Cuprins
Muzica rock a ajuns să fie asociată astăzi mai mult cu sunetul puternic, energia debordantă și pletele lungi. La origini, însă, muzica rock a însemnat mesaje și sentimente puternice. Teme variante de la iubire, până la libertate, au făcut subiectul celor mai cunoscute piese rock din întreaga lume.
Un top al trupelor rock românești ar putea părea nedrept, pentru că fiecare a avut sau are un timp al ei, un rol și un impact în devenirea muzicii rock autohtone, așa că ne vom uita, mai curând, la evoluția muzicii rock în România în cei aproximativ 60 de ani de existență.
Fie că apreciezi intro-ul profund, care te transpune într-un univers al simțurilor, versurile cu mesaj puternic sau solo-ul chitaristului preferat, este clar că muzica rock te-a cucerit și vei rămâne mereu sub farmecul ei, pentru că e un spațiu ideal de evadare.
1. Trupe rock românești la începuturile genului rock
Rockul românesc s-a născut sub regimul comunist, așa că începuturile sale au fost timide, mai ales că era vorba despre cântece cu teme precum libertatea și speranța. Chitariștii români de pe atunci, membri ai formațiilor amintite mai jos, își confecționau singuri instrumentele, în special chitarele, importul fiind practic imposibil.
Alexandru (Sandu) Arion, fondator al formației Sincron, a fost printre primii manufacturieri de chitare electrice și amplificatoare. Povestea primei chitare electrice pe care a confecționat-o s-a petrecut într-un pod, cu o chitară clasică, o cască telefonică și un aparat radio modificat, pe post de amplificator.
Lucrurile începuseră să se schimbe odată cu retragerea sovieticilor, iar filmul „The Young Ones” (1961) a trezit pasiunea tinerilor români pentru muzica rock, anii următori fiind marcați de o reală explozie de formații rock românești.
Rockul ca gen muzical
Ca să se nască muzica rock, alte genuri muzicale anterioare au fuzionat. De-a lungul timpului, ele au manifestat o influență mai mică sau mai mare asupra genului rock și așa au apărut mai multe stiluri, ce fie s-au succedat, fie au mers în paralel.
Instrumentul de bază, reprezentativ și nelipsit, a rămas chitara electrică. Astăzi, piața globală a chitarelor electrice este evaluată la aprox. 4 miliarde de dolari pe an.
O trupă rock are nevoie de cel puțin 3 persoane, pentru că numărul minim de instrumente este 3: o chitară electrică, o chitară bass și tobe; mai pot exista, în plus, sintetizatoare sau alte instrumente, dar ele pot, la fel de bine să lipsească. Unul dintre cei trei membri poate fi și solistul vocal, însă de cele mai multe ori poziția este ocupată de altcineva.
Totuși, formatul clasic este cel cu 4 membri (2 chitariști: lead și ritm, un bassist și un baterist), dintre care unul e și solist vocal.
1.1. Primele trupe rock românești
Nu se știe cu exactitate care a fost prima trupă rock românească; cel mai probabil, au fost trupe formate de liceeni sau studenți. Printre primele trupe cunoscute, însă, îi avem pe Sfinx, Phoenix și Sincron.
Phoenix (1962), cunoscută și ca Transsylvania Phoenix este poate cea mai longevivă formație de rock românească, care își continuă activitatea și în prezent, deși componența inițială s-a mai schimbat. Numele cu care au debutat a fost „Sfinții”, însă a fost modificat din rațiuni politice. Albume precum „Mugur de fluier” sau „În umbra marelui urs” sunt și astăzi ascultate și apreciate pentru valoarea lor incontestabilă. Cât despre albumul „Cantafabule”, s-au spus și se vor mai spune multe, fiind considerat poate cel mai bun din toată istoria formației.
Trebuie amintită ca reprezentativă pentru perioada de început, așa cum spuneam, și formația rock Sincron, condusă de Cornel Fugaru și ale cărei teme au fost predominant folclorice. Aceasta, zic unii, este prima trupă românească care a cântat rock ‘n’ roll. Deși nu au avut o activitate foarte îndelungată, cei din Sincron au participat la multe turnee și au acompaniat soliste vocale, în special pe Anda Calugăreanu, cu care se pare că au lucrat cel mai îndeaproape.
Sfinx s-a născut la București, în 1962, și a activat până în 1994, când a fost divizată în Sfinx Pro și Sfinx Experience, dintre care prima nu a rezistat prea mult, iar cea de-a doua nu a mai lansat nimic nou de ani buni. În prezent, Sfinx Experience e un mare organizator de evenimente și asigură servicii de management și impresariat artistic. Totuși, trupa Sfinx rămâne reprezentativă pentru rockul românesc, în special pentru albume precum „Zalmoxe” (1978) și „Lume albă” (1975).
