Muzica de relaxare – Descoperă ce putere incredibilă are asupra corpului și a minții tale!

Este binecunoscut faptul că muzica în general are o influență directă asupra stării fizice și emoționale a unei persoane. În funcție de sunetele pe care le ascultă, aceasta se va simți plină de energie sau, dimpotrivă, calmă, liniștită sau chiar tristă. Datorită efectelor pe care le are asupra organismului, muzica a stârnit interesul cercetătorilor, care au vrut să înțeleagă puterea incredibilă pe care aceasta o are asupra oamenilor.

Studiile efectuate de-a lungul anilor au demonstrat faptul că muzica se conectează cu sistemul nervos al unei persoane, reprezentat de funcția creierului, de tensiunea arterială și de bătăile inimii, dar și cu sistemul său limbic, care cuprinde sentimentele și emoțiile. Atunci când, în difuzor, se aude o muzică lentă, corpul se relaxează complet. Inima bate mai ușor, respirația încetinește, iar tensiunea de la nivelul gâtului, al umerilor, al stomacului și al spatelui este eliminată. Află, în continuare, cum te poate ajuta muzica de relaxare să scapi de stres, de durere și de energia negativă.

Cuprins:

  1. Muzica și creierul: ce legătură există între cele două?
    1.1. Cum te ajută muzica relaxantă să te eliberezi de stres?
    1.2. Muzica de relaxare contribuie la creșterea puterii de concentrare
  2. Muzica de relaxare este un “medicament”: ce boli vindecă aceasta?
    2.1. Muzica poate ameliora durerea
    2.2.  Muzica de relaxare “tratează” bolile de inimă?
    2.3.  Cum poate ajuta muzica un pacient după un accident vascular cerebral?
  3. Care este cea mai bună muzică de relaxare și de deconectare?
    3.1. Muzică de relaxare pentru somn cu sunete din natură
    3.2. Muzica clasică sau jazz-ul: care are un efect mai calmant asupra minții?
    3.3. Muzica pentru yoga este cea mai bună pentru relaxarea minții
  4. Muzica relaxantă pentru bebeluși: mit sau realitate?

1. Muzica și creierul: ce legătură există între cele două?

Ca orice sunet, muzica ajunge la ascultător sub formă de unde sonore, pe care urechea externă le colectează și le trimite mai departe, printr-un canal, spre timpan. Acesta vibrează, iar vibrațiile sunt transmise, printr-un proces extrem de complicat, la creier.

Mai multe studii au arătat că rețelele nervoase din diferite părți ale creierului sunt responsabile cu decodarea și interpretarea diverselor proprietăți ale muzicii. De exemplu, o zonă mică din lobul temporal drept percepe tonul care stă la baza melodiei, acordurile și armonia. Un alt centru din apropiere răspunde de decodarea timbrelor, calitate care îi permite creierului să distingă între diferite instrumente care redau aceeași notă. O altă parte a creierului, cerebelul, procesează ritmul, iar lobii frontali interpretează conținutul emoțional al muzicii.

1.2. Cum te ajută muzica relaxantă să te eliberezi de stres?

Dacă asculți o muzică relaxantă, corpul tău va vibra în același ritm cu sunetele auzite, ajutându-te să te destinzi complet. Creierul tău va elibera mai multe endorfine, substanțe responsabile cu sporirea senzației de fericire și, astfel, te vei simți mai bine, mai mulțumit și liniștit. Vei uita de toate problemele și grijile care îți cauzează atâta stres, iar toate acestea se întâmplă pentru că, de fapt, muzica îți captează întreaga atenție, distrăgându-te de la alte gânduri și sentimente care îți cauzează neliniște sau supărare.

Specialiștii sunt de părere că o muzică de relaxare are același efect ca medicamentele folosite pentru tratarea anxietății, așadar, în loc să iei pastile, folosește ritmul și vibrația pentru a combate stresul.  

1.3. Muzica de relaxare contribuie la creșterea puterii de concentrare

Tot studiile au arătat faptul că, datorită muzicii, în organism crește concentrația hormonilor și a altor substanțe ce contribuie la creșterea puterii de concentrare și a energiei psihice. În plus, muzica activează, în același timp, și emisfera stângă, și pe cea dreptă, iar acest lucru poate dezvolta capacitatea de învățare și îmbunătăți memoria.

Așadar, dacă ai nevoie să te concentrezi mai bine, iată ce îți recomandă specialiștii:

  • Alege melodii care te mențin alert, dar care nu te determină să bați ritmul.
  • Sunetele liniștitoare ale muzicii clasice de orchestră îmbunătățesc starea de spirit și cresc productivitatea, iar acest lucru îți poate crea un mediu propice studiului.
  • Ține cont de tempo-ul (viteza de interpretare) unei lucrări muzicale. S-a descoperit faptul că melodiile cu 60-70 de bătăi pe minut (cum este opera “Fur Elise”, de Beethoven) îi determină pe elevi să studieze mai mult și să asimileze mai multe informații.
  • Muzica electronică este o alternativă pentru persoanele care nu o preferă pe cea clasică.
  • În general, orice melodie instrumentală este perfectă pentru studiu.
  • Indiferent de stilul de muzică pe care îl alegi, volumul este esențial, fiind indicat ca melodiile să se audă doar în fundal.

2. Muzica de relaxare este un “medicament”: ce boli vindecă aceasta?

Muzica este folosită de mult timp ca terapie, cu scopul de a menține și de a reface echilibrul dintre mintea, trupul și sufletul unei persoane.

Dacă efectele sale benefice asupra psihicului unui om sunt binecunoscute, influența pe care o are muzica asupra corpului reprezintă încă un domeniu nou pentru oamenii de știință. În prezent, se efectuează mai multe studii pentru a afla cât de eficientă este muzica de relaxare pentru ameliorarea durerii sau a altor afecțiuni medicale.

2.1. Muzica poate ameliora durerea

Analizând mai mulți pacienţi care sufereau de fibromialgie, o boală care provoacă dureri cronice în mușchi și articulații, cercetătorii au descoperit faptul că muzica relaxantă le atenua acestora suferința, îmbunătățindu-le, în același timp, capacitatea de mișcare.

Oamenii de știință sunt de părere că există două mecanisme ale creierului, care ar putea fi responsabile pentru efectul de ameliorare a durerii, și anume faptul că:

  • Muzica plăcută declanșează eliberarea de opioide în creier, care reprezintă de fapt un fel de „morfină”;
  • Pur și simplu, muzica este atât de plăcută încât îți atrage toată atenția, determinându-te să uiți de durere.

2.2. Muzica de relaxare “tratează” bolile de inimă?

În studiile efectuate pe persoanele care suferă de boli de inimă, oamenii de știință au observat că pacienții care ascultau o muzică relaxantă înregistrau o scădere a ritmului cardiac, a celui respirator și a cantității de oxigen solicitate de inimă. Mai mult, îmbunătățirile cardiovasculare au durat cel puțin o oră după ce muzica s-a oprit, iar în acest timp toate persoanele care au ascultat melodia preferată au resimțit un nivel mai mic de anxietate. 

În cadrul cercetărilor realizate de oamenii de știință, muzica nu a avut niciun efect asupra tensiunii arteriale. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că ascultarea înainte de culcare a unei muzici de relaxare, precum cea pentru yoga, este benefică pentru sănătatea inimii unei persoane, deoarece reduce semnificativ stresul și stările de îngrijorare.

2.3. Cum poate ajuta muzica un pacient după un accident vascular cerebral?

De-a lungul timpului, au fost efectuate mai multe cercetări și pe pacienții spitalizați din cauza unor accidente vasculare cerebrale majore. Toate persoanele care au suferit de această afecțiune medicală au primit tratamente medicale standard, însă, în plus, la întâmplare, o treime dintre aceștia au fost puși să asculte muzică timp de cel puțin o oră pe zi, o altă treime cărți audio, iar restul grupului nu a primit niciun fel de stimulare auditivă. După trei luni, memoria verbală s-a îmbunătățit cu 60% în cazul celor care au ascultat muzică, comparativ cu 18% dintre cei din a doua categorie și 29% dintre ceilalți pacienți.

De asemenea, capacitatea ascultătorilor de muzică de a efectua și controla operațiunile mentale s-a îmbunătățit cu 17%, în timp ce la celelalte persoane nu s-au înregistrat progrese în acest sens. Studiile nu au reușit să stabilească în mod clar dacă muzica acționează direct asupra țesuturilor cerebrale vătămate, dacă îmbunătățește funcția altor structuri ale creierului sau dacă, pur și simplu, stimulează moralul și motivația pacientului, dar specialiștii susțin că ea poate îmbunătăți capacitatea creierului de a crea conexiuni noi între celulele nervoase.

3. Care este cea mai bună muzică de relaxare și de deconectare?

Orice fel de muzică de relaxare este bună, indiferent că este vorba de cea clasică, instrumentală, de jazz sau de un alt stil. Unul dintre aspectele esențiale în ceea ce privește alegerea melodiei potrivite pentru deconectare constă în preferințele fiecărei persoane. Studiile au sugerat faptul că muzica selectată de un pacient prezintă efecte mai benefice decât melodiile alese pentru respectiva persoană de doctor sau de un membru al familiei.   

3.1. Muzică de relaxare pentru somn cu sunete din natură

Zgomotul produs de valurile mării, de sunetul ploii, de susurul izvoarelor, de ciripitul păsărilor sau de foșnetul frunzelor sunt considerate ca fiind foarte relaxante de către majoritatea persoanelor din două motive:

  • Aceste sunete te pot face să îți imaginezi că te plimbi pe malul mării sau prin pădure, bucurându-te de natură și de liniște. Ele îți oferă un sentiment de pace interioară, care te ajută să te deconectezi total și să aluneci în visare.
  • Sunetele naturale au puterea de a te relaxa, pentru că sunt zgomote constante ale unui ton plăcut. Creierul tău nu le interpretează ca fiind periculoase, iar acest lucru ajută la eliminarea răspunsului ”luptă sau fugi”, declanșat în condiții de stres.

