Archive septembrie 2020

Studiul notelor la vioară – Ghid pentru începători

Atunci când vrei să studiezi vioara, vei începe prin a învăța cum să ”citești” muzica. Pentru un violonist, muzica scrisă este asemenea scenariului pentru actori. Aceasta îi indică ce să cânte, când să o facă și, mai ales, cum să miște arcușul și degetele pe coardele instrumentului.

Muzica, asemenea limbajului vorbit sau chiar al celui de programare, este scrisă cu ajutorul unor simboluri ce reprezintă diverse sunete, de la cele mai simple, care indică tonul, durata și tempoul fiecărei note, până la cele mai detaliate și mai subtile, care fac referire la timbru, la expresia și calitatea tonalității și uneori chiar la efectele speciale. Ceea ce vei vedea pe o partitură este de fapt reprezentarea grafică a ceea ce vei auzi. 

În acest articol vei afla câteva informații despre notele muzicale în general, utile pentru începătorii care vor să studieze vioara sau alte instrumente.

Cuprins

  1. Scurt istoric al notelor muzicale pentru vioară și pentru alte instrumente
  2. Noțiuni pentru începători despre notele muzicale pentru vioară  

1. Scurt istoric al notelor muzicale pentru vioară și pentru alte instrumente

Notele muzicale, sub forma unor semne asemănătoare unor boabe de grâu, pe care le poți vedea astăzi pe partituri, nu au apărut deodată din mintea unui inventator genial. Mai degrabă, cele moderne, pline de notații, sunt produsul a secole de inovare și rafinament. 

Folosirea notațiilor este la fel de veche ca muzica însăși, dar, perioada de glorie începe din secolul XI, mai precis din anul 1025. În acea perioadă, dacă erai un simplu țăran, aveai greutăți, în schimb dacă făceai parte din mica elită nobiliară, nu ai fi avut parte de neplăceri. Dar dacă ai fi fost un călugăr care dirija corul bisericesc pentru a înălța imnuri către Dumnezeu, ai fi schimbat complet orice concept legat de muzică. 

Chiar în acel an, un călugăr pe nume Guido, pe care istoria l-a reținut sub numele de Guido din Arezzo, o localitate din Italia, a avut o contribuție enormă la evoluția omenirii în ceea ce privește exprimarea muzicală. El a organizat tonurile melodice în grupe numite hexacorduri (sau serii de câte șase note ori scale), dispuse pe un portativ și chiar a inventat solfegiul. De asemenea, a inventat și o metodă nouă de a nota aceste concepte într-un mod cât mai precis. Practic, dintr-odată, muzica putea fi scrisă și înțeleasă, apoi reprodusă după notele muzicale de pe hârtie sau, mai precis, de pe pergamentele vremii. 

În jurul secolului al XVII-lea, muzica instrumentală a orchestrelor a început să domine. Muzicienii adoptaseră deja portativul inventat de Guido din Arezzo, precum și notația muzicală, dar au considerat că acestea erau destul de limitate pentru nevoile vremii. 

Așa că, notarea muzicală a fost schimbată în continuare. În timp, au apărut cheile muzicale, portativul a fost îmbunătățit, i-au fost adăugate linii suplimentare și au început să fie folosite și marcajele dinamice, legături între note și multe alte semne specifice, care azi constituie o partitură muzicală modernă.

2. Noțiuni pentru începători despre notele muzicale pentru vioară

Pentru cei care încep studiul la vioară, primele lecții vor fi despre notele muzicale și partitură. Teoria muzicală cunoaște în prezent opt note muzicale, respectiv ”Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si, Do”, având o tonalitate progresivă, de la cea mai joasă, la cea mai înaltă. 

Aceste note muzicale sunt înscrise pe portativ, alături de alte semne muzicale, cum ar fi cheile, măsurile, valorile de note și pauze și alterațiile. În afara portativului se mai notează indicații privind tempoul, nuanțele și diverse texte explicative.

Portativul este format din cinci linii paralele și patru spații, pe care sunt înscrise notele și celelalte simboluri și indicații muzicale. 

Notele muzicale mai pot fi notate și cu ajutorul literelor alfabetului:

DoReMiFaSolLa Si Do
CDEGABC

Logica acestei notări este mai ușor de înțeles și de reținut dacă se observă două octave. O octavă este, ca în tabelul de mai sus, o serie completă de opt note muzicale. 

Astfel, dacă există două octave, notația muzicală ar arăta astfel:

DoReMi Fa SolLaSiDoReMi Fa SolLaSiDo
CDEFGABCDEFGABC

Notele muzicale, fie că este vorba despre vioară sau despre alt instrument, de tipul celor de percuție, de suflat sau cu coarde și arcuș, fie că este vorba despre muzica corală, sunt diferite ca metodă de identificare a sunetelor, în funcție de zone geografice și de culturi. Astfel, țările latine și cele slave folosesc un sistem silabic, iar în țările de limbă și cultură germanică sau anglo-saxonă este întâlnit cel literal. 

Denumirea de ”sistem literal” a fost folosită încă din antichitate, de către vechii greci, pentru identificarea notelor muzicale. Acesta a fost preluat de societatea medievală, mai ales în secolul al VI-lea, când litera ”A” a fost atribuită notei muzicale ”La”. 

Denumirea silabică a fost stabilită definitiv de Guido de Arrezzo, despre care ai citit la începutul articolului și a avut drept sursă un imn medieval de slavă a Sfântului Ioan, protectorul mănăstirii unde trăia și muncea muzicianul medieval. Silabele fiecărui început de vers au fost preluate din latină, deoarece aceasta era limba liturgică a vremii și transpuse astfel: UT, RE, MI, FA, SOL, LA.

Mai târziu, silaba UT a fost înlocuită cu DO (de la Dominus, care, în latină, înseamnă ”Domnul Dumnezeu”) și a mai fost adăugată o silabă, SI (din latinescul ”Sancte Ioannes” – ”Sfinte Ioane”). Astfel, a apărut primul solfegiu complet al notelor muzicale cunoscut și studiat și azi.

În funcţie de cheia folosită şi de locul pe care-l ocupă pe portativ (sau în afara lui), fiecare notă muzicală redă un anumit sunet dintr-o scală generală. În practica muzicală tradiţională se foloseşte în general sistemul de identificare silabic, mai puţin în ţările germanice, unde coexistă alături de acesta şi cel literal.