Formația Iris este o legendă a genului, albumul intitulat „Iris”(1984) fiind o emblemă pentru heavy metal-ul românesc, cu puternic mesaj politic. Despărțirea prin care au trecut membrii în 2017 când Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică au părăsit-o definitiv, a făcut ca lucrurile să se schimbe mult. Totuși, datorită bateristului Nelu Dumitrescu, care a reușit să mențină trupa în viață, încă ne mai bucurăm de muzica lor.
Să nu uităm nici de Mondial (1966), care a fost printre primele trupe care au trecut de la muzica beat la stiluri precum hard rockul sau rock-ul alternativ.
O listă a trupelor rock românești însemnate nu ar fi completă dacă nu ar aminti și de Roșu și Negru (1963—2005) condusă de regretatul Liviu Tudan, care a preluat rolul de lider după ce fondatorul Nancy (Silviu) Brandes a emigrat în Israel.
Să nu uităm nici de Savoy, care rămâne o trupă rock reprezentativă, deși a cochetat mult cu zona muzicii pop și a celei etno și a acompaniat multe dintre vedetele de muzică ușoară ale momentului.
Trebuie cel puțin să menționăm și Cargo, Sarmalele reci și Celelalte Cuvinte, toate formații rock românești de dinainte de 2000 a căror muzică încă se ascultă.
Și nu putem să nu amintim, fie și doar în treacăt, de Semnal M (1977), cu bine-cunoscuta „La fereastra ta”, Celelalte cuvinte (1981), Timpuri Noi (1983) – de la care avem „Perfect” – și de Vama Veche (1996), fondată de Tudor Chirilă și reprezentativă pentru anii `90, încheind cu Firma (2001), alături de care deja ne îndreptăm spre anii 2000.
Am lăsat la final trupa rock Holograf, pentru că pare dificil de spus dacă este clasică sau contemporană. Cert e că este una dintre cele mai de succes formații de muzică rock autohtone și încă se bucură de multă apreciere, fiind și foarte activă în spațiul muzical românesc actual. Dan Bittman, solist la Holograf din 1985 este foarte iubit de publicul larg, căci până și piesele pe care le-a scos solo, precum „Și îngerii au demonii lor”, sunt foarte iubite.
Dacă nu știai, am avut și trupe rock cu componență 100% feminină, una dintre ele fiind Venus (1967), însă nu ne-au rămas înregistrării cu compozițiile lor proprii, ci doar diferite interpretări ale unor piese aparținând altor artiști.
1.2. Rockeri români care au făcut senzație
O astfel de enumerare nu poate începe decât cu Nicu Covaci, de la Phoenix, căruia cultura română îi datorează mult și foarte mult. De altfel, primul LP lansat de o trupă rock românească aparține Phoenix. Nicu Covaci e mai mult decât un cântăreț, pentru că a cochetat și cu pictura, respectiv sculptura, cartea „Nicolae Covaci – Pictorul”, lansată în 2019, prezentând peste 100 de fotografii cu lucrări de-ale liderului Phoenix.
Poate cel mai tumultuos parcurs îi revine lui Cristian Minculescu, care a părăsit trupa Iris de 4 ori, ultima despărțire, cea din 2017, fiind și definitivă. Activitatea lui are un drum complet atipic și poate ușor nefiresc, însă este unul dintre cei mai reprezentativi artiști din spațiul rock autohton.
Din cadrul trupei rock Sfinx îi avem pe Corneliu ”Bibi” Ionescu, fondator și Dan Andrei Aldea, unul dintre cei mai valoroși chitariști români ai genului, absolvent al unui liceu de muzică, ce s-a alăturat trupei la doar 17 ani.
Din păcate, niciunul dintre ei nu mai este printre noi, decât prin muzica pe care încă o ascultăm.
Cu un aer proaspăt și un suflu tânăr, s-a impus pe scena rock și Aurelian Dincă, cunoscut și ca „Balaurul”, de la Trooper, o formație din Târgoviște, orientată spre heavy metal și hard rock. Printre cele mai cunoscute piese ale lor se numără „Trec Anii”, „Maturizare” și „Două roți”.
2. Formații rock românești contemporane
Se mai compune astăzi, în România, muzică rock? Firește că da. Chiar dacă impactul nu mai e la fel de mare, iar scena pare mai mică există o piață a muzicii rock și un public consistent.