3.2. Muzica clasică sau jazz-ul: care are un efect mai calmant asupra minții?

Cercetătorii au identificat câteva tipuri de muzică, care, de-a lungul timpului, s-au dovedit utile pentru reducerea stresului. Acestea sunt muzica celtică, ambientală, clasică, cea produsă de flaut și jazz-ul. Cu toate acestea, nu există o rețetă general valabilă pentru toată lumea. Dacă nu-ți place niciunul dintre aceste stiluri, înseamnă că nu te vor ajuta să te relaxezi. Este important să experimentezi, să vezi ce anume ți se potrivește cel mai bine și ce te ajută să te deconectezi total.

3.3. Muzica pentru yoga este cea mai bună pentru relaxarea minții

Persoanele care practică yoga sau orice alt fel de meditație pot găsi un aliat de nădejde în muzica ambientală sau instrumentală. Specialiștii au realizat un top al celor mai relaxante melodii. Iată care sunt cele cinci piese clasate pe primele locuri:

  1. Marconi Union – “Weightless”

Marconi Union este o trupă englezească de muzică ambientală, care a lucrat cu terapeuți de sunet pentru a crea ceea ce este cunoscută drept cea mai relaxantă melodie din lume. Piesa a redus stresul în rândul participanților în proporție de 65%.

  1. Airstream – “Electra”

Această melodie relaxantă este asemănătoare cu cea de pe locul 1. Tempo-ul se potrivește cu ritmul cardiac optim de repaus – între 60 și 65 de bătăi pe minut, iar frecvența medie și absența unui bas scăzut, greu, o face să aibă un efect benefic asupra sistemului nervos.

  1. DJ Shah – “Mellomaniac (Chillout Mix)”

Modelul repetitiv din această melodie eliberează mintea, ajutând-o să simtă muzica, mai degrabă decât să o analizeze. Ritmul este blând și chiar puțin senzual, iar stropii de ploaie și toba asemănătoare cu conga te fac să îți imaginezi că ești undeva, pe o insulă tropicală.

  1. Enya – “Watermark”

Toată lumea o cunoaște pe Enya pentru melodiile sale liniștitoare și relaxante. “Watermark” are un aranjament simplu de pian, cu un cor subtil de voci umane, care induce un sentiment de calm și de pace interioară.

  1. Coldplay – “Strawberry Swing”

Aceasta este una dintre puținele melodii considerate relaxante, care are și versuri, iar acest lucru demonstrează că muzica nu trebuie neapărat să fie instrumentală pentru a fi liniștitoare. “Strawberry Swing” are un ritm ceva mai alert și nu induce cu adevărat relaxarea, ci mai degrabă oferă un sentiment de profundă satisfacție și mulțumire sufletească. În plus, versurile în sine completează vibrația lipsită de griji a întregii melodii.

4. Muzica relaxantă pentru bebeluși: mit sau realitate?

Muzica este benefică nu doar pentru adulți, ci și pentru copii, și asta încă din perioada intrauterină. Auzul este unul dintre primele simţuri care apar la făt, iar muzica contribuie la stimularea funcţiilor sale mentale şi motrice. Dacă mama ascultă o melodie lentă, calmă, aceasta va avea efecte liniştitoare asupra celui mic. În schimb, atunci când sunetele auzite sunt mai agitate, prichindelul va începe să dea din mâini și din picioare, mișcându-se în ritmul muzicii.

De multe ori, cântecele de leagăn sunt folosite de mămici pentru a-și calma bebelușii sau pentru a le induce starea de somn. Dacă seara, la culcare, cel mic este nervos sau surescitat, încearcă să-i pui în surdină o muzică lentă și vei observa cât de repede se va calma.

În concluzie, muzica este o formă de comunicare, o terapie și un medicament pentru suflet și pentru trup. Este un instrument perfect pentru relaxare și deconectare, ajutându-te să fii în armonie perfectă cu tine și cu mediul înconjurător. Bucură-te de ea!

Sursa foto: shutterstock.com

Muzica psihedelică – Cele mai importante informații despre acest gen muzical

Muzica psihedelică, conform definiției, este un stil muzical ce a fost „adoptat” și în alte genuri deja existente (cum ar fi folk-ul, rock-ul și pop-ul), fiind influențat de anumite culturi underground, cu scopul de a reproduce anumite trăiri halucinogene prin sunetele unice produse. Acest gen muzical și-a făcut apariția în America, în anul 1960, și a fost rapid îndrăgit de către clasele rebelilor. De-a lungul timpului, au existat numeroase trupe apreciate de către public, care, cu ajutorul instrumentelor, au reușit să creeze experiențe inedite pentru ascultătorii săi. Află cu ajutorul McMusic cele mai importante informații despre acest tip de melodii.

CUPRINS

1. Ce este muzica psihedelică + artiști și trupe care s-au remarcat

2. Informații despre muzica psihedelică – scurtă istorie + instrumente folosite în acest gen de melodii

1. Ce este muzica psihedelică + artiști și trupe care s-au remarcat

Muzica psihedelică a fost creată cu scopul realizării unor stări trăiri unice, asemănătoare cu cele resimțite în momentul utilizării unor substanțe halucinogene. Pentru punerea în practică a unor astfel de efecte, a fost necesară folosirea unor sunete suprarealiste, dar și a unor instrumente ceva mai nepopulare, precum tabla. 

Pe lângă linia melodică, există și versuri care adesea menționează consumul de droguri. Cu toate acestea, nu se încurajează acest lucru, ci, din contră, acest stil de sunete se dorește a fi un substitut al acestora, o variantă ce nu dăunează sănătății, având efecte cât mai apropiate, lucru dovedit de diverse studii efectuate pe această temă.  

Acest gen muzical și-a făcut apariția în scena muzicii folk și blues, în Statele Unite ale Americii, urmând ca, mai apoi, să migreze treptat spre Regatul Unit. Adepții muzici psihedelice au contribuit la înființarea unei mișcări hippie, în care majoritatea ascultătorilor își purtau părul lung și haine foarte colorate sau negre. Odată cu trecerea timpului, genul muzical s-a răspândit și către Europa, în țări precum Germania, Danemarca, Olanda, dar și în Asia, Australia și America Latină, astfel, ajutând la sporirea importanței sale la nivel internațional.

Artiști și trupe ce s-au remarcat în acest gen de muzică:

  • The Doors
  • The Byrds
  • Modal Rounders
  • Grateful Dad
  • Big Brother
  • Pink Floyd
  • Yardbirds
  • Beach Boys
  • Beatles
  • 13th Floor Elevators
  • Cream
  • Led Zeppelin
  • Bee Gees
  • Group 1850
  • Omega
  • Mondial
  • Bijelo Dugme
  • Phoenix
  • Santana
  • The Olivia Tremor Control
  • The Bangles
  • The Easybeats
  • King Gizzard & the Lizard Wizard

Astfel, un gen muzical nascut în cadrul subculturilor de rebeli, a ajuns rapid în preferințele oamenilor. Cu ajutorul acestei schimbări, numeroase forme muzicale și-au făcut treptat apariția, pornind de la heavy metal și punk. Însă acesta nu a fost sfârșitul, deoarece chiar și în zilele moderne, muzica psihedelică inspiră din ce în ce mai mulți tineri.

2. Informații despre muzica psihedelică – scurtă istorie + instrumente folosite în acest gen de melodii

Muzica psihedelica a atins apogeul în anul 1969, moment în care a fost organizat și cel mai mare festival de acest gen, numit Woodstock, cu scopul de a promova tinerii artiști. Acest gen muzical ajută la influențarea stării psihice a ascultătorului, prin intermediul a două direcții paralele, fie calmul meditației, fie anxietatea. Chiar și în cazul filmelor exista astfel de experimente, fiind folosit ecoul, dar și amplificarea suprasaturată. 

Privind partea vocală, există un sunet omofon, creat cu ajutorul unui ritm egal, dar înălțime diferită. Pe partea de compoziție, muzica este fie simplă, fie strofică, fiind caracterizat drept un gen muzical bogat, existând varietate stilistică. 

În cazul concertelor, există adesea multe momente de improvizație, trupa Beach Boys fiind adepții acestui lucru. De cele mai multe ori, în cadrul pieselor sunt citați autori celebri, existând chiar și atacuri la adresa scenei politice din perioada respectivă. Paint It, The Beatles, Pink Floyd și The Rolling Stones sunt câțiva dintre artiștii care au scos melodii controversate despre consumul de droguri. Pe lângă aceste lucruri, publicul a preferat întotdeauna melodiile cu versuri, în detrimentul celor pur instrumentale, oamenii simțind o conexiune mult mai strânsă ascultând versurile originale.

Mai târziu, în ani 1990, odată cu apariția crizei atomizării, s-a revenit asupra acestui gen muzical, însă intențiile au fost cu totul altele. Dacă, până atunci, muzica era scrisă cu scopul de a răspunde anumitor provocări, oamenii din următoarea perioadă preferau să studieze în detaliu melodiile lansate încă de la prima generație, având mai multă grijă ce anume se transmite publicului larg. Efectul sunetelor, însă, este și în prezent unul recunoscut de către ascultători.

În ceea ce privește instrumentele folosite, în funcție și de genul de muzică în care a fost adoptat genul psihedelic, erau și sunt încă folosite următoarele: tabla, sitar, sintetizatoare, chitara electrică, claviatură, theremin, tamburină și altele.

