fie un sentiment de expunere. Și, în cazul obișnuit, interpretul nu poate face nimic pentru a schimba părerea spectatorilor, pentru că se simte complet gol.

Și încă un alt mister al luptei cu emoția scenei: în foarte multe cazuri, ea nu dispare cu timpul. Dacă artistul merge în mod repetat pe scenă cu frica de eșec și are, în schimb, un succes, nu ar trebui să treacă și tracul, în cele din urmă?

Chiar și artiștii experimentați recunosc că nu au scăpat niciodată de frica de scenă. Unii dintre ei mărturisesc că nici măcar nu se mai luptă cu ea, pentru că știu că o vor avea mereu.

5. Frica de scenă și cum să îți controlezi emoțiile

Dacă suferi de frică de scenă, ia în considerare ajutorul unui profesionist în sănătate mintală. Ca orice fobie, tracul este tratabil sau măcar diminuat. O opțiune populară este terapia cognitiv-comportamentală. Mulți dintre cei copleșiți de emoții intră pe scenă cu convingerea că performanța lor nu va fi „suficient de bună”, dezamăgind, astfel, publicul și distrugându-și propriile cariere.

Terapia te poate ajuta să înlocuiești aceste mesaje negative cu gânduri mai raționale. De asemenea, vei învăța mai multe exerciții de relaxare, pe care le poți face atunci când anxietatea devine copleșitoare. Frica de scenă este extrem de frecventă și mulți interpreți nu solicită niciodată ajutor. Cu un tratament adecvat, însă, starea poate fi gestionată cu succes.

În primul rând, mută-ți atenția de la tine și de la teama ta de insucces către adevăratul scop, acela de a-ți arăta valoarea în fața publicului. Nu te mai încărca inutil cu convingerea că interpretarea ta ar putea fi jalnică. În schimb, concentrează-te asupra gândurilor și imaginilor liniștitoare, care te pot calma. Refuză gândurile care creează îndoială de sine și încredere scăzută.

Există multe moduri de calmare a minții și corpului, cum ar fi respirația profundă, exercițiile de relaxare, yoga și meditația. Te vor ajuta mult exercițiile fizice. De asemenea, este bine să te hrănești corespunzător și să ai, în general, obiceiuri de viață sănătoase. Încearcă să reduci cât mai mult posibil cofeina, zahărul și alcoolul. Imaginează-ți că vei avea succes și concentrează-te întotdeauna pe puterea și abilitatea ta de a gestiona situații provocatoare.

Pregătește-ți materialul în avans și interpretează-l cu voce tare pentru a-ți auzi vocea sau exersează interpretarea la pian, chitară, vioară, tobe sau ce instrument vei folosi, astfel încât să fii sigur pe tehnica ta. Creează legături cu publicul tău: zâmbește și salută oamenii. Gândește-te la ei mai degrabă ca prieteni, decât ca la dușmani.

Și, nu în ultimul rând, exersează în oglindă o postură sigură de sine. Renunță să încerci să fii perfect și înțelege că este OK să greșești. Fii natural, fii tu însuți. 

Iată, în continuare, câteva exerciții care te pot ajuta să scapi de emoții pe scenă:

Meditaţia

Găsește un spațiu liniștit, așază-te într-o poziție suficient de confortabilă pentru minimum 10 minute, închide ochii și golește-ți mintea de gânduri. Este atât de simplu! Meditația este, pur și simplu, o stare în care care nu te mai gândești la nimic. 

Din când în când, mintea ta va dori să se reconecteze la realitate. Atunci când se întâmplă acest lucru, trebuie să o aduci înapoi, într-un spațiu gol. Dacă reușești să practici meditația zilnic, timp de 10-20 de minute, veți putea, în timp, să lași deoparte gândurile care te distrag în timpul spectacolelor, inclusiv pe cele anxioase.