Începătorii care vor să studieze notele muzicale la vioară ar trebui să înțeleagă mai întâi cei patru parametri ai sunetului, și anume: durata, înălțimea, timbrul și intensitatea. Mai apoi, se vor adăuga și alte elemente, precum expresivitatea, tehnica instrumentală sau frazarea, fiecare utilizând simboluri speciale. 

Studiul viorii este unul extrem de interesant și de solicitant și poate aduce multe beneficii, pe lângă plăcerea de a cânta la acest instrument nobil. Învățarea notelor muzicale este doar primul pas dintr-o lungă călătorie, care necesită nu doar anumite instrumente, ci și o îndrumare profesionistă.

Sursa foto: shutterstock.com

Contrabas vs. violoncel – Care sunt asemănările și diferențele dintre aceste două instrumente extraordinare?

Contrabasul și violoncelul aparțin familiei instrumentelor cu coarde și sunt unele dintre cele mai importante. Acestea sunt speciale, prin natura lor, și generează sunete unice, care pot fi identificate în nenumărate opere și compoziții muzicale celebre. 

Cu siguranță ai observat prezența acestor două instrumente în orice orchestră, fiindcă sonoritatea lor este specifică și nu poate fi înlocuită în niciun alt fel. Însă, pe lângă aceste aspecte care țin de notorietatea și utilizarea lor în lumea muzicală, există câteva detalii esențiale care țin de structură și caracteristici.

Din acest articol vei afla care sunt asemănările și deosebirile dintre contrabas vs. violoncel.

Cuprins

1. Violoncel vs. contrabas – Asemănări fundamentale

2. Care sunt diferențele majore dintre contrabas și violoncel?

1. Violoncel vs. contrabas – Asemănări fundamentale

Violoncelul și contrabasul sunt instrumente extrem de iubite și de apreciate, atât datorită sonorității lor, cât și mulțumită faptului că sunt foarte speciale și nu multă lume decide să învețe să cânte la ele. De la distanță, acestea pot părea extrem de asemănătoare în mai multe privințe, însă, comparativ, există mai multe diferențe care le separă. 

Totuși, iată câteva mici asemănări, care le grupează într-o mică familie specifică: 

  • Ambele fac parte din categoria instrumentelor cu coarde
  • Sunt cele mai voluminoase instrumente cu coarde dintr-o orchestră
  • La amândouă se poate folosi arcușul pentru interpretarea anumitor partituri muzicale
  • Au un ac poziționat în partea inferioară, la capătul de jos – are rolul de a sprijini instrumentul de podea și de a-i oferi echilibrul necesar
  • Se regăsesc în nenumărate opere și creații muzicale, prezența lor fiind adesea remarcată în compozițiile simfonice de mare valoare
  • Atât violoncelul, cât și contrabasul, au 4 corzi în componența lor
  • Sunt asemănătoare ca aspect, dar dimensiunile diferă
  • Ca poziționare, ambele se țin între picioarele instrumentistului.

2. Care sunt diferențele majore dintre contrabas și violoncel?

Totuși, deși există și o serie de asemănări, violoncelul și contrabasul sunt distincte, au caracteristici unice și personalizate. Cu siguranță nu există doar o diferență între ele și, în funcție de punctul de vedere din care privești, poți înțelege de ce aceste două instrumente importante sunt diferite de fapt. 

Așadar, chiar dacă preferi contrabasul sau violoncelul, esențial este să cunoști câteva aspecte care le deosebesc:

  • Contrabasul este mai voluminos decât violoncelul
  • Violoncelul poate cânta mai des partituri solo, special create pentru acest instrument, în timp ce contrabasul este folosit, în general, pe post de acompaniament ritmic și mai rar în rolul de solist. 
  • Contrabasul a evoluat de-a lungul timpului și, deși este utilizat în continuare în muzica clasică, a câștigat notorietate și în alte stiluri, precum jazz-ul. Există o tehnică aparte în muzica jazz în ceea ce privește modul de interpretare – pe lângă folosirea arcușului sau a metodei pizzicato (prin ciupire), există și varianta numita Bartok, care presupune plesnirea corzii de tastiera instrumentului.
  • La violoncel se poate interpreta doar stând jos, în timp ce la contrabas se poate cânta stând în picioare sau așezat pe un scaun mai înalt.
  • Contrabasul produce sunete mai grave decât violoncelul.
  • Corzile contrabasului sunt mai lungi decât ale violoncelului, iar acest lucru permite producerea sunetelor groase, tipice acestui instrument.

Prin urmare, există o mulțime de diferențe între aceste două instrumente înrudite, însă și câteva asemănări. Oricare ar fi preferințele tale, important este să le iei pe amândouă în considerare, chiar dacă vrei doar să afli mai multe despre fiecare sau te gândești la posibilitatea de a studia în mod profesionist. Alegerea este numai a ta, însă poți ține cont de câteva criterii de bază:

  • Înălțimea și conformația ta (pentru o persoană minionă, de exemplu, contrabasul poate fi greu de controlat)
  • Gusturile muzicale – este bine să te gândești dinainte ce stil ai vrea să abordezi, pentru a te duce către zona potrivită.
  • Greutatea instrumentelor de acest gen – nu uita că trebuie să îți asumi faptul că va trebui să-ți transporți în permanență instrumentul, iar acest lucru poate fi o provocare când vine vorba despre astfel de dimensiuni

În concluzie, orice ai alege, nu ezita în a pătrunde în această lume minunată a muzicii! Indiferent de nivelul de experiență pe care ți-l dorești, important este să dobândești cunoștințe care te vor îmbogăți din nenumărate puncte de vedere. Descoperă în detaliu instrumentele care îți plac și pornește cu încredere pe acest drum!

Sursă foto: pixabay.com

Vrei să devii un violonist celebru? Află cum au reușit predecesorii tăi!

Orice muzician a fost inspirat, la un moment dat, de către un alt artist, mai ales că, dincolo de talent, această meserie presupune și foarte multă muncă. Ca instrumentist, trebuie să știi ca vioara, de exemplu, nu este un instrument ușor, iar cei mai buni violoniști din lume au exersat zilnic, timp de zeci de ani, pentru a atinge perfecțiunea notelor. 

Dacă ți-ai ales acest drum, poți învăța de la violoniștii renumiți cum să faci performanță și de ce ai nevoie pentru a reuși să îți construiești o carieră de succes. 