Având în vedere cele prezentate, muzica psihedelică și-a făcut apariția odată cu anii 1960-1970, în Statele Unite ale Americii, iar, mai apoi, a cunoscut o importantă ascensiune, atât în Europa, cât și în Asia și Africa. De-a lungul timpului, au existat numeroși artiști, cât și trupe care au bucurat publicul cu melodii care mai de care mai interesante, cu ajutorul unor instrumente unice, dar și a unor versuri speciale, vorbind despre anumite subiecte de interes. Pentru punerea în practică a unor astfel de sunete cu efecte halucinogene, a fost necesara folosirea unor instrumente care fie erau deja folosite în alte genuri, fie erau special concepute pentru acest stil.

sursa foto: shutterstock.com

Trianglu – Cu ce este diferit de restul instrumentelor muzicale și de câte tipuri e?

Trianglul și-a dezvoltat reputația de a fi ușor de învățat și, în concepția multora, deloc interesant. Acel lucru nu este corect, triunghiul muzical fiind un instrument cu adevărat important, cu o istorie lungă și ilustră. 

Există atestări că era folosit în anii 1500 – istoricii amintesc de familia regală turcă, care avea un corp de gărzi numit Janissaries, cunoscute pentru stilul muzical (cu același nume), care foloseau tot felul de aparate de percuție. În 1720, conducătorul polonez Augustus al II-lea a adoptat muzica Janissary pentru propria armată și a introdus efectiv trianglul în Europa. Apoi, rând pe rând, compozitori cunoscuți au început să încorporeze instrumentul în piesele lor.

Află de la Mcmusic mai multe informații tehnice despre triunghiul muzical.

Cuprins:

1. Ce este un trianglu

2. De câte tipuri este triunghiul muzical

3. Cum poți învăța să cânți la trianglu?

4. Lucrurile interesante despre triunghiul muzical

1. Ce este un trianglu

Trianglul este un instrument de percuție format dintr-o tijă de oțel îndoită în formă de triunghi. El produce un sunet luminos și, la fel ca marimba și xilofonul, e catalogat drept idiofon.

Există un motiv pentru care îi lipsește un colț. Daca ar fi un triunghi complet, lovirea lui ar da o singură intensitate. În schimb, partea lipsă îl ajută să dea naștere unei mulțime de tonuri sau armonici, ceea ce îi conferă sunetul distinct. Particularitatea lui îl face ideal într-o multitudine de contexte muzicale diferite. Îl vei recunoaște în muzica samba, tradițională braziliană și în cea clasică. 

2. De câte tipuri este triunghiul muzical

Ca în cazul multor instrumente de percuție, și trianglul există sub multe forme și dimensiuni. Majoritatea au cinci inch, dar vin și în șase, șapte sau opt. Mărimea diferită afectează sunetul pe care aparatul îl creează: cele mari sunt mai puternice, dar au tonalități mai scăzute, din cauza diferențelor de vibrație.

Uneori, aparatul poate avea un suport sau o buclă care nu sunt strict necesare. Primele instrumente muzicale în formă de triunghi aveau inele agățate pe partea inferioară, iar când erau lovite scoteau un zdrăngănit puternic.

3. Cum poți învăța să cânți la trianglu?

Poți să urmărești o mulțime de tutoriale, dar s-ar putea să nu îți fie de folos pentru a înțelege acest aparat. Ca în cazul oricărui alt instrument muzical, un profesor cu experiență te poate ajuta să-ți îmbunătățești tehnica de stăpânire a trianglului.

Cu toate acestea, vei găsi foarte puțini care lucrează doar cu el. Pentru că își are locul printre cele de percuție, indicat este să apelezi la cunoștințele unui profesor specializat pe această ramură.

4. Lucrurile interesante despre triunghiul muzical

Știai că trianglul a fost creat în anii 1500? Pe atunci nu avea un colț deschis și forma lui era diferită. De asemenea, versiunile anterioare veneau cu inele care “zburau” când instrumentul era lovit. 

Iată și alte lucruri interesante despre acest triunghi muzical:

– Sună ca un clopoțel atunci când este lovit cu stick-ul, iar sunetul lui i-a cucerit pe Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig Van Beethoven și Joseph Haydn, care l-au folosit în compozițiile lor;

– Franz Liszt a fost primul care i-a oferit trianglului o parte importantă într-o operă. În Concertul de pian No. 1, instrumentul a avut un solo în a treia parte. După asta, reprezentația a rămas cunoscută sub numele de „triangle concerto”;

– Triunghiul poate fi folosit în mai multe moduri, în funcție de nevoile muzicianului sau ale piesei. În timp ce metoda tradițională presupune ținerea lui de buclă, alți artiști îl agață de mână pentru a putea să-și folosească degetele când modifică tonul;

– Este adesea folosit în stilul Cajun dacă nu este disponibil un tambur care să dea ritmul;

– În muzica braziliană, trianglul este des combinat cu alte instrumente, cum ar fi zabumba și acordeonul, pentru a crea secțiunea de ritm a trupei;

– Primele triunghiuri au fost realizate din fier solid, mai apoi din oțel sau alamă;

– Orchestrele le preferă pe cele care au între șase și nouă inch, dar alegerea dimensiunii depinde de sunetul dorit;

– Dimensiunea și greutatea tijei cu care este lovit instrumentul de percuție sunt importante, deoarece influențează direct vibrația produsă;

– Triunghiul muzical a fost folosit în mod repetat în reprezentările anilor 1800, pentru chemarea oamenilor la cină.

Trianglul este un aparat simplu care produce un sunet clar și pătrunzător, ce poate însufleți întreaga performanță a unei orchestre. Este ușor să ignori acest aparat, dar rândurile de mai sus poate te-au inspirat să-i acorzi o atenție mai mare. Dacă te hotărăști să-i dai o șansă, asigură-te că ții cont de dimensiunile sale pentru a reda notele așteptate. În gama noastră de instrumente muzicale vei găsi mai multe triangluri și accesorii care să-ți ușureze munca.

Sursa foto: Shutterstock.com

Arcușul viorii – Tot ce trebuie să știi despre acest element important

Arcușul este un accesoriu folosit în muzică pentru a produce sunete specifice instrumentelor precum vioara, viola sau violoncelul. Acesta este un element esențial, care are un rol semnificativ în procesul de interpretare. 

Însă, ca în cazul oricărui lucru, el însumează o serie de caracteristici, variații și trăsături, care trebuie știute de către orice muzician, fie el începător sau profesionist. În acest articol, vei afla tot ce trebuie să știi despre arcușul viorii!

Cuprins  

1. Structura arcușului de vioară – Vergea și păr

2. Cum să întreții arcușul viorii într-un mod optim?

1. Structura arcușului de vioară – Vergea și păr

Arcușul este o vergea de lemn de-a lungul căreia sunt întinse fire de păr din coadă de cal – de regulă, în jur de 150-200 – sau sintetic, ca în cazul unor modele mai recente. Deși, de-a lungul timpului, au apărut semne ale existenței acestui obiect, totuși, arcușul, așa cum este cunoscut astăzi, a fost inventat de către François Tourte în Franța secolului al IX-lea. Iată câteva detalii importante despre el:

  • Rolul acestui accesoriu este acela de a genera sunet, provocând o vibrație a corzilor. Fabricarea lui presupune o tehnică plină de măiestrie, ceea ce îl poate face foarte costisitor, iar calitatea poate fi influențată mai ales de tipul de lemn folosit în procesul de creare. 
  • În ceea ce privește interpretarea, însă, în general, tehnica folosită de cântăreții la vioară este cea a frecării corzilor, însă există cazuri în care se poate pune în aplicare o manieră mult mai specifică, numită col legno (cu lemnul), care presupune un contact direct cu corzile, prin lovirea lor cu partea lemnoasă. 
  • Din punct de vedere structural, unul dintre capetele propriu-zise ale arcușului este creat pentru a putea fi ținut cu mâna și conține, în interior, un șurub care are rostul de a varia tensiunea efectivă a firelor de păr, în funcție de dorința interpretului. Deși, în istoria muzicii, arcușul avea o formă convexă, în ziua de azi, se optează pentru o structură de natură concavă, ușor curbă, care oferă o rezistență mai mare și o dinamică specială în ceea ce privește intensitatea sonoră.

2. Cum să întreții arcușul viorii într-un mod optim?

Există o serie de modalități importante prin care poți avea grijă de arcușul viorii tale, pentru a evita degradarea acestuia:

  • Pentru a reduce nivelul de rezistență a corzilor la frecarea cu arcușul, este necesar să ungi firele de păr cu sacâz (numit și colofoniu) – o substanță solidă și lucioasă care are rolul de a îmbunătăți calitățile sonore ale viorii. Este recomandat să fie aplicat la fiecare 4-6 ore de utilizare a instrumentului.
  • Pentru a afla dacă nivelul de tensiune a firelor arcușului este optim, poți introduce un creion între acestea și lemn – dacă se potrivește perfect, înseamnă că este în parametri normali.
  • Este bine să ai mai multă grijă atunci când vine vorba despre mânuirea arcușului, deoarece, dacă atingi firele acestuia, îi poți afecta calitatea – lucru ce poate fi cauzat de grăsimea naturală a pielii.
  • Evită aplicarea unei presiuni prea mari atunci când cânți la vioară. Păstrează un soi de relaxare în umăr și în încheietură, pentru a evita această practică defectuoasă – în caz contrar, arcușul își poate pierde din fermitate, căpătând o structura mult prea laxă. 
  • De asemenea, este important să depozitezi arcușul în cutia instrumentului, iar aceasta, la rândul ei, trebuie ținută departe de surse de căldură sau de umezeală. Dacă vei ține cont de aceste mici trucuri, îi vei putea prelungi durata de viață și vei avea și garanția că se va conserva calitatea sonoră. Poți folosi o multitudine de accesorii pentru vioară, care să vină în întâmpinarea ta, ajutându-te în tot acest proces de întreținere. Orice muzician trebuie să aibă grijă de instrumentul său, fiindcă acesta este obiectul cu care el “operează”.