Fă-ți griji doar pentru primele cinci minute

Cercetările sugerează că primele minute ale unei prestații pe scenă sunt cele mai stresante. Atunci ai parte de cele mai mari emoții. După aceea, este foarte probabil să-ți reintri în rol și să mergi mai departe fără probleme. Cunoașterea acestui lucru poate fi un mare avantaj. Când interpretezi o partitură, spre exemplu, asigură-te că în primele cinci minute ești un pic mai concentrat și stăpân pe emoții. Restul timpului pe scenă poate fi mai organic și poți să pui mai mult suflet.

Când a venit momentul să intri pe scenă, ar fi bine să-ți induci gândul că spectacolul va dura doar cinci minute. Faptul că vei fi pe deplin pregătit pentru cea mai proastă parte a reprezentației îți va oferi încrederea de care ai nevoie pentru a merge mai departe.

Concentrează-te pe conținut, nu pe autocritică

Emoția generează adesea o buclă de păreri negative, care funcționează în felul următor: înainte sau în timpul prestației, partea anxioasă a creierului tău dezvoltă o imagine despre cum trebuie să arăți în fața publicului. În același timp, percepe fiecare semn din partea publicului ca o potențială amenințare. Dacă cineva din audiență cască sau se uită la ceas, creierul tău ar putea eticheta acest lucru drept o catastrofă. Astfel, devii convins că toată lumea se plictisește.

Cel mai bun mod de a depăși această spirală descendentă este să îți păstrezi atenția în afara ta. Nu uita că publicul nu este acolo numai pentru a te vedea. El este acolo și pentru a învăța ceva din mesajele și din ideile pe care le împărtășești. Concentrează-te pe conținut mai presus de orice altceva și vei evita să fii prins într-o stare de spirit negativă.

Îmbunătățește-ți relația cu tine însuți

Predispoziția spre frica de scenă poate indica o varietate de trăsături de personalitate. Acestea variază de la perfecționism la anxietate socială. Persoanele obsedate de prezența scenică și care se tem că sunt vulnerabile pot suferi de anxietate. Același lucru se întâmplă și celor cu respect de sine scăzut, cu dorință de control sau cu frică de eșec.

Una dintre cheile depășirii emoțiilor este clarificarea factorilor care stau la baza propriei tale frici. Dezvoltarea conștiinței de sine, a compasiunii și a încrederii în propria persoană te va ajuta să eviți să te încarci cu atâta presiune.

Elimină toate gândurile negative

Nu începe prin a-ți spune că nu ești în stare să faci un anumit lucru, pentru că încrederea în propriile forțe va scădea dramatic. Există riscul de a lua drept realitate ceea ce îți spui în mod regulat din cauza panicii. Acest lucru te va face să crezi că nu îți poți stăpâni emoțiile, indiferent cât de mult muncești.

Pune capăt acestei practici înlocuind toate gândurile negative cu cele pozitive. Este foarte simplu să te oprești să gândești „Nu pot face acest lucru” și să îți spui „Pot face asta”. Rostirea gândurilor pozitive cu voce tare îți va face, de asemenea, bine.

Vorbește cu colegii de scenă

Vorbește cu prietenii sau colegii de scenă. Sunt șanse mari să întâlnești pe cineva care, înainte de a păși pe scenă, să aibă același trac. Împărtășirea acestor sentimente te poate ajuta să îți dai seama că nu ești singur și că este complet normal să fii neliniștit. Puteți vorbi, de asemenea, cu un prieten de încredere sau un membru al familiei, să le povestești cum te simțiți, pentru a mai scăpa de emoții.

Contact vizual

Când ești pe scenă, este foarte bine să ai contact vizual cu persoanele care par foarte interesate.  Dacă simți că îți pierzi încrederea, dar observi aprecierea publicului, nu-ți fie frică să te concentrezi asupra lor. Acest lucru îți va reaminti cât talent ai. Dacă, totuși, audiența nu pare să reacționeze pozitiv, privește către un membru al familiei sau către un prieten de încredere de pe scaunele din fața ta. Ei te vor susține, indiferent de ce se întâmplă.