Cuprins

  1. Violoniști celebri din toate timpurile
  2. Violoniști celebri contemporani

            2.1. Violoniști români contemporani

1. Violoniști celebri din toate timpurile

Apărută în nordul Italiei, în prima parte a secolului XVI, vioara a încântat zeci de generații cu sunetele sale inconfundabile, cristaline, duioase și pline de mister. Cei care au făcut o pasiune și, mai apoi, o profesie din cântatul la vioară sunt puțini în comparație cu cei care cântă la alte instrumente și asta pentru că, pentru a face performanță, trebuie să exersezi extrem de mult. 

Revista BBC Music Magazine a făcut un top al celor mai buni 20 de violoniști din toate timpurile, iar pe locul 20 se află celebrul muzician român George Enescu. Iată care sunt ceilalți 19:

1. David Oistrakh – Ucraina

2. Jascha Heifetz – Lituania/SUA

3. Fritz Kreisler – Austria

4. Yehudi Menuhin – SUA

5. Nathan Milstein – Rusia/SUA

6. Gidon Kremer – Germania/Lituania

7. Joseph Szigeti – Ungaria

8. Ginette Neveu – Franţa

9. Isaac Stern – Polonia/SUA

10. Itzhak Perlman – Israel/SUA

11. Arthur Grumiaux – Belgia

12. Pinchas Zukermann – Israel

13. Adolf Busch – Germania

14. Ivry Gitlis – Israel

15. Leonid Kogan – Rusia

16. Bronisław Huberman – Polonia

17. Christian Ferras – Franţa

18. Reinhard Goebel – Germania

19. Frank Peter Zimmermann – Germania

20. George Enescu – România

Pe primul loc se află violonistul David Oistrakh, reprezentant de seamă al școlii rusești de vioară. Inspirat de părinți, dar școlit de marii profesori din Odesa, Oistrakh a debutat la vârsta de 6 ani și s-a remarcat prin tehnică și talent. Pasiunea pentru vioară l-a ajutat să călătorească în toată lumea și să cânte pe cele mai mari scene. Nu este de mirare că talentul său este dus mai departe de către fiul acestuia, Igor Oistrakh. 

George Enescu, cel mai mare violonist român, rămâne în istorie ca simbol al muzicii clasice autohtone. Deși își dorea mai mult să compună decât să devină un virtuoz al viorii, Enescu a urmat sfaturile profesorilor săi și a studiat la Viena și la Paris, unde a participat la diverse competiții muzicale, câștigând premii importante și remarcându-se prin tehnică și dedicare. 

Activitatea muzicală a lui George Enescu nu s-a rezumat doar la vioară, el fiind și compozitor, dirijor și pianist, iar succesul de care s-a bucurat a rămas în istorie, fiind subliniat de eseuri, cronici și recenzii publicate în presa franceză de la acea vreme. Piesele care i-au adus celebritatea artistului român au fost Rapsodia Română nr. 1 în La Major și Rapsodia Română nr. 2 în Re Major

Alături de el, pe lista violoniștilor români celebri se mai află și Ciprian Porumbescu, cu populara lui Baladă pentru Vioară, care a stârnit admirația lumii întregi pentru muzica românească, dar și Ion Voicu, al cărui profesor a fost însuși George Enescu. 

Maestrul Ion Voicu, un talent născut într-o familie de muzicieni de etnie romă din București, ajunge să studieze la Academia Regală de Muzică și să fie admis direct în anul V. Profesorii lui de atunci l-au încurajat să își construiască o carieră solo, iar la unul dintre concerte a fost remarcat de George Enescu, care i-a oferit ulterior lecții gratuite. 

Cu siguranță există și alți violoniști faimoși în lume, dar cel mai bun rămâne Niccolò Paganini. Compozițiile sale au servit drept sursă de inspirație pentru mulți artiști. La vârsta de 5 ani, Paganini a început să cânte la mandolină și apoi la vioară, iar talentul său s-a făcut rapid remarcat. În istorie, el a fost considerat un pionier în ceea ce privește transformarea viorii dintr-un instrument de ansamblu într-unul solo. Tehnica lui incredibilă este studiată și astăzi la cele mai importante școli de muzică, de aceea Paganini rămâne cel mai mare violonist din lume. 

2. Violoniști celebri contemporani

Secretul sunetelor curate ale unei viori stă în poziționarea corectă a degetelor pe corzi, iar pentru a căpăta dexteritate în acest sens, este nevoie de sute de ore de antrenament. În plus, pentru a putea atinge aceste note, și poziția corpului se schimbă, iar rapiditatea mișcărilor este extrem de importantă.

David Garrett este cel care a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai rapid violonist din lume. Tânărul în vârstă de 28 de ani a reușit într-un timp record, de 66 secunde, să cânte la vioara cu 13 note muzicale pe secundă, opera Bondarul, compusă de Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov. Garrett este considerat unul dintre cei mai buni violoniști contemporani, la concerte cântând la o vioară Stradivarius din 1710, care valorează câteva milioane de dolari.

2.1. Violoniști români contemporani

Pe plan național, cel mai bun violonist român al momentului este Alexandru Tomescu. Câștigător a numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică, Tomescu a avut, în 2017, privilegiul de a cânta la vioara Stradivarius Elder, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, unul dintre cei mai buni violoniști români. Acest instrument este unul extrem de rar, aflându-se printre cele mai bine conservate viori Stradivarius din lume. 

Un alt violonist român celebru este Răzvan Stoica, care a primit în 2013 cel mai important titlu din domeniu – premiul New Talent, la Bratislava, pentru cel mai bun violonist al lumii sub 28 de ani. El cântă la o vioară Stradivarius din 1729, câștigată în urma concursului Strad Prize, de la Salzburg. 

În concluzie, dacă îți dorești să devii cel mai bun violonist din lume, sunt șanse mari să ajungi pe scenele mari dacă ai pasiune și un strop de talent. Munca nu te va ocoli, iar perseverența te va ajuta să te ridici pe cele mai înalte culmi. Îndrăznește să visezi!

Sursa foto: shutterstock.com  

Educația muzicală – De ce este benefică pentru copii, indiferent de vârstă?

Muzica este o artă aparte, care a evoluat și a supraviețuit de-a lungul istoriei în diferite forme. Însă, chiar dacă a suferit numeroase transformări pe parcursul epocilor, ea reprezintă un domeniu care face parte din viața oricărui om contemporan. 