Așadar, arcușul este o parte importantă a viorii și necesită o atenție specială pentru a putea fi mânuit și întreținut într-un mod optim. Dacă practici acest instrument, este bine să te documentezi cu privire la toate detaliile care îi pot influența atât performanța muzicală, cât și calitatea. Nu ignora acești factori care pot avea un efect major asupra sunetului – informează-te și pune în aplicare toate sfaturile și tehnicile care te pot ajuta în acest proces!

Sursa foto: pixabay.com

Tot ce trebuie să știi despre cobză, instrumentul lăutarilor autentici

Cobza este considerată de mulți români iubitori ai muzicii vechi ca fiind un instrument magic, folosită, în special, ca acompaniament în formațiile de lăutari. Puțini sunt aceia care n-au auzit de Barbu Lăutaru sau care nu au fredonat vreodată versurile „Să-mi cânţi, cobzar bătrân, ceva,/ Să-mi cânţi ce ştii mai bine,/ Că vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da,/ Şi haina de pe mine!”. Cu un sunet aparte, diferit de al altor instrumente cu corzi ciupite, cobza este aproape exotică în orchestrele de muzică actuală. 

Mai departe de legendele care circulă în jurul acestui obiect uitat al cobzarilor celebri din vremurile de demult, descoperă mai jos informațiile concrete privind instrumentul iubit și adaptat de către multe popoare.

Cuprins

1. Scurt istoric al instrumentului cobză

2. Familia cobzei ca instrument muzical

3. Câteva curiozități despre cobză

1. Scurt istoric al instrumentului cobză

Cobza este un instrument muzical cu corzi ciupite, foarte controversată ca origini, existând în România oameni care o consideră înrudită cu lăuta, de proveniență arabo-persană, variantă admisă la nivel oficial și alte voci care susțin că este un instrument autohton, născut pe pământ românesc, înrudită cu lira tracă. Aceștia din urmă admit că varianta primitivă a lăutei (din secolul al XVIII-lea) seamănă cu cobza, având ”gâtul fracturat” și o cutie de rezonanță bombată, însă ar diferi prin lungimea grifurii. 

Deși nu se cunosc primele atestări ale cobzei ca instrument muzical pe teritoriul românesc, istoria acesteia se leagă de viețile unor muzicanți celebri, printre care se numără Barbu Lăutarul, starostele și cobzarul din Moldova anilor 1800, Grigore Kiazim și, mai târziu, Marin Cotoanță, care a concertat cu marii artiști români, începând cu Maria Tănase, Ion Albeșteanu, Fărâmiță Lambru și alții. 

2. Familia cobzei ca instrument muzical

Cobza se aseamănă cu o chitară, fiind în aceeași familie a instrumentelor cu corzi ciupite, alături de mandolină, lăută, ceteră, banjo și altele. 

Deși există multe asemănări între acestea, cobza se distinge prin grifura scurtă, diferită de cea a lăutei, cât și prin sunetul dur, sec, vibrant, diferit de cel al mandolinei, cu care poate fi confundată ca aspect. Pe vremuri, era foarte răspândită în Muntenia, Oltenia, Bucovina sau Moldova, și o găsim pictată pe pereții unor mănăstiri.

Cobza este formată dintr-o cutie cu rezonanță adâncă, concavă, formată din mai multe secțiuni din lemn de nuc și paltin. Are între 8 și 12 corzi. Expresia ”răcit cobză!” se folosește grație sunetului distinct pe care îl produce. Nelipsită din petrecerile secolelor trecute, cobza a fost înlocuită treptat cu alte instrumente, considerate ca fiind mult mai moderne, cum ar fi țambal, acordeon, sau de orgi cu acompaniament electric.

3. Câteva curiozități despre cobză

  • Care este diferența dintre cobză și lăută?

Cobza are gâtul frânt și griful, adică porțiunea pe care se schimbă acordurile, foarte scurt, fiind necesară foarte multă precizie în schimbarea acordurilor și este destinată acompaniamentului. 

Lăuta diferă, având o grifură mult mai lungă, permițând o mișcare mai lejeră a degetelor și încheieturii mâinii pe corzi, iar, în prezent, există chiar variante de lăută cu gâtul drept. Aceasta este mult mai răspândită în Europa și în Orient.

  • Cât se învestește pentru o cobze?

Investiția unei cobze pornește de la cateva sute lei și poate ajunge la sume mult mari, dacă este vorba de un model de colecție. Valoarea acesteia este stabilită în funcție de vechime și de condiția în care a fost păstrată. Mulți pasionați ai muzicii tradiționale preferă să cutreiere satele și să facă rost de instrumentul acesta de la lăutari bătrâni sau de la persoane care le păstrează ca moștenire de familie. 

  • Care sunt genurile de muzică interpretate la cobză?

 Muzica la cobză este, de cele mai multe ori, de tip tradițional, cuprinzând acorduri de:

  • Cântece bătrânești
  • Doine
  • Muzică de taraf
  • Muzică populară
  • Care sunt câțiva interpreți români ce cântă la cobză?

Printre interpreții la cobză ai prezentului se numără celebrul Tudor Gheorghe, tânărul Bogdan Simion, Doina Lavric Parghel, Ion Crețeanu și Saşa-Liviu Stoianovici, artist care a îmbinat muzica electronică și acordurile arhaice ale cobzei.

Odată cu pasiunea tinerilor către descoperirea meșteșugurilor uitate, a muzicii tradiționale autentice, fără alterări sintetice ale sunetelor, are loc și revalorizarea instrumentelor străvechi, precum cobza, și nu este exclus să fie reintegrată în instrumentalul de petreceri al anilor viitori, dat fiind că există multe radiouri care transmit în emisiunile lor live recitaluri ale cântăreților de acest tip. 

Sursa foto: wikipedia.org, shutterstock.com

Muzica etno – Stilizarea imaginii folclorului muzical românesc

Muzica populară mângâie sufletele oamenilor și, dintre toți, românii se simt copleșiți de această minunată lume a sunetelor emoționante, care face referire la tradiție, istorie și cultură. 

Denumită și muzică folclorică, aceasta este definită de experți ca fiind un gen muzical hibrid, care a apărut datorită prezenței ansamblurilor de instrumente populare în orașe, modificată din punct de vedere social și politic în prima jumătate a secolului al XX-lea. 

Suav, dar plin de patos sau de tristețe, acest gen muzical reușește să câștige fani nu doar în rândul seniorilor, ci și al tinerilor care se distrează pe cinste la petreceri câmpenești sau la diferite evenimente importante, ascultând melodii populare fără vârstă.

În articolul de mai jos, vei descoperi câteva informații interesante despre muzica populară și despre stilul etno, dar și despre cei mai faimoși cântăreți sau despre cele mai ascultate formații ale acestui gen muzical. 

Cuprins

1. Muzica populară și genul etno

1.1. Muzica etno – gen muzical distinct

1.2. Instrumente folosite în muzica etno

2. Tipuri de muzică populară (etno) veche și nouă

2.1. Muzica etno de petrecere

2.2. Muzica etno ungurească și românească în spațiul carpato-danubiano-pontic

2.3. Muzica etno dance

2.4. Muzica etno rock

3. Cântăreți și formații de muzică etno

1. Muzica populară și genul etno

Muzica este o artă care exprimă sentimente și atitudini cu ajutorul sunetelor, o modalitate perfectă de relaxare, dar și de a evada dintr-un cotidian extrem de stresant sau de a schimba cu succes personalitatea oamenilor. 

Un gen extrem de apreciat de foarte mulți oameni este muzica populară, care îmbină atât de frumos elementele din viața rurală cu cele urbane, armonizându-le perfect. Ea face parte din patrimoniul național și, pentru o bună perioadă de timp, a fost singura formă de manifestare și prima etapă a muzicii românești.

Desprinsă din aceasta, muzica etno este foarte iubită de oameni, indiferent de vârstă. Specialiștii o consideră ca fiind o stilizare a imaginii folclorului românesc, care a luat naștere într-un mod destul de interesant. Se pare că muzica autentică românească avea tot mai puțină priză la public, așa că, prin 1990, ea începea să fie ascultată la petreceri sub forma unor remixuri foarte îndrăgite, ce au dat naștere unui gen muzical nou, etno. 

Încă de la bun început, muzica etno a căpătat tot mai mulți adepți, fiind foarte expusă și în media. Printre cei mai populari artiști sau formații de muzică etno s-au numărat trupa Zdob și Zdub (”Dj Vasile”), Ro-Mania (”Radu Mamii”), Etno (”Hai, nu mă lăsa!”), Hora sau nimeni alta decât Loredana (”Lele”), care au reușit să readucă în prim-plan melodii populare vechi, oferindu-le un suflu nou, apreciat de publicul din România. 

1.1. Muzica etno – gen muzical distinct

Acest gen muzical este unul care și-a făcut apariția la sfârșitul secolului al XX-lea în Europa de Est, fiind o nouă ramură a muzicii populare. În România, a primit termenul de “muzică etno”, ceea ce sugerează practic faptul că poate fi considerată de sine stătătoare. Printre caracteristicile sale pot fi menționate:

  • sunetul a fost radical modernizat;
  • au fost împrumutate diferite sonorități din muzica pop;
  • solistul a fost înlocuit cu un grup;
  • s-a folosit o secție ritmică mult mai pronunțată și un tempo mai mișcat;
  • cuprinde piese de renume din muzica populară sau folclorică, dar și unele noi;
  • reprezintă o stilizare a folclorului muzical românesc.