Finalul

Încheie-ți reprezentația într-o notă optimistă, astfel încât publicul să plece într-o dispoziție fericită. Ultima impresie contează. Orice greșeală ai fi făcut în cadrul prestației va fi ștearsă din memoria colectivă.

În concluzie, emoțiile sunt cât se poate de normale. Dar, din fericire, există multe soluții prin care poți să le controlezi. 

sursa foto – pixabay.com

Mandolina – Stii care este diferenta dintre acest instrument muzical si o chitara clasica? Afla ACUM!

Mandolina nu este un instrument muzical la fel de popular precum chitarele, pianul sau tobele, insa ea are capacitatea de a scoate sunete surprinzatoare si impresionante, fapt pentru care este adesea regasita in trupele muzicale. 

Chiar daca din punct de vedere estetic, mandolina se aseamana izbitor de tare cu chitara, exista cateva detalii care fac diferenta dintre cele doua. Din cauza aspectului aproape identic, aceste instrumente muzicale sunt confundate de catre amatori, fapt pentru care trebuie punctate diferentele existente. 

CUPRINS 

  1. Despre mandolina 
  2. Diferente intre mandolina si chitara clasica 

1. Despre mandolina

Mandolina este un intrument muzical vechi, de dimensiuni mici, care a aparut pentru prima data in secolul al XVIII-lea in Napoli, Italia. Aceasta este adesea asociata cu muzica folk, insa unii cantareti sustin cu tarie ca ea se potriveste de minune si stilului rock sau jazz, fiind tot mai des acceptata in diferite genuri de muzica total opuse. 

De retinut despre mandoline: 

  • Pot fi construite din lemn solid, fiind sculptate dintr-o singura bucata sau din foi de lemn ieftine, asezate una peste alta  
  • Lemnul folosit poate fi: mesteacan, artar, mahon 
  • Au doua tipuri de gauri sonore: in forma de F, care produc sunete puternice si gauri rotunde, care incanta auzul cu sunete calde, dulci  

La fel ca in cazul chitarei, unde exista atat chitare clasice, cat si electrice, sunt regasite pe piata mai multe tipuri de mandoline:

  • Mandolina clasica 

Mandolina clasica este utilizata exclusiv in muzica traditionala si cea clasica. Aceasta este realizata cu ajutorul a mai multor bucati de lemn care sunt lipite pentru a forma spatele instrumentului.  

  • Mandolina americana 

Mandolina americana este cea mai populara in prezent, fiind cunoscuta mai ales dupa denumirea de bluegrass. Aici este regasita mandolina de tip A si cea de tip F.  

Mandolinele bluegrass, atat cele in stil A, cat si cele in stil F, au spatele plat, ceea ce face ca, in majoritatea cazurilor, costurile de productie sa fie mai reduse fata de mandolina clasica.  

In ceea ce priveste diferentele dintre stilul A si F, trebuie sa stii ca ambele sunt construite si suna la fel, insa ceea ce le diferentiaza consta in faptul ca mandolina de tip F prezinta o curba in partea stanga sus, ceea ce ii creste pretul.  

2. Diferente intre mandolina si chitara clasica

Acum ca ai aflat mai multe informatii despre mandolina, a venit timpul sa iei la cunostinta care sunt diferentele notabile dintre acest instrument muzical si chitara clasica.

  • Forma 

Pe langa faptul ca mandolinele nu sunt la fel de populare precum chitarele, acestea sunt mult mai mici si au o forma mai rotunda. Chitarele au forma mai alungita si taioasa si au gatul mult mai lung decat cel al madolinelor. In plus, mandolinele in comparatie cu chitarele au gatul mult mai subtire si sunt mai usor de utilizat.  

  • Coarde  

Daca chitara clasica se mandreste cu 6 corzi, mandolina are 8 corzi. In cazul in care la prima vedere te sperie aceasta serie mare de corzi, nu trebuie sa te temi deoarece ele sunt mai subtiri decat la chitarele clasice. In plus, sunt atat de bine stranse, incat un sir dublu de coarde se simt precum o coarda de la chitara.  