Bineînțeles că, în comparație cu o persoană de rând, muzicienii profesioniști cunosc infinit mai multe informații teoretice și practice, dar există anumite aspecte pe care este bine să le știe oricine, pentru cultura sa generală. Copiii, în orice perioadă s-ar afla, au o capacitate imensă de a capta și de a învăța lucruri noi, iar muzica ar trebui să fie prezentă în viața lor încă de la cele mai fragede vârste.

Din acest articol vei afla de ce este educația muzicală benefică pentru copii, indiferent de vârstă.

Cuprins

1. Educația muzicală la bebeluși 

2. Educația muzicală la preșcolari

3. Educația muzicală în școală

1. Educația muzicală la bebeluși

Ai putea crede că, în primele luni de viață, procesele esențiale de învățare țin de factori de bază, precum dezvoltarea abilităților de mișcare sau hrănire. Însă, există studii care recomandă prezența muzicii în preajma copilului încă din viața intrauterină – se pare că această tehnică are un efect extraordinar asupra evoluției fătului. Totuși, chiar dacă nu ai aplicat această teorie atât de devreme, nu este timpul pierdut! Bebelușii sunt foarte receptivi la tot ce se întâmplă în jurul lor, iar în această perioadă se fixează caracteristici importante pe care aceștia le vor avea sau folosi mai târziu. 

Muzica, în special cea clasică, are capacitatea de a liniști prichindelul, inducându-i o stare de calm și bună dispoziție. Și, de asemenea, pe lângă acest mic avantaj de care te poți bucura în calitate de părinte, este bine să știi că, dacă cel mic este pus în contact cu astfel de manifestări sonore, procesele sale cognitive se vor îmbunătăți, odată cu memoria sau limbajul – mai ales începând cu vârsta de doi ani.

2. Educația muzicală la preșcolari

Deja după 3 ani, copilul poate fi încadrat în categoria preșcolarilor. În această etapă, cel mic începe să perceapă relații de tip cauză-efect sau să înțeleagă mai clar ce se întâmplă în lumea înconjurătoare. De altfel, descoperirea unui instrument muzical poate să-i stimuleze o mulțime de simțuri și reacții, determinându-l să vrea să afle cât mai multe informații. 

Așadar, până la vârsta de 6 ani este o perioadă excelentă pentru a pune bazele unui contact direct cu muzica – fie prin spectacole educative sau concerte, fie prin experimentarea unui instrument. Poți opta pentru pian sau chitară – de regulă, acestea sunt variante relativ simple de început, deși ambele necesită coordonare și atenție. 

Vei vedea că, dacă îi place și face acest lucru constant, prichindelul va dezvolta abilități specifice foarte rapid, fiindcă, la această vârstă, poate prinde totul din zbor. Așadar, nu irosi acest timp extrem de util și folositor – educația muzicală poate fi obținută și prin practică, nu doar prin teorie!

3. Educația muzicală în școală

Dacă în grădiniță contactul cu muzica poate fi opțional, în clasele primare programa este alcătuită în așa fel încât să mijlocească întâlnirea celor mici cu acest domeniu fascinant. Școlarul va învăța câteva noțiuni esențiale – ce sunt notele, ce este un portativ, dar și o serie de cântece atractive, care îl vor face să iubească această artă. Este un lucru știut faptul că educația muzicală ajută la dezvoltarea creativității și a imaginației – așadar, acest fenomen este binevenit, deoarece îi oferă copilului o nouă perspectivă. 

Încearcă, din când în când, să ai inițiativă și să mergeți împreună la mici concerte sau reprezentații de muzică simfonică – în acest fel, va putea afla care sunt instrumentele dintr-o orchestră, cum sună ele și cine a scris cele mai recognoscibile arii. De asemenea, ține cont că, în anumite desene anumite clasice, compoziții extrem de cunoscute au fost folosite pe post de coloană sonoră – prin urmare, cu siguranță cel mic va recunoaște câteva dintre fragmentele pe care le va auzi.

În concluzie, educația muzicală are doar beneficii, de care copilul tău se poate bucura la orice vârstă. Este important să îl ajuți în acest proces și să-i arăți lumea și din punctul acesta de vedere – s-ar putea să-i placă și să-l determine să fie conștiincios și să învețe din ce în ce mai multe! Muzica este un limbaj comun pe care toată lumea ar trebui să-l cunoască!

Sursă foto: pixabay.com

Timbrul vocal și timbrul instrumental – Ce înseamnă și cum se clasifică?

Timbrul este o calitate importantă în domeniul muzical, atât în ceea ce privește vocea, cât și în privința instrumentelor. Chiar dacă ești un muzician începător, profesionist, sau, pur și simplu, un pasionat de muzică, aceste noțiuni sunt esențiale când vine vorba despre a înțelege principiile fundamentale ale acestei arte. Totuși, pentru a putea descoperi cu adevărat ce presupun ele, este necesar să cunoști câteva categorii de bază, dar și o serie de definiții, care, cu siguranță, vor aduce claritate în informațiile pe care le știi deja.

Din acest articol vei afla ce este timbrul muzical (vocal și instrumental) și cum se poate clasifica.

Cuprins

1. Timbrul vocal – Cum poate fi definit?

2. Timbrul muzical instrumental – Clasificarea instrumentelor în funcție de acest aspect

3. Timbrul instrumental de-a lungul istoriei

1. Timbrul vocal – Cum poate fi definit?

Vocea umană se bazează pe un sistem complex din punct de vedere anatomic, iar caracteristicile sale sunt, de asemenea, extrem de numeroase și speciale. Sunetele generate de aceasta pot avea o mulțime de inflexiuni și sonorități, care pot fi folosite atât în vorbire, cât și în cântat. Atunci când vine vorba despre aprofundarea acestui subiect, la nivel de domeniu muzical, intervine noțiunea de timbru

Timbrul muzical este o calitate a sunetului, ce poate fi împărțită în mai multe tipuri, cu scopul de a încadra sursele sonore într-o serie de șabloane ușor de identificat. Acesta, prin definiția sa, nu ține doar de capacitatea vocală a omului, ci și de partea instrumentală a muzicii. Cu ajutorul lui, ascultătorii pot identifica mai multe instrumente în același timp și pot deosebi sonorități diferite, chiar dacă se cântă aceeași notă. Așadar, el se ramifică în două categorii: cel vocal și cel instrumental

Timbrul vocal este o abilitate a vocii umane de a atinge anumite note și înălțimi. Fiecare persoană în parte are o capacitate diferită și poate cânta între anumite intervale – așadar, fiecare glas este personalizat și unic, însă el poate fi, de asemenea, antrenat, pentru a-și extinde caracteristicile. 