1.2. Instrumente folosite în muzica etno

Instrumentele folosite în folclorul românesc sunt foarte variate, ele regăsindu-se și în muzica etno. Astfel, pot fi menționate următoarele:

  • Chitara electrică – Există o tendință tot mai mare de a înlocui contrabasul cu chitara electrică, așa că ea poate deveni o prezență permanentă în rândul instrumentiștilor din orchestră sau taraf;
  • Pianul – Este utilizat nu doar în muzica clasică, ci și în cea populară, fiind considerat chiar un instrument potrivit pentru debutanți. În cazul genului etno, este mai întâlnită orga;
  • Acordeonul – Instrument muzical manual, este foarte îndrăgit în muzica tradițională de petrecere, dar și în cea etno sau ușoară;
  • Chitara acustică;
  • Țambalul – Utilizat foarte des în orchestrele și tarafurile de muzică populară, acest instrument a fost împrumutat și de artiștii etno datorită timbrului deosebit, care suscită interesul ascultătorilor;
  • Contrabasul – Timbrul său grav, de neînlocuit, este apreciat în compozițiile muzicale;
  • Vioara – Instrument complex și foarte iubit, este de nelipsit în muzica populară veche și nouă, indiferent de folclor. Ea se regăsește și în genul etno românesc, unguresc, din Balcani sau din orice alt ținut al Europei de Est;
  • Saxofonul – Instrument muzical popular, înzestrat cu unele dintre cele mai frumoase sunete, saxofonul, deși considerat rege al jazz-ului, poate fi elementul ce lipsește unei melodii etno;
  • Trompeta – Acompaniată de scripcă, acordeon, țambal și clape, este obligatorie în orice orchestră care se respectă;
  • Naiul – unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, a fost considerat ca parte a muzicii populare prin definiție. Invenție minunată, cu o existență îndelungată, naiul este utilizat și astăzi cu succes în alte genuri de muzică. Cel românesc, curbat, a fost popularizat de artistul Gheorghe Zamfir;
  • Fluierul – Confecționat din lemn, os sau metan, instrumentul muzical aparținând pe vremuri ciobanilor a devenit de nelipsit din orchestrele de muzică populară;
  • Tobele – Sunt instrumente muzicale împrumutate de la fanfară și apreciate în toate genurile muzicale. 

<h2>2. Tipuri de muzică populară (etno) veche și nouă</h2>

Apreciată, iubită, jucată și veșnic vie, muzica populară veche nu lipsește de la nicio petrecere cu adevărat românească. Bogăția cântecelor populare autohtone a fost promovată de oameni de cultură, artiști, compozitori celebri și scriitori, iar astăzi continuă să inspire și să bucure simțurile românilor. 

2.1. Muzica etno de petrecere

Muzica populară de petrecere este cântată și ascultată din cele mai vechi timpuri pe teritoriul românesc, locuitorii spațiului carpato-danubiano-pontic trăind emoții puternice la auzul melodiilor ce îmbie la relaxare, distracție sau nostalgie. Cântecele lăutărești, romanțele sau melodiile “de lume”, ariile de salon, imnurile și marșurile revoluționare, toate acestea fac parte din repertoriul artiștilor autohtoni încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. 

Tarafurile sunt cele care reușesc cel mai bine să redea emoția cântecelor de petrecere, multe formații reușind în prezent să interpreteze cu succes melodii vechi într-un stil propriu sau chiar să le transforme în diferite variante etno. Orchestrele lăutărești continuă și astăzi să cânte la petreceri, la nunți sau la diferite alte evenimente.

2.2. Muzica etno ungurească și românească în spațiul carpato-danubiano-pontic

Din punct de vedere istoric, muzica populară din Transilvania este legată foarte mult de Europa Centrală și de prezența ungurilor pe teritoriul de dincolo de Carpați. Din acest motiv, inclusiv muzica etno a căpătat diferite influențe din folclorul unguresc, așa că artiștii au preluat diferite melodii, pe care le-au reinterpretat într-o manieră mai modernă. 

Un festival de muzică etno celebru se desfășoară la Brașov, sub numele de Festivalul Național de muzică folk, etno și populară ”Talente tradiționale”, care încurajează tineretul să abordeze aceste stiluri muzicale. 

2.3. Muzica etno dance

Curentul care a adaptat muzica populară la ritmuri de discotecă a făcut furori prin 2010, când trupele de artiști și cântăreții etno se îmbrăcau în blugi și ie românească, afișându-se la televiziune, la petreceri câmpenești sau la diferite festivaluri, unde ridicau oamenii în picioare cu ritmurile săltărețe. 

Ei cântau etno dance sau etno pop, îmbinând teme populare cu ritmuri dance. Unul dintre cei mai renumiți cântăreți de muzică populară, care a dezvoltat cu succes și acest gen muzical, a fost Benone Sinulescu, un artist care a colaborat îndeaproape cu trupe consacrate ale muzicii etno. 

2.4. Muzica etno rock

Muzica etno rock este un gen care a avut numeroși reprezentanți în ultimii 50 de ani. Aceștia au îmbinat cu mult succes elementele tradiționale românești cu ritmurile și sunetele specifice rock-ului. 

Reprezentanții acestui stil au încântat milioane de români cu hit-urile pe care le-au lansat de-a lungul timpului. Printre aceștia se numără trupa Phoenix, care are o activitate îndelungată pe piața muzicală și formația Bucovina, care, în ultimii ani, și-a creat un stil aparte, îmbinând istoria, tradițiile populare, elementele folk și etno cu muzica rock. 

<h2>3. Cântăreți și formații de muzică populară etno</h2>

Există o mulțime de artiști celebri și trupe care sunt extrem de cunoscute astăzi, pentru că au reușit să creeze melodii nemuritoare, care încântă generații întregi. Unii dintre aceștia sunt consacrați în muzica populară veche, alții au făcut furori cântând muzică ușoară, însă cu toții au îmbrățișat entuziaști genul etno parcă mai plin de viață. Iată-i pe cei mai populari:

Etnic 

Înființată în anul 1992 de către Radu Baron, Etnic este o formație de fete, ce au în repertoriu piese din folclorul românesc sau internațional, compoziții proprii, cover-uri, dar și melodii de muzică ușoară veche. Dintre cele mai celebre, merită menționate ”Blestem” sau ”Și am să cânt”. 

Ro-Mania

Fondată în 1996, Ro-Mania este o formație de etno dance, una dintre primele de acest gen din țară. Trupa a lansat 10 albume până în anul 2006 și, printre melodiile renumite, extrem de ascultate, s-au numărat: ”Leliță Ioană”, ”Mocăneața” sau ”Undeva, cândva”. 

K1 (Proiect K1)

O trupă etno dance, fondată în februarie 1996, K1 și-a dorit mutarea dansurilor tradiționale românești în discoteci și în cluburi. În 2000, și-a deschis propriile studiouri de înregistrări și a primit premiul pentru cele peste 1 milion de unități vândute (create, compuse și produse chiar de membrii ei).

Zdob și Zdub

Zdob și Zdub este o formație de rock alternativ din Republica Moldova, care cântă și etno, promovând piese optimiste și vesele. Melodiile cu trimitere către folclor sunt numeroase, iar publicul s-a atașat vizibil de hit-uri precum ”DJ Vasile”, ”Moldovenii s-au născut” sau ”Bună dimineața”. 

Invitată la multe festivaluri naționale și internaționale, Zdob și Zdub s-a remarcat și prin faptul că a cântat în deschiderea unor trupe cu nume mari, precum Red Hot Chili Peppers, The Garbage, Biohazard sau Linkin Park. De asemenea, artiștii au concertat în peste 20 de țări europene, au cântat cu trupe de muzică populară și au lansat un album etno numit “Ethnomecanica”.

Haiducii

Trupa a abordat un gen muzical etno rock cu influențe clare din folclor, muzica lor aducând aminte de simboluri și credințe populare tradiționale românești. În anul 2005, a obținut premiul Best Etno la MTV Music Awards cu piesa ”Zorilor surorilor”. 

Fuego

Unul dintre artiștii celebri ai muzicii etno, un adevărat maestru al acestui gen și nu numai, este Fuego, pe numele său adevărat Paul Surugiu. Artist premiat pentru glasul său de aur și pentru căldura cu care își întâmpină publicul, Fuego se remarcă în muzica etno nouă românească prin piesele extrem de valoroase, pe care le scoate an de an, dar și prin exuberanța și profesionalismul de care dă dovadă. 

Benone Sinulescu

Benone Sinulescu a fost și este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară, deschis și către genul etno. A reușit să atragă atenția publicului cu piese noi, remixate, colaborând cu artiști tineri. Dintre cântecele sale de suflet pot fi amintite ”Radu mamii”, ”Crâșmăriță din Buzău”, ”Dulce-i vinul”, ”Lasă-mă să beau” sau ”Hai să ciocnim paharul plin”.

Surorile Osoianu

Surorile Osoianu sunt foarte cunoscute nu doar în România, ci și în întreaga Europă, unde au avut numeroase turnee în ultimii 20 de ani. Artistele îmbină într-un mod foarte plăcut muzica populară tradițional românească cu ritmurile moderne de dance și de pop. 

Lorenna

Lorenna este o artistă de muzică etno extrem de apreciată în rândul celor care ascultă muzică de petrecere și este nelipsită de la evenimentele și festivalurile de gen. Unele dintre melodiile celebre ale acestei cântărețe sunt ”Tigaia”, ”Lasă-mi, Doamne, soacra mută!” și ”Sunt omul de rând”.

Carmen Șerban

Carmen Șerban s-a remarcat prin activitatea muzicală în sectorul manelelor, un gen muzical subcultural, dar și în muzica de petrecere sau etno. 

În concluzie, muzica populară și cea etno pop sunt tot mai apreciate în România, continuând să fie ascultate de diferite generații, pentru că sunt antrenante, transmit emoții și reușesc cu succes să alunge tristețea din viața tuturor. Artiștii și formațiile de muzică etno au revenit inclusiv pe micile ecrane, nu doar la festivaluri și concerte în aer liber. 

Surse foto: shutterstock.com, ro.pinterest.com

Blues – Descoperă ce NU știai despre acest gen muzical nemuritor!