  • Curea 

Daca la o chitara normala sustii chitara cu ajutorul unei curele prinse de gat, in ceea ce priveste mandolina, ea lipseste cu desavarsire. Acest instrument muzical este atat de mic si de usor de utilizat, incat producatorii nu au simtit nevoia de a adauga un astfel de accesoriu, pentru ca poate fi tinuta cu usurinta doar in maini.  

Astfel, in cazul in care esti incepator si-ti doresti sa inveti sa canti la un instrument cu coarde, alege mandolina, pentru ca este mult mai usor de manevrat si este recomandata instrumentistilor aflati la inceput de drum. In momentul in care incepi sa folosesti cu usurinta mandolina, nu iti va fi foarte greu sa practici cantatul si pe o chitara clasica sau pe un alt instrument muzical.

In cele din urma, chiar daca mandolina nu este folosita la fel de mult precum chitara, acest lucru nu inseamna ca nu este un instrument deosebit care aduce armonie cu sunetele ei. Daca te numeri printre iubitorii de jazz, ai sanse mult mai mari s-o recunosti in timpul unui concert. 

Sursa foto: Pixabay.com 

Muzica Clasica – Beneficiile psihologice la adulți, adolescenți și copii

Este bine cunoscut faptul că muzica clasică are numeroase beneficii asupra organismului, prin efectele pozitive pe care le generează la nivel organic, mental și psihic. Pentru cei care au ascultat muzică clasică în copilărie, această activitate este una naturală, plăcută, apreciată și repetată la intervale regulate. Însă, pentru cei care nu au fost crescuți în acest spirit, sau care poate nu au avut contact prea des cu muzica clasică, poate fi mai dificil de înțeles și de consumat.

Indiferent din care categorie faci parte, nu este niciodată prea târziu să afli care sunt beneficiile psihologice ale muzicii clasice și să le folosești pentru a-ți îmbunătăți starea și dispoziția interioară!

Cuprins

1. Beneficiile psihologice ale muzicii clasice

      1.1. Beneficiile muzicii clasice pentru copii

      1.2. Beneficiile muzicii clasice pentru adolescenți

      1.3. Beneficiile muzicii clasice pentru adulți

2. Ce beneficii aduce practicarea muzicii clasice?

1. Beneficiile psihologice ale muzicii clasice

Muzica clasică este aparte nu doar pentru că a apărut înaintea genurilor muzicale de astăzi, ci pentru că are o complexitate tipică și o structură care influențează ascultătorul în mod direct și unic. Nenumărate cercetări au arătat faptul că muzica clasică are efecte pozitive asupra organismului și asupra psihicului, însă, anumite beneficii au ieșit în evidență, prin acțiunea lor asupra factorilor psihologici.

1.1. Beneficiile muzicii clasice pentru copii

Muzica clasică are numeroase efecte pozitive asupra copiilor, dar mai ales:

  • Stimulează creativitatea

Muzica clasică are un efect minunat asupra creativității. O ascultare regulată a muzicii clasice ajută creierul să își așeze ideile în ordine și să genereze noi idei creative și organizate.

  • Îmbunătățește performanța școlară și capacitatea de asimilare

Numeroase studii au demonstrat faptul că muzica clasică îmbunătățește performanța școlară a elevilor, datorită armoniilor specifice, care acționează asupra ariilor cerebrale care se ocupă cu învățarea, cu cititul, sau logica. 

  • Favorizează somnul liniștit

Muzica clasică este un bun remediu pentru stările agitate sau pentru oboseală. Lucrări ale unor compozitori precum Chopin sau Mozart, sunt extrem de utile pentru calmare și instalarea somnului.

  • Contribuie pozitiv la dezvoltarea lor personală și culturală

Dincolo de efectele concrete și beneficiile pe care le are muzica clasică asupra psihicului copiilor, un lucru este cert: muzica contribuie la dezvoltarea pe termen lung a personalității și a bagajului cultural al copiilor, iar faptul că au contact cu muzica clasică pune o piatră de temelie la care se pot întoarce oricând.