Vorbirea și cântatul sunt două fenomene extrem de similare, fiindcă amândouă sunt puse în mișcare de aparatul fonator. Anatomia specifică acestuia are rolul de a genera sunete vocale, într-o formă sau alta. Prin urmare, așa cum probabil ai observat deja, în cazul vorbirii, glasurile se împart în trei mari categorii:

  • Vocea femeiască

Femeile pot atinge, de regulă, note mai înalte, însă ambitusul depinde de abilitățile fiecărei voci în parte. Deși vocile feminine sunt mai slabe ca intensitate, există numeroase cântărețe care dovedesc calități extraordinare când vine vorba despre volumul glasului. 

Timbrul vocal femeiesc se împarte în 3 tipuri: alto, mezzosoprană și soprană. Dacă în cazul celui alto, gama de sunete se desfășoară în registrul grav, treptat aceasta urcă spre zona acută, către mezzosoprană și apoi către soprană. În general, solistele vocale se încadrează în unul dintre aceste etaloane. 

  • Vocea bărbătească

Bărbații cântă, de regulă, doar în registrul grav, însă și ei, la rândul lor, pot fi bași, baritoni, tenori sau contratenori. Contratenorii, de exemplu, pot depăși zona vocală tipică bărbătească, având capacitatea de a cânta și în registrul acut, specific femeilor. Aceștia au un ambitus impresionant, iar reprezentanții acestei categorii nu sunt foarte numeroși la nivel mondial. 

Armonicele tipice vocii bărbătești sunt mai colorate decât cele ale femeilor, datorită frecvențelor tipice sunetelor joase – de aceea, pot da senzație de voce liniștitoare și așezată.

  • Vocea de copil

Vocile copiilor sunt diferite de cele ale femeilor sau ale bărbaților – deși se aseamănă cu cele femeiești, datorită registrului acut specific acestor inflexiuni vocale, totuși, ele reprezintă o categorie clară și distinctă. De-a lungul istoriei muzicii, au fost create partituri speciale pentru acest segment de cântăreți – atât corurile bisericești, cât și apariția, mai recentă, a grupurilor vocale, au ajutat la evoluția acestui fenomen de sine stătător.

Așadar, fiecare cântăreț are un ambitus propriu care poate fi încadrat, în general, în aceste șabloane de timbre vocale – însă, în cazul celor profesioniști, precum cei care abordează stilul clasic (de operă), nuanțele sunt mult mai detaliate și mai specifice, iar aceste mari categorii pot avea și o serie de subcategorii, potrivite pentru diverse tipuri de interpretări și partituri. 

În cor, de exemplu, poziționarea este importantă, fiindcă auzul interpreților poate fi mai bine direcționat. De aceea, toți reprezentanții unui anumit timbru vocal, sunt așezați unii lângă alții, deoarece, la nivel coral, partiturile se cântă pe voci, iar fiecare timbru urmărește o anumită linie melodică proprie. 

2. Timbrul muzical instrumental – Clasificarea instrumentelor în funcție de acest aspect

Cea mai întâlnită clasificare a timbrului muzical este aceea care se bazează pe modul de execuție al instrumentelor, pe modalitatea de producere a sunetului și pe tipul de construcție caracteristic. 

În funcție de aceste criterii, care sunt diferite de cele vocale, instrumentele, prin definiție, pot fi:

  • Instrumente de suflat 

Aceste instrumente produc sunetul prin vibrația unei coloane de aer, iar ele, la rândul lor, se ramifică în cele din lemn (precum flautul, oboiul, clarinetul sau fagotul) și cele din alamă (precum cornul, trompeta, trombonul sau tuba). Însă, există și diferențe structurale între acestea, care au efect asupra modului de interpretare. 

Instrumentele de acest gen sunt activate prin suflu, cu ajutorul buzelor care se plasează pe ambușură (numită și muștiuc), cu scopul de a produce vibrația.  În cazul acestei categorii, puterea suflului este esențială. 

De-a lungul istoriei, alama a fost folosită datorită flexibilității sale, iar formele specifice – precum cea a trompetei, trombonului, etc. – aveau nevoie de un astfel de proces facil, care să ajute la construcția lor. 

La rândul lor, instrumentele de suflat din lemn au caracteristici unice – prezintă o serie de orificii asupra cărora se acționează cu ajutorul degetelor, prin acoperire sau eliberare. Acestea au capacitatea de a schimba rezonanța și frecvența, cu scopul de a genera înălțimi diverse ale notelor. Fenomenul se numește, în termeni de specialitate, impedanță acustică.

  • Instrumente cu coarde

Acestea generează sunet prin frecare, ciupire sau lovire. Dacă în cazul primei categorii pot fi date exemple precum vioara, viola, violoncelul sau contrabasul, în ceea ce o privește pe cea de-a doua, reprezentanții principali sunt instrumente precum chitara, mandolina sau harpa. 

Instrumentele de acest gen, care sunt acționate prin ciupire, se bucură de o istorie remarcabilă, care a evoluat de-a lungul secolelor într-o manieră aparte. Ele au fost utilizate extrem de mult în perioada Renașterii sau a Barocului, când zona muzicală abordată se clădea pe aceste tipuri de sonorități, însă, treptat, au fost inventate și tehnicile de lovire și frecare, care generează un sunet mai puternic și mai potrivit pentru săli de diferite dimensiuni. 

Astfel, instrumentele cu coarde ocupă un loc semnificativ în istoria muzicală, evoluând, în timp, și ducând la apariția continuă a numeroase alte instrumente, care sunt cunoscute și utilizate astăzi.

  • Instrumente de percuție

Instrumentele de percuție emit sunetele prin lovire și se clasifică în cele cu sunete determinante și cele cu sunete nedeterminante. Primele pot fi cu membrană (ca timpanul), de lemn sau din metal (xilofon, celestă, etc.). Cele care fac parte din a doua grupare, se clasează în același fel: cu membrană (precum toba mică, toba mare sau tamburina) și din lemn sau metal (castagnete, trianglu, talgere, etc.). 

Există și instrumente de percuție fără membrană – cum este în cazul clopotului. Indiferent de categorie, ele pot fi activate cu mâna sau cu ajutorul unor accesorii (baghete sau bețe).