Lumea blues-ului este una plină de emoție, iar atmosfera specifică din cadrul concertelor captează ani de ani tot mai mulți oameni, ce se transformă în adevărați fani pe viață ai acestui gen muzical. Din punct de vedere etimologic, cuvântul ”blues” înseamnă tristețe, depresie sau melancolie, dar prin secolul al XIX-lea era folosit ca eufemism pentru stările provocate de întreruperea consumului de substanțe halucinogene sau de abstinența de la alcool. 

În articolul de mai jos, vei descoperi câteva informații interesante despre istoria muzicii blues și despre tipurile, genurile de fuziune și instrumentele adecvate acestui fenomen muzical. De asemenea, vei afla care sunt cei mai cunoscuți artiști de blues, străini sau români, precum și care sunt melodiile lor renumite. 

Cuprins

1. Blues – scurt istoric al acestui gen muzical

1.1. Unde a apărut muzica blues?

1.2. Tipuri de blues

2. Genuri de fuziune ale muzicii blues

3. TOP artiști celebri de muzică blues 

3.1. Cântăreți străini de muzică blues 

3.2. Cântăreți români de blues 

3.3. Trupe de muzică blues

4. Instrumente necesare pentru muzica blues

Blues – scurt istoric al acestui gen muzical

Muzica blues este apreciată și ascultată și astăzi, deși începuturile sale datează de undeva de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, o perioadă care a coincis cu emanciparea sclavilor și cu transformarea lor în mici producători agricoli. Deși mulți au încercat să-și aroge meritele inventării genului muzical blues, adevărul este că nimeni nu se poate lăuda cu acest lucru, pentru că, de fapt, își are originea pe continentul african, de unde a fost adus pe plantațiile din sudul continentului american (sub forma cântecelor de lucru). 

Ce înseamnă “blues”? Se pare că termenul datează din secolul al XVII-lea, când era folosit în Marea Britanie în expresia ”the devil blues”. Aceste cuvinte erau utilizate atunci când englezii făceau referire la starea teribilă de mahmureală, ce apărea în urma consumului excesiv de alcool. Ei rosteau cuvântul ”blue” în argou pentru a defini starea de beție. 

<h3>1.1. Unde a apărut muzica blues?</h3>

Blues-ul a apărut între anii 1870-1900 în S.U.A. și s-a dezvoltat în rândul populației afro-americane. La început, era vorba despre cântecele lucrătorilor negri de pe plantațiile continentului de peste Ocean, apoi a devenit un gen muzical vocal și instrumental, care a reușit să traverseze Atlanticul și să-și facă debutul în Europa și Africa. 

La începutul secolului al XX-lea, blues-ul începuse să aibă o reputație foarte proastă, mulți considerând că incita la violență și la comiterea unor fapte antisociale. Alții acuzau că era chiar muzica diavolului. W.C. Handy, nimeni altul decât părintele blues-ului, a reușit să recâștige respectul întregii populații americane pentru acest gen și să îl impună pe scena muzicală. 

1.2. Tipuri de blues

Genul muzical a evoluat treptat în diferite stiluri și subgenuri cu variații regionale:

  • La început, nu exista nicio diferență între blues și country, mai ales că ambele apăruseră în aceeași perioadă și în același loc, diferențierea putând fi făcută cel mult în funcție de rasa cântărețului; 
  • O formă cunoscută este Blues Soul, care introduce, pe lângă elementele blues, și câteva linii de soul și de muzică urbană contemporană;
  • Blues-ul clasic are o temă de 12 măsuri (12-bar blues), alcătuite din 3 secvențe;
  • Blues-ul big band a determinat apariția unor formații care făceau furori la acea vreme, precum The Benny Moten Orchestra sau Jay Mcshann and the Count Basie Orchestra. Cea mai cunoscută, totuși, a fost In the Mood a lui Glenn Miller; 
  • În 1940, a apărut Jump Blues-ul, un subgen care presupunea prezența saxofonului, a chitarei și a vocilor declamatorii;
  • Stilul Chicago blues a fost promovat de casa de discuri Chess Records;
  • Alte subgenuri ale muzicii blues sunt: boogie woogie, country blues, electric blues, delta blues, piano blues și jump blues;
  • Formele derivate ale muzicii blues sunt: bluegrass, jazz, R&B, rock and roll și rock;
  • Rhythm and Blues era muzica persoanelor de culoare, înregistrată din 1948 de către RCA Victor.

2. Genuri de fuziune ale muzicii blues

Blues Rock 

Acest gen muzical a trecut prin multe schimbări stilistice și a influențat la rândul său hard rock-ul, rock-ul sudic și heavy metal-ul timpuriu. De asemenea, a combinat elemente de blues și rock și a utilizat instrumente specifice blues-ului și rock-ului electric:

  • chitară electrică;
  • chitara bas electrică;
  • tobe.

African Blues

Este un gen muzical provenit din vestul continentului african. De-a lungul timpului, s-a speculat faptul că blues-ul american își are originea în aceste cântece. 

Punk Blues

Acest gen muzical își are începuturile în anii 1980 și este o combinație între punk rock și blues, care încorporează elemente din stiluri apropiate, cum ar fi blues rock-ul și proto punk-ul. Punk Blues-ul are la bază simplitatea și emoția pe care le transmit ambele în mod normal.

Soul Blues

Este un stil de blues care a apărut la sfârșitul anilor 1960 și care combină elemente de muzică soul cu linii urbane contemporane. Unul dintre pionierii genului a fost Bobby Bland.

3. TOP artiști celebri de muzică blues

Buddy Guy este considerat cel mai mare cântăreț de blues clasic în viață, aprecierea venind nu doar din partea specialiștilor, ci și a publicului larg. Cariera sa remarcabilă i-a influențat pe mulți alți artiști talentați, cum ar fi Eric Clapton, Jimi Hendrix, Keith Richards sau Jimmy Page. Dintre cele mai populare melodii ale sale pot fi menționate: ”Slow Blues”, ”Feels like rain”, ”Baby, please don’t leave me”.

B.B. King a fost o legendă a muzicii blues, care a influențat o generație întreagă de chitariști rock. El a lansat, de-a lungul timpului, peste 50 de materiale discografice, majoritatea dedicate acestui stil. La 81 de ani și-a anunțat retragerea în cadrul unui concert la care a fost însoțit de chitaristul Garry Moore.

Muddy Waters este considerat tatăl blues-ului din Chicago. A cunoscut succesul între 1948 și 1957, când a înregistrat numeroase melodii, care au devenit celebre în întreaga lume, cum ar fi ”Hoochie Coochie Man”. La mijlocul anilor 1950, single-urile lui ajunseseră în topul Billboard, iar între 1950-1970 cariera lui atingea apogeul. 

Ella Fitzgerald a fost o cântăreață de blues celebră pentru vocea sa inconfundabilă, fiind supranumită “prima doamnă a cântecului”. A primit de 13 ori premiul Grammy și a colaborat cu artiști celebri, precum Louis Armstrong și Count Basie. 

John Lee Hooker a fost un compozitor, cântăreț și chitarist celebru. Revista Rolling Stones l-a plasat pe locul 35 între cei mai mari 100 de instrumentiști ai lumii. De asemenea, a fost inclus în Blues Hall of Fame în 1980 și a primit premiul Grammy pentru întreaga carieră în anul 2000, plus o stea pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood. Unele dintre melodiile sale de răsunet, cum ar fi ”King Snake”, ”Chill Out” sau ”The motor city is burning”, pot fi auzite și astăzi.

3.1. Cântăreți străini de muzică blues

Cântăreții de muzică blues sunt extrem de apreciați și astăzi, deși unii dintre ei nu mai sunt în viață. Astfel, pot fi amintite următoarele nume celebre:

  • Stevie Ray Vaughan a fost un cântăreț de blues american renumit pentru fuziunea pe care a făcut-o între blues și rock, fiind unul dintre părinții blues-ului electric;
  • Jimi Hendrix a fost unul dintre cei mai mari chitariști ai lumii, care a compus și cântat melodii emblematice de-a lungul carierei sale scurte, dar fulminante;
  • Etta James a interpretat melodii celebre, care sunt cântate în prezent de artiști cunoscuți, ”At Last” fiind melodia ce cunoaște a doua tinerețe în urma interpretării sale de către Beyonce;
  • Ray Charles este supranumit “părintele muzicii Soul Blues”. El a avut interpretări pline de sensibilitate, iar personalitatea lui debordantă a inspirat numeroși cântăreți.

3.2. Cântăreți români de blues

Blues-ul românesc aduce în prim-plan nume importante de muzicieni, care au reușit să se impună pe scena autohtonă. Venit de peste mări și țări, blues-ul și-a făcut apariția și pe meleagurile mioritice, fiind considerat, ca structură, foarte aproape de muzica tradițională. Scena blues din România este într-o continuă schimbare, mulți tineri promovând acest gen muzical. Festivalul de Blues de la Sighișoara rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente, unde participă, alături de nume românești, și artiști străini, concertele acestora fiind memorabile.

A.G. Weinberger este unul dintre cântăreții de blues din România care a promovat blues-ul american. Și-a început cariera în anul 1986 și a înființat prima trupă de acest gen din țară. Mai târziu, și-a întemeiat propriul band – Weinberger Blues Machine – și a lansat primul album de blues autohton ”Good Morning, Mr. Blues” (1996), urmat de ”Standard Weinberger” (1997). 

Alexandru Andrieș este un alt artist extrem de apreciat în lumea muzicală românească. Iubitor al genului muzical blues, cântă minunat la chitară, pian și muzicuță, ceea ce îl transformă într-un muzician desăvârșit.

Cyfer – sau Adrian-Cătălin Țurcanu – este un chitarist și cântăreț român celebru pentru pasiunea sa, blues rock-ul și pentru faptul că este liderul formației Cyfer’s Sin, grup fondat în 2005.