Una dintre cele mai cunoscute și ascultate trupe rock de către publicul actual este Bucovina.
De peste Prut, îi avem pe Alternosfera și clasicii Zdob și Zdub, care se bucură de mult succes și după mai bine de 20 de ani de la înființare.
Byron este o trupă mai tânără, cu o istorie de 16 ani, albumul de debut fiind lansat în 2007 (Forbidden Drama). Dan Byron e un nume sonor pe scena muzicii rock românești, aproape la fel de sonor ca Adrian Despot, de la Vița de Vie, o altă formație rock iubită și care s-a bucurat de un real succes.
Pentru iubitorii de metal progresiv, trupa Implant Pentru Refuz (1995) din Timișoara, aduce piese precum „Apus” sau „Între-Deschis”, care e o colaborare a trupei cu Adrian Despot.
The Mono Jacks este o trupă recentă, care a luat viață în 2008 sub conducerea lui Doru Trascău și care cochetează, printre altele, cu rockul alternativ. În aceeași zonă se află și Om la Lună, care este realmente contemporană (2019), ambele jonglând cu aceleași stiluri muzicale.
3. Artiști rock care au inovat în domeniul muzicii rock
Evoluția muzicii rock poate fi observată prin analiza îndeaproape a succesiunii trupelor și a influențelor sesizabile, iar în acest proces, unii se remarcă mai cu seamă decât alții, contribuția lor fiind una de mare impact.
3.1. 4 cântăreți rock care au făcut parte din mai multe trupe
Membrii trupei Sfinx au avut mult de câștigat în momentul în care li s-a alăturat Marian Toroimac, baterist care făcuse parte înainte din Memphis.
Formația Iris a fost puternic zdruncinată după aproape un deceniu de existență, când 3 dintre membrii ei (Nuțu Olteanu, Marti Popescu și Dan Bittman) au trecut la Holograf. Nuțu Olteanu s-a întors la Iris, după scindarea trupei în 2017, alături de Nelu Dumitrescu, unde a și rămas. Deși a colaborat câțiva ani cu Holograf, fanii îi asociază numele cu Iris.
Într-o situație similară se află din Dan Bittman, despre care nu toți știu că Holograf este un proiect ulterior și că Iris a fost o colaborare de mai mulți ani, ci îi asociază numele cu prima trupă menționată, ceea ce nu e complet nefiresc, având în vedere relația de aproape 40 de ani cu Holograf.
Lista nu putea fi completă fără Cristi Minculescu, care nu doar că a părăsit Iris în repetate rânduri, însă a și înființat alte trupe în aceste pauze, dintre care trupa de heavy metal Voltaj (în 1982, alături de chitaristul Adrian George Ilie și el plecat de la Iris) și Lotus, în Germania. Nu trebuie uitate nici debutul său, în cadrul formației Harap-Alb, nici colaborarea de aproximativ un an cu „Trupa Totuși” (născută la inițiativa lui Andrei Păunescu).
Doi chitariști rock români pe care nu îi vom uita
Există artiști de mare valoare, dar care nu se mai află printre noi și care nu pot lipsi de acolo de unde se vorbește despre rockul românesc, pentru că fără ei, el n-ar mai fi ceea ce este astăzi.
Adrian Bărar de la Cargo este un nume însemnat în rândul chitariștilor rock români. Imposibil să nu fi ascultat măcar o dată „Dacă ploaia s-ar opri”, o baladă atemporală și care a fost pe primul loc timp de aproape 10 luni la Europa FM, sau „Ziua vrăjitoarelor”, piese ale unuia dintre cei mai iubiți cântăreți români.
Dan Andrei Aldea, liderul trupei Sfinx este considerat cel mai bun chitarist român de până acum. Atât piesa „Om bun”, cât și coloana sonoră a filmului „Nunta de piatră” (compusă în colaborare cu Dorin Liviu Zaharia) ne confirmă calitatea incontestabilă a acestui mare artist și cu siguranță muzica lui va fi ascultată cu plăcere și peste decenii.
Iar dacă ți s-a făcut dor de muzica rock românească de altădată, iată încă cinci piese pe care să le asculți și care sigur îți vor trezi melancolii și te vor răscoli cu amintiri:
- Pasărea Colibri – Vinovații fără vină;
- Iris – Manifest;
- Fată verde – Phoenix;
- Sarmalele reci – Țara te vrea prost;
- Krypton – Libertate.
Așadar, aceasta este doar o mică parte din istoria muzicală a României! Ție care trupă rock îți place?
Sursă foto: pexels.com
Leave a Reply