  • Atenție, însă! Există un instrument care poate fi încadrat atât la grupa instrumentelor cu coarde, cât și la cea a celor de percuție: pianul clasic. Acesta are, în cutia sa de rezonanță, un sistem de corzi, care sunt lovite de către ciocănele și, astfel, cele două sisteme funcționează concomitent. În perioada contemporană, odată cu apariția diferitelor tipuri de claviaturi, acestea se clasifică într-o categorie a instrumentelor cu clape.

La nivel instrumental, timbrul și modul de emitere a sunetului pot fi receptate și în funcție de metoda de interpretare folosită. De exemplu, în cazul instrumentelor cu coarde, există mai multe stiluri de a cânta și, deși poate fi vorba despre același instrument, abordarea diferită și tehnicile folosite pot crea sonorități distincte. 

La chitară se poate cânta prin folosirea unei bătăi (strumming), care presupune utilizarea unui accesoriu numit pană, sau prin ciupirea corzilor – acest lucru se aplică și la alte instrumente, deoarece la violoncel sau vioară se folosește, în general arcușul, iar sunetul se generează prin frecare, însă, există și o metodă numită pizzicato (ciupire). La contrabas, pe lângă aceste două modalități de interpretare, se mai practică, în stilul jazz, și o alta – numită Bartok (după numele celebrului compozitor Bela Bartok) – care presupune plesnirea corzilor de tastiera instrumentului.

3. Timbrul instrumental de-a lungul istoriei

În istoria muzicii, instrumentele au suferit numeroase modificări structurale care au influențat, în mod direct, schimbările timbrului inițial. Astfel, anumite caracteristici au suferit transformări care au avut efect asupra sonorității instrumentului respectiv. 

De exemplu, primul pian inventat a fost clavecinul, al cărui sistem se baza pe ciupirea corzilor din interiorul său. Odată cu apariția pianului modern, corzile sunt acționate prin mișcarea ciocănelelor – o modalitate total diferită, care a înlocuit-o pe cea precedentă și a oferit instrumentului noi calități sonore. 

De asemenea, lira este un strămoș antic al multor instrumente moderne cu coarde. Aceasta avea, inițial, corzile alcătuite din mațe de animale, iar sunetul era diferit față de variantele ulterioare alcătuite din metal. Cutia de rezonanță, la rândul ei, era creată din carapace de broască țestoasă – care, în timp, s-a transformat în lemn. Cu siguranță timbrul a suferit modificări fundamentale, în funcție de aceste aspecte. 

Toba a cunoscut și ea metamorfoze similare – dacă în epocile istorice antice elementul central al acesteia era alcătuit din piele de animal, astăzi, cele mai multe tobe sunt create din materiale sintetice. Și în acest caz se poate observa o evoluție a sunetului într-o altă direcție.

Așadar, și în muzică, ca și în alte domenii, lucrurile au evoluat și s-au modernizat de-a lungul timpului. Acest lucru este firesc și natural, însă este bine să știi și faptul că altădată, în alte vremuri, anumite instrumente nu existau sau se găseau sub alte forme. Este important să te informezi cu privire la micile istorii ale acestora, pentru a putea înțelege, măcar la nivel teoretic, evoluția instrumentului tău. 

Poate că nu te va ajuta în mod practic, însă orice muzician, începător sau avansat, trebuie să cunoască o serie de detalii esențiale despre istoria, structura și caracteristicile generale ale instrumentului pe care îl studiază. Fie că preferi pianul sau chitara, fie că te-ai orientat către flaut, trompetă, vioară sau contrabas, nu uita să acorzi o atenție deosebită anatomiei sale, fiindcă, dincolo de tehnica pe care o înveți, este bine să știi și astfel de informații utile și folositoare!

În concluzie, timbrul muzical este o noțiune des întâlnită în orice manifestare artistică, vocală sau instrumentală. Acesta a evoluat și s-a transformat, trecând printr-o multitudine de forme și reprezentări, până să ajungă la definiția de astăzi. În mod cert, și peste câteva decenii sau secole, se va mai descoperi ceva și muzicienii vor afla și mai multe detalii despre acest domeniu artistic. 

Fie că te vei întâlni cu aceste noțiuni, vechi sau noi, la nivel de cunoaștere, fie că vei ajunge să practici și să pui în aplicare toate posibilitățile, important este să fii bine documentat pentru a putea avea o imagine de ansamblu! 

Muzica este o artă extraordinară, pe care ai libertatea de a o înțelege oricând dorești – o poți asculta sau interpreta în nenumărate situații. Orice ai alege, important este să exersezi, atât la nivel de audiție, cât și de practică. Fă acest lucru constant, deoarece consecvența este esențială pentru a putea evolua într-un ritm bun și eficient. Nu te teme să cânți în orice context, singur sau în preajma altor oameni, fie ei străini sau familie – muzica este un motiv de bucurie și nimeni nu te va judeca! Ai încredere în tine și în abilitățile tale și fă-le cunoscute pentru a fi apreciate!

Sursă foto: pixabay.com

Festivaluri românești de muzică – evenimente pentru toate gusturile

Scena muzicală din România nu duce lipsă de evenimente variate și apreciate de fani. Festivalurile au un loc special în inima iubitorilor de muzică, datorită atmosferei și sentimentului puternic de apartenență la o comunitate. Numărul acestora crește în fiecare an, iar artiștii, locali și internaționali, se ridică la standardele impuse de public. 

Cuprins

1. Festivaluri muzicale românești – scurtă introducere

2. Festivaluri românești de muzică alternativă

3. Festivaluri românești de muzică jazz

4. Festivaluri românești de muzică rock

5. Festivaluri românești de muzică electronică

6. Festivaluri românești de muzică clasică

7. Festivaluri românești de muzică pentru copii

8. Festivaluri românești de muzică populară

9. Festivaluri românești de muzică veche

1. Festivaluri muzicale românești – scurtă introducere

Festivalurile din România evoluează cu fiecare sezon, ca număr de participanți, acte artistice, dar și în ceea ce privește calitatea și complexitatea lor. Indiferent că este vorba de evenimente urbane sau în natură, acestea oferă, pe lângă concerte, o gamă largă de activități și forme de divertisment, care îi fac pe cei din public să se întoarcă în fiecare an. 

Festivalurile au loc în marile centre culturale, dar și în orașe mai mici, cu o istorie bogată, pe malul mării sau la munte. Ele acoperă o plajă largă de genuri muzicale, astfel că este foarte ușor să găsești evenimentul potrivit pentru tine.