3.3. Trupe de muzică blues

Nightlosers este o trupă românească, înființată în 1994, care cântă blues ardelenesc. Acordurile serioase ale blues-ului american sunt din loc în loc “condimentate” cu diferite intervenții etno specifice plaiurilor mioritice. Cele mai ascultate melodii sunt: ”Bețivan ratat”, ”Shame, shame, shame”, ”Blue Suede Shoes”, ”Mystery train” și ”My babe”.

The Blues Project este un band înființat în 1965 în New York, care activează și în prezent. 

Morphine a fost un grup american de rock, înființat în 1989, care a cântat blues rock până în 1999, când liderul formației a suferit un atac de cord pe o scenă din Italia. 

Transylvanian Blues Community a fost întemeiată de A.G. Weinberger împreună cu Harry Tavitian la pian, Corneliu Stroe la baterie și Cătălin Rotaru la chitară bas. Deși în plin regim comunist și cu o muzică deloc pe gustul Partidului Comunist, cei patru cântăreți de blues au reușit să umple sălile de concert de fiecare dată. 

<h2>4. Instrumente necesare pentru muzica blues</h2>

Muzica blues clasică, străină sau românească, este apreciată și în prezent, existând concerte și festivaluri cu acest specific atât la nivel național, cât și internațional. Pasiunea pentru ritmurile lente reprezintă o constantă a vieții omului modern, blues-urile fiind ascultate cu mare plăcere chiar și la petreceri. Unele evenimente de gen nu sunt foarte mediatizate, deși ar trebui, pentru că doar așa tinerii pot lua contact cu acest stil muzical și își pot dezvolta talentul nativ la un instrument sau altul.

Blues-ul este interpretat pe scenă cu ajutorul mai multor tipuri de instrumente muzicale, cum ar fi:

  • Chitara – a jucat un rol important în multe genuri muzicale, așa că nu este de mirare că este apreciată și în blues. Instrumentul muzical cu corzi ciupite a apărut prin secolul al XVI-lea și a fost folosit încă din perioada Renașterii;
  • Chitara bas – este o variantă adaptată unui acordaj mai grav, ceea ce înseamnă din start că este puțin mai mare, are grif mai lung, cu poziții mai late și patru corzi. Cântărețul este numit basist, rareori chitarist;
  • Pianul – reușește atât de bine să facă față oricărei încercări muzicale, fiind desăvârșit în executarea melodiilor, chiar și în cazul unui pianist timid;
  • Muzicuța – este instrumentul muzical pentru suflat folosit și în blues, prevăzut cu niște canale prin care este dirijat aerul;
  • Bateria – este mult mai complexă decât celelalte instrumente. Cunoscută și sub numele de tobe, ea este acționată de o singură persoană, numită baterist;
  • Saxofonul – a fost inventat în anul 1840 de către Adolphe Sax și a fost tot mai folosit, mai ales în muzica jazz;
  • Trompeta – este cel mai vechi dintre toate instrumentele muzicale, datând de la 1500 î.Hr.;
  • Trombonul – permite emiterea mai multor serii de armonice. A apărut după anul 1400 și a fost extrem de cunoscut în perioada Renașterii și a Barocului;
  • Cornetul – face parte din grupul suflătorilor de alamă și a fost inventat în 1814 prin adăugarea unor valve la cornul poștal. 

În concluzie, genul muzical blues rămâne o moștenire culturală uriașă pentru întreaga omenire, fiind o portiță către sufletele greu încercate de soartă. G.J. Garcia Marquez spunea despre blues că este “un prieten adevărat, care prinde de mână ascultătorul și îi atinge profund inima”. 

Surse foto: shutterstock.com, ro.pinterest.com

Ce este CVINTETUL? Definiție + tipuri

Toată lumea ascultă muzică, deoarece aceasta are capacitate de a induce o stare profundă de relaxare, de a crea o atmosferă fascinantă, greu de obținut prin intermediul altor activități. Unii oameni preferă muzica pop, alții pe cea rock, însă ce este foarte important este ca fiecare persoană în parte să știe câteva noțiuni de bază despre sunetele pe care le ascultă în mod regulat, pentru a putea aprecia la cote maxime melodiile preferate.

CUPRINS

1. Ce înseamnă cvintet?

2. Cvintete memorabile, pe care trebuie să le cunoască atât cei mari, cât și cei mici

1. Ce înseamnă cvintet?

Muzica încântă sufletul și oferă acea stare de bine care nu mai poate fi găsită într-un alt mod, deoarece stârnește emoții care pot fi greu de descris în cuvinte. Creațiile muzicale celebre sunt sărbătorite și ascultate de ani întregi, însă dacă te întrebi care este secretul unor melodii sau a unor opere de artă extraordinare, trebuie să afli mai multe despre cvintet.

Ce este cvintetul? Cvintetul are o structură formată din 5 instrumentiști care interpretează împreună o compoziție muzicală, fiecare cântând la un instrument diferit.

Din ce este compus un cvintet? Cele mai comune cvintete sunt împărțite în două categorii mari: compus din instrumente muzicale cu corzi sau pian.

Cvintetul cu corzi este alcătuit, de regulă, din două viori, două viole și un violoncel. Wolfgang Amadeus Mozart a realizat șase lucrări prin intermediul cvintetelor cu corzi, iar acestea sunt extrem de cunoscute la nivel global, iar Luigi Boccherini a înlocuit cel de-al doilea violoncel cu o altă viola și a realizat 113 cvintete în acest fel.

Cvintetul de pian conține, de cele mai multe ori, patru piane și un instrument cu corzi. Acesta este cel mai popular tip printre compozitori. 

Cele mai cunoscute cvintete de pian sunt cele ale lui Robert Schumann, Johannes Brahms, Cesar Franck și Antonin Dvorak. Cele mai moderne exemple sunt cele ale compozitorului rus Dmitri Șostakovici ( 1940)  și ale compozitorilor americani Walter Piston (1949) și William Bolcom ( 2004). Cu toate acestea, cel mai cunoscut cvintet de pian este cel a lui Schubert în A Major, care este format din pian, contrabas, vioară, violoncel și violă.

Există și alte combinații de cvintete, dar care sunt mai puțin cunoscute. Cu toate acestea, cele ale lui Mozart și Brahms cu clarinet și corzi se numără printre cele mai cunoscute opere ale acestora.

Prin urmare, deși există numeroase excepții de la structura cvintetului, combinația obișnuită care s-a înființat în jurul anilor 1800 este flautul, oboiul, clarinetul, flageotul și claxonul.

Aceste tipuri de cvintete sunt cunoscute încă din secolul al XIX-lea.

Pe lângă cvintetele instrumentale, există și cele vocale. Structura unui astfel de cvintet este, de obicei, formată din două soprane, alto, tenor și bas. Aceste tipuri de cvintete apar și în opere, iar un exemplu notabil este Actul III al operei lui Richard Wagner, ‘’ Die Meistersinger von Nurnberg”, din 1868.

2. Cvintete memorabile, pe care trebuie să le cunoască atât cei mari, cât și cei mici

Nu trebuie să ai cultura muzicală doar dacă vrei să profesezi în acest domeniu, ci pentru a ști cât mai multe lucruri interesante. Dacă până acum ai aflat mai multe detalii despre metoda cvintetului, a venit vremea să cunoști care sunt cele mai memorabile cvintete din istorie.

Printre acestea se numără:

·        Johannes Brahms – Op.99 și Op. 111

·        Max Brunch – Cvintet de violă în La Minor

·        Anton Brucker – Cvintete de violă în Fa Major

·        Felix Mendelssohn – Op. 18 și Op. 87

·        Alexandr Borodin – Cvintet de violoncel în Fa Minor

·        Wolfgang Amadeus Mozart – Cvintetul de corzi nr. 1 în Si bemol Major- K.174 ( plus cvintetul de corzi nr.2, nr.3, nr.4, nr.5 și nr.6)

·        George Enescu – Cvintet de pian

În cele din urmă, cvintetele sunt simfonii care încântă auzul, care îți fac pielea de găină și care te ajută să conștientizezi faptul că muzica poate fi dusă la un alt nivel. Învață să apreciezi arta prin toate formele ei, învățând mai multe despre compozitorii celebri și despre operele care i-au consacrat. Doar în acest fel, poți obține o cultură muzicală vastă, demnă de apreciat și de invidiat într-o societate în care doar muzica creată pe laptop mai este cea ascultată și complimentată.

Sursa foto: Unsplash.com

Alterațiile muzicale – Care sunt acestea și ce înseamnă?

Semnele de alterație sunt elemente de bază ale teoriei muzicale, reprezentând factori esențiali pe care trebuie să îi iei în considerare atunci când dorești să interpretezi sau să citești o partitură. Acestea fac parte din noțiunile importante pe care trebuie să le știi dacă practici muzica, fiindcă influențează în mod direct înălțimea sunetelor și tonalitățile întregii piese pe care o ai de cântat.

În acest articol, vei afla care sunt alterațiile muzicale și ce înseamnă acestea.

Cuprins

1. Alterațiile muzicale – Diezul, Bemolul, Becarul

2. Categorii de alterații muzicale

1. Alterațiile muzicale – Diezul, Bemolul, Becarul

Alterațiile sunt, prin definiție, semne convenționale care modifică înălțimea sunetului, urcând sau coborând nota respectivă. Acestea sunt extrem de des întâlnite în partituri și manuale, fiindcă au un rol esențial în ceea ce privește tonalitatea și armonia melodiei. Dacă ești începător, va fi simplu să le identifici, uitându-te pe claviatura unui pian – clapele de culoare neagră sunt întotdeauna note care conțin astfel de alterații. Pentru a înțelege care sunt posibilele semne care pot schimba caracteristicile unei note, este bine să cunoști câteva lucruri despre cele trei: diezul, bemolul și becarul.