1.2. Beneficiile muzicii clasice pentru adolescenți

 Printre beneficiile extrem de utile adolescenților regăsim câteva extrem de importante:

  • Îmbunătățește funcțiile cognitive 

Funcțiile cognitive sunt esențiale în viața oricărui om, însă, în adolescență, ele capătă noi valențe și generează comportamente și procese mentale care pot avea efect pe termen lung. De aceea, este bine ca, în această perioadă, să existe astfel de modalități prin care adolescentul să se dezvolte optim, iar muzica clasică este o variantă extraordinară pentru evoluția lui.

  • Reduce anxietatea 

Adolescența este o perioadă în care anxietatea își face apariția din ce în ce mai des, fie că este cauzată de examene, teste, teama de viitor, sau de temeri și neîncrederi personale. Tocmai pentru că această perioadă este presărată cu multe schimbări și obstacole, calmul și relaxarea sunt binevenite cât mai des posibil.

  • Facilitează procesul decizional

Deseori, pentru un adolescent, luarea deciziilor reprezintă un moment de blocaj din care este greu de ieșit. Indecizia nu este un lucru negativ, este un proces natural în descoperirea propriei persoane și a propriilor valori. În adolescență acest proces este mai dificil tocmai pentru că deciziile luate în această perioadă pot avea ecou pe termen lung și sunt, așadar, mai importante. Expunerea la muzica clasică facilitează procesul decizional, tocmai prin efectul pe care aceasta îl are asupra psihicului și a proceselor cognitive.

<h3>  1.3. Beneficiile muzicii clasice pentru adulți </h3>

 În cazul adulților, muzica clasică poate să:

  • Scadă tensiunea arterială 

Cercetătorii au studiat și au demonstrat, prin analize amănunțite, faptul că muzica clasică scade tensiunea arterială și reglează fluxul sangvin. Acest lucru poate fi extrem de benefic pentru adulții care prezintă probleme cu tensiunea.

  • Reducă stresul și oboseala

Oboseala acumulată pe parcursul unor zile consecutive duce, treptat, la instalarea stresului în mediul fizic și psihic. Stresul afectează buna funcționare a organismului și îți influențează, în mod negativ, sănătatea și viața. Așadar, astfel de metode exterioare – precum muzica clasică – pot fi folosite (la sfârșitul unei zile, de exemplu) pentru a te deconecta de stresul zilei care a trecut și pentru a porni liniștit spre ziua următoare.

  • Amelioreze simptomele de depresie și anxietate

Depresia este de diferite grade și feluri, iar tratarea ei depinde, de cele mai multe ori, de gravitatea situației. Însă, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive. 

2. Ce beneficii aduce practicarea muzicii clasice?

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. În funcție de instrumentul ales, beneficiile se pot ramifica: pianul îmbunătățește ambidextria, instrumentele de suflat cresc capacitatea pulmonară, instrumentele de percuție îmbunătățesc ritmul, iar instrumentele cu coarde cresc dexteritatea. Însă, câteva beneficii sunt aplicabile în toate situațiile, indiferent de instrumentul ales:

  • Activează ambele emisfere cerebrale, creând conexiuni specifice
  • Îmbunătățește coordonarea
  • Antrenează atenția distributivă
  • Amplifică simultan acuratețea mai multor simțuri (vizual, auditiv, tactil)

Prin urmare, muzica clasică are nenumărate beneficii, indiferent dacă doar o asculți, sau reușești să o și practici. Complexitatea și frumusețea muzicii clasice sunt doar câteva motive pentru care acest gen muzical a rezistat până astăzi și rezistă, în continuare, pe marile scene ale lumii. Chiar dacă nu ai luat niciodată contact cu muzica clasică, sau nu ai fost la vreun concert al unei orchestre simfonice, poți începe oricând să te bucuri de beneficiile pe care ți le poate aduce muzica clasică!

Sursă foto: pixabay.com