2. Festivaluri românești de muzică alternativă

Printre festivalurile la care poți asculta trupe din zona alternativă se numără Awake Festival, Afterhills, Summer Well, Electric Castle sau Greensounds. Lista de artiști include mereu atât nume autohtone, cât și internaționale. 

  • Summer Well

Lansat în anul 2011, Summer Well are loc în fiecare vară în luna august, pe domeniul Palatului Știrbey din Buftea. Stilurile muzicale întâlnite sunt, de obicei, indie, reggae, electro și folk. Printre numele faimoase care au alcătuit line-up-ul de-a lungul anilor se numără Foals, The 1975, Glass Animals, Editors, Birdy, The National, Metronomy, The Kills, Nothing But Thieves, Oh Wonder, Roosevelt, Maribou State, Interpol. 

Festivalul a fost nominalizat de mai multe ori în cadrul European Festival Awards, la categoria pentru cel mai bun festival de mărime medie. Recunoașterea se justifică prin reușita organizatorilor de a crea o atmosferă aparte, prin activitățile și oferta de food and drinks disponibilă. Motto-ul evenimentului este „a festival like a holiday”. În anul 2019, în cele 3 zile ale evenimentului, au fost prezenți peste 60.000 de participanți.

  • Electric Castle

Prima ediție a avut loc în 2013, iar de atunci, comunitatea Electric Castle crește în fiecare an și este tot mai coezivă. Locul de desfășurare se află pe domeniul Castelului Banffy, din satul Bonțida. 

Succesul festivalului se datorează creării unui brand de excepție. Organizatorii fac mereu o treabă excelentă în ceea ce privește comunicarea cu publicul, iar prezența online este foarte puternică pe tot parcursul anului, nu doar pe timpul celor câteva zile de eveniment. 

Și pe scena Electric Castle au urcat nume mari, începând cu Florence + The Machine, The Prodigy, Skrillex, 30 Seconds to Mars, Alt-J, Bring Me The Horizon, Chvrches. Pe lângă artiștii internaționali, și cei autohtoni sunt mereu primiți cu brațele deschise de către public. Subcarpați, Vița de Vie, Robin and The Backstabbers, Șuie Paparude, OCS au apariții recurente la EC, însă fanii au avut parte și de surprize din vremurile retro, precum Loredana, Corina Chiriac sau Mirabela Dauer. 

Eforturile organizatorilor au fost recunoscute prin Best Medium-Sized Festival Award pentru ediția din 2019, Best Camping Award – 2017 și Best Food & Drinks Award – 2018.

3. Festivaluri românești de muzică jazz

Publicul de jazz din România este ceva mai restrâns decât al altor genuri muzicale, însă fanii sunt la fel de înfocați. Gărâna Jazz Festival este unul dintre cele mai vechi festivaluri din România, iar de-a lungul timpul, i s-au alăturat, printre altele, Smida Jazz Festival, Jazz in the Park, JazzTM și Sibiu Jazz Festival.

  • Gărâna Jazz Festival 

În 1997 are loc pentru prima Gărâna Jazz Festival, la Hanul La Răscruce, sub forma unui jam session între amici. Evenimentul a luat amploare și a devenit unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. 

Lista de artiști care au performat pe scena Gărâna îi include pe Nils Petter Molvaer, Eberhard Weber, Avishay Cohen, Mike Stern, Lars Danielsson, Jan Garbarek, Bugge Wesseltoft, Charles Lloyd, Magnus Ostrom, Jean-Luc Ponty, Zakir Hussain, Stanley Jordan, Miroslav Vitous, John Abercrombie. 

Ceea ce transformă acest festival într-o experiență specială este mediul natural în care se desfășoară. Participanții pot campa în pădure și se pot bucura de drumeții cu peisaje superbe, în Munții Semenic. În zonă se află mai multe lacuri, care fac deliciul pasionaților de înot.

  • Smida Jazz Festival

Locul de desfășurare se află în Munții Apuseni, în satul Smida. Chiar dacă ideea de festival te duce cu gândul la agitație și gălăgie, acest eveniment este diferit de celelalte. A fost conceput pentru iubitorii de jazz, ca o ocazie perfectă de a se relaxa și de a se deconecta de la stresul cotidian.

La festival sunt bineveniți părinții însoțiți de copii și animale de companie, pasionații de drumeții și, în general, cei care caută o oază de relaxare. Majoritatea participanților se cazează în camping, la cort și se bucură de priveliști excelente, de dimineață până seara. 

Un alt merit al organizatorilor este că fac tot posibilul să invite marile nume din jazz-ul contemporan. De aceea, la Smida vei auzi muzică de avangardă. Printre artiștii și trupele care au călcat „pragul” festivalului se numără Mammal Hands, Gogo Penguin, James Holden & The Animal Spirits, Bugge Wesseltoft, Spirit Cave, Sons of Kemet și Phronesis. 

De asemenea sunt promovați muzicieni și grupuri românești din noul val, precum Exit Oz, JazzyBIT, Paperjam, Muntet, Paolo Profeti European Collective, Arcuș Trio, precum și artiști cu experiență, relevanți pe scena actuală de jazz: Iordache, Trompetre. 

4. Festivaluri românești de muzică rock

Lista festivalurilor rock este și ea cuprinzătoare, iar cele mai sonore nume sunt ARTMania, Bucovina Rock Castle, Rockstadt Extreme Fest și Posada Rock Festival

  • ARTMania

Festivalul este cunoscut publicului larg datorită trupelor faimoase care cântă an de an în cadrul evenimentului. Însă conceptul ARTMania semnifică mai mult decât atât. Muzica și arta de inspirație rock își dau întâlnire încă din 2006 în Piața Mare din Sibiu. 

Fanii acestui gen au avut prilejul să asculte artiști și grupuri precum Steven Wilson, Deine Lakaien, Peter Hammill, Poets of the Fall, Serj Tankian si Devin Townsend, Lacrimosa, la Die Toten Hosen, Helloween, Nightwish, Within Temptation, Lacuna Coil, HIM, Apocalyptica, Tarja Turunen, Anathema, The Gathering, The Sisters of Mercy.

Ediția din anul 2018 le aduce organizatorilor premiul Best Small Festival la European Festival Awards, atrăgând atenția publicului internațional asupra calității evenimentelor organizate în România. 

5. Festivaluri românești de muzică electronică

Dacă în cazul stilurilor menționate până acum instrumentele esențiale sunt chitara, clapele sau tobele, muzica electronică este concepută, în primul rând, cu ajutorul sintetizatorului, o unealtă cu o multitudine de funcții, care poate genera sunete pre-înregistrate. 