  • Diezul

Diezul (notat ♯) are rolul de a urca înălțimea notei cu un semiton. Semitonul este cea mai mică distanță posibilă între două sunete – adică cel mai mic interval al unei scări sonore. Astfel, dacă, de exemplu, între nota Do și nota Re este distanță de 1 ton (echivalent cu 2 semitonuri), între Do și Do♯ este un interval de un semiton. 

Prin urmare, diezul modifică sunetul cu un semiton în urcare. Acesta este așezat, de regulă, lângă notă sau la începutul portativului. În limba engleză este utilizată denumirea de sharp.

  • Bemolul

Bemolul (notat ♭) influențează nota în mod opus față de diez – adică are rolul de a coborî înălțimea sunetului cu un semiton. Așadar, Si♭ se află la un interval de un semiton în jos față de Si. Acesta, de asemenea, se notează lângă nota pe care o influențează sau la începutul portativului. În limba engleză este numit flat.

  • Becarul

Becarul (notat ♮) nu acționează ca celelalte două semne de alterație, ci le aduce la normal pe cele anterioare. În consecință, el anulează toate efectele diezilor sau ale bemolilor și aduce nota la înălțimea ei de bază. Acesta se utilizează doar în interiorul măsurilor muzicale, lângă nota respectivă. În limba engleză este numit natural.

Double sharp sign

Uneori, în cadrul anumitor partituri poți observa un dublu diez (notat ) sau un dublu bemol (notat 𝄫). Acesta urcă sau coboară nota cu 2 semitonuri (=1 ton), sau cu 1 semiton – doar dacă urmează după o notă cu diez sau bemol. Totuși, acestea sunt mai rar întâlnite, mai ales dacă nu ai contact cu partituri sau interpretări profesioniste. Pentru cei care nu au studii muzicale și cunoștinte teoretice avansate, diezul, bemolul și becarul, sunt suficiente pentru a interpreta corect orice fel de melodie. Având aceste baze importante, te vei descurca, cu siguranță, atunci când vei fi pus în situația de a citi o partitură și de a o transpune în instrumentul pe care îl practici.

2. Categorii de alterații muzicale

Toate alterațiile muzicale se împart în 2 categorii de bază:

  • Alterații accidentale

Alterațiile accidentale sunt cele enumerate deja – diezul, bemolul și becarul. Ele se caracterizează prin faptul că se scriu înaintea fiecărei note, având efect doar în cadrul măsurii muzicale respective, până la apariția barei de măsură (care marchează încheierea măsurii muzicale). Totuși, există și o excepție – efectul se poate extinde și în măsura următoare, dacă există un legato de prelungire între măsuri.

  • Alterații constitutive

Acestea se caracterizează prin locul în care sunt trecute – după notarea cheii muzicale (cea aflată la începutul portativului). Ele alcătuiesc ceea ce se numește armură și au rolul de a indica elementele sonore specifice partiturii respective. Astfel, la cheie pot fi trecuți atât diezi, cât și bemoli, pe anumite note (spații sau linii) de pe portativ. Efectul lor este valabil pentru toate notele indicate, pe tot parcursul melodiei, indiferent de octave. Așadar, dacă, de exemplu, la cheie este trecut Re♯, acest lucru presupune că, la fiecare întâlnire cu nota Re, ea trebuie să fie cântată ca Re♯. Armura existentă poate fi modificată temporar, prin alte alterații, sau prin apariția unei noi armuri. 

Așadar, alterațiile muzicale sunt semne grafice care acordă noi caracteristici notelor muzicale existente în partitură și de care trebuie să ții cont neapărat pentru a interpreta piesa într-o manieră corectă. Nu contează dacă ești la un nivel începător, intermediar sau avansat – diezul, bemolul și becarul sunt extrem de des întâlnite și reprezintă unele dintre notațiile muzicale de bază.

Sursă foto: shutterstock.com

Sincopa muzicală: unul dintre secretele ritmului

Asculți un trio de jazz sau trupa preferată, când, deodată, observi că se pierde ritmul. În timp ce cântăreții par că știu ce fac, tu te întrebi ce se întâmpla cu bătăile muzicii. 

Cel mai probabil, cântecul se abate de la structura ritmică anostă și intră pe tărâmul sincopei.

Conceptul de sincopa muzicală este, la baza, unul destul de simplu. În plus, fără acesta, muzica poate deveni un ritm monoton.

Citește în continuare pentru o introducere în lumea sincopelor și află cum să-ți dezvolți urechea pentru această tehnică.

Cuprins

1. Ce este sincopa muzicală?

1.1 Unde o găsești? 

1.2 Cum o identifici? 

2. De ce să înveți sincopele muzicale?

2.1 Cânți muzica preferată cu ușurință

2.2 Adaugi un element interesant muzicii 

2.3 Va fi mai ușor să creezi versuri și să le cânți 

2.4 Doi iepuri deodată – înveți automat și poliritmurile

3. Exemple de sincope muzicale

1. Ce este sincopa muzicală?

Definiția din dicționar arată că sincopa muzicală este “efectul ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior”.

Mai simplu de înțeles, sincopa este secretul unor ritmuri complexe și interesante, care adaugă imediat acel ceva al muzicii. Încă de la începuturi, muzicienii din aproape toate genurile au încercat această tehnică, recunoscând că, atunci când te joci cu valorile ritmice, se pot întâmpla lucruri grozave. 

Atunci când numeri, există, în mod natural, un accent dinamic pe timpi. Gândește-te la “1 și 2 și 3 și 4”. Un ritm sincopat va omite, deseori, accentul sau îl va deplasa. Astfel, bătăile slabe devin puternice, iar cele puternice sunt mai puțin accentuate.

1.1 Unde o găsești?

Conceptul poate fi aplicat oricărui stil muzical, fie că mixezi un beat dance, cânți jazz sau că faci parte dintr-o trupă de indie rock. Adesea, sincopele sunt elemente distinctive ale unor genuri precum latino, jazz și funk.

De fapt, oriunde există ritm, există potențial de sincopare. Poate fi inclusă chiar și în dans, prin includerea unui pas mai puternic pe o bătaie slabă.

1.2 Cum o identifici?

Când asculți o piesă, de multe ori, ajungi să bați în mod inconștient ritmul cu piciorul. Acum, fii atent: măsurile accentuate sunt atunci când piciorul atinge podeaua sau când este în aer? 

Dacă este în aer, cel mai probabil, melodia se abate de la ritmul obișnuit. De fapt, dacă piciorul face altceva decât lovirea podelei pe notele accentuate, este posibil să auzi un ritm sincopat. Acest lucru înseamnă că timpii tari sunt transformați în unii slabi. 

2. De ce să înveți sincopele muzicale?

Dacă rămâi la ritmuri liniare și stricte, renunți la o parte foarte distractivă a muzicii. Află de mai jos câteva motive pentru care ar trebui sa înveți sincoparea.

2.1 Cânți muzica preferată cu ușurință

În zilele noastre, mare parte din muzica preferată include sincope. Învățarea structurilor ritmice care stau la baza acestor melodii te va ajuta să le cânți fără probleme. 

2.2 Adaugi un element interesant muzicii

Efectul neprevăzut al acestei tehnici va duce muzica ta de la nivelul de sunet “acceptabil” la “extraordinar”. Nu subestima importanța sincopelor în crearea unor ritmuri deosebite și unice. Gândește-te doar că genuri complexe precum funk, jazz și latino nu ar exista fără acestea.

2.3 Va fi mai ușor să creezi versuri și să le cânți

În mod normal, vorbirea este mai nuanțată, cu silabe accentuate, care se încadrează pe șaisprezece note, treizeci și două și, în general, între măsuri.

Dacă ai niște versuri în minte, încearcă să creezi un instrumental cu sincope care să se potrivească cu silabele accentuate ale cuvintelor cântate.

2.4 Doi iepuri deodată – înveți automat și poliritmurile

Dacă înveți sincopele, vei reuși să înțelegi una dintre metodele cele mai greu de stăpânit  din teoria muzicii: poliritmurile. 

Acestea constau în redarea simultană a mai multor ritmuri diferite. Astfel, oferă o experiență a sunetului nemaipomenită și sunt un bun exercițiu de ascultare pentru orice cântăreț. Dacă poți identifica poliritmurile, înseamnă că ai înțeles și sincopele!

3. Exemple de sincope muzicale

Există mai multe moduri în care poți să deplasezi, să adaugi sau să omiți bătăi pentru a schimba ritmul muzicii.

Iată câteva exemple dintre cele mai populare și simple metode: 

  • egale: unul dintre cele mai simple tipuri, fiind omniprezent în muzica western.  În cazul acestora, valorile ritmice au un număr egal de bătăi (2/2, 2/4 și 4/4). În mod normal, măsurile pare sunt accentuate. Dacă vrei să adaugi ceva în plus, pune accentul pe bătăile 2 și 4. Ritmul nu se schimba, însă dinamica accentelor da, redând, astfel, un alt sunet;
  • suspendate: măsurile tari sunt “mascate”, printr-un legato de prelungire, accentul picând pe măsura slabă. Astfel, deși, din punct de vedere tehnic, bătaia puternică încă există, aceasta nu se mai aude;
  • prin omitere: în cazul acesteia, o măsură este complet omisă, aceasta nefiind deplasată sau separată, ci înlocuită de o pauză;
  • între măsuri: acestea pot fi descrise ca o aparentă deplasare în ritm, care apare atunci când notele accentuate cad între măsuri. Se obține prin mutarea măsurii cu o jumătate de bătaie, astfel încât prima notă să fie doar jumătate de măsură. Sunt foarte populare în muzica pop și rock.

Prin urmare, dacă nu-ți dorești ritmuri plictisitoare și monotone, procedeul sincopării, cu siguranța, va da muzicii tale un aer interesant și atractiv. 

Sursa foto: unsplash.com