Printre cele mai mari festivaluri românești se numără cele dedicate muzicii electronice. Untold, Neversea și Sunwaves adună anual mii de participanți, iar alte evenimente, de dimensiuni mai reduse, precum Waha sau Mioritmic îi atrag pe cei pasionați de experiențe nișate. 

  • Untold

Festivalul care se desfășoară în inima Transilvaniei, pe Cluj Arena, este și cel mai mare eveniment cultural și muzical din România, dacă iei în calcul numărul de participanți. 

Lansat în anul 2015, Untold a adunat peste 60.000 de participanți zilnic, încă de la prima ediție, când au fost prezenți pe scenele din Cluj artiști precum Armin van Buuren, Avicii, David Guetta, ATB, Dimitri Vegas & Like Mike, Tom Odell, Fedde le Grand sau Duke Dumont. De-a lungul timpului, s-au alăturat DJ  Tiësto, Faithless, Scooter, Nervo, Parov Stelar, Lost Frequencies, James Arthur și alții. 

Pe lângă un line-up de excepție, festivalul este apreciat pentru nivelul ridicat de entertainment pe care îl oferă. Iar organizatorii au în vedere și activități în scopuri civice, precum donarea de sânge. 

Premiile nu au întârziat să apară, iar în 2015, Untold a câștigat titlul de „Best major European Festival” la European Festival Awards 2015. 

  • Waha

Înființat în anul 2012, Waha a reușit să creeze o comunitate strânsă care aduce laolaltă dragostea pentru natură, muzică și dans. Evenimentul adună tot mai mulți oameni în fiecare an, întrucât locul în care se desfășoară, Micfalau Covasna, reprezintă decorul ideal pentru o pauză de la rutina cotidiană și reconectarea la un set de valori mai profunde.

Festivalul se remarcă printr-un cadru atent construit, în care încrederea și dragostea primează, dar și prin diversitatea scenelor muzicale care vibrează până la răsărit și adună artiști precum Ada Kaleh, Alexandra, Prâslea, Rhadoo, Whoann, Ankur, E-Mantra.

Pe lângă ritmurile electronice, psy și techno, publicul se bucură și de activități educaționale, camping în pădure și liniște totală, departe de semnalul telefoanelor mobile.

6. Festivaluri românești de muzică clasică

Nici iubitorii de muzică clasică nu se pot plânge de lipsa evenimentelor. Cel mai faimos este Festivalul „George Enescu”, însă lista cuprinde și alte nume precum Toamna Muzicală Clujeană , Eufonia, Festivalul Internațional „Leonard” și Festivalul și Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclée”.  

  • Festivalul „George Enescu”

Prima ediție a avut loc în anul 1958. În timp, acesta a ajuns pe harta celor mai importante manifestări artistice internaționale. 

După Revoluția din 1989, organizarea evenimentului a fost reluată, iar festivalul se desfășoară simultan în mai multe orașe din țară. Cele mai multe concerte au loc la București, pe scena Ateneului. 

De-a lungul anilor, „Enescu” a fost gazda unor invitați de seamă precum Sergiu Celibidache, Sir John Barbirolli Joseph Palnciek, Arthur Rubinstein, Claudio Arrau, David Oistrah, Boris Berezovski, Antonio Menses , Kurt Masur, Jose Van Dam sau Lawrence Foster.

În paralel cu festivalul, are loc și Concursul „George Enescu” , una dintre cele mai importante oportunități de lansare de talie internațională pentru tinerii muzicieni din toată lumea.

7. Festivaluri românești de muzică pentru copii

Pentru cei mici există o serie de evenimente cu muzică dedicată vârstelor fragede, precum Festivalul „Mamaia copiilor”, Delfinul de Aur, Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru copii și tineret „Glasul Speranțelor” sau Ursulețul de Aur.

  • Festivalul „Mamaia copiilor”

Inspirată de Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, versiunea pentru copii a fost inițiată în anul 2001 și se desfășoară la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța.

Dat fiind că este vorba despre un festival de tip concurs, participanții sunt înscriși în cursa pentru premii în cadrul a două secțiuni: de creație și de interpretare. 

8. Festivaluri românești de muzică populară

Evenimentele dedicate muzicii populare sunt numeroase, dar au dimensiuni mai mici decât alte categorii. Ele sunt organizate, de obicei, în cinstea artiștilor care au încântat generații întregi. Cu ocazia acestor concerte, pe lângă muzică, sunt sărbătorite tradiții și obiceiuri vechi. În timp, muzica populară a dezvoltat un subgen, numit etno, care reprezintă o adaptare modernă a celui tradițional.

Lista festivalurilor include: Festivalul Cântecului Popular „Tita Bărbulescu”, Festivalul Flori în Ţara Bârsei, Festivalul Florile Ceahlăului, Festivalul de Datini și Obiceiuri „Tudor Pamfile”, Festivalul Datinilor – Noi umblăm a colinda și cu drag a vă cânta, Festivalul cântecului popular moldovenesc „Din bătrâni, din oameni buni”, Festivalul cântecului popular Petre Săbădeanu, Festivalul cântecului popular Românesc – Maria Tănase, Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătărețu”, Festivalul Naţional de Folclor „Mureș pe Marginea Ta”, Festivalul folcloric Ciobănașul, Festivalul Național Mariana Drăghicescu, Festivalul – Mugurii folclorului Argeșean, Festivalul concurs al Cântecului, jocului și portului Gorjenesc Tismana, Festivalul „Dumitru Fărcaș” – Taragotul de Aur, Festivalul folcloric Salba Prahovei, Festivalul Pe Deal la Teleormănel și Festivalul Național de Folclor “Magia Sfinxului”.

9. Festivaluri românești de muzică veche

Muzica veche se distinge de cea populară și cuprinde acele genuri care erau compuse în secolele trecute, cum ar fi muzica barocă sau lăutărească. În România, există mai multe evenimente în cadrul căror participanții se pot delecta cu astfel de stiluri, precum Festivalului de Muzică Veche București, Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC și Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc

Așadar, indiferent de genul muzical pe care-l îndrăgești, vei găsi cu ușurință un festival românesc care să-ți satisfacă gusturile și să-ți creeze amintiri plăcute. Asigură-te că îți achiziționezi bilet din timp și că deții toate informațiile despre organizarea și regulile evenimentului. 

Sursa foto: shutterstock.com